Calea Luminii si schimbarea omului
Cuvant la Duminica a VIII-a dupa Rusalii
Schimbarea la Fata a Domnului
“Si S-a schimbat la fata, inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele,
iar vesmintele Lui s-au fãcut albe ca lumina.
Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El.”
MATEI XVII, 2-3
Viata omului este precum o calatorie pe munte. Apar in calea noastra carari inguste care ne poarta pasii spre inaltimile abia zarite ce ating cerurile, dar si vai adanci si intunecoase unde lumina nu a patruns vreodata. Ne ostenim luptand cu greutatile urcusului duhovnicesc si uneori alunecam in valea pacatului, lipsindu-ne puterea de a marturisi si urma Lumina.
Iisus Hristos cheama astazi pe Muntele Taborului intreaga umanitate prin martorii acesteia, Apostolii Lui Petru, Ioan si Iacov si ne face partasi la minunea Luminii, caci Dumnezeu-Fiul stie ca suntem firi plapande, sovaielnice si de aceea ne daruieste cuvantul si minunile Sale ca medicament pentru vindecarea necredintei si dobandirea nadejdii in mantuire si viata cea vesnica.
Iisus Hristos a facut minuni nenumarate la care martori au fost oamenii, ingerii si demonii. A poruncit naturii si natura L-a ascultat, transformand apa in vin la nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11) ori potolind stihiile apelor (Matei VIII, 23-27). Asa S-a aratat pe Sine Iisus Hristos ca Dumnezeu al naturii, precum este scris in Psalmi: „Dintru inceput Tu, Doamne, pamantul l-ai intemeiat si lucrul mainilor Tale, sunt cerurile”.(Psalmul 101, 26).
Apoi, ne-a arata Dumnezeu Iisus Hristos ca El este stapan si peste creaturile cele fara de trup material, ingerii cei ai Luminii si ingerii cei cazuti ai Intunericului, poruncind demonilor care chinuiau trupurile si sufletele celor bolnavi sa-i elibereze pe acestia daruindu-le Iisus astfel vindecarea, asa cum vindecat a fost barbatul din Cetatea Gherghesenilor (Luca VIII, 26-39) ori cum izbavire de demoni a primit fata credincioasei femei pagane din Fenicia Siriei. (Marcu VII, 25-30).
Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu a infatisat oamenilor si puterea Sa peste toate cele ale trupului omenesc, trupul pe care din tarana ni l-a cladit la inceputurile lumii noastre, vindecand Mantuitorul pe cei chinuiti de suferinta bolilor trupesti, asa cum au fost miluiti slabanogul cel ce s-a ridicat si a plecat luandu-si cu sine patul suferintei dupa porunca data lui de Hristos (Luca V, 17-26) ori femeia care suferea de scurgere de sange care a fost mantuita de Iisus din chinul cel de doisprezece ani pentru marea ei credinta (Matei IX, 20-22). Iisus Hristos a aratat oamenilor ca este Stapanul hotarului dintre viata si moarte si a inviat mortii, precum au fost Lazar din Betania cel adus la viata din mormant (Ioan XI, 1-44) ori fiica lui Iair, mai-marele sinagogii, cea care s-a sculat din moarte atunci cand Hristos i-a poruncit „Talita, kumi!” (Marcu V, 22-43)
Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul a hotarat ca astazi sa Se arate oamenilor in toata Slava Sa, invaluit in lumina pe Muntele Taborului. A facut aceasta mai intai pentru a intari in credinta pe ucenicii Sai. Stia Iisus Hristos ca privelistea infioratoare a Sfintelor Sale Patimi va tulbura sufletele Apostolilor Sai. Pe Muntele Taborului, Iisus Hristos face ultima mare minune inainte de Invierea Sa din morti, Se schimba la Fata, se arata ca Dumnezeu al Luminii, Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat.
A luat chip de lumina Mantuitorul si pentru noi, cei de astazi, pentru a ne arata in chip minunat ca Lumina lui Dumnezeu poate cuprinde si pe cei muritori daca acestia sunt biruitori ai pacatului si marturisitori drepti si credinciosi ai lui Dumnezeu, precum Moise si Ilie. In Slava Sa, Hristos ii cheama ca impreuna-rugatori pe acestia doi, pe Moise si pe Ilie. Cine este Moise, daca nu acela care intaiul dintre oameni a fost urcat pe munte, a auzit glasul lui Dumnezeu, a vazut focul dumnezeiesc si a primit poruncile Vechiului Legamant? Cine este Ilie, daca nu marele prooroc al Legii celei Vechi, cel care a primit de la Dumnezeu putere asupra focului si apelor, legand si dezlegand cerurile? Privim si noi, cei de astazi, cu ochii sufletului, la dumnezeiescul si infricosatorul tablou al Luminii taborice si vedem ca Moise este nadejdea in rasplata si dreptatea lui Dumnezeu, ca Ilie este credinta neclintita in Dumnezeu, iar Iisus Hristos este insasi dragostea de Dumnezeu si de oameni, si intelegem ca „acum, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (Corinteni XIII, 13)
Iisus Hristos ne invata astfel ca avem acestea trei mijloace de a fi partasi ai Luminii: credinta in Dumnezeu, in Sfanta Treime, in mantuire si viata vesnica, nadejdea ca Dumnezeu ne daruieste intotdeauna ceea ce ne este de folos, chiar si atunci cand ingaduie pedeapsa si mustrarea pentru faptele noastre pacatoase, si dragostea, mai ales, dragostea de Dumnezeu si de semeni, cea care este mai presus decat toate celelalte virtuti crestine caci „de as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste”. (Corinteni XIII, 1-3)
Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos ne este marturisit astazi ca fiind Invatatorul nostru de Insusi Dumnezeu-Tatal Care, invaluit in norul luminos care intruchipeaza Sfantul Duh, ne porunceste cu glasul Sau: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L”. (Matei XVII, 5)
Calatoria noastra pe Muntele Taborului ne va sadi in suflete floarea credintei si vointa de a ne aseza viata in Lumina, caci doar in Lumina putem sa dobandim matuirea si viata vesnica, urmandu-I mereu si mereu lui Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru. Amin!
|
Marcel Radut 8/6/2006 |
Contact: |
|
|
