In Bucurestiul iubit
Privind pe fereastra la copacii scaldati in lumina blanda ce prevesteste venirea toamnei, incerc sa rememorez amintirile verii ce tocmai s-a sfarsit, amintirile vacantei, din care ma voi hrani si imi voi trage seva in timpul lungii ierni canadiene.
Anul acesta, pentru mine vacanta s-a numit Romania.
... Dupa o absenta din tara de cativa ani, am pornit la drum cu emotiile firesti, dar si cu nerabdarea rascolita de dorul de acasa, care, desi uneori pare adormit, nu piere niciodata. Extenuati de lunga calatorie prin aer, insa recunoscatori ca am ajuns cu bine, am pasit in Bucurestiul parjolit de o caldura puternica. {mbratisarea fierbinte a aerului ne-a sufocat, mai ales ca, dupa anii petrecuti pe continentul nord-american, ne-am obisnuit atat cu avantajele cat si cu dezavantajele aerului conditionat folosit la scara foarte larga.
Desi afectata de caldura, am primit recunoscatoare aceasta imbratisare, caci – sentiment indescriptibil – toti atomii care ma inconjurau pareau sa interactioneze cu fiinta mea in semn de recunoastere, in semn de “bun venit acasa”. Este un sentiment de totala identificare, un sentiment care ma face mereu sa ma gandesc la binecunoscutul vers din Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu: “raul, ramul mi-e prieten numai mie”. Raurile si ramurile de acasa, desi adeseori batute de sorti neprielnice si de triste intorsaturi de destin, m-au primit intotdeauna cu bucurie, comunicand cu mine prin milioane de invizibile fire din care este alcatuita insasi fiinta mea, in vreme ce vastele peisaje canadiene, binecuvantate de Dumnezeu cu o mareata frumusete, nu mi-au vorbit – inca – mai mult decat unui turist pe care vor sa il farmece trecator.
Cu fortele interioare renascute, asemenea unui Atlas care a atins pamantul, privesc din mersul masinii de la aeroport catre casa, si remarc in fuga cateva detalii care ma ajuta sa imi schitez in minte noua imagine a orasului. Bucurestiul pare acum faurit din contraste, astfel ca gasesc potrivit sa il descriu asemenea schitei “La Mosi”: masini, caldura, Metro, oameni pe strazi – multi, iar masini - multe, Casa Scanteii, oameni in statie, hotelul Sofitel (acum pare mai mic ca altadata, din cauza comparatiei cu zgarie norii canadieni), tramvaiul 41, din nou masini (si trafic congestionat), Sala Palatului, Biblioteca Nationala, Ateneul – frumos renovate, magazinul “Muzica” (in renovare sau pe cale de disparitie?), apoi Cismigiul infloritor, Gambrinus aflat in paragina, Liceul Lazar cu o frumoasa fatada... Pe parcursul vacantei, am continuat sa am acest sentiment dulce-amar – mici bucurii ca “a inceput sa se faca ceva” si acasa (statui, fantani arteziene in parcuri, locuri de joaca pentru copii), dar si tristeti la constatarea ca locuri dragi, locuri ce pe vremuri aveau un nume, nu mai sunt (astfel, pe locul cofetariei “Casata” se afla azi o emblema a “fast food”-ului american - KFC) sau altele au ramas in continuare in paragina (vezi Gambrinus). {n parcuri, pe strazi, copii frumosi, tineri frumosi, oameni frumosi, dar si oameni tristi, oameni ganditori, oameni innegurati. Mall-uri, banci sau farmacii cu aspect luxos, dar si spatii comerciale sau verzi ramase in decadere inca din vechiul regim.
Rememorand acum toate aceste imagini din vacanta, imi doresc din toata inima sa pot fredona, cat de curand, refrenul de acum cateva decenii
”In Bucurestiul iubit, azi negura s-a risipit...”
|
Eliza Ghinea 9/13/2006 |
Contact: |
|
|
