Noi vrem să ne unim cu Tara…
Se apropia toamna, care aurea din nou viile, iar hătisurile din preajma lor reflectau culoarea ruginie a norisorilor încremeniti la orizont, anotimpul cald dispare o dată cu ciorchinii de struguri, iar soarele, acum, când via nu mai are nevoie de căldura lui îsi pierde parcă strălucirea. „Te salut mică Romă!”, a exclamat Eminescu atunci când a văzut Blajul, situat la confluenta celor două Târnave.
Orasul Blaj este pomenit în secolul 13 sub numele de Vila Herbardi. Clădit în jurul unei vechi proprietăti nobiliare care a apartinut odinioară pe la 1395 lui Blasius Cserei, de la care probabil vine numele, a intrat sub stăpânirea familiei de magnati Apafi, a trecut după moartea lui M. Apafi al II-lea în stăpânirea statului si a fost cedat apoi episcopiei unite, devenind resedinta acesteia. Blajul s-a dezvoltat începând de la 1738, a devenit centrul cultural al românilor „uniti”, greco-catolici si al Scolii Ardelene, prin scolile si institutiile de cultură cu caracter umanist întemeiate în vremea episcopatului lui Ioan Inocentiu Micu-Clain care a mutat aici resedinta episcopiei din Făgăras si al urmasului său, Petru Pavel Aaron. La început aici era numai episcopie, dar de la 1850 i s-a recunoscut titlul de mitropolie cu numele Alba Iulia-Făgăras.
La Blaj au studiat multi dintre cărturarii români de seamă din secolele 18 si 19, din Transilvania: Samuel Micu, G. Sincai, P. Maior, I. Budai-Deleanu, G. Baritiu, S. Bărnutiu si a avut un rol important în procesul de formare a constiintei nationale a românilor, având loc aici în anul 1848 mai multe adunări ale românilor din Transilvania Astfel, la adunarea convocată de Avram Iancu si A. Papiu-Ilarian au fost formulate ideile desfiintării iobăgiei si a egalitătii în drepturi a populatiei românesti din Transilvania cu celelalte natiuni. Pe câmpia de lângă Blaj, care poartă de atunci numele „Câmpia Libertătii”, a avut loc marea adunare a românilor din Transilvania la care au participat peste 40000 de oameni, majoritatea fiind iobagi.
În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării nationale, din cauza situatiei de inferioritate în care erau tinuti românii, care constituiau majoritatea populatiei. Printre principalii conducători ai Revolutiei de la 1848 din Transilvania au fost: Avram Iancu, Simion Bărnutiu, Gheorghe Baritiu, T. Cipariu, E. Murgu, A. Saguna. După izbucnirea revolutiei din Ungaria, un număr de fruntasi din rândul revolutionarilor români, în frunte cu Ghe. Baritiu si T. Cipariu, au sustinut programul de revendicări democratice ale acesteia, dar curând românii au fost siliti, din cauza refuzului conducătorilor revolutiei maghiare de a recunoaste drepturile lor nationale, să meargă pe calea revolutionară proprie. Votarea de către Dieta de la Pojon-Bratislava a unirii fortate a Transilvaniei cu Ungaria a provocat protestul unanim al românilor, concretizat în marea adunare de la Blaj, de pe Câmpia Libertătii, care a constituit punctul culminant al revolutiei din Transilvania. Cei peste 40000 de participanti scandau: „Noi vrem să ne unim cu Tara”, expresie a dorintei maselor transilvănene de a se realiza unitatea întregului popor român într-un stat national. Adunarea a protestat împotriva unirii fortate a Transilvaniei cu Ungaria si a adoptat programul de revendicări cu caracter burghezo-democratic în care erau cuprinse: abolirea dijmei, a clăcii si a iobăgiei, înfiintarea unor scoli de stat în limba română si a unei universităti, desfintarea breslelor si a vămilor, libertatea cuvântului si a tiparului, formarea gărzii nationale. Netinând seama de vointa clar exprimată de marea adunare de la Blaj si de protestul delegatiei române, nerecunoasterea de către guvernul revolutionar ungar a egalitătii în drepturi a românilor cu celelalte popoare, nesatisfacerea revendicărilor sociale si faptul că Dieta din Cluj a votat ca Transilvania să fie încorporată Ungariei, au dus la dezbinarea fortelor revolutionare ale românilor si ungurilor, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Toate acestea i-au determinat pe revolutionari ca în septembrie, tot la Blaj, să aibă loc o nouă adunare a românilor din Transilvania, unde s-a declarat că nu se recunoaste încorporarea Transilvaniei la Ungaria si a fost însărcinat Comitetul Permanent de la Sibiu să înarmeze satele. Conflictele dintre masele tărănesti, îndeosebi române si stăpânii de mosii maghiari s-au ascutit pe întreg cuprinsul Transilvaniei, ajungându-se la ciocniri armate. Avram Iancu, „craiul muntilor”, a organizat cetele motilor din munti, transformându-le într-o oaste tărănească revolutionară, care a apărat eroic regiunea Apusenilor împotriva ostilor nemesimii maghiare, care erau superioare ca număr si armament.
Din pricina pozitiei nejuste a conducerii revolutiei maghiare, care refuză să recunoască drepturile nationale ale românilor din Transilvania, încercările repetate ale lui Nicolae Bălcescu, ale maghiarului S.Petöfi si ale polonezului I.Bem de a concilia fortele române si maghiare n-au fost încununate de succes. Datorită stăruintelor lui N. Bălcescu, sosit în Ungaria în acest scop, s-a încheiat „proiectul de pacificare” prin care se punea capăt ostilitătilor dintre cele două tabere revolutionare si se creau premisele conlucrării, în anul 1849, când deja era târziu, întrucât revolutia maghiară a fost înăbusită prin interventia contrarevolutionară a trupelor austriece si tariste. Neîntelegerea dintre conducătorii revolutiei ungare si ai fortelor revolutionare ale românilor a fost folosită de Habsburgi pentru a împiedeca lupta comună a celor două popoare împotriva dusmanului comun, feudalismul habsburgic. Înfrântă Revolutia de la 1848 din Tările Române a avut totusi urmări însemnate si a fost unul dintre cele mai impresionante momente ale istoriei României. Ea a contribuit în mod esential la dezvoltarea constiintei nationale a poporului român si a pus la ordinea zilei probleme fundamentale pentru dezvoltare a societătii românesti: problema agrară, a eliberării sociale, a egalitătii în drepturi, a unirii celor trei tări române, a libertătii si independentei nationale. În Tările Române Revolutia de la 1848 a izbucnit sub impulsul acelorasi cauze, în general, la care s-a adăugat în Transilvania lupta împotriva stăpânirii habsburgice.
Prin legea administrativă din 1926 orasul Blaj a devenit capitală de judet.
Fragment: “Vacante, vacante…Românie plai de dor”
|
Rodica Elena Lupu 7/14/2006 |
Contact: |
|
|
