Lumea pe dos / Fudulii de porc
Cel mai trist canal de televiziune este cel despre viata animalelor. Te apuca tristetea cand vezi cum animalele, în ciuda unei naturi tot mai degradate, continua sa traiasca la modul cel mai civilizat si onest posibil, adica fara crime, genocide, terorism, poluare etc. Urmarind emisiunile de la televizor despre lei, care nu vaneaza decat strictul necesar, fara a masacra de dragul uciderii, esti cuprins de o imensa amaraciune si rusine, caci fara sa vrei gandul îti fuge la confratii tai oamenii.
Dar chiar fara a ne referi la chestiuni atat de extreme, remarcam cat de mult se iroseste, fie ca e vorba de mancare, fie de altele, în asa zisa lume dezvoltata si civilizata. Ce diferenta fata de omul traditional care, si ar trebui sa ne aducem aminte de taranul roman de alta data, nu sacrifica fara rost animale, iar cand taia porcul sau oaia, folosea absolut totul, de la carne la blana sau piele, nimic nu era irosit. Astazi, putini sunt cei care mai stiu aceasta arta. De aceea, nu ne-am mirat cand multi au ridicat sprancenele a uimire sau au strambat din nas a dezgust la auzul ca cele mai mari delicatese de miel sunt creierul, tocanita de mate, dar mai ales ochii fierti în ciorba.
Tot asa, fuduliile de porc reprezinta o specialitate deosebita, dar de multi ignorata sau dispretuita.
Îmi amintesc totusi ca, în copilarie, am mancat o singura data fudulii, si de atunci am ramas cu pohta neîmplinita. În ultimii ani, cand mergeam în Romania si depanam amintiri la un pahar de palinca, aduceam vorba de aceste specialitati culinare, precum creierul pane sau fuduliile de porc, fara sa ma gandesc la ceva concret – era doar un mod de a evoca o lume de alta data.
Am fost prin urmare cu adevarat surprins si înduiosat cand, anul trecut, ajungand la Caransebes, la niste buni prieteni, acestia m-au asteptat cu creier pane. Am ajuns la Caransebes noaptea, dupa un tur cu masina prin Oradea, Zalau, Cluj, Bistrita, Bucuresti, dar cu toata ora tarzie, Horatiu si Hilda au socotit în asa fel ca, atunci cand am ajuns, pe masa sa fie creier pane proaspat facut. Sigur, gurmandul din mine s-a bucurat nespus la aceasta minunata delicatesa, dar bucuria a fost umbrita de una cu mult mai mare. Acesti prieteni ai mei mi-au auzit povestile nostalgice despre felurile de mancare speciale si fara sa arunce promisiuni gratuite (cum fac atatia), fara sa se laude sau sa pomeneasca ceva, au tinut minte, si cand am aparut la ei m-au asteptat cu ce-mi place. Acest gest este formidabil si, gandit în toata dimensiunea sa, defineste complet ce înseamna prietenia adevarata. si frumusetea a fost ca totul s-a desfasurat natural, fara surle si tobe, a fost ceva firesc. Datorita unor astfel de oameni, pentru mine, supravietuieste o Romanie pe care o iubesc.
Si fiindca am pomenit de turul facut prin Romania fizica anul trecut, în vara lui 2005, ar fi de mentionat ca drumul a fost posibil datorita unui alt om adevarat, poreclit de mine Samuraiul. Samuraiul a lasat slujba, familie (fetita sa era atunci de un an numai), doar fiindca eu aveam nevoie de o masina ca sa ma duca prin tara pentru anumite treburi. si m-a dus peste tot unde a fost nevoie, cu voie buna, cu abnegatie, cu omenie.
Ca sa întelegeti ce om este Samuraiul, trebuie neaparat sa va relatez o întamplare. Eram la Zalau în compania mai multor intelectuali si, desigur, ni s-a oferit palinca. Samuraiul a refuzat politicos, explicand ca nu bea alcool. Asta a încins spiritele si a fost luat ca tinta, asa cum se obisnuieste la noi, la romani. Cand s-a aflat ca nici nu fumeaza, imediat a fost banuit ca e afemeiat, caci, nu-i asa?, orice om trebuie sa aiba un viciu. Samuraiul, cu vocea lui calma si binevoitoare, a explicat ca îsi iubeste mult sotia si fetita, si nu vede de ce ar trebui sa alerge dupa fuste. stiti care a fost concluzia? Cu totii în cor au decretat ca trebuie sa fie pocait, altfel e de neînteles! Ca si cum un crestin ortodox e prin definitie betiv sau afemeiat. O mentalitate care spune multe, dar am preferat sa nu încerc sa trag toate concluziile, si mai bine am apreciat ce om e Samuraiul.
Anul asta, ajuns cu avionul la Budapesta, am fost asteptat la aeroport de acelasi Samurai care, desi nu-si mai vedea capul de treburi – viata în Romania nu e usoara cand esti cinstit – a tinut sa ma aduca la Timisoara (el locuieste în alta localitate, în nord). Sunt convins ca fiecare a avut astfel de experiente, sper adica, dar pentru mine ele reprezinta „umanitatea” care de multe ori trebuie s-o cauti cu lumanarea, ca Diogene.
Am fost si anul acesta la Caransebes. Am fost cu masina, de la Timisoara. Prietenul Horatiu a trimis pe cineva cu o masina dupa noi („noi” indicand ca sunt însurat). Acest „cineva”, botezat de mine Capitanul, desi nu îl cunosc decat de cativa ani, se bucura cu o duiosie miscatoare de cate ori ne revedeam.
La Caransebes ne asteptau ... fuduliile de porc.
Le-a gatit Capitanul însusi. Am fost silit sa ma asez în capul mesei, sa nu ma misc (desi dezaprob obiceiul de a fi servit de altii, cand înca poti sa te misti), si Capitanul a servit delicatesa cu maiestrie, alaturi de un vin rosu de Recas. Capitanul a spalat fuduliile, el le-a preparat cu ierburi, ceapa si usturoi, el le-a servit ca un sef parizian. Iar Hilda si Horatiu ma urmareau cu ochi bucurosi (si cu o urma de amuzament) cum am savurat specialitatea. Mi i-am imaginat cum s-au sfatuit si s-au zbatut sa faca rost de fudulii, anticipand reactia mea la o astfel de surpriza.
Pare o ironie a sortii faptul ca tocmai fuduliile de porc mi-au trezit o mare de ganduri filosofice despre viata si prietenie. Noi, romanii, care avem o stranie bogatie de ^njuraturi si cuvinte „porcoase” (?), am abuzat peste masura cuvinte precum „porc” si „fudulii” (vezi variante la acest cuvant). Dar atunci cand ma uitam la televizor în Romania si ma îngrozeam de clasa noastra politica, ma îngretosam din cauza unor primari (de orase însemnate) care se dovedeau a fi niste hoti ordinari, ma cutremuram de lacomia, minciuna si stupiditatea atator parveniti, realizam cu o claritate rece si implacabila ca a aplica cuvinte ca „fudulii” si „porc” acestor tembeli ar fi fost o uriasa jignire adusa minunatului fel de mancare pe care prietenii mei l-au oferit în numele omeniei.
Poate ca într-o lume normala nu as fi dat atata importanta unor fudulii de porc. Dar, prin comparatie, gestul prietenilor mei reprezinta un margaritar nepretuit. si nu mai cred, dar de loc nu mai cred, ca mai putem vorbi de „margaritare aruncate porcilor”, caci, din nefericire, porcul e astazi mult prea cumsecade, leul mult prea corect, iar oamenii asa-zis politici din lumea larga mult prea descreierati pentru a nu ne gandi ca margaritarele au fost de mult furate de acesti oameni extra-fuduli (adica cu fudulii în loc de cap).
Evident, daca as crede ca totul e pierdut, as fi „sinucis” aceasta rubrica a Lumii pe dos. Dar oamenii de care v-am pomenit îmi dovedesc (si o stiu din multe surse, unele imbatabile) ca starea nefireasca a unor oameni nu e o stare reala a ciclului uman, ci o atitudine, o perspectiva total eronata, total deviata, un accident care la un moment dat va înceta.
Astfel ca nu pot decat sa va doresc sa aveti fiecare parte de „fudulii de porc” ca o dovada ca anomaliile contemporane sunt totusi numai niste anomalii.
|
Mircea Tamas 9/16/2006 |
Contact: |
|
|
