Doi prieteni si vitelul
(Prelucrare folclorica)
Cica traia odata intr-un sat frumos de campie, doi prieteni buni. Si, erau atat de buni prieteni, de nu puteai deosebi pe unul de celalalt, intr-atata se asemanau in gandurile lor la tot ce faceau. Doar e adevarat proverbul popular care zice: "Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti". Asa si cei doi prieteni, semanau la fapte ca doua picaturi de roua ce stralucesc la fel sub razele soarelui. Apoi, si-au mai latit oamenii obiceiul cei drept, si dupa naravuri, si dupa averi, si dupa multe alte ifoase. Cei mai destepti, destepti isi prind prieteni, cei mai inceti de fire, prieteni asemanatori isi afla, la fel bogatii intre ei, si mai saracii intre ei. Numai ca acesti doi prieteni din povestea asta, erau si bogati si destepti nevoie mare. Adica, mai mult le placea sa se considere intelepti, desi satenii se cam indoiau de istetimea lor. Dar, cum se stie de cand lumea ca numai faptele sunt acelea care ne arata cu adevarat mintea cea buna a oamenilor, sa va povestesc cateceva din faptele celor doi buni prieteni. Asadar, cum se stie, omul cuminte isi prevede dinainte planurile de viitor, asa si cei doi prieteni procedara. "Uite, dragul meu prieten, se apropiu sarbatorile Craciunului, ii zise Gavrilas, prietenului sau Gavrilus. Porcii ne sunt grasi, vinul asezat, hrana din belsug avem pentru a ne petrece sfintele sarbatori, Craciunul, Anul Nou, Boboteazale lui Sf.Ion, dar, pe anul celalalt cred ca ar fi bine sa ingrasam un vitel. Are carnea mai moale pentru prapaditele astea de stomacuri. Ce zici ? "Bine prietene, asa vom face, raspunse Gavrilus prietenului sau Gavrilas. Numai ca ar fi bine sa cumparam de pe acuma vitelul, sa se aleaga ceva de pielea lui, adica sa avem ce imparti frateste din carnea lui frageda si moale. "Ei, ei, stai asa. Stai un pic sa judecam ! Daca tot avem timp pana la celalalt Craciun, ce ar fi sa cumparam noi, si chiar acum, o vaca ce are sa ne nasca vitelul ? Nu te gandesti tu Gavrilus, ca am avea lapte pana sa se nasca vitelul ? "Vai, ce bine gandesti tu, se aprinse acesta, tocmai ca imi luasi gandul din cap. Jumatate din an laptele ar fi al tau, iar cealalta jumatate de an, al meu. Ce zici ? "Minunat ! Asa vom face, fu de acord Gavrilas. Dar..., vezi tu bine Gavrilus, ca in orice afacere trebuie sa acceptam si un risc. Daca vaca va cadea stearpa de lapte in timpul meu, sau al tau, cearta sa nu porneasca intre noi, daca asa ar fi sa fie norocul. In sfarsit, pusera oamenii toate aceste invoieli la buna intelegere, ba si stabilira ca de la inceputul anului pana la jumatatea acestuia, laptele va fi a lui Gavrilus, iar in rest de jumatate de an, a lui Gavrilas. Zis si facut. Pusera prietenii egal banii impreuna, mersera la targ, gasira o vaca potrivita din rasa Baltata romaneasca, platira pretul de trei milioane bani vechi, si venira cu vaca acasa. Fiind vaca laptoasa, Gavrilus era multumit din primele zile. Dar, nu trecu nici altele trei-patru zile, cand vaca opri brusc laptele. Nici ei nu stiura, dar nici nu intrebara vanzatorul vacii, care odata ce isi vazu banii in mana nu mai pierdu timpul cu ei, fara ale aminti ca s-ar putea ca vaca sa fie gestanta. De fapt acesta era adevarul, dar riscul era risc, cei doi prieteni nu se certara, ba inca erau bucurosi ca se va naste vitelul asteptat. De cand o fi fost vaca gestanta nici asta nu se stia, daca nu intrebara, numai ca prin primavara tarziu, Baltata fata un vitel frumos. Nu peste mult insa veni randul lui Gavrilas la lapte, iar omul era fericit. Ramanea suficient si pentru vitel, dar si pentru Gavrilas un surplus de lapte, de mai vindea si vecinilor, astfel isi mai facea omul si un ban de buzunar. Gavrilus tacea molcom,inghitand in sec, riscul era risc, si asa le-a fost intelegerea. Lunile treceau, vitelul se facu acum un tauras, rotunjinduse ca un papanas. Mai trecu ceva vreme, si cei doi prieteni se gaseau din nou in pragul sarbatorilor de Craciun, Anului Nou, si Boboteaza Sfantului Ioan, deci hotarara taierea vitelului si impartirea cea frateasca a lui. Gavrilus era cu o secunda mai luminat decat prietenul sau, dar Gavrilas era tot cu o secunda mai istet, asa ca daca fusese norocos cu laptele, de ce nu ar prinde un pic de noroc si la impartitul vitelului ? Dar, Gavrilus zise: "Sa aducem cantarul vecinului, caci al nostru e cam ruginit si nu bate bine !" "Nuu, nu-i nevoie sa deranjam vecinii, raspunse Gavrilas, ci mai bine luam o sfoara buna, o intindem de la botul vitelului pana la radacina cozii. Apoi, indoim sfoara in doua parti egale, si masuram din nou de la botul vitelului, pana la mijlocul spinarii lui, iar acolo punem un semn cu carbunele!" "Foarte bine, raspunse Gavrilus, nu e rea idea, ca doar oameni cuminti ne socotim, nu holbaciti ca altii !" Asa si facura. Gavrilas cauta prin gospodarie o funie zdravana, facu la un capat al acesteea un inel, rasuci funea dupa picioarele taurasului, trecura prin inel capatul celalat al funiei, trasera apoi cu nadejde, si cat ai clipi taurasul se prvali pe zapada alba ce tocmai cazuse in noaptea aceea. Gavrilus fiind recunoscut macelar, cu un cutit mic, si cu lovitura precisa la ceafa, vitelul era gata de jupuit si impartit. Luara prietenii funea, si se apucara de masuratori. Masurara cum zisera, facu semnul de carbune pe spinarea animalului, dupa care Gavrilas zise : "Acum, tu Gavrilus, ai sa ai jumatatea incepand de la botul vitelului, cu toate picioarele din fata, pana la carbune, iar restul pana la radacina cozii, si cred ca frateste, va fi al meu. Gavrilus se cam scarpina la ceafa, oricum carnea cea multa era pe picioarele din spate, astfel zise si el: "Dar daca am intinde noi funie de la botul vitelului pana la varful cozii, apoi sa indoim sfoara in doua parti egale. N-ar fi mai bine? "Nuu, raspunse celalalt, coada o impartim aparte, si tot cu sfoara. De la radacina cozii pana la mijloc, de exemplu ar fi a mea, si mai departe pana la varful cozii, ar fi partea ta. Tot egal. "De egala ar fi egala, dar ce fac eu cu pleasna din varful cozii ? Caci doar nu e buna de fiert in ciorbe! "Ei, tot esti norocos, o pui si tu varf la bici pentru anul viitor, ii raspunse Gavrilas. Cei doi prieteni intrara la incurcatura cu imparteala vitelului, continuand a tot intinde sfoara transpirara. Atunci veni un vecin, asa intamplator, si dand peste ei, se mira vazandui cu sudorile pe obraji, le zise: "Oamenii lui Dumnezeu, impartiti vitelul pe lungime, astfel o jumate cu picioarele, va fi a unuia, si cealalta jumatate tot cu doua picioare, din fata si din spate, celuilalt. Cu asta ati terminat !" "Si coada? - intrebara cei doi prieteni !" "Coada vitelului mi-o dati mie, caci v-am deschis capetele", raspunse vecinul Asadar, cei doi prieteni impartira vitelul cum le spuse vecinul, dadura acestuia coada vitelului, dar tot buni prieteni si oameni de seama au ramas, doar pe ici pe colo, mai chicoteau satenii zambind. Dar cine parca mai apleaca urechile la gura lumii? Asta ar fi iar o belea pe capul omului, asa ca mai adusera si damigeana cu vin de cinstira momentul. Isi luara fiecare partea lui din vitel, chemandusi nevestele in ajutor, iar acestea cu sorturile stranse la brau, si manicele sufulcate, alergara vesele, multumite de barbatii lor".
|
Ioan Miclau 9/26/2006 |
Contact: |
|
|
