Theodor Damian
Theodor Damian (n.1952) este absolvent al Institutului Teologic Bucuresti (1975)
si Doctor in Teologie (Fordham University, New York, 1993; Universitatea Bucuresti, 1999).
Se stabileste in 1988 in Statele Unite, unde a fondat Institutul Roman de Teologie si Spiritualitate Ortodoxa si de asemenea o revista bilingva, romana/engleza: Lumina lina: revista de spiritualitate si cultura romaneasca – Gracious Light: Review of Romanian Spirituality and Culture.
Este autorul a numeroase lucrari teologice si un cunoscut poet.
Recenta carte a lui Theodor Damian este un volum de versuri intitulat Semnul Isar
Volumul de fata al lui Theodor Damian a fost scris in conditii speciale. Poetul se afla intr-un spital din Munchen, cu o afectiune grava, in fata unei operatii chirurgicale.(…) Vecinatatea teribila a mortii acutizeaza perceptiaa, extinde vederea cea fizica si cea l`untric`.(…) Moartea revizuieste viata. Esentia-lizeaza, alege, reasaza urmele lasate de faptele noastre, de iubirea noastra, de cunoasterea noastr`. Creeaza urgenta unei revizuiri totale, o data cu aflarea adevaratelor prioritati ale vieaii. Purifica ri-tual traitul si scrisul omului.
Fragment din postfata - Un poem testamentar, Vasile Andru
Ca o vrajã a vietii cercul
Existenta este o vanãtoare de cercuri
cercul este marea metaforã
din cercuri venim
din marile sfere
si big-bang-ul este un cerc
este cercul redus la esenta ultimã
a avea ascuns în avere
Eram mic si nu stiam ce fac
cand mancam cercul pe stradã
ca o sarmã mestesugit adaptatã
sau ca un bãt
credeam cã mã joc
ca o vrajã a vietii cercul
de fapt cercul mã juca pe mine
eu preot pãg@n
curat la suflet si la strãmosi
un ritual pe atunci fãrã sens
nu aveam voie sã înteleg
acum vãd dar nu tot
prins la mijloc în labirintul întrebãrilor lor
fericit pentru cã la mijloc
toate geometriile sfarsesc în cerc
asa cum ochiul geme rotund
chemat de abis
cand cercul trupu-mi frãmantã
n-ai sã crezi
panã n-ai sã citesti la vreme de searã
singur
dezmierdarea din lacrima frantã.
Ajunge gandesti
prea mult lacrimã într-un cerc
ar trebui sã nu mai fii unde esti
dar cercul e infinit
nu se stie catã lacrimã-n rîs
sau cat ras
în lacrimã-i rãsucit
Priveste gura mare, frumoasã, flãmandã
a cercului
aruncã sclipiri astrale spre sangele tãu
cu priviri de sarpe asa stai
statuie de marmurã, de sare,
de lut, de abur mocnit
o, dulce dintele mortii
cand te-a pãtruns dar n-ai murit
Din cînd în cînd o zv@cnire
prelungã, tristã si grea
mi-e aripa cu care mã apãr de moarte
si pana cu care arunc dupã ea
Cînd voi trece hotarul acestei munci
Unde voi fi eu atunci
au oare
cînd voi trece hotarul acestei munci
contra furilor zilei
noaptea
sub aripile frumos colorate ale vacilor
Domnului,
împotriva talharilor noptii
ziua
în scorburile protejate de soare
voi ascunde
dulceata aceasta care mã va munci
ca painea cea de toate zilele
istoria acestui dulce pelerinaj
între cele douã lumi
rotunde si negre
voi visa
unde mã voi afla eu atunci
au oare
învatã sã zboare
vacile Domnului cu aripile rosii
lãcustele au dat iama-n rãsãritã
din scorburi de dezghet
apa se prelinge dezmeticitã
|
Observator 9/30/2006 |
Contact: |
|
|
