Inscriptie pe o carte - COPIII DETINUTILOR
M-a impresionat nespus soarta copiilor din contemporaneitatea lui Charles Dickens, asa cum a fost ea reflectată în opera acestuia. Poate că efortul său de a scoate în evidentă profunda nedreptate ce se făcea fratilor nostri mai mici va fi fost prea accentuat si din această pricină a condus cititorul la o ‘aplecare’ datorată prea gretoasei compătimiri si la dorinta de a se depărta de subiect, că a fost rezolvat în domeniul social sau ba. Aceasta nu înseamnă că si scriitorii au avut îngăduinta morală de a demite, de a renunta la scrutarea realitătii în căutarea nenorocirilor pândind copilăria, urmări ale unei legislatii oarbe. A renunta la această îndatorire înseamnă a îngădui mutilarea sufletească (pe putin) a noilor generatii.
Din păcate atitudinea fată de copii nu s-a îndreptat. Ba, poate că lucrurile s-au acutizat. Ceea ce nu înseamnă că nu tot prin literatură avem acces la dramele si tragediile copilăriei contemporane. Numai că accesul nu se preschimbă într-o desbatere zguduitoare ce să provoace modificarea organică a atitudinii fată de urmasii nostri.
Nu este de mirare că fostii detinuti politici sunt aceia care dezvăluie una dintre cele mai odioase jigniri aduse celor fără cuvânt în societatea adultilor.
Ne vom opri asupra scrierii lui Victor Leahul: “Startun, între temnită si vecie” (Roman, Editura Musatinia, 2006). Ea se încheie cu o scurtă naratiune zguduitoare: “Milica”, ce cuprinde mărturisirile fetei astfel numite de autor (pentru motive binecuvântate îi ascunde identitatea). E orfană, fără a fi una. Copil fiind, părintii i-au fost ridicati de niste ofiteri si le-a pierdut definitiv urma. Ofiterii au încredintat-o unei bătrâne necunoscute si o vizitau frecvent, folosind-o ca prostituata lor personală. Spovedania i-o face autorului în tren, la vârsta de saisprezece ani (“dar stiu din experientă toate secretele unei femei măritate”... p. 421). Cei doi o asteaptă în gară, cu jeepul de servici, să o conducă în patul desfrânării lor.
Culmea odiosului nu a fost atinsă. Memorialistul s-a pomenit căutat de ea pe santierul unde îsi câstiga pâinea, ca fost detinut lipsit de perspective. - “Am venit să vă rog să-mi dati cheia de la cameră!” - “Ce treabă ai mata cu cheia de la camera mea?” - “M-a trimis domnul locotenent N să dorm la noapte la dumneavoastră” (p. 424). Stupefiat, Victor Leahul a descusut-o pentru a afla în final că i se dăduse fetei sarcina să se culce cu el. De ce bănuieste cititorul că i s-a propus asta? Deoarece era vorba despre o minoră. Iar dacă purtarea celui ce zăcuse zece ani de condamnare prin temnite, plus încă treizecisisase de luni administrativ, nu se lăsa pradă unor noi acuzatii politice, acuzarea morală era mult mai bine venită pentru securitate, căci pângărea imaginea aceluia care fusese cu adevărat un erou.
Nu trebuie să se mire cititorul de astfel de întâmplări. Am folosit pluralul deoarece îmi amintesc de una dintre primele cărti publicate de editura mea Ramida, intitulată “Un strigăt la barieră”. Era scrisă de fiica unui alt erou: colonelul Arsenescu. Când a rămas singură cu bunica ei, datorită optimismului, dârzeniei si eforturilor bătrânei, nu si-a părăsit scoala. Ba s-a lăsat atrasă de literatură, scriind tot timpul liber, visând să publice ea însăsi, după modelul poetilor si prozatorilor iubiti. Simtea că avea un mesaj deosebit de comunicat constiintei oamenilor: acela al copilului devenit orfan datorită politicii. Dar nu era numai atât. Ea mai trebuia să strige un adevăr. Însă vârsta si prudenta o împiedicau a deschide buzele pentru a se apăra acuzând. Era căutată la scoală de securisti care îi cereau să accepte să se mute într-o garsonieră ce i-ar fi pus-o la dispozitie, pentru a deveni ‘femeia’ lor. Întreaga sa adolescentă a trebuit să-si consume energia luptându-se cu propunerile lor nerusinate si cu amenintările, în strădania de a nu-si pierde puritatea si tăria de caracter a celui ce stia cât de odiosi erau ispititorii săi. Si pentru că ne aflăm în lumea cărtilor, si în aceea sfântă, în Vechiul Testament, găsim cazul la fel de indignant al bătrânilor ce au ispitit-o pe Suzana. Spre cinstea lor, trebuie să le acordăm că erau departe de a fi fost securisti si că nu împleteau vicierea propusă cu degradarea morală definitivă a familiei luptătorilor pentru libertate.
Să nu se creadă că băietii detinutilor politici au fost scutiti de atari înjosiri. Am publicat “Bucuriile si mâhnirile Părintelui Sisoe din Boteni”. Fiului acestuia, liceist, i s-a ridicat dreptul de a mai dormi la cămin si de a-si mai potoli foamea la cantina scolară, după arestarea părintelui său. Elev excelent, Mihai rămânea până la închidere în clubul de sah al orasului, făcându-si temele acolo si furând somnul pe câte un colt de masă, până ce un medic, odinioară rival politic al tatălui său, a auzit de necazul băietanului si i-a oferit un garaj unde să se adăpostească.
De ce s-a ajuns la situatia aceasta? Fiindcă, adolescentul era scos de la ore, condus sub un pod, unde dârdâia de frig, si îndemnat să devină turnător. Copiii fratelui locotenentului Toma Arnăutoiu (mort prin împuscare) au fost crescuti la o grădinită M.A.I. si au făcut armata într-un regiment combatant al ministerului de interne.
Ce deducem din aceste exemple ce se pot înmulti la nesfârsit? Securitatea nu lupta numai cu răzvrătitii împotriva comunismului, ci urmărea distrugerea numelui lor. Schimbau istoria. Ce alt mijloc mai potrivit exista pentru a fi atins acest scop? Mai potrivit? Nici unul. A preschimba fiicele detinutilor politici în prostituate la dispozitia jlobanilor securisti si pe băietii acelorasi în vânzători de neam constituiau reusite model.
Unde sunt romanele, dramele, cercetările sociologice, psihologice, ce să aducă în fata judecătii popoarelor aceste crime împotriva nu a umanitătii (cu acestea ne-am obisnuit), ci a COPILĂRIEI omenirii? Unde?! Scriitorii români, ei însisi s-au vândut. Ieri au tăcut si au mintit pentru bani, iar astăzi tac si eventual mint din indiferentă. Dar scriitorii străini care să pună degetul pe rană unde sunt? Nicăieri, pentru că nu le pasă de omenire. Ăsta este adevărul. Ieri s-au vândut Uniunii Sovietice, iar astăzi banilor aceia ciudati care au distrus cultura franceză, americană, făcându-le roabe sexualitătii si violentei asiatice (altă Asie decât aceea sovietică... Una mai prăjită de soarele părintilor nostri Adam si Eva...)
Dacă procesul comunismului nu se judecă astăzi, el va fi cerut de generatiile copiilor nostri si ale copiilor copiilor nostri. Iar acelor mutilatori de copilărie li se va arde cu fierul rosu cheful de mai profita, constient si cu tehnică de anchetatori vrăjmasi omenirii, de a mai profita, spuneam, de inocentă în folosul băloaselor lor instincte de fiare.
|
Mihai Rădulescu 9/26/2006 |
Contact: |
|
|
