Gala Galaction (1879 - 1961 )scriitor
Este pseudonimul lui Grigore Pisculescu, nascut la 16 aprilie la Didesti - Teleorman. Viitorul prozator a facut liceul si facultatea teologica la Bucuresti, apoi la Cernauti. In 1922, este hitoronisit preot. Profesor de teologie la Chisinau si Bucuresti. Ne da minunata traducere a "Bibliei" (1938), in colaborare cu preotul V.Radu. Ca prozator original, debuteaza cu "Bisericuta din razoare" (1914). A scris câteva romane: "Roxana", "Papucii lui Mahmud", "Doctorul Taifun", "La raspântie de veacuri". La fel nuvelele: "Moara lui Califar", "Gloria Constantini".
Faptul ca Gala Galaction, ca teolog si apoi ca slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane, a iubit sincer poporul evreu si a imbratisat cauza lui Israel, sionismul, nu are nimic paradoxal, ci are o motivatie profunda, caracteristica viziunii si conceptiei sale proprii. Gala Galaction a ajuns sa imbratiseze cauza lui Israel pe calea spiritualitatii crestine, care i-a revelat ca poporul evreu este poporul ales de Dumnezeu pentru a-l naste in sanul sau pe Fiul Omului, Iisus Christos. De asemenea, Gala Galaction considera ca Biblia, Cartea Sfanta a crestinatatii, a fost creata de profetii, evanghelistii si apostolii apartinand neamului lui Israel. Biblia - scria Gala Galaction - este primul si nemuritorul titlu de noblete al poporului Israel! Cum poti sa ridici intre Biblie si Israel un zid despartitor? Minunile, frumusetile, intelepciunea si toata comoara mistica, pe care ne-am insusit-o noi crestinii de doua mii de ani incoace sunt opera si proprietatea acestui popor providential".
Ca si in intreaga sa opera literara, convingerile religioase ale lui Gala Galaction s-au sublimat intr-o reverberatie de mare profunzime si amplitudine ideatica, s-au rasfrant in plan moral, umanitar, social si democratic, cu finalitate concreta. Si astfel, avand ca premisa esenta religiei crestine, dragostea lui Gala Galaction pentru poporul ales s-a concretizat intr-o consecventa actiune pentru buna convietuire intre romani si evrei, pentru combaterea antisemitismului, pentru intelegerea si sprijinirea idealului de renastere a statului Israel. Edificatoare sunt articolele sale publicate in Mantuirea (1919-1922), Lumea evree (1919-1920), Stiri din lumea evreiasca (1924-1925), Adam (1929-1939).
O parte din articolele sale aparute in Mantuirea au fost reunite in volumul Sionismul la prieteni, tiparit in 1919. Cele mai multe pagini din acest volum sunt consacrate lui Theodor Herzl (1860-1904), considerat cel mai mare israelit din lumea contemporana". In suita sa de articole, Gala Galaction expune substanta ideilor sioniste formulate de Theodor Herzl in celebra sa carte Statul Evreiesc, aparuta in 1895 si care a polarizat in jurul ei o necontenita framantare si afirmare de idealuri pentru recladirea statului Israel. Si in 1930, in volumul In pamantul fagaduintei, Gala Galaction afirma: Conceptia lui Herzl mi-a aparut, din capul locului, revolutionara si pasionanta, nu numai pentru cei direct interesati, dar pentru cugetatorul crestin, pentru teologul inchinat studiilor sale si depozitarului sacru al Bisericii Universale".
Reproducem cateva pagini semnificative din volumul Sionismul la prieteni, de Gala Galaction;
O amintire din copilaria departata flutura inaintea cugetului meu, astazi, cand recitesc pe Theodor Herzi. Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...
In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.
Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!
Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!
In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.
Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.
Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herze spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.
Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.
Incercarea mea sa rechem uriasa si glorioasa figura a lui Theodor Herzi si sa fac o plimbare de centura imprejurul Sionului, visat si recladit de el, nu are scopul sa instruiasca pe cei ce cunosc lucrurile foarte bine, ci sa cheme la ganduri si la sentimente mai bune pe cei ce stau intru intunericul necunostintei. N-ar fi deloc paguba, ci ar fi castig daca intelectualii romani ar fi cuprinsi de curiozitatea sa afle mai de aproape ce suflet au in ei - ce dor, ce idealuri - acesti oameni atat de apropiati de noi si totusi atat de departati.
Dar nu e vorba numai de curiozitate stiintifica; e vorba de dureri comune si de o lunga galceava sociala. Ura fara ochi si fara cap, sentintele infumurate si dispretuitoare, atatarile si violenta pot sa para unora din noi atitudine suficienta, in chestiunea evreiasca. Dar aceasta e atitudinea neroada si copilareasca de pe urma careia inghitim destule neajunsuri si umilinte. De ce, cum, de unde - o stie fiecare dintre noi si este de mirare numai atata ca experienta facuta si refacuta nu este deloc captata spre cel mai bun folos al nostru.
Eu unul nu voi pregeta sa sfatuiesc pe toti cei ce vor sa ma auda. Invatati sa cunoasteti si sa pretuiti pe evrei. De aci va iesi profit comun. Iar azi cu deosebire nu uitati ca ei sunt pe cale sa adaoge istoriei omenirei un pasionant capitol nou.
Evreii trebuie sa se inapoieze la vechiul lor camin. De atata timp de cand au fost aruncati din tara lor, ei calatoresc si trec printre celelalte neamuri, ca niste oi printre maracini. Prea multa lana ramane in maracini! Si dusmanii sunt tot neimpacati; nu e destula! Vrem toata lana!
Toata lana nu se poate. Evreii nu se pot saraci intr-atata de toata personalitatea lor, de toate amintirile lor si de sacrul lor patrimoniu, incat - despersonalizati si blafarzi - sa moara printre noi de moartea asimilarei. Personal, fiecare individ este absolut liber sa-si disciplineze constiinta si sa-si guverneze viata, cum il taie capul si cum il povatuiesc interesele. Cu popoarele, insa, lucrurile stau altfel: popoarele traiesc si se misca intr-altfel decat personalitatile stinghere.
Cu impunatoare cutezanta, Theodor Herzi arunca risipitului popor evreu planul Statului Evreesc si, din cugetele tainic obsedate, face sa se aprinda inca o data flacara visului nemuritor. Voim sa ne intoarcem in pamantul in care dorm de doua mii de ani strabunii nostri!
Acum cincisprezece ani, cand am invatat intaia oara cine a fost Theodor Herzi si ce inseamna sionismul, am trecut sufleteste prin acele clipe de inaltare si de plenitudine pe cari ti le da privelistea marei. Uriasa perspectiva! Gandul, inima, fiinta intreaga se pierd in departarile licaritoare, se pierd in splendoare si neinteles! Israel sa se readune in Palestina? Sa vedem noi cei de azi aceea ce vazura contimporanii lui Zorobabel si ai lui Daniil? Ceasul de fata sa se amestece cu Istoria, sub ochii nostri ca intr-o noua viziune a lui Faust? Uimitoare conceptiune! Vulturesc avant sufletesc! As vrea sa traiesc si eu, sa privesc infiriparea acestui prim capitol dintr-o Biblie noua!
Zi cu zi, miraculosul se pogoara in lumea realitatei si visul sionist incepe sa infloreasca aievea, in coloniile palestinene. Theodor Herzl a avut grija sa adune, imprejurul marei idei centrale, elementele de constructiune cele mai rationale si mai aplicabile. Sa nu ne ia nimeni drept utopisti; sa nu creada nimeni ca dorul nostru nu poate sa creeze decat romane si state imaginare.
Astazi (voi sa zic pe timpul lui Theodor Herzl), Palestina este sub stapanire straina. Ne vom intelege cu stapanii directi si cu protectorii sau interesatii indirecti ca Palestina sa fie larg deschisa nazuintelor noastre si stabilirei noastre, dandu-ni-se toate garantiile cu putinta, ca nu vom fi suparati de nimeni si ca vom fi lasati sa ne dezvoltam in pace. E adevarat ca inceputuri de colonizare se facusera, dar de la existenta lor timida si tolerata pana la situatia universal recunoscuta si intangibil juridica pe care o voia Theodor Herzl era o lunga cale de curaj si de munca.
In zeci de ocazii - dupa publicarea Statului Evreesc - si in expuneri totdeauna clare si originale, Herzl formuleaza ideea lui mantuitoare.
Care este scopul nostru? Voim sa pregatim poporului evreesc un camin juridiceste asigurat, in Palestina, vechea lui patrie. Dupa noi, aceasta este solutiunea definitiva a cestiunei evreesti. Solutionarea aceasta presupune trei lucruri:
1) Existenta poporului evreesc.
2) Calitatea Palestinei - pentru colonizare.
3) Asigurarea temeliilor juridice".
In privinta primului punct, congresele din Basel ne-au agonisit o invatatura nepieritoare. Cine ar putea sa puna in discutie fiinta si unitatea sufleteasca a poporului evreu, cand sute de delegati din lumea intreaga aduceau la congres, in inflacarate scrieri de adeziune, strigatul de bucurie a milioane de Evrei! Despre punctul al doilea, calitatea Palestinei pentru colonizare, incercarile facute dadeau cele mai bune garantii. Iar felul cum Theodor Herzl concepea colonizarea convingea si pe cei mai increduli. E absurd sa ne inchipuim ca vom incepe in Palestina viata noastra de coloni cu mijloacele agricultorilor de acum cateva mii de ani. Vom aduce cu noi, in tara parintilor, tot ceea ce progresul si tehnica moderna au nascocit, in vremile din urma, pentru usurarea si infrumusetarea vietei omenesti. Masini agricole, cai ferate, poduri, fabrici, retele telegrafice, irigatii, toate industriile potrivite si, in general, cele mai bune sisteme de munca, la indemana unor muncitori care vor lucra numai cate sapte ore pe zi - aceste si alte multe avutii si detalii vor face inca o data din Palestina tara ideala si mult dorita.
Cari vor fi parghiile cari vor ridica pana la nivelul realitatei, uriasul nostru plan? Vor fi doua organe, pe cari Theodor Herzl le asaza in Anglia, tara binevoitoare Evreilor. Intai, o inalta societate de patronaj moral, Society of Jews, care e un fel de sanhedrin alcatuit din cei mai mari evrei ai ceasului de fata si care pregateste, inaintea guvernelor europene si a intregei lumi preliminarile operei sioniste si al doilea un organ practic, Jewish Company mana financiara indispensabila.
Neaparat ca Theodor Herzl trebuia sa faca parte din Society of Jews. Asigurarea temeliilor juridice ale statului sionist era o opera vasta si complicata. Herzl a luat-o asupra-si cu eroism. A fost crainicul si diplomatul lui Israel la unele curti europene si la acei principi de puterea si de bunavointa carora atarna recunoasterea statului evreesc. Desigur ca din timpul stravechilor profeti, nu se mai ivise la curtile imparatesti un trimis asemeni cu acesta. Diplomatul evreu era curat si rectilin ca o faclie din candelabrul cu sapte gemanari, iar cuvantul lui si solia lui luminau si impuneau ca o jertfa adusa Celui-Prea-Inalt.
Intre congres si congres, Theodor Herzl strabate Europa in toate sensurile, iese de la o audienta imperiala ca sa alerge la alta, dintr-o cancelarie de prim-ministru ca sa se anunte la o a doua si are fericirea intr-o zi, sa ajunga pe coasta Palestinei si sa intre in pamantul incomparabil.
E o pauza de o clipa, dar o clipa de negrait freamat sufletesc, in zilele lui infrigurate si pline de truda supraomeneasca. Actiunea diplomatica a lui Theodor Herzl - oricata impresiune facea diplomatul - nu putea sa izbuteasca dintr-o data. Lumea aceasta e prea robita intereselor grosolane ca sa dea ascultare solilor cu solii pacinice si drepte. Ceea ce herodul pacei n-a putut sa obtina prin cuvant, neamul care-l trimetea era sa obtina prin insondabil concurs de imprejurari, in urma infricosatei incrucisari de sabii, din al doilea deceniu al veacului al douazecilea.
19 Mai
Nu aduce anul, ce aduce ceasul. Acest proverb iti vine in minte, negresit cand privesti, in consecintele de azi, marele cutremur politic social, inceput anii trecuti. Printre consecintele date pe fata pana acum este si eliberarea Palestinei. Intocmai ca pe urma zguduiturilor geologice, cand inaltimi arhaice se lasa in jos si ajung campii, cand funduri de mare cresc in sus si formeaza insule sau noi anexe continentale, tot asa, si pe urma zguduiturei istorice la care asistam, muntii se prabusesc si neamuri si tari, inecate de stapaniri straine, ies la lumina libertatei.
Cu toate zvonurile ingrijitoare, cu tot scepticismul care ne ispiteste adesea, trebuie sa staruim in credinta ca principiile proclamate de biruitorii actuali, n-au fost o arma de razboi, ci o doctrina sincera. Fiecare popor sa spuna singur cum voieste sa traiasca si sa se administreze! Fiecare popor sa arate care este vatra parinteasca si sa fie stapan pe ea! Fiecare popor sa-si adune copiii si sa-si determine singur soarta lui pe pamant!
Principiile sunt atat de frumoase incat autorii lor, daca vor reveni si vor cauta sa se targuiasca asupra traducerei in practica, vor casuna lumei intregi o deziluzie cum n-a mai fost alta. Toata lumea asteapta cu incordare rezultatul, laborioasele tratative din Paris. Toate popoarele, dar mai cu seama cele mici si de multa vreme nedreptatite, stau intinse si visatoare, in bataia ultimelor informatii ca niste harfe eoliene in bataia vantului! Ce face conferinta din Paris? Ce face Wilson cu cele 14 puncte din evangheliul lui?
S-ar parea ca poporul cel mai sigur de beneficiile noilor principii este deocamdata poporul evreu. Republica palestineana este una din primele formatii, care apare in fata lumei in urma marelui cutremur. Sa recunoastem, intr-aceasta, o simetrie providentiala. Poporul cel mai nedreptatit, si cel mai vechi indurator al nedreptatii universale trebuia sa fie cel dintai care sa se bucure de aurora vremurilor noua. In unanimitate, cei ce vor sa recladeasca lumea in stilul pacei definitive, au proclamat ca Palestina este proprietatea neamului evreu si au chemat pe evrei s-o ia in stapanire.
Marele razboi a delegat, pe neasteptate, lunga si dureroasa problema evreiasca. Visul marilor sionisti, cati au trait inainte de Theodor Herzl, cati au luptat alaturi cu el, cati mai traiesc si astazi - iata-l, s-a izbandit. Desigur ca Theodor Herzl, cand strabatea Europa in lung si in lat si cerea audiente imparatilor si ministrilor, ca sa pledeze inaintea lor cauza lui Israel, oricat de profund convins era ca opera va izbuti, n-ar fi cutezat sa spere ca izbutita va fi atat de apropiata. Erau, doar, in joc nu numai Sultanul, nu numai interesele Germaniei, nu numai Tarul Rusiei, ci era in joc diplomatia europeana intreaga, monstru real, dar imprecis, cu zecimi de capete si cu milioane de siretenii. Faptul azi s-a indeplinit. Theodor Herzl si toti ceilalti eroi ai sionismului, adormiti in speranta redobandirei gloriosului pamant strabun, se bucura azi, alaturi cu Patriarhii si cu Parintii!
Poporul evreu se inapoiaza langa Iordan si langa Marea Moarta. Aceasta perspectiva la prima vedere, interesanta numai pentru evrei, prezinta din punct de vedere general si mai cu seama din punct de vedere crestin un interes tot atat de mare. Crestin si amic al evreilor, cum sunt, voi urmari cu libertate si cu simpatie noul exod al lui Israel, din Egiptul intins astazi in toata lumea. Nu e lucru de care sa nu-mi dau seama ca atitudinea mea, in aceasta cestiune - tinand seama de oamenii si de imprejurarile de la noi - este cel putin originala. Sunt incredintat, insa, ca merg in fruntea multor ganditori si scriitori crestini, al caror sirag pare ca-l intrevad prin ceata viitorului. Din poporul romanesc si in limba romaneasca se vor ridica, foarte curand, multe glasuri pentru Israel. Odinioara, crestinismul a iesit, prin lupte intestine din monoteismul judaic. Contrazicerea si antipatia reciproca si-au avut ratiunea lor. Din nenorocire, lucrurile au mers prea departe. Crestinismul a biruit lumea si evreii, ramasi in minoritate, au ajuns poporul martir.
Putea-vom noi crestinii sa rascumparam vreodata toate lacrimile pe care evreii le-au plans de pe urma prigoanelor, a brutalitatei si a insolentei noastre? Putea-vom noi crestinii sa-i facem pe evrei sa uite tot ce le-au gresit parintii nostri? Eu cred ca nu exista crestin adevarat - dar crestin al lui Iisus Christos - care sa nu se simta, fata de evrei, tainic miscat sufleteste, si pornit spre ganduri de generoasa reparatie.
Sa incercam a uita trecutul, lucrand pentru imbunatatirea ceasului de fata. Din fericire pentru evrei, nu sentimentele catorva prieteni neevrei, ci drepturile recunoscute si proclamate au azi cuvant hotarator. Emanciparea politica a evreilor mai incoace si independent de idealul sionist, a razbit opozitia traditionala si a fost acceptata pretutindeni. Evreii mai inainte ca sa fie cetateni ai viitorului stat sionist, sunt cetateni deplini, in orice tara se gasesc si vor sa fie cetateni.
De cand popoarele s-au trezit la viata si au inceput panza istoriei, neam cu neam se intalneste si se intretese. Nu toti elinii au trait nemiscati in peninsula si in insulele grecesti. Multi au razbatut departe, printre celelalte neamuri, unii s-au amestecat, altii au trait ca elini. Fenomenul tine de la inceputul lumei si se va termina odata cu Lumea. Sunt oameni, ale caror tara si semintie, sunt altele decat tara si semintia unde stau si traiesc.
Acesti razleti de centrul lor, neputandu-se contopi cu neamul gazduitor, si nevoind sa-si uite numele si fratii sunt o minoritate nationala. Pentru aceste minoritati nationale, cartea drepturilor popoarelor e gata sa apara intr-o editie noua si favorabil revizuita.
30 Mai
Un ziar american publica un interview luat de un corespondent celebrului scriitor evreu Achad Haam, azi traitor in Londra. In interview Achad Haam previne pe evrei ca greutati destule mai sunt de biruit pana la deplina netezire a caii spre Sion. Impotrivirile sunt numeroase si originea lor e felurita. Unii potrivnici sunt ascunsi, altii sunt notorii. Ciudat este ca printre ei sunt multi evrei, asimilati, sau doritori de asimilare, care vad o primejdie personala in idealul sionist al majoritatilor evreiesti.
Teama evreilor asimilati este cunoscuta si am atins-o si noi in articolul imediat precedent. Se tem ca afirmarea hotarata si separatista a poporului evreu - voim sa traim ca evrei si sa ne inapoiem in Erez-Israel! - o sa le cada grea, lor' celor ce vor sa ramana unde se gasesc astazi. Se tem ca evreii cei entuziasti si nationalisti vor destepta banuieli si discredit in privina fidelitatei lor catre patriile adoptive. Am cautat daunazi sa arat, printr-o analogie, cum se poate ca un evreu sionist sa fie si sa ramaie un bun cetatean, in tara unde s-a nascut si unde isi asteapta izbandirea idealului. In acest ultim articol, din seria mea Sionismul la prieteni, voi dovedi, printr-o alta analogie, ca patriile pamantesti nu sunt nicidecum tradate daca cetatenii lor isi logodesc inima unor idealuri cari trec dincolo de granitele tarei si ale timpului.
Intre evreii sionisti si intre evreii asimilisti sa-mi fie ingaduit sa pastrez vechea mea atitudine de prieten si de apologet. Voi avea prilejul, mai tarziu, sa analizez si sa discut in amanunte, diferite cestiuni cari privesc pe evrei in general. Ma magulesc cu gandul ca voi face-o totdeauna cu prevenienta calda si limpede pe care o am pentru toti evreii, laolalta.
Astazi vreau sa dau o pilda edificatoare indeosebi evreilor asimilisti, adica acelor ce se tem ce fratii lor sionisti, le pregatesc neplaceri si mari incurcaturi, in viitor. Ce li se poate spune sionistilor, de catre adversari (de buna sau de rea-credinta): Voi aveti in suflet si propovaduiti un ideal strain societatei si tarei noastre. Voi doriti de Sion si voiti sa va vedeti intr-o zi adunati in Palestina".
Raspunsul cel mai nimerit pe care il gasesc in constiinta mea si argumentul cel mai temeinic cu care se poate intampina invinuirea de mai sus este analogia crestina. Este prea adevarat, insa ca anevoie vom gasi printre antisionisti un adevarat crestin... Oricum, argumentul e invincibil. Iata-l.
Credinta crestina face din cel ce marturiseste pe Iisus Christos un exilat aici pe pamant. Gandurile lui toate, asteptarile lui si mangaierile lui sunt indreptate, ca florile de heliantha, spre un astru din alta lume. Intamplarile de aici, durerile, bucuriile si tot ce priveste, pe cetateanul supus Cezarului sunt un capitol trecator si de proba, fata cu cartea vietei, care incepe de abia dincolo de viata pamanteasca. Adevaratul crestin este aici sub soare, un pelerin pornit in calatorie lunga si ostenitoare. Nimic din aceea ce il intampina in drum nu trebuie sa-l opreasca prea mult si sa-i abata inima de la telul ceresc pe care il urmareste. Mai departe, mai departe!... este deviza lui, atata vreme cat sub picioare simte tarana pamantului si imaginile desarte pamantesti n-au apus cu totul sub pleoapele lui. Patria, familia, prietenii si toate legaturile si datoriile pe cari ni le impune viata pamanteasca sunt o povara care disciplineaza si poate sa ne fie profitabila, daca o purtam cu eroism crestin. Dar aceasta sarcina trebuie purtata in numele lui Iisus Christos si pentru El! Mai presus de Domnul Vietei nimeni nu are puteri si drepturi asupra unei constiinte de crestin. In mijlocul intregei lumi, comunitatea crestina apare ca un neam sufletesc distinct, mai presus de granitele conventionale si mai presus de prejudecatile nationale.
Crestinul ortodox trebuie, macar o data in viata lui, sa cerceteze Locurile Sfinte si sa ingenuncheze la Mormantul Domnului. Crestinul catolic e dator, ca, macar odata in viata lui, sa faca o calatorie la Roma si sa adore pe Pontiful Suveran.
Putea-veti, oare, sa gasiti un termen de comparatie cu idealul sionist mai izbitor si mai surprinzator decat idealul crestin? Un crestin adevarat se simte fara voia lui, tainic atras de idealul lui Israel si e cu neputinta sa nu urmareasca cu o frateasca simpatie avantul si luptele pentru Sion. Din pacate, in aceasta parte de pamant unde traim simtirea superioara crestina si cunostinta obarsiilor comune - a eternelor izvoare purcese din Sinai, din Carmel si din Sion - sunt astazi lacate inchise, cu chei uitate si pierdute. Oricari ar fi mirarea, ignoranta sau mania celor de un neam si de-o credinta cu mine, eu unul ma simt dator, tocmai pentru ca sunt crestin si teolog, sa intampin cu un cald salut intru Sion pe idealistul pelerin evreu.
Voi credeti in Sion, voi doriti si asteptati cetatenia intre Iordan si Mediterana. Voi sunteti nemultumiti cu lumea stramta si straina care va impresoara. Voi voiti mai mult soare, mai multa libertate si mai multa vrednicie! Cum va inteleg! Ce mult ma potrivesc cu voi! Cu ce ochi induiosati si plini de admiratie va privesc si va petrec!
Cred si eu aproape la fel cu voi. Astept si eu o patrie superioara si mi-e inima, ca si a voasta, dornica de soare, de crinii Saronului si de definitivul Ierusalim.
Fratii mei ma tin de rau si ma ocarasc, vazandu-ma iesit intru cordiala voastra intampinare. Nu ma potrivesc cu ei si ma doare ca intre ei si voi lipsesc buna ingaduiala si putinta intelegerei. Dar sunt adanc incredintat ca dreptatea voastra si a mea va birui odata, in ochii lumei, conceptiile lor exclusiviste si negre ca pamantul.
Visati, doriti, lucrati, luptati pentru Sion! E atat de saraca in visuri si in idealuri omenirea, ca de-ar curge visul in ea, prin cele patru fluvii din paradisul biblic, si tot secetoasa ar ramanea. In mine - crestinul stingher si prizarit - vedeti pe copilul entuziast, care priveste popasul vostru, intins langa calea spre Sion, isi aduce aminte ca va cunoaste din Biblie si din Evanghelie, si va saluta din toata inima: - Cat sunt de placute corturile lui Iacob!...
19 Iunie
Sionisti crestini
Citesc amanuntita biografie a lui Theodor Herzl, scrisa de Adolf Friedemann, si gasesc printre membrii de onoare ai miscarii sioniste destui crestini. In anul 1896, iulie 6, cand Herzl tinu in Clubul Maccabeilor" din Londra memorabila-i conferinta, la desbaterile aprinse ce urmara, conferentiarul fu sustinut cu caldura de pictorul crestin Holman Hunt. Acest pictor concepuse, fara sa aiba vreo legatura cu Theodor Herzl, ideea restaurarei statului evreesc!
Cand a fost vorba de statornicirea locului unde trebuia sa se adune primul congres sionist, promotorii miscarei, dupa cateva alegeri neizbutite, si-au oprit ochii asupra orasului Basel. Doi prieteni devotati sionismului au dat tot ajutorul lor ca Baselul sa fie locul de gazda primului congres. Acestia au fost crestinii Bernhard Collin-Bernouilli, redactor la ziarul Baseler Nachricht, si librarul Kober, ginerele episcopului protestant Gobat, din Ierusalim. Mai tarziu, cand in fata intregei lumi sionismul si-a trecut intaiul lui examen stralucit, in cetele amice, incaierate in lupta cu cele inimice, n-au lipsit deloc luptatorii crestini. Dintre crestini, zice biograful lui Herzl, nu trebue sa uitam pe cucernicul profesor Hechler, caruia Herzl, si atunci, si mai tarziu, a avut adeseori sa-i multumeasca pentru sprijinul insemnat si manos, dat muncei lui politice.
Prin urmare, nu e un fenomen nemaivazut sub soare sionismul la crestini. In lumea larga si generoasa care incepe dincolo de hotarele noastre lucru s-a vazut si se vede mereu. Nu mai departe ca acum cateva zile, a avut loc in Anglia crestina o impunatoare manifestatie de simpatie pentru aspiratiile nationale ale poporului evreu. Ziarul Mantuirea a reprodus deunazi textul declaratiunei formulate de acea adunare umanitara. Intre cei ce au semnat declaratia de simpatie sunt: 96 de membri ai parlamentului englez, 57 de profesori universitari, 14 medici, 8 artisti, 35 de literati si ziaristi si - omitand pe altii - toti episcopii Angliei si ai Scotiei.
Iata niste adevarati crestini, niste adevarati episcopi. E foarte firesc sa ne intrebam cum sunt alcatuiti sufleteste acesti oameni si cum arata la fata crestinismul lor daca le ingaduie sa se declare adepti ai sionismului? Aceste intrebari trebuie sa ni le punem pentru luminarea prin contrast a psihologiei celor ce mai cred ca sunt crestini si staruiesc in antagonismul lor necugetat impotriva a tot ce este evreu si aspiratii nationale evreesti.
Nu e nicidecum mirare cand vedem azi intre noi, pe strada, in piata, in adunarile amestecate, pretinsi crestini, greu si lamentabil apasati de povara prejudecatilor mostenite. Ce poti sa faci! E la mijloc o ereditate intunecoasa si stratificata in curs de veacuri. Antisemitul de pe strada, din piata, din adunarile amestecate este un biet om oarecare. Cine stie daca a terminat liceul! Cine stie daca, in anii de facultate, a mai citit altceva decat ziare si cursurile litografiate, bune pentru examene! Azi e om gospodar, are convingeri politice si partid, are treburi absorbitoare... Cand mai are el vreme si cine-i da lui mintea necesara - pentru revizuirea sentimentelor lui antisemite?
E crestin (fiindca e botezat), se duce la biserica la Paste si la Craciun si se mai duce, suplimentar, cand cununa vreun fin, agent electoral. Incolo tot crestinismul lui e un loc viran, napadit de burueni netrebnice si depozit de gunoae rationaliste. N-a citit niciodata Evanghelia! N-a tinut niciodata in mana Biblia celor doua Testamente!
Acesta e singurul tip de asa-zis crestin din vechea Romanie. In afara de lumea preoteasca si lasand la o parte cateva personalitati, pe care ca sa le gasesti trebuie sa le cauti cu lumanarea, nu exista printre noi decat aceasta imensa categorie de pseudocrestini.
Sionismul la crestini nu poate sa creasca din buruieni sau din piatra seaca. Spun cu durere ca lipsa de simpatie pentru sionism, dovedita in societatea crestina romaneasca, este un semn funebru. Crestinismul nostru e mort.
Priviti episcopatul anglican si scotian si osteniti-va cu mintea sa pricepeti ce a putut sa le insufle acestor conducatori ai bisericei crestine dragostea lor pentru idealul poporului evreu. Numai crestinismul lor cel viu, zilnic alimentat de isvoarele biblice!
Englezii cresc citind, invatand si iubind Biblia, aproape ca si evreii. Orice familie engleza trebuie sa aiba in casa Biblia, dupa cum are scrinul pentru rufe si masina de bucate. Daca nu in fiecare zi, cel putin in ziua de duminica englezul trebuie sa citeasca si sa mediteze o pagina din Biblie.
Dar Biblia este primul si nemuritorul titlu de nobleta al poporului Israel! Cum poti sa ridici intre Biblie si Israel un zid despartitor? Minunile, frumusetile, intelepciunea si toata comoara mistica pe care ne-am insusit-o noi crestinii de doua mii de ani incoace sunt opera si proprietatea acestui popor providential.
Vom intelege cum ca simpatia societatei crestine englezesti pentru sionism si pentru sionisti este urmarea fireasca a unei educatii larg crestine si adanc biblice. Si nu e de mirare ca in tarile cu falsa ori cu nula educatie crestina, evreii n-au prieteni si idealul lor atat de respectabil si de vrednic de iubire - in loc sa destepte firescul entuziasm - desteapta banuieli si certuri de mahala.
Cine citeste si iubeste Biblia nu poate uri pe Israel. In cartea Psalmilor sta scris: Numarat-ai pribegiile mele! Strange lacramile mele in urna ta!
Cine e intr'adevar crestin se va feri, cu sfanta teama, sa faca sa mai cada macar o lacrima in urna infricosata!
|
Sabin Cernatescu - Toronto 3/1/2003 |
Contact: |
|
|
