Pe teme de psihologie ( X III ) - Temperamentul
Dintre trasaturile de personalitate, cele mai accesibile, cele mai usor de observat si de caracterizat sunt cele temperamentale. Aceste trasaturi sunt innascute, nu implica responsabilitatea individului, neconditionand valoarea acestuia din punct de vedere moral, cultural sau profesional, dar se constituie in premise in devenirea social-morala a omului. Ele se manifesta de la cea mai frageda varsta si se mentin toata viata.
Temperamentul se refera la nivelul energetic al actiunii, al comunicarii, la dinamica actiunii si se manifesta prin particularitati ale activitatii, ale afectivitatii si prin comportamentul exterior (prin miscari si, indeosebi, prin vorbire). Actiunile umane se pot desfasura mai incet sau mai repede, cu oscilatii, cu inertie sau cu incordare, in tensiune sau relaxare, cu emotivitate, cu nervozitate, iritabilitate etc. “Temperamentul, arata psihologul roman Nicolae Margineanu, se refera la toate aceste trasaturi formale care – dupa cum insusi numele lor arata – caracterizeaza forma manifestarilor noastre. Primele trasaturi – iuteala actiunii si deciziunii, oscilatia, perseveratia etc. – se refera mai mult la formele actiunii ; celelalte – emotivitatea, nervozitatea, predominarea calitatii placute sau neplacute a emotiilor – mai mult la afectivitatea care insoteste actiunea, fiind oarecum formele afectivitatii” (Psihologia persoanei). Asadar, Nicolae Margineanu considera ca temperamentul caracterizeaza forma manifestarilor noastre si, de aceea, l-a definit ca aspectul formal al afectivitatii si reactivitatii motorii specifice unei persoane. Temperamentul mai este numit in popor “firea omului”. N.Margineanu face, totusi distinctia intre temperament, “care determina forma de activitate si emotivitate a conduitei” si “firea” sau “natura” persoanei care, sub aspectul unor trasaturi integrale, “determina directia, sensul de orientare al intregii sale activitati”.
Diferentele dintre oameni privind temperamentul i-au preocupat pe ganditorii din cele mai vechi timpuri (medicii antichitatii Hipocrate si Galenus, de exemplu), ca si pe oamenii de stiinta din epoca moderna si contemporana. {n concordanta cu filosofia epocii, Hipocrate considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale – aer, pamant, foc si apa. {n corpul omenesc, amestecul umorilor (hormones), avand la baza aceste elemente, determina temperamentul – legat de dominarea uneia sau alteia dintre umori. Astfel, de sange este legat temperamentul sangvinic, de bila galbena este legat temperamentul coleric, predominarea bilei negre determina temperamentul melancolic si predominarea flegmei determina temperamentul flegmatic.
Fiziologul rus I.P.Pavlov porneste de la trei caracteristici ale activitatii nervoase superioare si de la raporturile dintre ele, stabilind patru tipuri de sistem nervos. Caracteristicile respective sunt forta (energia) – care se refera la capacitatea de rezistenta la actiunea unor stimuli, de aceasta depinzand un sistem nervos puternic sau slab ; mobilitatea – care indica usurinta sau rigiditatea trecerii de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile exterioare, determinand diferentierea dintre un sistem nervos mobil si unul inert ; echilibrul – care prezinta forta excitatiei in comparatie cu forta inhibitiei, diferentiind un sistem nervos echilibrat (cand cele doua procese nervoase au forte apropiate) de unul neechilibrat (cand exista diferente considerabile intre forta excitatiei si cea a inhibitiei). Din combinatia caracteristicilor aratate, rezulta tipurile de sistem nervos astfel : 1- puternic, echilibrat, mobil ; 2- puternic, echilibrat, inert ; 3- puternic, neechilibrat ; 4- slab. Acestor tipuri de sistem nervos le corespund, respectiv, tipurile clasice de temperament sangvinic, flegmatic, coleric si melancolic (vezi tabelul). Tipurile de sistem nervos rezultate constituie baza fiziologica a temperamentului. Oricum, nu punem semnul egalitatii intre temperament si tipul de sistem nervos. Tipul de sistem nervos ramane pentru toata viata, in timp ce temperamentul poate fi influentat, se poate educa. Se poate spune ca temperamentul este expresia manifestarii particulare, in plan psihic si comportamental, a tipurilor de activitate nervoasa superioara, manifestare mediata de o serie de factori socio-culturali si psihologici (influenta caracterului, de exemplu). Se mai poate arata ca nu gasim aproape la nimeni un tip de temperament pur, ci elemente apartinand mai multor tipuri, dar unul dintre tipuri este dominant pentru fiecare persoana.
Caracteristicile activitatii nervoase superioare Temperamentul
Forta Echilibrul Mobilitatea corespunzator
puternic echilibrat mobil sangvinic
Tipurile de puternic echilibrat inert flegmatic
sistem nervos puternic neechilibrat – coleric
slab – – melancolic
Sintetizand, putem spune ca oamenii la care domina temperamentul sangvinic actioneaza rapid, sunt echilibrati, calmi, stapani pe sine, optimisti, comunicativi, capabili de adaptare rapida, dovedesc mobilitate extrema ce poate determina superficialitate in actiuni si relatii, inegalitate in trairile afective. Cei la care domina temperamentul coleric sunt nestapaniti, impulsivi, fac risipa de energie, lucreaza in asalt, au spirit de initiativa, oscileaza intre entuziasm si deceptie, sunt nerabdatori, inclinati spre exagerare, extravertiti, comunicativi, orientati spre prezent si viitor. Temperamentul dominant flegmatic se caracterizeaza prin calm, perseverenta, reactii emotive moderate, meticulozitate in munca de durata, adaptabilitate redusa, persoanele respective sunt introvertite, putin comunicative, orientate spre trecut, au sentimente puternice si stabile. Temperamentul dominant melancolic este caracterizat printr-un tonus scazut, instabilitate emotionala, inclinatie spre reverie, tendinte spre depresie la solicitari crescute, adaptare cu posibile dificultati, exigenta fata de sine insusi, retinere de la riscuri, sensibilitate ce poate influenta creativitatea.
{n legatura cu tipologia temperamentului, s-au emis si alte teorii. Psihiatrul elvetian Carl Jung, de exemplu, a constatat ca intre oameni exista si deosebiri tipice, in afara celor individuale – si s-a oprit asupra categoriilor de extravertiti si introvertiti. Extravertitii sunt cei orientati indeosebi asupra lumii externe, oameni deschisi, sociabili, comunicativi, optimisti, pastratori ai relatiilor cu cei din jurul lor, chiar dupa unele controverse. Introvertitii sunt cei orientati spre lumea interioara, firi inchise, putin comunicativi, greu adaptabili, timizi, indreptati spre reverie, greu de patruns. Psihologul englez Hans Eysenack reia si dezvolta teoria lui Jung, adauga dimensiunea numita grad de nevrozism (masura in care sistemul nervos raspunde la stress) ; exprima, de asemenea, stabilitatea si instabilitatea emotionala a omului folosindu-se de doua axe perpendiculare si ajunge la stabilirea a patru tipuri umane: extravertit – stabil, extravertit – instabil, introvertit –stabil si introvertit – instabil Asociaza apoi aceste tipuri cu cele patru temperamente clasice.
O tipologie nuantata a temperamentelor este propusa de psihologii olandezi G Heymans si E.D.Wiersma, reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger, reprezentanti ai scolii caracteriologice franceze. Dupa acesti autori, exista opt tipuri temperamentale, rezultate prin combinarea a trei factori : emotivitatea, activitatea si rasunetul (ecoul). Emotivitatea se refera la modul in care oamenii reactioneaza emotiv fata de diferite situatii. Unii oameni au emotii puternice chiar si in situatii banale, in timp ce altii se emotioneaza greu, raman adesea impasibili sau au emotii slabe via-a vis de diferite evenimente. De aici, categoriile de emotivi si non-emotivi. Activitatea priveste inclinarea spre actiune, unele persoane avand o permanenta dispozitie in acest sens, iar altele actionand cu greu, cu ezitari si plangandu-se la orice efort. Retinem, deci, categoriile de activi si non-activi. Rasunetul inseamna, in cazul in speta, ecoul pe care il au diferitele situatii, diferitele evenimente, mai mult sau mai putin insemnate, asupra noastra, impresiile care se formeaza prin contactul cu realitatea inconjuratoare. Autorii teoriei de care ne ocupam disting persoane la care evenimentele, chiar cele mai marunte, au un puternic ecou, acestea fiind numite persoane primare –, precum si persoane la care ceea ce se intampla in jurul lor nu are un ecou prea mare, acestea fiind numite persoane secundare. Rezulta, astfel, cele opt tipuri de temperament : pasionatii (emotivi, activi, secundari) ; colericii (emotivi, activi, primari) ; sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari) ; nervosii (emotivi, non-activi, primari) ; flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari) ; sangvinicii (non-emotivi, activi, primari) ; apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari) ; amorfii (non-emotivi, non-activi, primari). Retinand emotivitatea si activitatea, se pot reduce la jumatate tipurile de temperament. Astfel, se deosebesc : emotivii inactivi (nervosii – care reactioneaza rapid la evenimente – si sentimentalii – care reactioneaza slab) ; emotivii activi (colericii – avand reactii rapide, explozive – si pasionatii – reactii lente) ; neemotivii activi (sangvinicii – avand reactii echilibrate, active – si flegmaticii – cu mai multa forta, dar lenti) ; neemotivii inactivi (amorfii – cu putina energie, dar bine ancorati in prezent – si apaticii – lipsiti de energie, avand ritm lent). Cunoasterea acestor tipuri de temperament poate servi in activitatea educativa a oamenilor scolii si parintilor, prin ferirea copiilor activi de actiunile intamplatoare, pripite, prin stimularea constanta a celor inactivi, prin antrenarea celor neemotivi in activitatile in grup si pentru indrumarea cu delicatete a copiilor emotivi in actiuni individuale, dar si, treptat, in cele de grup.
Psihologul roman Gheorghe Zapan a determinat patru tipuri (niveluri) de temperament : nivelul motor general (legat de activitate), nivelul afectiv, nivelul perceptiv-imaginativ si nivelul mintal (legat de gandire). Fiecare nivel se caracterizeaza in functie de forta, echilibru, mobilitate, persistenta, tonus afectiv (stenic si astenic) si directie (extravertit si introvertit). Gh. Zapan a elaborat si metoda aprecierii obiective a personalitatii – o metoda de educare a capacitatii de interapreciere.
Alte teorii explica manifestarile temperamentale in functie de grupele sangvine (Leone Bourdel utilizeaza teste muzicale si stabileste patru categorii de subiecti pe baza observarii reactiilor acestora : “armonicii” – grupa de sange A, “melodicii” – grupa 0, “ritmicii” – grupa B si “complecsii” – grupa AB), sau de functionarea glandelor cu secretie interna, intre care glanda tiroida.
Tangential si comparativ, vom mai avea referiri la manifestarile temperamentale, ocupandu-ne de celelalte trasaturi ale personalitatii umane.
Prof. Silvestru MORARU
|
Prof . Silvestru Moraru 10/13/2006 |
Contact: |
|
|
