Poeme tarzii
Negarea negatiei
N-ar fi miresme fara flori, Ce-nbata-ai diminetii zori.
N-ar fi nici riuri, munti sa sape, Daca in albii n-ar fi ape.
Ploaie n-ar fi de n-ar fi nori, Nici curcubee de culori.
Nici roade din pamint si soare, Fara saminta din hotare.
N-ar fi arcusi fara viori, Ce sufletului-i-dau fiori.
Nici dor n-ar fi fara iubire, Sublima vietilor traire.
Nici seara daca n-ar fi zi, Nici dragoste daca n-ai fi.
Abajur
Ma-nvirtesc ca leu’-n cusca, plictisit si fara chef, Rasucind de zor stiloul in capacu-i de sidef. Telefonul nu mai suna si e liniste-n birou, Nu-mi mai arde de nimica, nici macar de-acel stilou.
Ochii-mi ratacesc, alene, peste lucruri inprejur, Dar mi se opresc o clipa, pe-nvechitul abajur. S-a ingalbenit, saracul, in caldura de la bec, Care-l coace noaptea-ntreaga, cind il uit aprins si plec.
Parca-avea pe el o harta, amaritul trunchi de con, Dar e estompata toata, lumea-n harta de carton. Se mai vad mari si oceane si-al pamintului contur, Dar tari, disparut-au toate, cu hotarele din jur.
Cu ast gind ma duc spre baie si cind ies de la spalat, Ma intorc sa vad iar harta, in papuci si in halat. Oare-asa, globalizarea, pe Pamint sa aibe loc, Toti sa disparem ca natii, arsi de un politic foc?
De la cin-sa ni se traga, vine oare de la nemti? Ca au mai avut ei lideri, paranoici si dementi. Si-n conceptul filozofic, care Nietzche-n cap l-a copt, S-au crezut pe sine Zeii, anilor treizeci si opt.
Tot asa poate si-acuma, a gindit vre-un venetic, Lumea sa globalizeze, el fiindu-ne tatic. Aste becuri radiante cu capuri pline de vid, Abajurul tot l-ar arde, daca altii nu le-nchid.
Zic c-o fac ca sa ajute si sa scoata din namol, Pe toti cei din lume-a treia, care zac inca-n subsol. Dar noi stim cum vine asta, c-am mai asteptat o dat’ Sa ne-ajute Sam Unchiasul, ce, mai rau ne-a ingropat.
Cine crezi va lua puterea “Europei Uber Alles”? Vre-un scolit din romanime sau un deutsche nationales. C-asa-i viata pe planeta, de sub cerul de azur, Unii-au lumea la picioare, iar cei multi, pe abajur.
Munca…dragostea mea !
Ziceau ca munca-nobileaza, Dar, sa nu-mi fie cu pacat De munca inca se mai moare Dar, nimeni n-a murit de stat.
Oare toti nobilii, din lume, Sa-si fi luat titluri si averi Muncind ca sclavi la piramide? S-au prin petreceri cu muieri ?
Asa o munca zau mi-ar place, Cu confetii si baloane, Decit sa-nping, ca o drezina, O viata-ntreaga la vagoane.
Dar ce sa fac daca natura, Cu singe rosu m-a umflat, Ca cel albastru-l terminase Cu-n print, din nu stiu ce regat.
Lovi-te-ar trenul de natura, Ca uite cum ramas-am eu, Pe dinafara l-amparteala, Cu plebea sa muncesc din greu.
Dar las ca nici eu nu sunt fraier. Ca as muncii; dar ce-s tractor? Sa ma desal rinind pamintul, Ce am in spate vre-un motor?
Gasit-am un loc la caldura Dar, l-as ceda vreo citiva ani, Daca mi-ar creste, in gradina, Un pom sa-mi faca ceva bani.
Dar nu il am si tot natura De vina-i ca n-a inventat, In curte-o sursa de venituri Sa ma sustina neincetat.
Si-am sa ramin in cimpul muncii, O viata-ntreaga de oftat, Caci obstea te pensioneaza, Cind esti senil si terminat.
Asa o fi si pe ‘cea lume ? Ca daca e, nu vreau sa mor. Sa vina dracii dupa mine, Ca-i pun sa rime la ogor.
Si-atunci vedea-te-as Scaraotchi, Cu blana-ti neagra drept palton, Bagind carbune in furnale, La combinat, la Hamilton.
Luat-e-ar toti dracii de dracime, Ca munca-i de la voi venita, Sus in Rai nimeni nu munceste, Doar jos la voi, minte de vita.
Ingerii cinta si danseaza, Voi, va spetiti la cite-o oala. La ei sint pasari, flori, verdeata, In Iad, ce Dracu e ? doar smoala.
Of ! pe Pamint de-ar veni Raiul, Miere sa-mparta cu roaba, Eu benevol la ei m-as duce Si angaja sa stau degeaba.
Homo, homini lupus
In doua mii de mii de ani De la Ergasterul hidos, Pe cind erau doar hominide, Tot singerosi si cruzi au fost.
Se mincau unii pe altii, Cind n-aveau ce sa vineze Si-si sacrificau copiii, Ca pe zei sa imbuneze.
In istorie cruzimea, Ce-a pornit din minti aride, Au cladit-o pe religii, Aberante si rigide.
Schingiuirii religioase, Arsi pe rug, in piata mare, Iar dac-au crezut in Cruce, De vii, au fost dati la fiare.
Au trecut prin foc si spada, Minati de-o ura nebuna, De la est la vest si invers, Cruci c-aveau, ori semiluna.
Si n-ar fi doar paranoia, Bestiilor la putere, Cit e setea dupa singe, Al noroadelor tembele.
Se strivesc, calca-n picioare, Doar sa fie mai in fata, La spectacolul macabru, Ce, in fond, produce greata.
Se hlizesc si rid cu pofta, Cu o mima dobitoaca, Cind vad capul care cade, De pe hoit intr-o baltoaca.
Cezarii in amfiteatre, Dadeau plebei vin si jocuri, Cit mai crude, singeroase, Ca sa mai cistige voturi. Luptatori din Ludus Magnus, Vietile isi luau cu gladium, Ca sa distreze multimea, In Coloseum pe podium.
Iar de gratia Cezarul, Din loje, beat si unsuros, Zbierau toti pin-la dementa, Ca degetul sa-ntorca-n jos.
Multi urasc culoarea pielii Si credinta, sau averea, Talentul, sau frumusetea, Gustul, spiritul, puterea.
Daca e istet si stringe, Avere face ca fura, Daca nu-i urita, sluta, Si-i frumoasa-i tiritura.
Daca-nvata si-i desteapta, A-mpins ma-sa bani sa treaca, Iar de-ajungi sus cu talentu-ti, Esti un bou cu mintea seaca.
Casa daca-ti e mai mare-i, Fara rost si paguboasa, Iar de-i mica si cocheta, E bicisnica, hidoasa.
Daca este prim solista, S-a intins cu toata trupa, Si chiar daca esti un nimeni, Tot te purica cu lupa.
Prin har lumea de-i facuta De creatia divina, De la cine mosteneste « Manierele » de jivina ?
Daca-i Raiu, cum se spune, Cu pasari, ape, verdeata, Nu-l cata in universuri, Rai aici e unde-i viata.
Si-n loc sa traim in pace In ast Rai ce ne uneste, Ne muscam unii pe altii, Omul lup cu omul este.
Fiului meu
Trecut-au anii, ce-ai crescut! Dar ti-as mai da, ca in trecut, Un sfat, c-asa sintem facuti, Parintii-n sfat sint neintrecuti. Dar ti le-am dat din suflet toate Si ti le-am dat gindind ca poate, Te-or ajuta, mai stiu si eu! Ca n-as voii sa-ti fie greu, Iar viata-i una, dragul meu, Si-i grea, de-o treci tiris pe coate. Scoala De vrei s-atingi nu stiu ce tel Si vrei s-ajungi usor la el, Nu incerca un chin de-o viata, Chiar de nu-ti place, stai si-nvata. Nu-ti fie sila de o carte, Ca de n-o-nveti, vei avea parte, De-un trai modest ce-acum nu-l stii, Iar cu nevasta si copii, Trudind pe brinci noapte si zi, Regretele-ti vor fi desarte. Prieteni La drumul ce-ai purces copile, Increde-te mereu in tine. Culege-n viata ce-i frumos, Iar daca nu-i, nu-l lua de jos. Ai grinja cu cin-te-nsotesti, Ca viata-i apa cu muti pesti, Unii mai buni, altii haini, Caluti gingasi dar si rechini Nehamesiti, de ura plini. De ei, te rog sa te feresti. Discernamint In toate e si ceva bun, Frumos, destept, sau nu stiu cum. Incearca orb sa fii de-i rau, Iar bun de-i, vede-l, fa-l al tau, Chiar mic de-i, nesemnificant, Cum e-n carbune-un diamant, Care de fapt e tot carbune, Dar e curat, nu spurcaciune, Iar tu desparte de taciune, Cristalul, ca-i mai important.
Tentatii Usi cu flori ca-ntr-o poveste, S-or deschide fara veste, Nu da buzna doar sa-ncerci, Chiar de se inchid pe veci. Lasa usa spre betie, Spre droguri sau tilharie. Multi iti vor promite-avere, Porci drogati din lumi mizere, Unde-s ei nu-i unt si miere Ci-i un trai de porcarie. Credinta In viata ca sa o duci bine Increde-te baiete-n tine. Nu-n plasmuirea unor minti Ce viata-si pierd in rugi fierbinti, Pupind tablouri, cruci, altare, Umili pe brinci cersind iertare. Nu este vrerea nimanui, Ci doar a ta, nu-a nu stiu cui, Ce te ajuta ca sa sui, Sau te va duce la pierzare. Atitudine Atunci cind vei privii-n trecut Tu uita tot ce te-a durut Esecuri de-s, nu-s ale tale De-ai fost birfit, doar vorbe goale. Daca ti-e sufletul ranit, Vei suferii la nesfirsit. Adu-ti aminte de placeri, De fericirea unei seri, De chefuri, vinuri si muieri, Fii jovial nu prapadit. Vointa In viata n-ai voie sa spui, Sunt parasit si-al nimanui, Sau lefter sunt si nemincat, Ca Domnu’ nu m-a ajutat. Ce Domn visezi? I-a ta vointa, Nu-i nici divina si nici stiinta, Iar de vointa de-i uita, La cine-n cer te-oi vaieta Si milogii sa-ti dea ceva, Sa videci a ta neputinta ?
Mindrie Fii mindru, chiar orgolios, De tot ce vei crea frumos, Si tot ce doar in suflet porti, Sau ce ti-e dat de-a vietii sorti, De-al tau copil, de munca ta, De-al tau talent de a crea, De tara-n care-ai aparut, Si tara care te-a crescut, De mama care te-a nascut De truda ei, de truda mea. Parintii Iar noi parinti in urma ta, Daca ne lasi, te-om indruma, Ca noi n-avem nimic mai sfint, Nici sus in cer, nici pe Pamint, Si te-om veghea noapte si zi, De-ti va fi greu, la noi sa vi, Ca noi nu te vom judeca, Si de dusmani ce-or incerca, Sa-ti faca, ce nu-i voia ta, Cit suntem vii, noi te-om pazi
|