Pe teme de psihologie ( X I ) - Fenomene psihice reglatorii - motivatia si atentia
La inceputul articolului nostru despre “Procesele afective”, spuneam ca acestea sunt considerate astazi ca facand parte din categoria proceselor reglatorii, alaturi de vointa, motivatie si atentie. Trebuie sa precizam, insa, ca numai afectivitatea si vointa sunt procese psihice propriu-zise, avand un continut reflectoriu de sine statator, iar motivatia si atentia sunt fenomene psihice care insotesc procesele psihice trecute in revista pana acum. Motivatia, de pilda, declanseaza, orienteaza si sustine energetic procesele cognitive, afective si volitionale, iar atentia, avand, de asemenea, rolul de intretinere energetica, se exprima in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra obiectelor si fenomenelor din lumea inconjuratoare.
Mai simplu, putem spune ca motivatia este totalitatea motivelor. De motive si lupta motivelor ne-am ocupat in legatura cu procesul psihic al vointei, dar nu numai in cazul vointei putem vorbi de motive, ci la toate procesele psihice – pentru ca la toate se pune intrebarea de ce ? Raspunsurile sunt dificile, cauzele fiind multiple. Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei componente a motivatiei, insa astazi este acreditat faptul ca motivatia umana, include, pe langa motive, trebuinte, intentii, dorinte, interese, aspiratii, idealuri, convingeri. Importanta motivatiei consta in aceea ca este primul element cronologic al oricarei activitati, ca semnalizeaza nevoi, deficituri, fiziologice si psihologice, selecteaza, declanseaza si sustine energetic activitatile pentru satisfacerea acestora si contribuie la formarea unor insusiri ale personalitatii – prin repetarea unor activitati si respingerea altora. Trebuintele, prin care, de fapt, sunt semnalizate deficiturile, asa cum aminteam, sunt primare (foamea, nevoia de adapostire, perpetuarea spetei, comune la om si animal) si secundare, specific umane, care, la randul lor, sunt materiale (confort, mijloace pentru o viata decenta), spirituale (cunoastere, cultivare) si sociale (pregatire pentru viata, integrare, cooperare). Dorintele sunt trebuinte constientizate. Tendintele (impulsurile) sunt trebuinte in stare de excitabilitate, orientate spre miscare, spre actiune. Intentiile apar ca trebuinte cu un grad superior de elaborare mintala, iar valentele sunt forte de atractie sau de respingere exercitate de diferiti factori obiectivi asupra subiectului. Aspiratiile reflecta dorintele de realizare concreta, in plan superior – idealurile. Motivele propriu-zise sunt trebuinte puternice care determina si declanseaza actiunile prin care se satisfac ; ele apar grupat, nu izolat, ca niste “constelatii de motive”. Interesele sunt orientari stabile, selective si active – deosebite dupa sfera de cuprindere (interese personale, de grup si generale), ori dupa domeniile de activitate (culturale, stiintifice, artistice, profesionale, sportive etc.) Ele depind de inzestrarea nativa, pregatirea, caracterul subiectilor, de situatiile in care acestia sunt pusi. Convingerile sunt idei – forta, idei puternice care orienteaza intreaga viata a omului, imping la actiune si chiar la sacrificii. Idealurile sunt aspiratii la nivel superior, proiectii ale subiectilor care isi aleg anumite modele ce-i calauzesc in viata.
Se poate vorbi, in cazul motivatiei, de un “optimum motivational”, o motivatie la nivel inalt, dar in concordanta cu posibilitatile maxime de efort si de realizare, indeosebi in cazul invatarii, al studiului, al elaborarii si conducerii unor proiecte indraznete.
Motivatia poate fi intrinseca (porneste din interior, din curiozitate, din dorinta de a cunoaste, de a actiona), sau extrinseca (obligatii de serviciu, diferite situatii determinante, sfatul altora). De asemenea, poate fi pozitiva (incurajatoare, stimulativa) sau negativa (legata de sanctiuni, amenintari, situatii conflictuale – conducand la delasare, refuz, abtinere, indiferenta).
Atentia este un fenomen complex care insoteste permanent procesele si activitatil;e psihice si se manifesta odata cu ele. De aceea, este dificil de separat continutul specific al atentiei de continutul specific al acestor procese si activitati. Oricum, atentia este fenomenul psihic de activare selectiva, de concentrare si orientare a energiei psihonervoase, in vederea desfasurarii optime a activitatii psihice. Nicolae Margineanu defineste atentia ca “starea de ajustare si calibrare care premerge si insoteste desfasurarea proceselor de cunoastere si actiune” (“Psihologia persoanei”). Daca unii psihologi au ignorat atentia, socotind ca ea a contribuit mai mult la incurcarea decat la descurcarea lucrurilor, cei mai multi psihologi vad acest fenomen ca functie de ajustare si focalizare a trairilor, cu scopul de a le desavarsi desfasurarea. De asemenea, daca unii psihologi pun atentia doar in legatura cu procesele cognitive, astazi este acceptata aproape unanim ideea largirii campului atentiei la toate procesele psihice – si in aceasta privinta este meritul behaviorismului.
Din punct de vedere fiziologic, sistemul reticulat al trunchiului cerebral este principala formatiune implicata in realizarea atentiei. In starea de veghe a subiectului, stimularea formatiei reticulate duce la aparitia reflexului de orientare. Pe baza sistemului reticulat activator ascendent, formatia reticulata activeaza cortexul – printr-o reactie tonica, ii creeaza disponibilitate pentru receptionarea si procesarea semnalelor de la analizatori, iar proiectiile talamice ale sistemului reticulat faciliteaza concentrarea si comutarea atentiei. Cortexul, la randul lui, are o actiune excitatoare sau inhibitoare asupra formatiei reticulate. In felul acesta, atentia regleaza tonusul nervos necesar pentru desfasurarea diferitelor procese psihice, optimizeaza receptarea stimulilor, precum si realizarea judecatilor, a rationamentelor corecte, deliberarea in cazul proceselor volitionale etc.
Atentia se caracterizeaza prin orientarea catre anumiti stimuli, fie ei interiori sau exteriori. Ea actioneaza selectiv, fixandu-se asupra unor stimuli si “ignorand” alti stimuli. Un om atent se cunoaste dupa expresia fetei care prezinta o oarecare incordare, dupa respiratia mai rara – cu inspiratii scurte si expiratii prelungite, privirea fixata asupra obiectului atentiei, miscarile strict necesare in cazul activitatilor.
In ceea ce priveste felurile (formele) atentiei, ea poate fi involuntara (spontana), voluntara si postvoluntara. Atentia involuntara este neintentionata, simpla, de obicei de scurta durata, care apare fara ca sa ne propunem, fara nici un efort din partea noastra. Factorii care provoaca aceasta forma a atentiei pot fi obiectele si fenomenele din realitatea inconjuratoare (factori externi) sau interesele, pasiunile, inclinatiile, trebuintele, trairile afective ale oamenilor (factori interni). In cazul factorilor externi, ceea ce atrage atentia in mod spontan sunt caracteristicile stimulilor – de exemplu taria, intensitatea unui zgomot, unei lumini, noutatea obiectelor, fenomenelor, situatiilor, miscarea, aparitia brusca ori disparitia brusca a unui stimul, schimbarea obiectelor cu care suntem obisnuiti in jurul nostru sau a insusirilor acestor obiecte in aspectul lor static sau in dinamica lor, contrastul dintre obiecte, dintre fenomene. Referindu-ne la factorii interni, observam deosebiri intre oameni privind aparitia atentiei involuntare. Aceleasi lucruri atrag atentia unor oameni, in timp ce pentru altii trec neobservate. Atrag atentia acelora pentru care lucrurile respective reprezinta ceva legat de preocuparile lor permanente, de interesele, cautarile, trebuintele, dorintele lor. Atentia voluntara stimuleaza si mobilizeaza omul in vederea realizarii cu succes a unor variate activitati. Este intentionata, presupune existenta scopului actiunii cu care este asociata si efortul voluntar ; este autoreglata constient, fiind orientata catre obiectul (fenomenul, operatia) de referinta. Alte orientari si preocupari sunt inhibate. Un rol important in mentinerea atentiei voluntare il are organizarea mediului inconjurator – existenta unei ambiante favorabile, un spatiu iluminat corespunzator, aerisit. Sunt subiecti care pot fi foarte atenti numai in deplina liniste, altii care pot lucra perfect pe muzica, de exemplu. Se cauta izolarea fata de excitantii perturbatori (zgomote, voci omenesti in apropiere), iar atunci cand acestia nu se pot evita, se cauta sa nu se inteleaga sensul acestor excitanti ; altfel, ar aparea o nedorita comutare a atentiei. Aceasta forma de atentie este utila in toate situatiile, atat in momente placute, interesante, cat si in cele neplacute, plictisitoare, in momente care nu ridica probleme, cat si in unele ce prezinta dificultati. Antrenamentul, pregatirea subiectilor asigura, in buna masura, depasirea dificultatilor. Spre deosebire de atentia involuntara, cea voluntara produce oboseala, asa incat, pentru eficienta activitatii, perioadele de lucru trebuie alternate cu cele de odihna, de relaxare. Atentia postvoluntara apare atunci cand, datorita repetarii situatiilor care au cerut atentie voluntara, deci concentrare si efort, activitatile respective au devenit agreabile, s-au format deprinderi care presupun un grad de automatizare si nu mai cer efort voluntar.
Ocupandu-ne de atentie, avem in vedere si insusirile care o caracterizeaza. O prima insusire este volumul atentiei care se refera la numarul de obiecte (in medie, 5-7 elemente) asupra carora se poate concentra atentia simultan. Capacitatea de fixare asupra elementelor din campul atentiei, rezistand fata de excitantii perturbatori, inseamna concentrarea atentiei, iar opusul acestei calitati este distragerea atentiei. Mentinerea atentiei asupra unui obiect sau fenomen mai mult timp ( de la maximum 15 minute la prescolari la 50 de minute si mai mult la adulti) – denota stabilitatea atentiei. Stabilitatea este favorizata de claritatea scopului, de intelegerea semnificatiei activitatii respective si de dorinta subiectului de a incheia cu succes aceasta activitate. Opusul stabilitatii, ca, de altfel, si al concentrarii atentiei, este fluctuatia atentiei. Distributivitatea atentiei inseamna desfasurarea concomitenta a mai multor activitati (cazul conducerii auto – cand soferul actioneaza asupra diferitelor mecanisme, lucrul la computer in timp ce se poarta o discutie profesionala etc.) De regula, unele dintre activitatile concomitente sunt automatizate, astfel favorizandu-se o atentie distributiva. Uneori este necesar ca, in functie de activitatea, de operatiile ce se desfasoara, atentia sa fie comutata. Apare astfel insusirea numita mobilitatea atentiei, adica deplasarea ei voita de la un obiect la altul in minimum de timp. “Insusirea” opusa este inertia, lipsa de mobilitate.
Rolul fenomenelor psihice de care ne-am ocupat este deosebit, deoarece fara motivatie actiunile noastre nu pot avea scop clar, iar fara atentie nu pot avea consistenta, eficienta si fluenta catre scop.
|
Prof. Silvestru MORARU 8/15/2006 |
Contact: |
|
|
