Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002


Romania de dincolo de vorebe - “SPRINGARII”


Sub aceasta denumire argotica, ce pare a-si face loc din ce in ce mai mult si mai des in limbajul de zi cu zi, se ascund de fapt spargatorii de locuinte si de magazine. Este vorba despre hoti specializati, multi avand cunostinte tehnice si de mecanica bine fundamentate, dobandite prin uzinele Patriei in care au lucrat pana la Revolutie, pe meleaguri straine ori prin puscariile mult prea blande, devenite “universitati” ale infractionalitatii.
Springarii de astazi, rar patrund in casele oamenilor surprinzandu-i in somn. Ei sunt “profesionalizati”, au stagii indelungate in strainatate si se conduc dupa o filosofie de haiduci. Ataca locuintele “pricopsite”si magazinele de lux, pentru ca, la risc mare, si “beneficiul” trebuie sa fie pe masura. Numai “fomistii”, si exista destui in breasla aceasta, sparg case obisnuite ori magazine satesti.
Springarii “de clasa” au invatat cum se “fileaza” o locuinta si locatarii ei, stiu precis ce obiecte de valoare vor gasi si unde sunt asezate in casa, au doua sau trei variante de retragere, dispun de o retea de plasatori de bunuri furate. Spargatorii mileniului trei cunosc experti in opere de arta si bijuterii ce le-au devenit consultanti, comunica prin celulare si “se joaca” cu orice dispozitiv de inchidere sau alarmare. Ei se deplaseaza cu masini “tari” sunt proaspat barbieriti, curati si parfumati. Acesti spargatori “de lux” sunt, din fericire putini, dar cu atat mai periculosi cu cat valoarea prazii, numai la o operatiune, poate atinge miliarde de lei. De ei se apara cei bogati.
Cealalta categorie, “fomistii” este cu mult mai numeroasa si cuprinde indivizi cu varste cuprinse intre 10 -11 si pana la 70 de ani. Acestia “sparg” orice, de la chioscuri stradale, magazii, cotete de gaini si pana la apartamente, biserici, supermarket-uri. Fura orice nu este batut in cuie, legat cu lanturi sau ingropat in pamant si-i lasa fara bruma de agoniseala pe semenii lor, cate o data aproape la fel de amarati ca si ei. Cu ei sunt burdusite puscariile pentru ca, de foame ori pentru bautura si droguri uita de orice prudenta si sunt surprinsi in flagrant delict de locatarii locuintelor vizate, ori de Politie.
Ingrijoratoare este scaderea alarmanta a mediei de varsta a faptuitorilor, multi dintre ei fiind minori si chiar copii, scapati de supravegherea parintilor, aflati in abandon scolar si racolati de spargatori cu state vechi, ce-i pacalesc de multe ori cu cativa lei “pentru jocuri electronice” cu o mana de bomboane sau un pachet de “ciunga”.
In Bucuresti, doi recidivisti, ambii cunoscuti cu antecedente penale au spart, prin escaladare, trei locuinte situate la parter si etajul unu. Prada, insumata, valora zeci de milioane de lei vechi. I-a ajutat foarte mult, sa fim cinstiti, si vremea deosebit de calda ce i-a determinat pe locatari sa doarma cu ferestrele deschise, uitand de orice prudenta.
Politistii doljeni au demontat, cu ceva timp in urma, activitatile unei bande de springari formata din sapte persoane ce ingrozise Craiova si imprejurimile. Din grupul specializat in furturi si talharii comise in locuinte faceau parte si doua femei al caror rol era acela de a “tine de sase” in timpul spargerilor. Cei sapte aveau la activ, dovedite, o talharie si sapte furturi din locuinte de pe raza Craiovei prejudiciul, recuperat partial, fiind de peste 250 milioane lei vechi.Transportul bandei la adresele vizate si al bunurilor la tainuitori era asigurat de un complice, proaspat eliberat din penitenciar.
Cam in aceeasi perioada, politistii ieseni i-au retinut, probandu-le activitatea infractionala, pe fratii Bulau (Florin si Mihai), recidivisti, din com. Ciurea – Iasi. Acestia, in doar opt luni au spart 27 de case de vacanta situate pe raza localitatilor Iasi, Barnova, Miroslava. Prejudiciul a atins 300 milioane lei vechi.
A ramas in analele Politiei si o “asociatie familiala” de spargatori, un fel de S.R.L.. Acestia au fost depistati in com. Moara – Suceava. Cei trei indivizi, rubedenii, au spart in patru luni 12 magazine satesti, creand un prejudiciu insumat de peste 400 milioane lei vechi. Si la Oradea a fost anihilata o “congregatie” formata din sase springari ce au comis in trei ani peste 40 de spargeri la magazinele din oras, prin ruperea lacatelor, fortarea usilor si escaladare. Prejudiciul – peste 200 milioane lei vechi.
Unii spargatori, surprinsi asupra faptului, ataca fortele de ordine chemate de cetateni. Asa s-a intamplat recent in Bucuresti cand, ca sa-si asigure fuga, un hot l-a lovit pe politistul venit sa-l aresteze.
Perioada concediilor estivale constituie pentru infractorii specializati o adevarata “mana cereasca”. Dupa cum o stim cu totii, cei ce-si pregatesc plecarea in vacanta intra intr-un fel de “transa”. Fac si refac liste peste liste consultandu-se cu apropiatii, dezbat cu te miri cine variante de trasee, cer oricui adrese de hoteluri si pensiuni. In dimineata plecarii, vecinii asista ciorchine la feresti, la spectacolul burdusirii masinii cu bagaje, inghesuirii pasagerilor si bezelelor imprastiate cu darnicie. De la volan, absorbit de torsul regulat al motorului, capul familiei raspunde prin fereastra deschisa intrebarilor aparent inocente ale unui puradel cam rufos si cu ochii lunecosi:
-Nene, cat timp lipseste colega mea de joaca?
- Nu mult pustiule, vreo doua saptamani.
Zambind, pustiul se departeaza lovind cu bombeul pietrele de pe marginea trotuarului. A aflat ce trebuia si stie ca taica-sau, proaspat iesit din penitenciar, are nevoie de doar o zi ca sa-i fure guralivului gospodar, pana si tencuiala de pe perete.
In febra plecarii aproape nimeni nu se mai gandeste la siguranta locuintei.
Asadar, “springarii” – hotii din locuinte, afla intamplator, sau li se vinde “pontul”, ca pentru o perioada casa este goala si nesupravegheata si actioneaza in voie. Cand se intorc stapanii casei, proaspat bronzati si bine dispusi, gasesc locuinta golita.
Cea mai mica neatentie, neglijenta sau nesocotirea celor mai elementare masuri de autoprotectie, favorizeaza actiunea spargatorilor organizati in grupuri sau solitari.
Patrunderea cu “chei potrivite” este des intalnita in cazurile in care proprietarul casei nu a acordat o atentie deosebita incuietorilor de la intrare sau de la usa de serviciu. Mai ales oamenii in varsta, conservatori cand nu trebuie, pastreaza la usa de la intrare broaste “antediluviene”, montate ca vai de lume. Pentru spargatori este un fleac sa deschida o broasca “de pe vremea lui Pazvante” sau, inarmati cu un cleste de instalator, sa rupa un butuc neprotejat impotriva efractiei.
Trei recidivisti specializati in furturi din locuinte au spart, in trei luni, in Capitala, cinci locuinte, prin ruperea butucului. Prejudiciul numara cateva zeci de milioane de lei vechi si alte bunuri. Cu ocazia perchezitiei domiciliare Politia a gasit mai multe instrumente de spargere (cheie reglabila, dispozitiv de rupere a butucului, surubelnite prelucrate special pentru patrunderea prin efractie).
Si casele “la curte” sunt amenintate de patrunderea prin efractie, atunci cand acestea nu sunt suficient de bine supravegheate. Vasile Barlescu, 44 ani, fara ocupatie , cunoscut cu antecedente penale, a aflat ca stapana unei locuinte situate in Sectorul 1 din Capitala este plecata temporar din tara. A sarit gardul si a patruns in casa de unde, in mai multe randuri, a sustras obiecte de imbracaminte si obiecte de valoare.
Patrunderea prin uzurparea de calitati oficiale sau prin imprietenirea cu victima este o alta metoda folosita frecvent de infractori. Benone Nita, 24 ani, fara ocupatie si recidivist executa lucrari de reparatii la instalatia de incalzire a locuintei unei batrane de 79 de ani, cand a observat ca apartamentul nu este locuit permanent si adaposteste obiecte de valoare. Infractorul si-a convocat complicii, pe Ionut Ciocanel, si Ion Raicu, ambii de 18 ani, impreuna cu care , in patru zile, au furat din casa batranei imprudente bijuterii din aur, obiecte din argint si tablouri, valoarea prejudiciului ridicandu-se la peste 500 milioane lei.
Locul intai intr-un clasament neoficial al spargatorilor este detinut, fara indoiala, de Florin Urzica. Acesta, in 33 de ani de viata a reusit sa acumuleze 219 ani de detentie, pentru spargeri si furturi din locuinte. In numai patru luni, “campionul” a spart 15 apartamente de unde a furat bani, bijuterii si aparatura electronica, in valoare totala de peste un miliard de lei vechi.
Stimati cititori, din momentul in care ati fost luati “in colimator” de spargatori, asupra locuintei si locatarilor ei se abat un numar de teste premergatoare spargerii. Luati-le in seama si fiti prudenti.
Sunteti sunat la telefon, pentru a se verifica prezenta la domiciliu a vreunei persoane, la diferite ore din zi si din noapte. Sub presul de la intrare sunt introdusi cativa biscuiti, integritatea acestora fiind verificata de catre hoti, in mod sistematic. Alteori sunt puse in apropierea clantei hartiute minuscule, a caror indepartare tradeaza prezenta cuiva in casa. Se pot introduce, in timpul noptii un bat de chibrit sau cateva picaturi de Superglue intr-una din yale. Astfel, in graba de dimineata nu puteti incuia decat cealalta broasca, mai usor de descuiat cu ajutorul “pontoarcei”. Cand hotii prevad ca vor fi nevoiti sa faca zgomot, ei testeaza prezenta acasa a vecinilor de palier, prin apasarea soneriei. Alteori, doar obtureaza vizoarele prin lipirea unor bucati de hartie.
Pentru prevenirea spargerii locuintei luati-va cateva masuri mecanice in completarea celor legate de discretia si prudenta fata de straini.
Cilindrul de siguranta al butucului sa fie protejat de stifturi suplimentare, impotriva gauririi si smulgerii. Montati silduri de protectie sub sildurile ornamentale. Folositi cilindri de siguranta cu chei amprentate. Incheiati un contract pe termen limitat cu o firma de protectie. Daca ati constatat totusi ca vi s-a spart locuinta, nu patrundeti in casa, nu atingeti nimic si anuntati Politia la telefonul 112.








Marian Tudor    8/30/2006


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian