Ioana Magura Bernard
S-a nascut la 25.05.1940 la Bucuresti si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica I.L.Caragiale.
Între 1961-1968 a fost actrita la Teatrul National din Craiova. În paralel, din 1964 Silviu Brucan o angajeaza crainica la Televiziunea Româna unde va ramâne pâna la plecarea sa definitiva din tara în 1969.
Între 1970-1995 este angajata a postului Radio Europa Libera, unde a fost nu numai crainica, dar si realizatoare a emisiunii" Oameni, idei, atitudini”.
Traieste acum in California, aproape de copiii si nepotii sai.
- Cum de nu v-a tremurat niciodata vocea cand il vorbeati de rau pe Ceausescu?
- M-am simtit totdeauna normal, pentru ca tot ce spuneam era argumentat si foloseam un limbaj civilizat.
- Ati lasat teatrul ca sa intrati in presa. De ce?
- Asta m-a intrebat si Silviu Brucan, in toamna lui '64. I-am spus adevarul: pentru ca vreau sa ma intorc in Bucuresti, unde am fetita si parintii. A apreciat foarte mult ca fusesem sincera. Eram actor al Teatrului National din Craiova si faceam naveta de trei ani. Cum nu aveam sanse sa ajung la vreun teatru din Capitala, dadusem examen si ma angajasem crainic la Radio Bucuresti. Ulterior, la propunerea lui Brucan, am dat si proba la televiziune; Cleo Stieber, crainica principala a TVR, eliberase o jumatate de norma. Cateva luni am lucrat si colo, si colo, apoi, cand la conducerea TVR au venit Paler si Vornicu, m-am mutat la televiziune. Aici am lucrat pana in aprilie '69, cand am plecat din tara. Aveam atunci 29 de ani.
- Erati o celebritate, va numarati printre putinii oameni pe care ii stia toata tara. De ce ati plecat, totusi?
- Intre 1965 si 1969, as indrazni sa spun ca a fost cea mai buna perioada a comunismului de la noi. Dar se simtea lipsa de libertate, lipsa posibilitatii de comunicare - pe vremea aceea nu indrazneai sa vorbesti ce voiai. Sigur ca ma cunostea toata lumea, dar tot intr-o inchisoare se chema ca stateam. Eram foarte constienta ca traiesc intr-o dictatura comunista. M-am numarat printre putinii care, la vremea respectiva, n-au crezut in discursul lui Ceausescu de dupa intrarea trupelor sovietice in Cehoslovacia.
- De peste 50 de ani, romanilor le e foarte greu sa ajunga in Germania: inainte nu ne lasau ai nostri, acum nu ne primesc ai lor. Cum ati reusit in '69?
- Nu am crezut nici eu ca am sa reusesc. Am primit o invitatie de la niste prieteni ai parintilor mei, din Israel, si spre surprinderea mea mi s-a aprobat sa ma duc. Lasam copilul zalog; poate ca de aceea. Ca sa ajung din Israel in Germania, am trecut un singur test. Era, de fapt, o intrebare-capcana, pe care ti-o puneau cand cereai viza: nu doriti si permis de munca? Daca spuneai ca vrei, nu te mai primeau niciodata. Dar eu eram avertizata, asa ca am scapat. Cum am ajuns in Germania am facut demersuri sa-mi recuperez familia. Pe vremea aceea exista la Londra un oarecare Iacober, care se ocupa cu scoaterea oamenilor din Romania. Facea un fel de comert cu statul roman, dar avea o anumita onestitate: iti cerea sa-i spui unde lucrezi si ce salariu ai, si iti stabilea pretul in functie de venit. Pentru fetita si pentru mama a platit 2.500 de dolari.
- Nu v-a fost greu sa treceti de la TVR direct in "cuibul reactionar"?
- Ca sa va spun cinstit, imi era foarte frica de Europa Libera, dar carui roman nu-i era? Acasa, ascultasem si eu, cu sonorul incet, cum se facea. Cunosteam cateva voci - Noel Bernard, Sorin Cunea, care avea comentarii pline de umor -, dar nu eram o ascultatoare fidela. Ti se spala creierul cu "oficina de spioni" si alte lucruri de genul acesta, asa ca eram infricosata la gandul ca pot avea de-a face cu cei de acolo. Totusi, mi-am luat inima in dinti, si le-am trimis o scrisoare din Israel. Noel Bernard, care a primit-o, s-a interesat printre cei proaspat veniti din tara si cand a auzit ca fusesem crainica a spus: "Daca a fost buna de Televiziunea Romana, este buna si de Europa Libera". Cand ma angajasem, in '64, la Radio Bucuresti, dadusem cu Brucan un interviu de tip occidental. In '70, la Radio Europa Libera nu m-au mai intrebat nimic; si televiziunea, si radioul nostru erau cotate excelent. Eram foarte emotionata. (Dupa indoctrinarea din tara, nu ati simtit ca va vindeti americanilor?) Nu, nu, dar la inceput am avut un sentiment de stanjeneala. (Dar invers: nu va banuiau ca vreti sa va infiltrati?) Asta se intampla intotdeauna, si nu numai cu cei nou veniti. Tot timpul a existat suspectarea asta, si nu era una paranoica. Am convingerea ca au existat spioni printre noi, cu toate ca nu a fost nici unul dovedit. Nu-mi cereti sa dau nume ca n-as sti sa va spun.
- Cum arata noul dumneavoasa loc de munca?
- Americanii amenajasera radioul intr-un fost spital de la marginea imensei Gradini Engleze din München. Cabinele crainicilor de la TVR erau de un lux uluitor; prin comparatie, redactia Europei Libere mi s-a parut aproape modesta. Cred ca era in dezavantaj si fata de Radio Bucuresti. Mult dupa aceea s-au modernizat foarte tare.
- Nu era greu sa lucrezi fara sa ai redactori, corespondenti la fata locului?
- Existau surse din Romania in masura in care oamenii veneau din tara si treceau pe la noi. In rest, lucram cu stiri confirmate din doua agentii de presa. Mai aveam un serviciu de ascultare a postului national de radio, dar informatiile lor nu erau considerate confirmari. (Ce era de criticat in Romania anilor '70?) De criticat a fost in permanenta, doar ca spre '89 situatia s-a inrautatit pana a ajuns la paroxism. (Faceati, totusi, o presa militanta. Exista o politica "de sus"?) Sigur ca exista o politica pe care o trasau americanii, dar militam pentru democratie, atata tot. - Cand ati devenit doamna Bernard?
- In 1972. Dupa el am primit cetatenia britanica. Pe cea germana nu am cerut-o niciodata, iar la cetatenia romana n-am vrut sa renunt si nici nu mi-a fost retrasa.
Tatal lui Noel era evreu, iar mama sasoaica din Ardeal. Au plecat din tara in 1940, cand el avea 15 ani. Dupa ce a absolvit Matematica, s-a angajat la Radio BBC, la Londra. Acolo a invatat meserie.
- Mana Securitatii era mai lunga decat distanta München-Bucuresti. Cum ati simtit-o?
- Categoric, la Europa Libera au fost infiltrati oameni ai Securitatii romane. Altfel nu se pot explica toate acele actiuni extrem de violente, dar nemotivate. Eu, de exemplu, am ajuns la München in plina campanie de debarcare a lui Noel Bernard, dusa de oameni din redactie. N-am inteles niciodata de ce isi riscau ei painea luptandu-se pe fata cu seful lor atat de aprig, incat scandalul a ajuns pana in Congresul SUA. Au urmat atentatele. Primul - in 1975, impotriva lui Cornel Chiriac. A fost ucis de un individ din lumea interlopa müncheneza, care l-a injunghiat, inexplicabil, dupa ce primise banii pe care ii ceruse. Cornel era idolul tineretului roman. Venise in '68 de la Radio Bucuresti si avea o emisiune de muzica pop. Era genial in ceea ce facea, dar, din pacate, avea si comentarii politice in emisiunea lui si vorbea foarte violent impotriva lui Ceausescu si a regimului. Noel nu vroia sa-i interzica, pentru ca plecase din Romania tocmai ca sa poata vorbi liber. A urmat, in 1981, Emil Georgescu - 26 de lovituri de cutit primite de la doi indivizi din lumea interlopa franceza. A scapat ca prin minune. A fost apoi sirul mortilor succesive ale celor trei directori ai Europei Libere: Noel Bernard (decembrie 1981), Mihai Cismarescu (ianuarie 1983), Vlad Georgescu (noiembrie 1988). Intre ei, Emil Georgescu - in ianuarie 1984. In mod suspect, toti au murit de cancer. Sa nu uitam de bomba care a explodat la sediul radioului in ianuarie 1981, pusa de Carlos Sacalul. Abia atunci s-a construit un gard in jurul cladirii radioului si s-au montat pe el camere de luat vederi.
- Nu ati primit sau cerut niciodata spor de risc? - Nu. In redactie era o oarecare stare de tensiune, pentru ca primeam permanent scrisori de amenintare. (Cate ati adunat in cariera dumneavoastra?) Eu, personal, nu foarte multe, si mai toate in legatura cu Noel. Tin minte o scrisoare din toamna lui '81, cand el intrase in faza finala a bolii. Imi scriau, ceva de genul ai grija, cu el am terminat, urmeaza randul tau. Deci stiau exact care este starea lui. Scrisorile acestea erau expediate din strainatate, scrise romaneste si semnate "Grupul lui Avram Iancu", "Grupa a V-a" s.a.m.d. Majoritatea erau pline de invective, mizerabile, sa nu va inchipuiti ca erau lucruri argumentate.
- Cand citeati stirile cu vocea aceea sigura, va imaginati cat de rea este situatia din tara?
- Nu se putea acest lucru. Stirile erau sinistre, si mi-am imaginat de toate, dar cand am ajuns in Bucuresti, in toamna lui '90, mergeam pe strada si plangeam.
- Alti colegi au revenit sa lucreze in tara, dupa '89. N-ati fost tentata sa faceti acelasi lucru?
- Am lucrat la Europa Libera pana in momentul in care postul s-a mutat de la Praga, in 1995. Atunci am hotarat sa ies la pensie. M-am gandit la un moment dat sa ma restabilesc in Romania, dar mi-am dat seama ca, daca vreau sa-mi pastrez mai departe verticalitatea, mai bine renunt. N-am vrut sa fiu bagata in tot felul de situatii neplacute.
|
Sabin Cernatescu 8/7/2006 |
Contact: |
|
|
