De la “Sandaua lui Empedocle” la “Sagetile lui Eros”, sau “Celebritatea Iubirii”
Randuri dedicate: “Ligiei”…din noi!
Celebritatea iubirii este singurul motiv pentru care mai traim, sigura Ratiune a Universului si lucru ultim pentru care vom fi judecati.
Fiti siguri, ca Dumnezeul-iubire nu ne va intreba altceva decat, cat si cum ai iubit. Refuz sa cred intr un Dumnezeu contabil cu barba alba, cu fitze si mofturi. In alt sens nu putem merge: Cat si cu am iubit, suprema judecata. Credeti ca e usor?…hm, dar nici greu. I
ata, “Sandaua lui Empedocle” este pecetea pe care o pune eonul recent pe o intamplare stranie, al carei sens ramane nesupus, dar tocmai datorita acestuia, atrage si musteste a pasiune.
Bunaoara, aceasta imagine pauperizanta a lui Eros, grasun, lucios, parca dat cu Dove sau Nivea este tocmai deformarea sensurilor primordiale ale sagetilor lui. Pisicher si dezarmant, s-a demitizat continuu, ca orice lucru serios, intr-o lume, nu-I asa, democratic de acra.
Subiect sensibil, chiar ocolit, doar cativa au indraznit, nu fara critici sterile sa abordeze subiectul sensibil tare, mai ales pentru neiubitii de azi, al iubirii.
Cred cu tarie ca Universul este din iubire, pentru iubire, atat! De la Sf. Ap. Pavel, cu a sa magnifica pledoarie a iubirii pana la Sienkiewicz cu: “Qvo Vadis”, romanul sau crestin din care fiecare ia ce ii convine, istoria umanitatii este plina de iubire.
Iubire, egoista, iubire de sine(filaftia), iubire dea proapele, etc….
Insusi Dumnezeu a venit din Iubire fata de creatura sa, nu-I asa?
Recitind a nu stiu cata oara Qvo Vadis, al autorului mai sus amintit, am cazut pe ganduri….oare cine era mai “civilizat” dintre noi si ei, anticii, acelor tipuri. Daca veti studia cu atentie felul de a fi a acelora, veti descoperii o bogatie si puritate nemaintalnita in hidosenia de azi.
Iata, prin urmare un reper: “Fericiti ochii mei care te vad; fericite urechile mele care au auzit vocea ta mai placuta mie decat a flautului si a citerei. Daca mi s-ar oferi sa aleg cine sa stea langa mine la petrecerea asta, tu, Ligia, sau Venus, pe tine te-as fi cerut, o, divino!”
Nu-I asa ca va misca putin, macar? Fata de unele declaratii stereotipe de iubire de azi (vezi muntele de stupizenie al badaraniei de azi…: ” un asa zis luptator Iftimoaian, isi cere sotia, punandu-I pistoul la cap”!). Sesizati hidosenia?
Ligia din romanul amintit este tot ce-si poate dori cineva, si care converteste, intoarce, preschimba un pagan, consul roman intr-un crestin plin de tandrete si iubire.
Prea adesea luam din crestinism numai ce ne convine, evitand frustrarile sau notiunile care ne-ar da frisoane, datorita instabilitatii si nedetasarii noastre.
Iata un exemplu graitor….ati citit ceva mai acatari in ultimul secol care sa trateze iubirea fireasca dintre doi oameni in lumina crestinismului? Sa mai adoug eu, ceva despre sexualitate a fost abordat?
Nimic, subiecte tabu, pt teologul superficial de azi, lasa in seama duhovnicului, a psihologului acestea, dar nu din delicatete si puditate, ci din ignorare angoasanta.
Cum raspundem noi valului de erotism pe dos trasat in inimile si mintile tinerilor…cu tacerea, cu stereotipii desantate, lagunare?
Unii se pitesc in spatele dogmelor si a celor deja scrise, dar, vai, am vazut sute daca nu mii de suflete tinere, plecand de la scaunul spovedaniei in conflict cu ceea ce simte, desi a primit iertarea pacatelor, dar a indoielilor? Nu avem timp noi de aceste amanunte, Dumnezeu plineste, nu? Sa credeti voi asta! Dumnezeu nu plineste neimplinitul, pentru ca este neputincios in fata libertatii umane, care izvoraste tot din Atotputernicia Sa.
El este cel mai finut observator, incat unii nici nu mai vorbesc cu El, ca nu-L mai cred langa. Eu insumi am fost mutilat de duhovnicii nostrii de cartier, cu state pline si cu tulumbele de popa doldora.
De cand nu s-a mai scris un roman de dragoste, cresin(cum si-ar fi dorit si Marele Staniloaie, in genul dostoievschian)?
Cum contrabalansam deziluziile din librariile bulevardiere?
Trantim fara noima canoane in capul spoveditilor si tragem anateme ca si cu o prastie in trupul iubirii, nici macar reusite sau precise.
Cine mai are timp de psihanaliza adanacurilor crestina? Ratatii de neduhovnici, care nu se iubesc nici pe ei, nici vreo fiinta, dar cu atat mai putin pe Dumnezeu, gauresc sufletele tinerilor cu mitraliera imbecilitatii crase.
“Cati mai stim despre “Preietenia Dioscurilor” adica atasamentul exemplar, gata de orice sacrificiu a unui tanar indragostit? Ati fost vreodata indragostiti, nebuneste de ceva sau cineva pe lumea asta, caldiceilor moralisti?
Daca da, ierati-mi flecareala, voi stiti ce zic, nu aveti nevoie de mine….daca nu….fugiti in pustie, fie ea citadina sau nu si veti descoperii oameni care iubesc si sunt iubiti, dincolo de puterea gaoacei voastre zise minte!
Invatati de la aceea, subtirimea sufletului rapit de dragoste! Iata, Ligia, din roman si din viata, trebuie sa traiasca in fiecare, sa simta ce a simtit si acel roman, rafinat, bineinteles, dar pagan.
Cred ca iubirea este singura, ultima, dezarmanta solutie. Dracul, steinhardian vorbind e acru ca un contabil si de asta nu poate pricepe marea forta a dragostei curate, nemeschine.
Odata un calugar (cele mai bune bancuri sunt cele cu evrei si calugari, deoarece de la ei se asteapta mult si se primeste prea putin! Vezi Evanghelia!) navaleste in chilia staretului si printre sughituri matrapazlacice zice: “parinte, vino sa vezi ca pe camp, langa capita de paie, fratele X se destrabaleaza cu o femeie (probabil taica al nostru zisese mai mult, dar de ce sa maculam netul?).
Toti, intr-un comando duhovnicesc zboara acolo (sigur impiedicandu-se din cand in cand de magica si blestemul calugarilor – si a clericilor -: reverenda, sau…cum i-o mai zice!).
Ce sa vezi? fratele nostru se odihnea si pusese una din acoperaminte sa se usuce pe capita, dar in ochii aceluia, desfranarea era prezenta si acolo unde de fapt nu era!
C-am asa si cu ochiul plin de colb al nostru din lume.
Hai sa va mai zic una, ca vad ca va place, de data asta povestita de Patriarhul neincoronat al Ortodoxiei, trecut la Iubirea Vesnica, Galeriu Costache (cum ii zicea ionatanian Avva Cleopa, Cel Sugubat):
“Intr-o zi mergeam cu trenul undeva anume si compartimentul fiind plin se aseaza in fata mea doi tineri indragostiti, care nu vedeau nimic in jur, dupa obiceiul orbirii din dragoste (care mai stiti despre ce vorbesc!!!).
Un domn, mai acru replica nevestei sale cu papornite plictisite: “Sa vezi ce zice popa asta….nerusinatii!” Parintele Galeriu, un finut(crestinul adevarat trebuie sa fie si atent!) si un surprinzator de multe ori, remarca cu voce mai tare:
“Dragilor, si ei il slavesc in felul lor pe acelasi Dumnezeu Iubire!” Fara replica sau morala, deoarece peste cuvantul Avvei celei multate in silvestru cerului nu mai puteai sa adugi nimica. Mucles!
Cred ca Iisus Hristos, Iubirea Insasi, iubita maximal de Tatal, Izvorul si mangaiata ca un copil de Duhul, se tradusese aceste cuvinte mai inainte prin intelegerea finetei acestui sentiment unic, dumnezeiesc atunci cand pacatoasa ii spala picioarele cu lacrimi.
“A iubit mult!”, zice El, se intreaba de atunci, de 2000 de ani toata ceata umana: “Ce o fi vrut sa zica?” Cine nu iubeste se intreaba, cine da, are raspunsul, inaintea intrebarii!
Nu va mai chinuiti mintile obosite si plictisite de voi, pentru voi insiva, iubiti si gata! Fericitul Augustin: “Iubiti si faceti ce vreti!”
Hai parinte ca ai luat-o razna…stiam eu ca esti diliu….imi veti spune, dar nici ca-mi pasa!
Da, cine iubeste nu poate gresi niciodata de teama pierderii iubirii. Cine iubeste, iarasi nu ii este frica, frica alunga iubirea, frica pierderii iubirii aduce “fraga buzelor”, “mierea” din Cantarea Cantarilor.
Apropos de asta, se citeau prin cotloanele seminariilor si a facultatilor-cazemate de azi aceste ghidusii ale Vechiului Testament, din Cantarea Cantarilor, ce mai frumoasa poezie de dragoste, din care un copil ia iubirea (“filia”, in greaca) parinteasca/filiala, un adolescent ia timpul erotic (acelasi termen in greaca, alt inteles: “eros”, iubirea trupeasca, erotica), un induhovnicit (sa-mi aratati si mie unu, cand vedeti!) ia din Cantare: “agape’” (termenul cu referire la iubirea dumnezeiasca – “Agape’”, tot din greaca), un acrit de vreme sau de el, ia din aceasta nuanta eisbergiana a iubirii stoice (“Pateia”, din scrierea greaca).
Enipostazirea, capacitatea de a iesi din sine, este numai darul iubirii. Sf. Serafim iesea din sine si plutea pt ca iubea, Sf Siluan avea pace, deoarece iubea pe toti deopotriva, pana si pe draci. Cantarea Cantarilor vorbeste pe sleau, fiecare impropriind ce I se potriveste, despre Iubirea Mirelui cu Mireasa: “ Rapeste-ma, ia-ma cu tine! Hai sa fugim!” sau, mai sus putin (Cantarea Cantarilor, cap I. si celelate): “ Saruta-ma cu sarutarile gurii tale, ca sarutarile tale sunt mai bune ca vinul…miresmele tale sunt balsam mirositor, mir varsat este numele tau (“Ligia”, n.a.)…
Perinita de mirt este iubitul meu, care se ascunde intre sanii mei…..cat de frumoasa esti tu, draga mea! Cat de frumoasa esti! Ochi de porumbita sunt ochii tai…eu sunt narcisul din campie, sunt crinul de prin valcele, cum este crinul intre spini asa este draga mea intre fete…noaptea in pat l-am cautat pe dragul sufletului meu, l-am cautat, dar iata, nu l-am aflat…sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san…ale tale buze miere izvorasc iubito, miere curge, lapte curge de sub limba ta…mirosul imbracamintei tale e mireasma de Liban…Ce are iubitul tau mai mult ca altii….?...Iubitul meu e alb si rumen si intre zeci de mii este inataiul. Capul lui, aur curat: parul lui, par ondulat, negru-inchis, pana de corb. Ochii lui sunt porumbei ce in lapte trupu-si scalda, la izvor stand multumiti. Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Iar buzele lui, la fel ca crinii rosii, in mir mirositor sunt scaldate. Bratele-I sunt drugi de aur cu topaze impodobite; pieptul lui e scut de fildes cu safire ferecat….” Acest magnific, unic…da, este scris in Biblie, la fel ca si celelalte versuri, dar aproape ca ati iutat de ele, asa-i? Sunteti prea seriosi pentru asta…si o sa-mi replicati acum explicatiile si talcuirile voastre sleampede….eu am zis ce am zis, depinde daca sunteti copil, contabil, popa, sau tanar! Restul…predicate in alta parte!
Daca cititi cu atentie aceste descrieri ale marturiei iubirii, veti intelege ca pana cum, poate, ati trait degeaba si se cere stringent schimbarea hainelor prefacatoriei, fie freudiene, fie adleriene, sau jungiene.
De la Seherezada la Flower Power si Don Juanismul impreunat cu imaginea unui macho man talamb de azi, lumea de fapt sufera de neiubire sau neintelegere a scarilor iubirii. Si cei care sunt meniti sa imprastie iubire ca si razele soarelui, neconditionat, o fac pe euroi si o fac si lamantabil!
De la “Panaza care inconjoara lumea” (WWW, Avva Costache Galeriu zicea: “netul este o cale e comunicare”!) la “Panza Penelopei”, pretextul invocat, aparent credibil, dar care are o ratiune ascunsa de a nu vorbi in Biserica despre problematica iubirii azi este dureroasa si provoaca schisme sufletesti iremediabile intre tinerii ce mai intra curios in Casa Domnului pentru a afla raspuns la intrebarile vremii lui.
De ce ne ferim? Va raspund eu: Nu mai avem cine sa ne vorbeasca despre iubire, deoarece nu mai iubeste nimeni, aproape nici un cleric nu iubeste, decat, fireste…colacul babei si preacuviosul ban!
Nu iubesc nici altarul, nici cantul, nici ritualul, nici pe vladica, si nici opinca. Nu mai sunt cei care imprastie iubire, deoarece nu o cunosc, nu au iubit decat meschin….adevaratii avve, au iubit cu disperare, fie pe Dumnezeu, fie pe om.
Iubirea este shortcut-ul care te invata toate in viata! Ne-am anesteziat simtul iubirii prin carti editate si reeditate la nesfarsit, scoase in fascicole, cu coperti schimbate artistic, dar care spun acelasi lucru si au devenit suportabile, ca si “Otravurile lui Mithradates”, fara sa mai scandalizeze sau sa provoace. Dracul, nu mai ia cartile de pe tarabe, tipografii si sa le duca la topit sau prin beciurile securitatii celei de toate zilele, acum le afiseaza cu numar mare si multe pot fi incluse cu success in topul maculaturii de pret a vremurilor noastre aculturale (acum diavoul nu mai munceste, caci a vazut ca au iesit prea multi mucenici, acum trezvia este erodata plicticos si banal!).
Se scrie mult, dar aiurea, intre copertile cartilor este sintetizata gandirea secolului nostrum, acest mare condesator de vid lipsit de minima iubire a aproapelui, a lui Dumnezeu, a omului in general!
Acest nod marinaresc, al lui Gordius (“Gordian”)nu se poate dezlega decat prin iubire, fara mijloace conventionale!
Trebuie sa vorbim fara retinere, curat, adevarat, tinerilor despre iubire, Biserica inca nu e numai in ceruri, e si pe pamant si trebuie sa raspunda nu la ce vrea ea (am scris intentionat cu litera mica, deoarece ma refer la administratia ei, acra si seaca) ci la ce a fost menita. Ea traieste in cetate nu pe pustiu si trebuie a da raspuns adecvat “stintei de a conduce masele”, adica politicii, si iubirii de orice fel, fara frustrari si angoase ca ale calugarului acela rau-vazator! Citindu-l pe Staniloaie, remarcam odata deschiderea acestuia catre limitele gandirii teologice de azi…el punea problema undeva in Dogmatica sa Sfanta despre sexualitatea si organele sexuale daca Adam nu pacatuia. Oare Adam a fost facut dintr-nceput cu organe sexuale? Bineinteles ca da! Dar daca trecea examenul divin, acestea fireste nu mai aveau aceiasi functie ca dupa cadere. Sau, in rai, vom fi impreuna cu aceste urma ale organelor sexuale sau nu? Ce credeti? Nu raspundeti sa nu faceti prostii, vorbind in gol….bineinteles. Vom fi completi, nemutilati nici de Dumnezeu, nicide moarte, dar iarasi, din ele vor disparea(pentru crestinismul authentic, toate vin din suflet, si bune si rele, acesta odata curatat….este bine si nepatimitor!) firesc functia inmultirii sau a placerii.
Acesta este Dumnezeul iubirii, el nu taie(imi vine in minte un nou termen: “ciomuieste!”)dupa moft ce a creeat odata bine foarte!
Sa nu ne ferim de iubire, pentru ca ea va deveni blestem!
Intr-un univers al iubirii, numai iubirea este justificarea lui!
De ar avea cine sa ne explice in cuvintele omului de azi!
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma….iubesc!
|
Pr.Ioan Gavriluta 9/7/2006 |
Contact: |
|
|
