Cogitari Apocrife - un extras dintr-o viitoare carte
Fac parte dintr-o generatie de diplomati născuti înainte de ultimul « razboi cald » si primul « război rece » în Europa ; oamenii din această generatie au în comun anumite trăsături care merita să fie semnalate în zilele noastre când constatăm adevărul profund din dictonul latin « Fugit irreparabile tempus ! ».
- Suntem născuti înainte de a se inventa televiziunea, penicilina, produsele congelate, fotocopiile, copiile scanate, internetul, curierul electronic, mesagele SMS, video, jocurile mecanice, lentilele de contact, pilula contraceptivă si prezervativul (nu neapărat necesar dacă erai fidel). Noi eram pe lume înainte de bomba atomică, de laser, de climatizare, legături prin satelit, înainte ca omul să facă primii pasi pe lună.
- Mediul înconjurător nu era atât de poluat căci eram mai putini numerosi noi oamenii, natura nu era atât de agresată de dezvoltarea industrială. « Oů sont les neiges d’antan? »
- Ideea de sot casnic era de neconceput. Noi ne-am căsătorit înainte de a trăi împreună (întâi la Sfat si apoi la pat). In zilele noastre totul începe devreme, uneori prea devreme ; nu existau căsătorii « homo ». « O tempora, o more ! »
- In tineretile nostre noi n-am auzit vorbindu-se de inima artificială, de transplant, de clonaj, de fecundare in vitro ; nimeni nu-si permitea experiente cât priveste creatia si procreatia de teama de a nu deschide o cutie a Pandorei. Astăzi pentru noi boala vacii nebune este dovada că omul – înaintea vacii - a devenit nebun, un biet sclav al productivismului sacro-saint, maltratând natura, fascinat de mutatii si mutanti omul îsi grăbeste sfarsitul ; această dovadă este în egală măsură dirimantă, irefragabilă, irefutabilă, iremisibilă si irepresibilă, cuvinte de neînteles astăzi, nici măcar de juristi dacă au fost făcuti la repezeală, cumpărându-si diplomele. Se spune că « on n’arręte pas le progrčs » ! Fie ! Dar omul contemporan este el oare mai fericit? « Autant en emporte le vent !»
- Nu ne erau cunoscute multe dintre bolile actuale. Hepatita - gălbenarea - era cunoscută dar nu si formele sale insidioase : B, C la confuzie cu cronicitatea ; teribila SIDA era necunoscută. Existau boli rusinoase, dar pe cale de a fii eradicate si exista întelepciunea de a nu le trata cu…usurintă, de unde si adagiul « Honni soit qui mal y…. ».
- Pentru noi un ordinator era cineva care conferea ordine. Un păduche (puce) era parazitul stiut, soricelul (souris) era cel vânat de pisici, post de lucru (post de travail) era locul de muncă, explorator windows te ducea cu mintea la un explorator de geamuri englezesti, conturile utilizatorului erau la bancă, nu într-o icoană în panoul de configuratii (o blasfemie pentru crestini) ; realitatea nu bătea fictiunea, violenta nu era omniprezentă în real, mesajele nu agresau subliminalul si mai ales, virtualul nu dădea impresia că în real orice trăsnaie poate fi reparată apăsând pe « reset » ; omul nu trăia « scotchait » de un ecran.
- Parabolele se găseau în biblie, nu pe acoperisuri, un sit (chiar pronuntat sait) era un loc ce oferea o vedere panoramică asupra împrejurimilor.
- O garnitură (joint) împiedica un robinet să mai picure, iarba era pentru animale, un telefon celular ar fi fost instalat în celula unui penitenciar.
- Pierceng-ul era rezervat pentru a găuri loburile unei fetite, spre a pune cercei (nu erau încă tineri cu cercel, amintitori de vremea Domnitorului Petru Cercel). Numai în râtul porcilor si nările taurilor se puneau belciuge Intru-un alt loc ar fi fost o perversiune si a fixa acolo o bijuterie, o idee cel putin ciudată..
- Ca o fată sa-si exhibe buricul, altfel decât îmbrăcată în port oriental ar fi fost indecent si fusta prea scurtă ar fi atras oprobiul public si fulgerele morale ale Bisericii. Cu toate astea, mai târziu minijupa a intrat în peisajul străzii si în moravuri. In zilele noastre o alocutiune tinută de cineva care se respectă trebuie să fie ca o fustă de fată frumoasă: destul de scurtă pentru a trezi interesul, dar suficient de lungă pentru a acoperi subiectul. „Autre temps, autre moeurs”.
- Pe vremea noastră părintii nu erau abandonati la azile de bătrâni (maison de retraite) decât în cazul în care nu aveau copii sau acestia erau netrebnici.
- Noi în estul Europei am trăit si simtit comunismul în carnea nostră, până la os. Cine n-a trăit cosmarul n’are cum întelege - si nici dreptul să judece – pe cei care au durat îndurând în vremelnicie cu jertfelnicie, rugându-se « să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce !». Asta explică alergia noastră fată de mentorii si lectiile stângiste pritocite pe teras-caffé –urile din Occident. „Primum vivere deinde philosopare ”
- Banii erau importanti, dar ei nu erau regele păgân de astăzi. Noi le duceam uneori dorul, dar nu am avut niciodată atât de multi încât să le ducem grija. Nu ne-am agătat de functii, am fost si suntem constienti că „Cimitirele sunt pline de cei ce s-au considerat de neînlocuit », precum si de faptul că « ce nu rezolvă omul, rezolvă timpul – este adevărat, în felul lui ». „Sic transit gloria mundi”.
Suntem de un soi bun care tine la tăvăleală; judecând prin câte am trecut, suntem niste supravietuitori ai unei epoci încrâncenate, viata era destul de dificilă. Adeseori fructele ostenelii noastre, nu tineau promisiunile florilor reprezentate de sperantele noastre în mai bine. Dar pofta de a ne bate cu viata nu ne-a parăsit, nici bucuria de a trăi si de a musca din mărul vietii cu toti dintii. Mult putinul agonisit a fost făcut prin muncă cinstită. Suntem încă în stare să replicăm celor care găsesc depăsite ardoarea si consecventa noastră în principiile în care am crezut o viată. Cine nu ne respectă valorile, (confundând serenitatea noastră cu vulnerabilitatea) vor descoperi că umilirea noastră îi poate costa scump. Nu ne lăsăm usor îmbroboditi si mătrăsiti. Eh oui, « Dieu et mon droit ! » Plecati cei mai multi dintre noi de jos, unii am ajuns destul de sus, cultivându-ne spiritul, fără să ne pierdem sufletul ; adică nu am fost nesmântici, am făcut compromisuri,– asa a fost lumea si ca lumea am fost si noi – dar suntem multi diplomati care nu ne-am compromis. „Pilosii”, parasutatii politici, impostorii si tupeistii ne-au hărtuit toată viata, iar acum au devenit redutabili, (au fost între noi si lichele), dar nu ne-au învins Cernute în timp, valorile în care credem au devenit tot mai putine, sfinte rămânând doar patria si neamul, iar la loc de cinste încă câteva, ca adevărul, dreptatea, profesionalismul, probitatea morală si dorinta de a face bine, de a ajuta - perle rare ! Stăpânii nostrii vremelnici au produs doar gargară politicianistă, praf în ochi cu promisiuni desarte, verbiaj sforăitor care pe noi nu ne mai păcăleste. Ca atare, nu-i de mirare că multi dintre noi suntem mândri si putem privi în ochi pe oricine. « Nu mor seniorii când vor cânii ce ne sunt astăzi stăpânii ».
Păcatul să fie al lor, al celor ce au pe constiintă si de ce rosii pentru ce-au făcut în viată, mai ales după 1989. « Qu’on se le dise ! »
Nota redactiiei ;
""Quo vadis Romania?" o posibila carte de senzatie .
Un extras hazliu din manuscrisul cartii; autor Romulus Patru Bena, ministru-plenipotentiar, fost Consul General al Romaniei la Montreal si Marsilia).
|
Romulus Patru Bena 10/31/2006 |
Contact: |
|
|
