Vesnisia s-a născut la sat
Privesc prin fereastra compartimentului. Gânduri împletite cu amintiri frumoase mă inundă, în timp ce trenul se apropie tot mai mult de capitala judetului meu, Alba Iulia, oras asezat pe malul drept al Muresului iar pe stânga, de la Vintul de Jos, soseaua care duce spre Sibiu parka s-ar întrece cu linia ferată. Si nu trebuie sa străbati decât cinci kilometri pe această sosea pentru a ajunge la casa memorială a poetului si filozofului român Lucian Blaga. Născut la 9 mai 1895, acest bărbat, care prin eruditie si creatie stă alături de cele mai mari nume ale culturii europene, a văzut lumina zilei aici, în satul transilvănean Lancrăm, nu departe de orasul Marii Uniri a tuturor românilor. Lucian provenea dintr-o familie cu multe generatii de slujitori ai bisericii. Era ultimul dintre cei nouă copii pe care i-au avut preotul Izidor Blaga si sotia sa, Ana Moga. A urmat primii ani de scoală la Sebes-Alba, la câtiva kilometri de casa părintească, ceea ce făcea ca vacantele să fie mult dorite. A urmat gimnaziul la Brasov. Fiind în clasa a V-a, în anul 1911, a participat la o excursie cu vaporul pe Mediterana până în Italia, călătorie care – asa cum reiese din „Hronicul si cântecul vârstelor” – va avea mare însemnătate în maturizarea gândirii si lărgirea orizontului său de cunoastere. Încă de pe atunci, Blaga vădea preocupare pentru studiu. De pe vremea când îsi făcea liceul, înclinatiile spre filozofie sunt temeinic alimentate cu lecturi din opere indice, din Schopenhauer ori Bergson. A alcătuit o lucrare despre număr si judecătile matematice, iar studiul „Despre intuitia în filozofia lui Bergson” a si văzut lumina tiparului în „Românul” din Arad, în anul 1914. Pentru a urma cursurile universitare, Lucian Blaga a plecat în 1917 la Facultatea de Filozofie din Viena. Prima culegere de versuri, intitulată „Poemele luminii”, apărută în 1919, a fost întâmpinată elogios de Nicolae Iorga în „Neamul Românesc”. După ce-si ia doctoratul, se căsătoreste, în 1920, cu frumoasa Cornelia Brediceanu. Blaga s-a afirmat si ca dramaturg, realizând piese ca: „Zamolse” „Tulburarea apelor”, „Mesterul Manole” „Trilogia cunoasterii”, „Trilogia culturii”. „Despre constiinta filozofică”, „Trilogia valorilor” si culegerea de aforisme „Elanul insulei” sunt expresia personalitătii sale complexe, de mare profunzime spirituală, completând înzestrarea sa poetică si dramaturgică cu aceea de filozof si estetician. Poetul ne-a lăsat insolitele volume de poezii „Lauda Domnului”, „La cumpăna apelor”, „La curtile dorului” fiind deopotrivă, traducătorul rafinat al lui „Faust”. Versurile sale, cum sunt cele din „Izvorul noptii” l-au inspirat pe compozitorul Florin Bogardo care a realizat un minunat slagăr al muzicii usoare românesti. Meritele sale exceptionale pe tărâmul literaturii si filozofiei relevante si în activitatea didactică, în calitate de profesor de filozofie a culturii la Universitatea din Cluj, au fost încununate prin conferirea titlului de academician.
Într-un spatiu care si azi nu renuntă la magiile arhaice, Blaga a încercat si a reusit să clădească o punte inefabilă între fantasmă si logică. Câteva generatii de studenti au avut norocul să-i asculte prelegerile la Cluj, până când, într-o bună zi, prezenta sa în cultură a devenit indezirabilă. Amărăciunea acestui suflet rănit, fără putintă de lecuire lumească, rămâne în seama timpului, care tace si trece. Lucian Blaga pleca pe tărâmul vesniciei tot într-o lună mai, în dimineata zilei purtând cifra 6, a anului 1961. Cimitirul din satul Lancrăm i-a primit eternitatea. „Nelinistea morii de vânt”, însă, continuă să bântuie mintile celor care primesc si acum „Mirabila sământă” – acesta fiind titlul unui volum de poezii, în care, iarăsi, găsim sute de rostiri aforistice.
În anii de după moartea sotului ei, în apartamentul dintr-un bloc modest al unui cartier din Cluj, doamna Cornelia Blaga obisnuia să arate oaspetilor apropiati - printre care va spun cu mândrie m-am numărat si eu - câteva dintre manuscrisele ilustrului ei tovarăs de viată. Printre ele existau paginile pe care Lucian Blaga asternuse două dintre cele mai tulburătoare poezii – „Bocca del Rio” si „Alean”. Ele purtau ecoul timpului când poetul fusese, în anii 1938 si 1939, ministru plenipotentiar la Lisabona. În exoticele peisaje de pe tărmul Atlanticului, Blaga continua să viseze la „nelinistea morii de vânt” de acasă, la „tara între dealuri”, la „satul sub lună”. A fost unul dintre cărturarii români pentru care dragostea de neam a fost o stare gravă, perpetuă, trăită într-o ardere care avea să capete chiar accente tragice. Esenta acestui patriotism, atasamentul fată de universul rural, a vibrat deopotrivă în opera filozofică si în cea scriitoricească. Blaga este autorul unui aforism care rezumă, de fapt, filozofia unui neam întreg: „Vesnicia s-a născut la sat”. Rostea aceste memorabile cuvinte la 5 iunie 1937, zi în care îsi tinea discursul de receptie la Academia Română, al cărei membru activ fusese ales cu un an înainte, an în care i se tipărea capodopera cugetării românesti – „Spatiul mioritic”. Acest eseu ca si discursul academic intitulat „Elogiul satului românesc”, demonstrau cum un om, ce-si formase spiritul în cele mai înalte scoli, nu numai că rămăsese credincios lumii în care se plămădise, ci si o tălmăcea, printr-o rafinată întelegere, dându-i meritatele dimensiuni universale.
Lucian Blaga a fost un spirit nelinistit, cu teribile oscilatii între lumea concretă, trecătoare, si cea a abisurilor metafizice, pe care le-a transpus în scris în cele mai variate registre ale sensibilitătii si ratiunii.
Lăsându-l pe Blaga să-si doarmă somnul de veci în satul său natal, soseaua duce spre Sibiu iar trenul în care ma aflu îsi continuă drumul spre capitala tării, acolo unde destinul m-a dus si pe mine.
Fragment: Vacante, vacante…Românie plai de dor
|
Rodica Elena Lupu 10/3/2006 |
Contact: |
|
|
