Cogitari Apocrife - un extras dintr-o viitoare carte
Fac parte dintr-o generatie de diplomati nãscuti înainte de ultimul « razboi cald » si primul « rãzboi rece » în Europa ; oamenii din aceastã generatie au în comun anumite trãsãturi care merita sã fie semnalate în zilele noastre când constatãm adevãrul profund din dictonul latin « Fugit irreparabile tempus ! ».
- Suntem nãscuti înainte de a se inventa televiziunea, penicilina, produsele congelate, fotocopiile, copiile scanate, internetul, curierul electronic, mesagele SMS, video, jocurile mecanice, lentilele de contact, pilula contraceptivã si prezervativul (nu neapãrat necesar dacã erai fidel). Noi eram pe lume înainte de bomba atomicã, de laser, de climatizare, legãturi prin satelit, înainte ca omul sã facã primii pasi pe lunã.
- Mediul înconjurãtor nu era atât de poluat cãci eram mai putini numerosi noi oamenii, natura nu era atât de agresatã de dezvoltarea industrialã. « Où sont les neiges d’antan? »
- Ideea de sot casnic era de neconceput. Noi ne-am cãsãtorit înainte de a trãi împreunã (întâi la Sfat si apoi la pat). In zilele noastre totul începe devreme, uneori prea devreme ; nu existau cãsãtorii « homo ». « O tempora, o more ! »
- In tineretile nostre noi n-am auzit vorbindu-se de inima artificialã, de transplant, de clonaj, de fecundare in vitro ; nimeni nu-si permitea experiente cât priveste creatia si procreatia de teama de a nu deschide o cutie a Pandorei. Astãzi pentru noi boala vacii nebune este dovada cã omul – înaintea vacii - a devenit nebun, un biet sclav al productivismului sacro-saint, maltratând natura, fascinat de mutatii si mutanti omul îsi grãbeste sfarsitul ; aceastã dovadã este în egalã mãsurã dirimantã, irefragabilã, irefutabilã, iremisibilã si irepresibilã, cuvinte de neînteles astãzi, nici mãcar de juristi dacã au fost fãcuti la repezealã, cumpãrându-si diplomele. Se spune cã « on n’arrête pas le progrès » ! Fie ! Dar omul contemporan este el oare mai fericit? « Autant en emporte le vent !»
- Nu ne erau cunoscute multe dintre bolile actuale. Hepatita - gãlbenarea - era cunoscutã dar nu si formele sale insidioase : B, C la confuzie cu cronicitatea ; teribila SIDA era necunoscutã. Existau boli rusinoase, dar pe cale de a fii eradicate si exista întelepciunea de a nu le trata cu…usurintã, de unde si adagiul « Honni soit qui mal y…. ».
- Pentru noi un ordinator era cineva care conferea ordine. Un pãduche (puce) era parazitul stiut, soricelul (souris) era cel vânat de pisici, post de lucru (post de travail) era locul de muncã, explorator windows te ducea cu mintea la un explorator de geamuri englezesti, conturile utilizatorului erau la bancã, nu într-o icoanã în panoul de configuratii (o blasfemie pentru crestini) ; realitatea nu bãtea fictiunea, violenta nu era omniprezentã în real, mesajele nu agresau subliminalul si mai ales, virtualul nu dãdea impresia cã în real orice trãsnaie poate fi reparatã apãsând pe « reset » ; omul nu trãia « scotchait » de un ecran.
- Parabolele se gãseau în biblie, nu pe acoperisuri, un sit (chiar pronuntat sait) era un loc ce oferea o vedere panoramicã asupra împrejurimilor.
- O garniturã (joint) împiedica un robinet sã mai picure, iarba era pentru animale, un telefon celular ar fi fost instalat în celula unui penitenciar.
- Pierceng-ul era rezervat pentru a gãuri loburile unei fetite, spre a pune cercei (nu erau încã tineri cu cercel, amintitori de vremea Domnitorului Petru Cercel). Numai în râtul porcilor si nãrile taurilor se puneau belciuge Intru-un alt loc ar fi fost o perversiune si a fixa acolo o bijuterie, o idee cel putin ciudatã..
- Ca o fatã sa-si exhibe buricul, altfel decât îmbrãcatã în port oriental ar fi fost indecent si fusta prea scurtã ar fi atras oprobiul public si fulgerele morale ale Bisericii. Cu toate astea, mai târziu minijupa a intrat în peisajul strãzii si în moravuri. In zilele noastre o alocutiune tinutã de cineva care se respectã trebuie sã fie ca o fustã de fatã frumoasã: destul de scurtã pentru a trezi interesul, dar suficient de lungã pentru a acoperi subiectul. „Autre temps, autre moeurs”.
- Pe vremea noastrã pãrintii nu erau abandonati la azile de bãtrâni (maison de retraite) decât în cazul în care nu aveau copii sau acestia erau netrebnici.
- Noi în estul Europei am trãit si simtit comunismul în carnea nostrã, pânã la os. Cine n-a trãit cosmarul n’are cum întelege - si nici dreptul sã judece – pe cei care au durat îndurând în vremelnicie cu jertfelnicie, rugându-se « sã nu-i dea Dumnezeu omului cât poate duce !». Asta explicã alergia noastrã fatã de mentorii si lectiile stângiste pritocite pe teras-caffé –urile din Occident. „Primum vivere deinde philosopare ”
- Banii erau importanti, dar ei nu erau regele pãgân de astãzi. Noi le duceam uneori dorul, dar nu am avut niciodatã atât de multi încât sã le ducem grija. Nu ne-am agãtat de functii, am fost si suntem constienti cã „Cimitirele sunt pline de cei ce s-au considerat de neînlocuit », precum si de faptul cã « ce nu rezolvã omul, rezolvã timpul – este adevãrat, în felul lui ». „Sic transit gloria mundi”.
Suntem de un soi bun care tine la tãvãlealã; judecând prin câte am trecut, suntem niste supravietuitori ai unei epoci încrâncenate, viata era destul de dificilã. Adeseori fructele ostenelii noastre, nu tineau promisiunile florilor reprezentate de sperantele noastre în mai bine. Dar pofta de a ne bate cu viata nu ne-a parãsit, nici bucuria de a trãi si de a musca din mãrul vietii cu toti dintii. Mult putinul agonisit a fost fãcut prin muncã cinstitã. Suntem încã în stare sã replicãm celor care gãsesc depãsite ardoarea si consecventa noastrã în principiile în care am crezut o viatã. Cine nu ne respectã valorile, (confundând serenitatea noastrã cu vulnerabilitatea) vor descoperi cã umilirea noastrã îi poate costa scump. Nu ne lãsãm usor îmbroboditi si mãtrãsiti. Eh oui, « Dieu et mon droit ! » Plecati cei mai multi dintre noi de jos, unii am ajuns destul de sus, cultivându-ne spiritul, fãrã sã ne pierdem sufletul ; adicã nu am fost nesmântici, am fãcut compromisuri,– asa a fost lumea si ca lumea am fost si noi – dar suntem multi diplomati care nu ne-am compromis. „Pilosii”, parasutatii politici, impostorii si tupeistii ne-au hãrtuit toatã viata, iar acum au devenit redutabili, (au fost între noi si lichele), dar nu ne-au învins Cernute în timp, valorile în care credem au devenit tot mai putine, sfinte rãmânând doar patria si neamul, iar la loc de cinste încã câteva, ca adevãrul, dreptatea, profesionalismul, probitatea moralã si dorinta de a face bine, de a ajuta - perle rare ! Stãpânii nostrii vremelnici au produs doar gargarã politicianistã, praf în ochi cu promisiuni desarte, verbiaj sforãitor care pe noi nu ne mai pãcãleste. Ca atare, nu-i de mirare cã multi dintre noi suntem mândri si putem privi în ochi pe oricine. « Nu mor seniorii când vor cânii ce ne sunt astãzi stãpânii ».
Pãcatul sã fie al lor, al celor ce au pe constiintã si de ce rosii pentru ce-au fãcut în viatã, mai ales dupã 1989. « Qu’on se le dise ! »
Nota redactiiei ;
""Quo vadis Romania?" o posibila carte de senzatie .
Un extras hazliu din manuscrisul cartii; autor Romulus Patru Bena, ministru-plenipotentiar, fost Consul General al Romaniei la Montreal si Marsilia).
|
Romulus Patru Bena 10/31/2006 |
Contact: |
|
|
