Isus care nu a ajuns niciodată pe cruce
Pompierii au muncit, au băut si mâncat în ziua aceea degeaba. Nici a doua zi, nici peste o săptămână
apa din izvorul fântânii nu reusise să crească nici cât se-nmulțeste drojdia pâinii. A venit si Gore solomonarul, cu nuia lui de alun, tot degeaba.
Cum era zi de luni de după duminică si târg de țară în satul vecin, tata s-a hotârât; a oprit caiii din stavă, i-a prins la ham si am plecat peste deal, întracolo, să ne cumpăram un Isus al nostru si numai al nostru.
Ne gândeam si vorbeam, plănuiam, că să fie Unul care să ne asculte până la capăt când i ne vom plânge, să nu sta cu mintea tot la cele sfinte si mai ales să răspundă cu Da, întodeauna de-l vom ruga ceva mai asa si asa.. Dar mai ales, să fie mult mai priceput la deasfundat izvoare decât toți pompierii voluntari si solomonarii. Să umple gălețile toate într-o singură noapte si să mai si rămână în vână, apă destulă pentru adăpat toate dobitoacele din comună.
Nu eram singurii din vale, care alergam, comandam si-i dam de arvună tinichigiului sticla plină cu țuică de prună, pentru câte un Isus mai ,,altcum,, decât cel al vecinului.
,,Vezi, să fie Unu cu părul galben ca spicul, să-I picuri vopsea din ai de nu se ia când va ploua! Si, spinii din coroană să fie din rug, nu din agăț ori măr pădureț, de care cresc pe marginea drumului! Să nu fie nici prea mare nici prea mic la chip, da lat în umeri si cu ochii neapărat privind, la noi, spre pământ.
Io, asa cred ca o fost Isus răstingit ! Dapoi cum ?!
Să-i faci si păsările-n culori moi, ca-n Rai nu ca aici, pe la noi. Clestii, ciocanul să fie mici-mici
da slova să fie de un dest, s-arate limpede, clară, de tăt orbu să poată citi: Isus Nazarineanu Regele Iudeilor.
Mestere, vreau să fie asa; bărbat fain ca mine si
ca dumneata. ,,
Asa se ruga tata de tinchigiu, un evreu sadea, care tăcea si-l croia pe Iisus, după chipul si asemănarea sa. Măsura, îl decupa de la crestet până la bărbie, de la umeri spre locul de bătut cuie. Îi făcea mâinile si picioarele, fața cu mustața si barba roscovană, frumoasă si creață, asa cum văzuse el că le plăcea cel mai tare românasilor care se închinau la icoane.
Cum era mult de trudit la un Crist, am plecat din atelierul e fier, am pierdut ziua prin târgul de vite, prin cel de bucate , pe la setrele săsoaicelor cu turtă dulce de să-ți tot lase gura apă si limonadă făcută în casă.
Tata a dat mâna cu a lu Ghilici, cel de ținea boldul semințe de lucernă si de trifoi, apoi, pe rând, cu unul cu altul, de-mi venea să cred că avea prieteni în tot Ardealul. Abia la ojină ne-am întors la mesterul tinichigiu. Tata a păltit cinstit, a mulțumit, si împachetat într-o foaie de ziar național, l-am luat, l-am dus acasă pe Isus al nostru cel din tablă zincată si pictat în vopsea si lac de la picioare la cap.
Acum, până si bunicul care stia mai totul despre lume, si unchiul, profesor de naturale- care făcuse la viața lui si frontul rusesc si apoi, înapoi, drumul armat către Tatra, -toți si-ar fi pus capul pe tăietor, jurând că vom avea nu apă, lapte si miere în fântâna din care pompierii scoseseră numai brotaci ca dracu si cioburi de ulcele.
Dar, după seceta aia rea, ploile reci în puhoi au venit imediat peste noi. Era vreme de secerat, la fân de adunat
Vremea umbla alandala si peste toate cele date din cer, venea, ne bătea si perceptorul în poartă, dimineața si seara.
Nu erau bani, nu aveam bani
degeaba pe Isus îl rugam si posteam vinerea si ajunam marțea si miercurea .
Eu cred, că-L cam călam pe nervi de câte-i spuneam si-i ceream; pentru că, rugina prindea a-L ciupi de unghiile înghuste si doar cu o idee crescute, de vârful mustăților, de pomeții obrajilor,- asa cum sta acolo, degeaba, învelit cu foaia ziarului. L-am luat în seamă, L-am dus în odaia ai mare. L-am suit pe dulap, peste crengi de tei sfințit la Ispas. Apoi
L-am uitat. L-am lăsat în linistea Sa, ca-n Cer, nedreanjat decât de câte un greier stingher.
Isus din tinichea se prefăcea doar că dormea, acolo, pe sifonerul în care era adunată toată zestrea mea , - cătrinte si poale, țoale din lână de oaie si câteva salbe grele din bani de argint, nu de aur cum au toți țiganii.
Poate, dacă tata ar fi fost mereu săntos, am fi avut si bancnote în lei noi si un pic de noroc; altul ne-ar fi fost viitorul la toți. Tara era foarte bolanv si numai câine câineste a lăsat coasa din mâini, s-a lăsat dus la spital.
Pe atunci, era primvără, iarba grasă si caii buieciti de prea mult stat în grajd. Cu atâtea pe cap, cui să-i mai stea mintea la un Iisus din tinichea, chiar dacă aureola-I încă mai strălucea !?
Cine-i de vină că nu s-a ridicat nici până azi Troița lângă fântână?
Pe locul gata curățat, săpat si udat, numai bun de plantat lemnul stejarului de pe care Iisus să ne privească si să ne mântuiasă,- a crescut repede musețelul si iarba porcească.
La trei pasi mai spre casă, într-o altă vară, la fel de secetoasă si cu buzele arse, Isus ne-a iertat că L-am abandonat si
I-a aprins tatei, lumânarea,- una ce strălumina mai ceva ca Soarele în plină amiază. Nu, nici vorbă; tata nu dorea să citească ziarul, să afle de si când vor sosi în sat mericanii.
Tata sta, astepta fără teamă, fără grabă; întâlnirea cu Îngerul de pază
Fragment din volumul Isus din Podul bisericii , aparut in luna august 2006, la Editura LIMES din Cluj Napoca
|
Melania Cuc/St . Jhon, NB 9/3/2006 |
Contact: |
|
|
