Note de vacanta / Viena si minunatiile unui vechi imperiu
Credincioasa modului meu de a calatori prin lume, si anul acesta m-am oprit la intoarcerea din Bucuresti spre Toronto, in orasul de escala al companiei aeriene cu care am calatorit; acest oras in care am ramas cinci zile, este Viena.
Dupa Bucuresti, Viena mi-a aparut de o curatenie stralucitoare. Era de vina si vremea; am parasit Bucurestiul pe o ploaie torentiala ca sa gasesc vreme buna si insorita in Viena. Dar asta aveam sa vad a doua zi, pentruca abia poposita in micutul aeroport vienez, m-am ocupat de bagaje, de tichet pentru transportul in comun, de gasirea autobuzului ce urma sa ma duca de la aeroport in Sudbahnhof, de unde la o statie de tramvai se gasea resedinta mea pe perioada Viena, Hotel Balbeck. (Hotelul era situat in Columbusplatz, nu departe de statia Ubahn 1, Keplerplatz).
Inarmata cu un ticket de autobus de sase euros, cu un abonament de 24 ore pe toate liniile de transport in comun si bineinteles cu bagajul recuperat destul de greu, m-am urcat in autobuzul ce leaga aeroportul de Gara de Sud, cum am numi-o noi in romaneste. Aceasta calatorie mi-a oferit 20-30 de minute de visare fara de griji, timp in care am privit zona industriala din imprejurimile Vienei, dupa care am urcat in tramvaiul 0 ce leaga gara de Piata lui Columb, unde am coborat si gasit hotelul meu chiar in fata statiei.
Desi era aproape noua, sambata seara, un receptionist tanar m-a intampinat cu salutul obijnuit vienez: Grusgott. La raspunsul meu in engleza, s-a adaptat rapid si mi-a oferit toata solicitudinea unui bun patron cat si politetea unei gazde perfecte.
Thomas este prietenul patronului hotelului, pe care-l ajuta in weekenduri si castiga experienta cu publicul cat si exercitiu in limbile straine, dupa cum mi-a spus el, modest. M-a condus doua etaje cu bagaj cu tot, pana la camera mea linistita, cu vedere in curtea interioara, ce-mi fusese rezervata in urma corespondentei prin internet dintre mine si conducerea hotelului. Mi-a oferit un ceainic electric de fiert apa pentru ceai, m-a initiat in mersul telecomandei pentru televizor si a telefonului; mi-a urat apoi “noapte buna”, nu inainte insa de a-mi recomanda pentru cina mea tarzie de sambata seara, restaurantul vecin, “cu preturi acceptabile” mi-a spus el, dar “cam galagios, din cauza campionatului de fotbal” ce se transmitea la televizor spre bucuria tuturor amatorilor de sport din cartier.
Mi-am aranjat succint hainele pe portmantouri si m-am pregatit sa ies in piata din fata hotelului, sa cunosc imprejurimile. Coborand la parterul hotelului am remarcat peretii grosi ai cladirii cat si pardoselile de majolica albastra cu model geometric, reminiscente ale vremurilor cand constructiile se faceau sub influenta italiana. O fantanica de fonta intr-un corridor, curtea interioara a hotelului linistita si bogata in verdeata le-am remarcat cu placere. Toate aceste impresii de prima ora au inceput sa se adauge in “sacul cu pareri bune” despre oameni, oras si felul cum sunt dispusi sa pastreze patrimoniul vechi architectural.
M-am asezat la o masa, am comandat un sandwich care, atunci cand a aparut s-a dovedit a fi pentru doua persoane, si o bere vieneza. Am mancat savurand prima seara intr-un oras necunoscut, planuind mintal ziua urmatoare vizita la Palatului Schonbrunn.
Nu stiam atunci, seara, ca voi compara mereu Viena cu Bucurestiul; nu stiam ca ma voi simti ca acasa plimbandu-ma la poalele impozantelor cladiri neoclasice, ale caror rude se aflau in Bucurestiul numit o data “Micul Paris”; nu stiam atunci ca voi compara candoarea, politetea, placerea de a ajuta a vienezului, cu bruschetea, adesea neexplicata a bucuresteanului grabit; soferul austriac disciplinat cu bucuresteanul care devine, imediat ce se urca la volan, un mic salbatic care crede ca i se cuvine totul.
Dupa o noapte de somn odihnitor, un mic dejun copios si o cafea care mi-a limpezit gandurile, am plecat spre metrou. Linia 1 de metrou m-a dus, dupa doua opriri, in Karlplatz unde am schimbat cu metroul Linia 4 si, numai dupa sase statii am coborat la statia Schonbrunn. Am urmat cardul de vizitatori, dornici de cunoastere si am ajuns la intrarea in curtea minunatului Palat Schonbrunn, numita Ehranhof. Un mic Versailles se zarea prin grila inalta de fier forjat care ma despartea de imensa curte de 24000mp. M-a agasat agitatia din curte; pe langa numeroasele grupuri ce veneau din toate partile lumii cu ghidul lor, erau camioane si muncitori, mosoare cu fire electrice, reflectoare si imense boxe musicale…se pregateau pentru spectacolele de muzica cu subiectul anului: “Mozart, 200 ani de la nastere”. Am intrat in incinta, nedorind nici macar un ghid audio, care sa ma sustraga de la pozele mele si de la trairea atmosferei vechi de sute de ani. I-am facut totusi un hatar fetei de la intrare care mi-a recomandat un walkie-talkie…l-am luat si bine am facut, pentruca acesta mi-a fost de mare uzanta mai tarziu. Apasai pe buton si nr ca,erei si aveai toata istoria cu tine.
Am hoinarit cat mai departe de hoardele de vizitatori, organizati in grupuri conduse de ghizi galagiosi vorbind toate limbile Babilonului. M-am trezit singura in fastuasele apartamente ale lui Franz Joseph, ale Imparatesei Elisabeth, ale Mariei Theresei. In acest Palat s-au petrecut evenimente de neuitat: bravul Imparat Karl I a semnat in 11 Nov 1918 abdicarea domniei Habsburgilor; tanarul fiu al lui Napoleon, Rege al Romei si Duce de Reichstadt a murit la numai 21 de ani in dormitorul tatalui sau in 1832; viitorul Imparat Joseph al II-lea s-a casatorit in 1760 cu Issabella de Parma, ca in 1865, dupa moarte acesteia sa se recasaroreasca cu Josephine de Bavaria; in 1762, la varsta de numai sase ani, Mozart dadea primul recital in fata Mariei Theresa; in 1961 s-au intalnit pentru prima data aici Nichita Hrusciov si John Kennedy.
Vizitatorul este asaltat de frumusetile adunate de regi si imparati; abia respira, coplesit, dar dornic sa retina, sa vada cat mai mult. Frumusetea mobilelor, a lambriurilor de lemn de nuc sau trandafir, a plafoanelor cu medalioane pictate si incercuite de flori de aur, a pardoselilor din parchete din lemn de esente diferite cu desene de inalata arta…totul aici se intrece in maretie si bogatie. Am sa amintesc faimoasa Mllionenzimmer, camera ce contine copii pe pergament ale unor miniaturi Indo-Persane din sec 16-17 cat si 18 tapiserii de Bruxelles.
Parcul grandios ce se desfasoara pe 2 km patrati a fost desenat de Jean Trechet in stil francez. In parcul palatului se afla faimoasa sera Palmenhaus, cladirea cea mai mare de acest gen din Europa, construita din sticla si otel intre 1880 si 1882; Capela Schlosskapelle cu frumosul altar al lui Frantz Kohl, inconjurat de pictura lui Paul Troger intitulata “Nunta Mariei cu Sf. Joseph”; (altele picturi sunt executate de Giovanni Battista Pttoni); Gradina zoologica, Wagenburg Museum unde stau la loc de cinste calestile aurite din vremuri apuse; frumosul monument Gloriette, ce se deseneaza pe cerul Vienei, un triumf al arhitecturii clasice, ridicat de Hetzendorf von Hohenberg.
M-am oprit in gradina Palatului si am facut poze. Am ascultat ghidul care spunea ca, aceast palat a fost resedinta de vara a Mariei Thereza, dat de tatal ei Karl VI; construit de Joseph I dupa desenul lui J.B.Fischer von Erlach, comisionat de Leopold I si completat, in timpul Mariei Theresa de Nikolas Pacassi. Edificiul in stil classic baroc in care stilul rococo domina, reprezinta victoria stilului frantuzesc asupra celui italian care domina pana atunci Austria. Covarsita de atata bogatie si insetata la propriu, m-am intrebat unde este izvorul de apa vie din care, daca bei, ramai mereu frumos, cum spune legenda. Izvorul cu numele Schoner Brunnen a fost se pare, descoperit de Printul Mathias, fratele Imparatului Maximilian II care isi construise un Castel de vanatoare pe aceste meleaguri. De atunci locul poarta acest nume.
Cercetand harta, am observat ca vecin cu Schonbrunn este cartierul Hietzing, unde aveam drept obiectiv Hofpavillon, cateva cladiri pe strada Trauttmannsdorfgasse si Gloriettegasse, precum si cartierul Werkbundsiedlung ridicat sub indrumarea arhitectului Mies van der Rohe. Am luat-o la stanga, pe langa zidul de inconjoara parcul palatului si am vazut deja in zare frumosul pavilion Hofpavillon desenat de Otto Wagner in 1893 si construit cu asistenta lui Leopold Bauer si Josef Maria Olbrich in 1899. Dupa fotografiile de rigoare, am tinut drumul tot la stanga, pe Maxingstrasse pana in Am Plaz, unde stauia imparatului Maximilian ma privea de pe soclul ei.
In strada Trauttmannsdorffgrasse care se face la dreapta, mai multe case de stil Biedermeier formeaza un grup interesant. Alban Berg a locuit pe aceasta strada la nr 27. Aceasta strada se termina in Gloriettegasse unde, la nr 9 a locuit actrita Katharina Schratt, prietena a imparatului Frant Josef. Vila Primavesi, la nr14-16 este construita de Josef Hoffmann (1913-15), actualmente in renovare. Tot in zona, pe Wattmanngasse la nr 29, se afla vila Lebkuchenhaus, construita de un discipol al lui Otto Wagner. Vila are minunate decoratii in jurul ferestrelor in majolica neagra. (lebkuchen = turta dulce).
La stanga intri in Promenada Alois-Kraus care te conduce in Lainzerstrasse; apoi o iei pe prima strada la dreapta pe Veitingerstrasse, la sfarsitul careia te gasesti in Nothartgasse, unde la nr 3 se afla vila cu acoperis in forma de butoi numita Hornerhaus. Aceasta a fost construita de Adolf Loos (1912) si este listata ca monument architectural din 1972. Cei ce se intereseaza de curentele dezvoltate in arhitectura la inceputul secolului 20 in Viena si in Germania, vor fi probabil interesati de zona Werkbundsiedlung unde sub indrumarea arh. Mies van der Rohe s-au construit cladiri rezidentiale si s-au studiat noi metode de constructie in anii 1927-1932. Nume de rezonanta ca: Josef Frank, Karl-Marx-Hof, Adolf Loos, Josef Hoffmann, Oscar Strand, Andre Lucart, Gabriel Guevrekian, Gerrit Rietveld si Richard Neutra sunt legate de acest district.
Venind inapoi cu tramvaiul 60 spre statia de metrou, m-am gandit ca ziua urmatoare, luni,voi vizita Hermesvilla, palatul Elisabeth, iubita imparateasa a austriecilor pa care taota lumea o stie sub numele Sisi.
M-am intors linistita la hotel. M-am odihnit un pic si, pe seara am iesit sa caut o alta renumita vila, Hundertwassehaus. Am luat tramvaiul 0 si am coborat in piata cu nume resonant Radezkiplatz, iar de acolo am mers pe Lowengasse pana la Kegelgasse nr 36-38. Pictor si gravor, Friedernsreich Hundertwasse a ridicat acest grup de locuinte ieftine (50 apt) repudiind orice stil architectural si folosind o gama variata de materiale in armonie cu mediul ambient. Comisionata de fostul primar Leopold Gratz, sponsorata de orasul Viena, casa terminata in 1985 a infruntat criticile localnicilor, dar cu timpul si-a cucerit si admiratia lor, nu numai a vizitatorilor straini.
Ziua de luni este o zi putin iubita de turisti in Viena: muzeele sunt inchise, cu mici exceptii. Pentru a nu avea surprise este mai bine sa bati strazile in cautare de vederi frumoase, de locuri pitoresti, iesite din comun, desi cu greu mai gasesti ceva ce nu a facut obiectul admiratiei cuiva. Am pornit sa dau binete marii catedrale St. Stephen. Am luat metroul pa linia 1 pana in Stephansplatz. Situata in inima celui mai vechi district al Vienei, catedrala construita si reconstruita in multe etape incepand din 1137, este refacuta in maniera gotica de ducele Rudolf al IV, dupa modelul catedralei St. Denis din Paris. Din 1359 cand este turnata fundatia pentru cele trei nave actuale ale bisericii, abia in sec 15 vor fi ridicate navele ce inchid biserica. Faimosul turn de sud, Steffl, a fost terminat in 1433.
In 1469, o data cu devenirea Vienei oras Episcopal, la cererea imparatului Frederick al III, St Stephan devine catedrala. Stilul baroc isi face aparitia in 1647, cu constructia altarului de catre fratii Pock. Acoperisul format din 250000 de tigle glazurate cu motivul in zig-zag si doi vulturi imperiali, constitue una din atractiile fotografului amator. Lovita in timpul luptelor cu turcii (1683) si al celor cu Napoleon (1809), sufera distrugeri masive in timpul celui de al doilea razboi mondial. Restaurata cu mare arta intre 1945-1952, in ciuda faptului ca turnul de nord nu a fost niciodata terminat, catedrala supravegheaza mandra si austera lumea pestrita de la poalele ei. In jurul ei se tes strazi mari comerciale cu trasuri trase de cai pentru desfatarea turistului obosit; aici se canta si se fac scamatorii; aici se iese seara, pentru o inghetata si schimbarea de idei intre locuitorii vechiului oras.
Luand-o pe Goldschmiedgasse in jos, am ajuns in Peterplatz, unde troneaza frumoasa biserica Peterkirche. Construita in 1702 de G. Montani si J. Lucas von Hildebrandt pe locul unei biserici carolingiene, biserica este poate una dintre cele mai frumoase in stilul baroc din Viena. Domul este pictat de J.M.Rottmayer (1714), acelas faimos artist ce a decorat si domul Bisericii St.Charles Borromeo, Karlplatz.
Alte obiective arhitecturale din zona sunt: Haas-Haus, cladire construiata din marmora gri-albastra si sticla fumurie in 1990 de arh. Hans Hollein. Situata vis-à-vis de Catedrala Sf. Stephen, reflecta arcele gotice ale acesteia. Cotroversata pentru modernitatea ei in proximitatea unui vechi monument, cladirea pune totusi in valoare catedrala urmarind liniile curbe ale cartierului si deschizand vederea catre catedrala. Prin contrastul dintre nou si vechi ambele cladiri cat si urbanismul pietei au de castigat. Nu trebuie uitata biserica Kapuzinerkirche, asezata chiar in Neuer Markt. In piata ne intampina frumoasa fantana baroca a lui Donner, construita in 1737. Sub dalele austerei biserici, in cripte se afla 12 imparati, 17 imparatese si peste 100 alti membrii ai familiei regale.
Importante in zona sunt si strazile comerciale Graben si Karntner Strasse. Prima este construita peste un sant de aparare roman. Karntner Strasse, unde poti admira vitrinele buticilor cat si arhitectura atat de variata din zona, este faimoasa pentru faptul ca ar fi legat in Evul Mediu Viena comerciala de orasele Trieste si Venetia. Casa lui Mozart se afla si ea in aceasta parte a Vienei. Si pentru a aminti inca o data numele arh. Adolf Loos, am sa-mi intorc pasii catre American Bar, pe strada Karnter nr 10, unde o data cu refacerea interiorului in 1989, s-a pus in aplicare idea veche a lui Loos, de a tapisa banchetele cu piele verde de automobil, care in 1908 cand a fost facuta cladirea nu se gasea. Aceast building este monument listat de Unesco din 1959.
Urmeaza o pauza bine meritata de pranz, pe terasa unei cafenele, bucurandu-ma in fianal de foetajele austriece si de o portie de tarta cu fructe, de neintrecut chiar de sefii bucatari francezi!
Dupa amiaza se anunta linistita, prea linistita…dar nu puteam sa pierd o jumatate de zi aproape, asa ca m-am indreptat catre Parlament, casa cu aspect de templu grec, locuinta democratiei austiece incepand din 1920. Cladirea alba, ca de zahar, este proiectata de arhitectul Theophil Hansen in stil pompos grec. Statuia Atenei, situata in fata edificiului, dateaza din 1902 si este opera sculptorului Carl Kundmann.
Pe langa Parlament si la dreapta, m-am regasit in fata Primariei orasului Viena: Rathaus. Fatada principala a edificiului a fost construita intre1872-1883 de arh. Friedrich von Schmidt in stil neo-gotic inspirit de primaria orasului Bruxelles; cladirea are o frumoasa piata unde au loc concerte in fiecare seara de vara si un parc minunat, prin care ajungi in fata Tetrului Burgtheater. O arhitectura neo-renaissence adoptata de Gottfried Semper confera prestigiu cladirii teatrului care a fost inaugurat in 1888 cand a inlocuit teatrul de curte al Mariei Theresa, din Michaelerplatz. Decretat Teatru National al Austiei de Joseph II, acesta ramane primul teatru de limba germana din lume. (Spectacolele se tin numai in l.germana, fara exceptie). La interior se gasesc frize de Klimt, Ernst si Franz Marsch. La etajul intai, ferestrele ofera noua busturi uriase de Viktor Tilgner: Goethe, Schiller, Lessing, Halm, Grillparzer, Hebbel, Calderon, Shakespeare, Moliere.
Indreptandu-ma spre Minoritenplatz, am depasit in dreapta gradina Volksgarten, desenata de Louis de Remy (1819-1823), prima gradina publica a orasului. Intorcandu-ma mai tarziu in cautarea unui loc de odihna la umbra, am avut o surpriza: in mijlocul parcului am gasit un templu de stil doric construit in 1823 de Pietro Nobile in idea de a adaposti statuia lui Antonio Canova “Theseus omorand Centaurul” (care de altfel isi va gasi adapost pe palierul scarii monumentale a Muzeului de arta - Kunsthistorisches Museum).
In Piata Minoritenplatz am vizitat biserica ramasa din complexul manastiresc fondat de ducele de Babenberger Leopold VI in prima jumatatea sec 14. Printre alte minunate fresce si statui din aceasta biserica, se afla si un urias mosaic - copie dupa “Cina cea de taina” a lui Leonardo da Vinci, comisionata la Milano lui Giacomo Raffaelli de catre Napoleon, care a dorit sa ia la Paris originalul aflat pe peretele bisericii.
Strazile Herrengasse si Freyung, legate printr-un elegant Pasaj anturat de magazine elegante, adapostesc cateva palate renumite. Astfel la nr 2 pe Freyung se gaseste Palatul Ferstel care corespunde in str. Herrebgasse nr 14 cu eleganta Cafenea Centrala redeschisa in 1986 dupa renovare. Aceasta a constituit locul de intalnire a artistilor din Viena intre cele doua razboie. Printre numele de rezonanta amintim: Stefan Zweig, Trotsky, Altenberg, Werfel.
Palatul Mollard-Clary datand din 1689 se gaseste in Herrengasse la nr 9; Palatul Kinsky (1713) pe Freyung nr 4 (arhitectura baroca civila). Strada Bankgasse este marginita de cladiri minunate cum este Palatul Battany (1695) la nr 2. La nr 4-6, palatal Trautson si Strattmann; la nr 9 Stadtpalais Liechtenstein. Deasemenea strada Wallnerstrasse este plina de cladiri datand de la sfarsitul sec 18 si sec 19, adesea executate de mesteri si arhitecti italieni.
In zona se gaseste si piata Am Hof, centru resonant de istorie romana. La nr 9 se gasesc inca ruine ale Campului Roman.
Mai tarziu, pasind afara din parcul Volksgarten in Piata Heldeplatz, m-a intampinat o impozanta statuie a arheducelui Karl, care l-a invins pe Napoleon la Aspern (1809). Visa-a-vis, sta statuia printului Eugen de Savoy, invingator al turcilor in sec 17; ambele statui sunt executate de Anton Dominik Fernkorn. Am fost martora a unui superb apus de soare, dupa care m-am indreptat spre Michaelerplatz pe care, impreuna cu zona Palatelor Imperiale (Hofburg) planuisem sa o vizitez marti dis de dimineata, inainte de a intra la Kunsthistorsches Museum.
Dar cum inspiratia vine cu dimineata, m-am urcat marti in metrou si m-am oprit in Karlplatz, nestiind ca aceasta este in proximitatea Operei. Am iesit afara destul de amuzata de faptul ca, pe cat este de rapid metroul, pe atat este de “orb”: nu stii niciodata unde te afli in corespondenta cu suprafata, mai ales intr-un oras pe care nu-l cunosti. Am facut turul de onoare al operei (Staatsoper) si m-am mirat de faptul ca nu beneficiaza de o piata mai larga in fata intrarii principale. Frumoasa fatada de stil renastere franceza ar fi meritat acest lucru. Inaugurarea cladirii a fost facuta in 1869 de Imparatul Frantz Josef; spectacolul serii a fost opera “Don Giovanni” de Mozart.
Teatrul de Opera are o permanenta companie de cantareti cat si scoala sa proprie unde studiaza talente ce vor fi recrutate pentru Filarmonica Vieneza. Este unul din putinele teatre in lume care poate da un spectacol diferit in fiecare seara a anului. Stagiunea incepe pe 1 septembrie si se termina la 30 iunie avand in program cca 60 de opere performate in limbile de origine. Se pastreaza traditia ca, in seara spectacolului sa se vanda ultimele bilete in picioare pentru suma derizorie de 1,45-2,18 E. Auditoriul poate cuprinde 2200 spectatori si 110 muzicieni. Edificiul a fost decorat de Eduard van der Null iar constructia a fost supravegheata de August Siccard von Siccardsburg. Ambii si-au sfarsit tragic viata inainte de a vedea inaugurarea cladirii, se pare.
Am pornit-o in jos pe Karntner Strasse, apoi la stanga pe Lothringer Strasse si, in fata mea au aparut cele doua Pavilioane ale lui Otto Wagner (1899), foste intrari de metrou ce fac parte din proiectul de 36 de statii de metrou pentru executia carora a fost angajat in 1892 acest arhitect. Construite intr-un stil ce avea sa fie la moda la inceputul sec 20, Jugendstill, pavilioanele prezinta inetresante fatade rezultat al unei ingenioase combinatii de materiale: marmora alba si metal prefabricat vopsit verde, cu acoperisul din cupru oxidat, de un verde stralucitor. Delicate accente de flori aurii (floarea soarelui) amintesc de stilul baroc al impozantei Karlkirche ce se ridica nu departe, in aceeasi piata.
La varsta de 60 de ani, Johann Bernhard Fischer von Erlach a inceput constructia bisericii dedicate Sf. Charles Borromeo, biserica ce va fi terminata de fiul lui. Karl VI a initiat constructia in urma epidemiei de ciuma din 1713. Cladirea combina Coloana lui Traian, porticul roman al Panteonului si Domul Bazilicii St. Petru din Roma. Este cea mai frumoasa cladire baroca a Vienei. Cupola la interior este acoperita de fresce de Johann Michael Rottmayr. In fata biserici se afla un bazin cu o sculptura de Henry Moore.
Mergand pe langa cladirea Universitatii tehnice, edificiu neoclassic ridicat in 1815 si traversand Wiedner Hauptstrasse, am iesit in Rechte Wienzeile, la piata Nasch Markt. In dreapta in fata, se vede cladirea alba, cu o cupola din 3000 de frunze din fier forjat aurite. Pavilionul Secession al lui Josef Maria Olbrich, a fost deschis cu ocazia celei de a doua expozitii a artistilor grupului “Secession” in 1898. Incredibil de modern pentru sfarsitul secolului 19, o provocare a avangardistilor, monumental afisaza pe fatada urmatorul moto: “Der Zeit ihreKunst, der Kunst ihre Freiheit” (Fiecarui secol arta sa, artei libertatea ei). In subsol se odihneste pe trei pereti, minunata fresca a lui Gustav Klimt, Bethovenfries inchinata Simfonii IX a marelui musician. Pe o lungime de 34 m, fresca are trei sectiuni: “Asteptand fericirea, Puterile ce se opun, Adevarata fericire, pura si absoluta dragoste”.
Intorcandu-ma inapoi pe langa Nasch Markt (piata de produse proaspete intr-un cartier muncitoresc) pe Linke Wienzeile, am pornit sa caut cladirile de la nr 38 si 40 ale arhitectului Otto Wagner. Nu mi-a fost cautarea zadarnica: la nr 38, sta Medallionhaus cu fatadele in stucco aurit ornamentate cu medalioane si ghirlande din frunze de lauri si palmier ce stralucesc in soare; la nr 40 Majolikahaus este o casa mai austera ce prezinta motive florale din ceramica in stil vienez Jungenstill.
Am luat pranzul la un micut restaurant din zona, afara pe terasa, bucurandu-ma de o zi racoroasa desi insorita. M-am odihnit putin citind ghidul Vienei in timp ce-mi beam cafeaua tare si buna; am pornit apoi catre Musemsquartier, unde stau grupate mai multr muzee, printre care cele doua muzee de pictura Leopold si Mumok.Vis-à-vis, de o parte si de alta a imparatesei Maria Theresa, se gasesc doua cladiri impozante, aproape identice: Kunsthistorisches Museum si Naturhistorisches Museum. Cladirile celor doua muzee Leopold si Mumok formeaza o balanta de alb si negru. Primul este placat cu calcar alb de Dunare, iar cel de al doilea cu granit negru. O piata mare cu un bazin si locuri de odihna de o forma speciala invita turistii sa ia o pauza, sa se insoreasca sau sa bea ceva racoritor.
Am intrat in muzeul Leopold si de unde imi parea foarte hectic, am relizat ca, acesta gazduieste colectia doctorului vienez Rudolf Leopold; acesta, ca fiecare dintre noi si-a dorit sa posede diferite panze de pictori ai diferitelor curente pentru placerea imensa de a le revedea din timp in timp. Asa se face ca, aici stau alaturi tablouri de pictori din sec. 19 si pictori din sec. 20. Kubin, Schiele, Klimt, Waldmuler, Romako, Moser, Albin Eggar Lienz, Kokoschka sunt numai cativa dintre acesti pictori ai caror lucrari sunt expuse.
M-a impresionat in mod special pictura lui Egon Schiele pe care nu-l cunosteam bine si care, in scurta viata de 28 de ani a lasat atatea opere de arta. Un portretist desavarsit, un desenator de vibratie, un adevarat Leonardo da Vinci al austriecilor. Nu mi-am notat nimic in acest muzeu, hotarata fiind ca voi cumpara cartea muzeului. Dar cand am iesit si am vazut cat de grea este, cu hartia lucioasa speciala reproducerilor de arta, m-am razgandit, stiind ca deja geamantanul meu nu mai putea lua nimic. Pacat, va ramane pe alta data. Am stat pe marginea bazinului din incinta pietei muzeelor pana ce, un copil micut ce se balacea in apa, a inceput sa stropeasca in afara de parinti si persoanele straine; ca niste buni parinti proveniti din estul Europei, acestia nu voiau sa intristeze copilul si luau si ei parte in acest amuzament nevinovat.
Mi-am indrepat pasii catre urmatorul muzeu, Kunsthistorisches Museum. Aici a fost mai greu de razbatut; picturile stateau inghesuite in saloane mari, ceva cam ca la Louvru in Paris. Tot ce vedem aici este asamblat de Habsburgi. La mezanin avem colectiile de arta egipteana si din Orientul Mijlociu precum si sculptura si arta decorativa din intreaga lume. La etajul intai avem in dreapta pictorii italieni si in stanga cei olandezi. Nu cred ca am vazut vreodata alaturi atatea picturi de Durer, Cranach cel Batran, Brugel cel Batran, Titian.
Mi-au retinut atentia “Judith cu capul lui Holofernes” de Cranach cel batran, “Studioul artistului” de Jan Vermeer, Giorgione care mi s-a parut modern in felul cum pune vopseaua pe panza, “Sf. Sebastian” al lui Mantegna, portretele de infanti ale lui Velasquez, Davidul lui Caravaggio pe care-l stiam din carti numai, Madonele lui Rafael, “Ganimede” al lui Correggio, picturi de Tiepolo, Tintoreto, Veronesse, Rubens, Rembrandt, Van der Velde, Holbein si Heronimus Bosh precum si controversatul Archibaldo cu capetele (Anotimpurile) constituitr din flori si legume. Am plecat fara a mai vizita egiptenii de la mezanin. M-am odihnit la hotel si seara, am mers la spectacol: am ascultat si vizionat in fata Primariei orasului opera lui Mozart “La clemenza di Tito”, filmata cu teatrul de opera din Zurich. In distributie erau: Eva Mei, Malin Hartelius, Vesselina Kasarova, Liliana Nikiteanu, Jonas Kaufmann. Era o seara racoroasa si o multime de lume venise sa se bucure de muzica si film. Pe ecranul mare montat in fata primariei am urmarit filmul in detaliu iar muzica a fost excelenta.
Miercuri, cum se anunta o dimineata frumoasa, am luat metroul pana in centru langa frumoasa catedrala a Sf. Stephan. Pe stradute intortocheate am ajuns in MichaelerPlatz. La nr 3 sta Looshaus, construita de Adolf Loos in 1909-1911 pentru firma Goldman & Salatsch. In 1947 cladirea a fost listata monument istoric. Opus ei, se gaseste complexul Hofburg constituit din Palatul Imperial al Habsburgilor, cu aripa semicirculara spre piata si domul ce se situeaza printre cele mai elegante din Viena. Aceasta aripa a cladirii a devenit Scoala Spaniola de Calarie.
Trecand prin pasaj in curtea interioara (unde odata se desfasurau alergari si intreceri de cai), statuia Kaiserului Franz I ne atrage atentia in dreapta. In spatele ei este Amalientrakt, aripa palatului locuita de imparateasa Amalia in sec 18. Pe stanga este Schweizertor, Poarta Elvetiana construita in 1552 de Pietro Ferrabosco. Curtea interioara elvetiana este anturata de cea mai veche parte a acestui palat, datand din mijlocul sec 16; Ferdinand I a transformat Alte Burg intr-un palat de stil Renastere.
Complexul mai cuprinde Josefsplatz (una din cele mai frumoasa piete din oras), cu amintiri din timpul revolutiei din 1848 si aripa Neue Burg, care este acum Biblioteca Nationala. Iesind din vechiul Burg, ne gasim in Heldenplatz; in fata avem Ausseres Burgtor, o iesire cu colonade, prin arcele careia se vede statuia Mariei Theresa, pe tronul ei nu departe de Burgringul Vienei.
Grea de istorie, aceasta zona a vechiului oras ofera numeroase muzee si colectii de arta ce pot fi cercetate de vizitatorul insetat de cunoastere. In Michaelerplatz mai sunt de amintit Café Grensteldi la nr2, urmasa a renumitei cafenele literare vieneze, precum si Biserica St. Michael care dateaza din 1220. Suferind multe alterari, ultima fiind o fatada de stil neoclasic din anul 1792, biserica are la interior remarcabile lucrari de stil gotic, renastere, baroc: sculptura lui Georg Merville (1782) “Caderea ingerilor”, constitue ultima opera religioasa baroca executata de un sculptor vienez. In centrul pietei, ascuns de un zid de cca un metru inaltime, se afla fortificatii romane vechi de doua mii de ani, descoperite in timpul unor sapaturi in 1992.
Mergand ganditoare pe Burgring in directia operei am lasat pe stanga un superb parc: Burggarten (Gradina Imperiala). Pe Operngasse in stanga, am iesit in Albertinaplatz. La nr 1 se gaseste Albertina Graphische Sammlung, o remarcabila colectie de arta grafica fondata de ducele Albert de Saxa-Teschen (1738-1822), ginere al Mariei Thereza, sot al Mariei Cristina. 60000 de desene si acuarele , precum si peste un million de gravuri se gasesc aici, constituind poate cea mai larga colectie din lume de arta grafica. Piata Albertina este dominata de statuia ecvestra a arheducelui Albert care i-a invins pe italieni la Custozza in 1886. Fantana Dunarii desenata de Moritz Lohr in 1869, este constituita din sculpuri alegorice de Johann Meixner reprezentand raul Viena si fluviul Dunarea. Chiar in centrul pietei se afla “Mahnmal gegen Krieg und Fascismus”, monument al sculptorului austriac Alfred Hrdlicka, ce are ca tema razboiul, fascismul si violenta impotriva evreilor.
Obosita de atata istorie am mers la hotel pentru o scurta odihna si masa. Dupaamiaza mi-am spus ca ar fi recomandat sa vizitez o zona mai noua a Vienei. Zis si facut: am luat metroul (linia 1) pana la Kaisermuhlen (Viena International Centre). Am iesit afara intr-o cu totul alta lume. Putea fi cartierul Defence din Paris sau, nu stiu ce cartier cu zgarie nori din America; nu, erau blocurile complexului ONU, cunoscut aici sub numele de UNO-City. Complexul este construit in 1979 de arhitectul austriac Johann Staber pe terenul parcului Dunarii. Apartine statului austriac ce il inchiriaza pe 99 de ani organizatiilor pentru suma de 1 siling /an (0.07 E). O frumoasa esplanada te lasa sa admiri orasul in zare si chiar apusul soarelui. Se vede de aici si turnul Donauturm inalt de 252m, cea mai inalta cladire din Viena.
M-am intors cu metroul pana la statia Praterstern. Am luat de acolo tramvaiul pe care scria Prater si m-am dus catre parcul cu acelas nume ce era la numai o statie de tramvai. Am ramas insa in tamvai pana la capatul lniei, vizitand in felul acesta o zona muncitoreasca a orasului cu locuinte ieftine dar ingrijite si atragatoare. La intorcere am coborat si intrat in parc. Parcul acesta situat in zona orasului numita Leopoldstadt, este renumit prin uriasa roata Riesenrad, construita de inginerul englez Walter B. Basset in 1897. Roata este inalta de 64,75 m, are un diametru de 61 m, 430 t, 8 piloni de otel, 120 cable, iar o rotatie completa se face la fiecare 20 minute, o cabina miscandu-se cu 75 cm/sec. Asa cum Turnul Eiffel reprezinta Parisul, asa a devenit aceasta roata emblema Vienei. Parcul, cu o suprafata de 1287 ha, a constituit teren de vanatoare al familiilor regale pana in 1766 cand a fost deschis publicului si, incet incet a devenit parc de distractii.
Ultima zi inaintea plecarii si mi-au ramas atatea locuri si case ce nu le-am vazut! M-am urcat in tramvaiul 0, ce trecea pe la usa hotelului meu si, dupa doua statii am coborat; in stanga am gasit intrarea principala a domeniului Belvedere. Printul Eugene de Savoy, supranumit “little Capuchin” (pentruca in lupte purta o simpla tunica maron in locul incarcatei uniforme a inaltului lui grad –maresal la varsta de 25 de ani) om de mare cultura, a decis in 1714 sa opreasca lupta impotriva lui Louis XIV si sa se bucure de fructele muncii sale. A dat mana libera arhitectului Johann Lukas von Hildebrandt sa construiasca doua palate Belvedere care sa se lege printr-o gradina, ce va fi desenata in stil frantuzesc de un discipol al lui Le Notre, Dominique Girard, la inceputul sec 18.
Unteres Belvedere ca si Oberes Belvedere datand din 1716 respectiv 1722, sunt construite in somptuos stil baroc si adapostesc colectiile de arta ale lui Eugene de Savoy. Din acestea fac parte nenumarate opere de pictori austrieci, pictori din lumea intreaga, lucrari de arta medievala, opere ce ilustreaza curentele impressionist, realist, jahrhundertwende, curentul manierist, classicist, romantic. 15000 de volume, carti ce provin din colectia lui Eugene de Savoy au format nucleul Bibliotecii Nationale din Viena.
Tot in zona pot fi vizitate: Gradina Botanica fondata de Maria Theresa in 1754 si muzeul de istorie militara Heeresgeschichtliches, precum si Muzeul tramvaielor.
Luand tramvaiul D din fata teatrului Burgtheater, ajungi la Bauernfeldplatz, de unde nu departe pe strada Furstengrasse la nr 1 este muzeu Liechtenstein. Printul Johann Adam Andreas I, (1651-1712) mare constructor si om de cultura a supravegheat constructia acestui palat ce urma sa fie resedinta de vara a familiei Liechtenstein. Palatul a carei renovare s-a terminat in 2004, are o superba scara centrala cu fresce de Johann Michael Rottmayr si picturi de mesteri pictori italieni. O superba gradina continua parterele elegante ale cladirii.
Si pentru a incheia odiseea castelelor, am ajuns si la Hermeshaus, locul de retragere al Imparatesei Elisabeth. Construita intre 1882 si 1886 la cererea lui Franz Josef de Karl von Hasennauer, vila gazduieste azi expozitii temporare organizate de Muzeul de istorie al Vienei. Chiar acum era o expozitie cu subiectul “Portretul vienez”. Erau expuse schite, desene si picturi, fotografii si colaje ce reprezentau personae importante din istoria Austriei sau, membri ai unor familii adesea modeste.
La ultimul etaj era o expozitie de moda in croitorie si accesorii dea lungul timpului (sec 20 ), intitulata “Chic”. Am gasit cu mirare printre exponate rochia de nunta a bunicii (sau o sora de a ei) si alte toalete ce le recunosteam din pozele de tinerete ale mamei mele. Genti care le-am mai intalnit prin casa in timpul copilariei mele, manusi din piele si palarii cu voaleta erau pastrate aici la loc de cinste, in spatele unor vitrice cu temoeratura constanta si ferite de molii. Frumos asezate, puse in valoare prin modul de expunere, dadeau o idée generala despre evolutia prêt-a-porte-ului in lume.
Am lasat la urma salile Imparatesei, situate la et. 1. Am vizitat superbul dormitor cu medalioanele de Hans Makart pe pereti (subiectul inspirat de “Visul unei nopti de vara”). Intreaga casa emana o melancolie care m-a cuprins si pe mine.
Stand afara pe banca, in fata terasei superbe, sub brazii care unduiau in vant si cantau ca valurile marii, m-am crezut la Sinaia. Sisi cea melancolica mi-a amintit de o alta mare domna, Regina Maria. Palatul Peles cu padurea de brazi mi-a aparut in fata ochilor. Hermeshause este mult mai mica insa, un refugiu numai in comparatie cu Pelesul. Padurea si domeniul poarta numele Lainzer Tiergarten si ocupa o suprafata de 25 km patrati. Este inconjurat din 1782 de un zid de piatra lung de 24 km cu sase porti. Din 1921 domeniul este deschis publicului si are alei de plimbare in lungime de 80 km. Pentru a ajunge in acest minunat loc, situate la numai o jumatate de ora de centrul Vienei, iei tramvaiul 60 de la statia de metrou Hietzing pana la Hermesstrasse si schimbi cu autobuzul 60B cu care mergi pana la Lainzer Tor terminus unde intri la pas prin poarta Lainzer Tor in Domeniul Lainzer Tiergarten.
Ce-mi mai ramane sa adaug? Ca am trecut cu intentie sau din intamplare prin multe piatete care dau farmec unui oras, care aereaza si destind aglomeratiile de case. Urbanismul joaca un rol important in prezentarea arhitecturala a unui oras. Parcurile bine plasate si spatioase procura oxygen in aglomeratiile tot mai poluate. In viata moderna care ne indeamna la viteza si la renuntarea la obiceiuri traditionale, trebuie lasat totusi loc plimbarilor in aer liber, discutiilor cu prietenii la o cafea, bucuriei ce ti-o da consumarea unei prajituri pe o terasa deschisa. Acestea sunt moduri de a te incarca cu energie, a te destinde, lucruri atat de necesare in timpuril nostru. Viena ne da un bun exemplu: mai mult ca oriunde am vazut aici lume iesita seara in strada pentru se plimba, manca o inghetata sau a se uita la vitrine, facand astfel parte dintr-un grup ce nu-si obliga membrii sa se cunoasca sau sa comunice intre ei prin cuvinte, decat poate prin acest spirit de grup al plimbaretilor. Imi exprim regretul ca nu am putut vizita mai mult, fapt ce da nastere dorintei de a ma intoarce si continua de unde am ramas, desi stiu bine ca este imposibil sa vizitez totul, chiar daca as locui in Viena.
Se pot face itinerarii cu diverse teme ca de exemplu: Viata muzicala a Vienei; Compozitorii ce sunt legati de Viena; Pictura germana sau austriaca in muzeele Vienei; Arhitectura si urbanismul Vienei si cate altele. Timpul trebuie sa ne permita si dorinta noastra de a reinoi patrimoniul de cunostinte ce il avem fiecare.
Doresc tuturor o excursie cat mai fructuasa la Viena!
Mariana Popa, / Toronto
marianapopa@hotmail.com
|
Mariana Popa 7/17/2006 |
Contact: |
|
|
