Poezii
La Donna e mobile
Azi esti un trandafir departe, peste drum, Tu te-ai închis si nu mai poti nimic să-mi spui. Sau poate-o frezie, că doar esti tristă-acum Si-i lasi pe toti, asa, în plata Domnului.
Ba nu, esti toamna prinsă in petale, De-o crizantema mare si greoaie, Ce-adună toate dorurile tale, Când ti-este frig si îti miroase-a ploaie.
Eu râd si plâng si-acuma-mi blestem soarta Netotii cei cuminti cred că-s nebun. Te-am căutat, dar ti-e închisă poarta, Si iarăsi am uitat ce-am vrut să-ti spun.
Azi mă îmbăt dorindu-mi orice floare, Să ti-o culeg când zorile se scurg Si să o pun pe noua ta cărare, Când vei veni târziu, înspre Amurg.
Ba nu, e liniste, visez cu tine-n gând, Pe câmpul alb, senin, de lăcrămioare, Mă tem din somn că nu voi reveni nicicând, Că cine-adoarme între ele, moare!
Dar mă trezesc si azi, ca-n fiecare zi, Plin de păcatul unei noi si vechi dorinti, Că astăzi tu esti alta, cum mereu vei fi Si vei veni din nou in zori, să mă alinti.
Azi plâng si râd, si strig de bucurie, Beat de iubire-n tine mă scufund; Tot ce-i al meu, î-ti apartine tie, Căci te iubesc si nu pot să m-ascund!
Vino aici să vezi, se-ntorc cocorii. Si-aduc cu ei o rămurea de flori de măr. Zambile pe zăpadă-n fata morii... Ba nu, că e prea cald si-ai o gardenie-n păr.
Nu mi-e permis, vezi, asta-i dandanaua, De violetele din scoică să-ti mai spun. O să te arzi, vezi să nu-ti versi cafeaua, Că nu-i bujor, e o băsică de săpun!
Si-acuma, dacă vrei si mi-e iertat, I-ti dăruiesc un lan cu păpădie, Ba nu, cu maci de-un rosu-nflăcărat. Oare-ntelegi, ce vrea asta să fie ?
O Floare
De mult, atunci... tare de mult, cândva... De mult, nu-n vremurile noastre, Crestea o floare mândră, ca o stea Pierdută-acolo, printre astre.
Trăia în vesnicie, tu mă crezi? Nu stiu acum să-ti spun, să-ti povestesc, O floare rară, ce nu poti s-o vezi, Că pe aicea nu se mai găsesc.
Acolo si atunci, dar ce vorbesc?! Asa era etern din fire: O floare cum pe-aicea nu mai cresc, O floare pură, de iubire.
De mult, atunci, cândva... tare de mult, Eu mă gândeam ca pe o floare. Stiam tăcut Iubirea s-o ascult, Acolo mic, dar în Iubire, mare.
Că nu eram de-aici, de-altundeva Si nici din vremurile noastre. Nici chiar o stea a mea nu exista, Si poate, nici un fel de astre.
Acum, aici, mă plâng, mă văicăresc, Blestem, înjur, îmi ies din fire; Că am uitat, demult, să-mi amintesc De când eram si eu IUBIRE.
Tu întelegi, mă crezi, î-ti amintesti? Sau ai uitat si tu de Dumnezeu, De floarea de iubire care esti? Sau poate totusi... totusi, numai eu?
Din gura-amară, spurcată si rea Crescu asa, pe nestiute-un spin, Care acum e mare cât o stea Si umple universul de venin.
Eu, am ucis Iubirea ce trăia In mine-aici, nu printre astre, In floarea ce am fost si eu, cândva, Acum, în vremurile noastre.
Si totusi... totusi, ce demult era...
Noapte de toamnă
Din copaci cad frunze moarte, Se astern ca un covor, Printre ramuri descarnate Bate văntul călător.
In suflarea lui tăioasă, Parc-aud un zvon de toacă Si tristetea ce m-apasă, Parcă vine, parcă pleacă...
Cu privirea-n cer, departe, Mă gândesc din nou la ea; Toamna e fior de moarte, Strigă-n noapte-o cucuvea.
Tipărind pe-a ei lumină Crengi diforme, crengi betege, Luna, rece si străină, Parcă stă si parcă trece.
Mă cufund adânc, în mine, Dar mi-e gândul dus departe. Si tot ce am crezut că-i bine E covor de frunze moarte.
Cucuvea ce strigă-n noapte, Sufletu-mi se stânge-n piept, Freamăt de singurătate Parc-ascult si parc-astept...
Ce-i iubirea mea desartă? Ce a mai rămas din ea? Sub picioare-o frunză moartă, Un vaiet de cucuvea.
Si-n această-nsingurare, Fremătând ca un fior, Se asterne pe cărare Inc-o frunză, înc-un dor... Dacă iubesti...
Dacă iubesti averea Si simti c-asa e bine Si luxul si puterea, Nu mă iubi pe mine!
Dacă ti-s dragi fălosii Si cei de prin vitrine, Modernii si frumosii, Nu mă iubi pe mine!
De vrei să fiu ca altii, Atunci când sunt cu tine Si iubesti diplomatii, Nu mă iubi pe mine!
De-ai vrea să fiu mai tare Si să n-auzi suspine, Atuncea când mă doare, Nu mă iubi pe mine!
Dacă-ti doresti plăcere Si uiti de tot când vine, Pot altii să ti-o-ofere Nu mă iubi pe mine!
De vrei să fii nevasta Celor ce-s buni cu tine, Sunt multi pe lumea asta, Nu mă iubi pe mine!
Doresti perfectiune, N-o căuta în mine. Lumea-i desertăciune, Nu mă iubi pe mine!
Dar de iubesti iubirea Ce stă ascunsă-n tine I-ti dau nemărginirea: Iubeste-mă pe mine!
Inima mea-ti va spune Că bate pentru tine. Si nime-n astă lume Nu te-o iubi ca mine.
Si dacă-mi simti iubirea Inchide pumnul bine, Că-n mână-ai fericirea: Iubirea mea-i în tine.
Ti-am scris odată
Ti-am scris demult o poezie Dar nu stiu ce-am făcut cu ea. Cântat duios, de ciocârlie În inimă, în lumea mea.
Eu mă gândesc cu drag la tine Iar noaptea îti visez scrisori, În care-ti povestesc de bine, De frumuseti, de sărbători...
Tu esti acum depatre tare Si nu doresti să mă mai vezi. Nu ai în suflet sărbătoare, Nu mai asculti, nu mă mai crezi.
Surâs golit de veselie Am adunat aici, în mine, Adânc ascuns, să nu se stie Că ce visez eu, nu mai vine.
Inima grea, de jale plină, Am încuiat-o-ntr-un sertar, În noptiera din grădină, Când am luat-o de pe jar.
Iar cântecul de ciocârlie, Poezioara ce ti-am scris, S-a mistuit în colivie, Atunci, când m-am trezit din vis.
Ti-am scris odat-o poezie Despre ce-o fi, despre ce-a fost... Si chiar dacă nu-ti pasă tie, Ea, totusi, a avut un rost.
index | revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero : ec.Lucian Hetco [contact] [ Impressum ]
Prezentarea grafica, design: Lucian Hetco.
|