In tranzitie - ADAPTAREA LA MEDIU
Capitalismul oligarhic lupta cu cel participativ. Si invinge.
Metabolismul economic contemporan avantajeaza firmele mari. Ele pot
plati experti care sa le arate cum se pot evita impozitele, pot
deschide sucursale in paradise fiscaale, pot angaja juristi pentru a
depune patente si a face fata proceselor, pot cumpara asigurari, isi
pot permite incercari ratate, pot plati comisioane mari, pentru a
obtine contracte grase.
Competitia bazata pe cit mai mult capital selecteaza rechinii mari,
eliminind plantonul, pestii mijlocii etc. Sint foarte expresive
statisticile care arata cum au crescut violent in ultimele decenii
sumele pe care trebuie sa le detina o firma la start, pentru a avea
sanse de supavietuire.
Un instrument care ar putea echilibra situatia, aparind interesele
firmelor mici este statul, condus de o putere pilotata de alegatorii
majoritari.
Intr-o democratie autentica, ar trebui ca regulile
jocului sa avantajeze paturile largi. Acolo unde nu se intimpla
astfel, populatia "preferind" alternative favorabile marilor
coropratii, avem un indiciu ca democratia a fost confiscata.
Un stat aservit cercurilor oligarhice va impune reguli care sa scoata din
cursa micii urmaritori: fiscalitate descurajanta, birocratie
paralizanta etc.
Este ceea ce se intimpla in Romania. Cetatenii dezavantajati nu
opun rezistenta, pentru ca nu constientizeaza situatia, intoxicati
fiind de propaganda "analistilor" responsabili cu mentinerea
confuziei.
Am incercat, in ultimii ani, sa ma duc si lansez mici proiecte in Romania,
sperind sa repun in picioare citiva prieteni loviti de tranzitie. Am
studiat terenul, am planificat activitatile, am cautat parteneri si
fonduri, am facut planuri de afaceri. Dar in final... nu am mai
lansat nici o firma.
Nu voi trata aici gama bogata a motivelor. Ma opresc la
disproportia intre nevoile firesti (productive) ale unui proiect si
cerintele artificiale inventate pentru descurajarea celor fara multi
bani.
Dau exemplu unei mici covrigarii, pe care o crezusem ideala ca
micro-proiect : un sediu modest, un cuptor, un brutar, doua ajutoare-
vinzatori, un administrator (si responsabil cu aprovizionarea) o
pozitie buna pentru desfacere. Parea simplu...
A fost insa imposibil.
Chiar daca as fi trecut de zidul nenumaratelor aprobari si
formalitati... daca as fi gasit o solutie (ilicita) sa cistig ceva si
eu, nu numai statul (care te taxeaza pina la faliment, deci te obliga
la legitima aparare)... daca as fi gasit o cale de a ma proteja de
neseriozitatea si necinstea salariatilor, partenerilor, furnizorilor
si clientilor... daca as fi reusit sa mituiesc toate echipele de
control care ar fi urmat sa ma haituiasca zilnic (ca pe unul ne-
afiliat mafiei)...daca as fi platit toate cursurile obligatorii de
pregatire profesionala...daca as fi depasit cumva momentul in care o
firma patenta ideea de covrig... daca as fi produs cei mai buni
covrigi din tara... nu aveam cum trece de noul regulament de
organizare, impus de institutiile romanesti in numele respectarii
normelor europene !
Acesta prevedea tot ce trebuie pentru a umfla artificial capitalul
necesar lansarii proiectului meu. Eram silit sa respect un plan
minutios al organizarii covrigariei (care trebuia probabil cumparata
din occident, de la o anumita firma ca sa corespunda acelui standard
precis). Erau precizate: dimensiunile lopetii, distanta dintre
bucatarie si gura cuptorului etc, marimile salilor de depozit si
rafturilor, echipamentul salilor de baie si toaletelor obligatorii
(pentru femei si barbati) etc. Grandios!
Doar gaura de la covrig nu era normata.
Tomul care descria conditiile in care comunitatea europeana mi-ar
permite sa fac niste covrigi spunea totul despre casatoria
birocratiei europene cu mafia din Romania.
Mi-am dat sema ca daca nu devin si eu "finul" structurii la putere,
tovarasii verificatori vor veni zi de zi, sa masoare umiditatea in
camara cu faina, sa verifice distanta dintre usa cuptorului si usa
bucatariei, lungimea lopetii, debitul dusurilor, calitatea hirtiei de
la toalete, temperatura initiala si finala a covrigului, nivelul
calificarii vinzatorilor, modernitatea masinii de marcat etc.
In spatele celor mai rezonabile motivatii/alibiuri: protectia
consumatorilor, calitatea serviciilor, standardizarea proceselor,
productivitate- se afla si obiective secundare:
- domesticirea individului-producator, lipsit de libertatea de a
face ce vrea si cum vrea- daca se intelege cu consumatorii;
- obisnuirea noastra cu ideea ca trebuie sa ni se normeze viata
- uniformizarea: in mii de locuri, un acelasi tip de cuptor, plasat
in aceiasi sala, aflat la aceiasi temperatura, face acelasi covrig,
din aceleasi ingrediente, cu acelasi gust, pentru acelasi tip de
client
- descurajarea micii initiative si a ridicarii cuiva prin munca,
amplificarea nevoilor de capital si imprumut
- deplasarea cistigurilor dispre activitatile productive catre
activitati auxiliare: verificari, instruiri, evaluari, normari,
aprobari etc.
Voi povesti alta data cum am renuntat sa fac o sera. Sa cultiv o
livada. Sa pornesc o ciupercarie. Sa lansez o firma de web design. Sa
dau drumul unor centre de servicii Internet. Sa produc soft pentru
tele-plata impozitelor. Etc.
Nu a fost sa fie. Am fost si eu o mica victima a integrarii.
Covrigaria nu e pentru mine. Nu ma vad furind cit e nevoie pentru a
acumula capitalul necesar. M-am intors in jugul de salariat. Nu e asa
grav, in cazul meu.
Dar imaginati-va efectul acestor "norme europene", copiate cu
perfidie, in conditiile cistigurilor care se pot face (prin munca) in
Romania. Pentru milioanele de sinistrati ai tranzitei, lasati fara
bani si fara slujbe, adoptarea unor modele care sa le taie si
posibilitatea de a trai din mici afaceri, este o crima.
|
Ioan Rosca 10/19/2006 |
Contact: |
|
|
