BATRANUL DANTE - Poetul Luminii Divine
Dupa aproape sapte sute de ani, pe cerul literaturii universale, "Divina comedie" a lui
Dante straluceste inegalabil, cun straluceste pictura lui Michelangelo in Capela sixtina.
Cu grotele ei pentru pacatosi, cu tapsanele montane ( girone ) urcand la cer sufletul
omenesc setos de mantuire, cu mult ravnitele "flori" ale fericirii divine pentru neprihaniti,
cele 99 de canturi din "Infernul", "Purgatoriul" si "Paradisul" ale genialului poet uimesc
si astazi, prin larga capacitate de cuprindere, prin profunzimile lor izvorate din cunoasterea vietii si sufletului omenesc, dintr-o temeinica cultura filozofica, teologica.
Televiziunea italiana, pintr-o deslusire bogat argumentata, printr-o
recitare pe cat de ponderata, pe atat de emotiva a talentatului actor Roberto Begnini
( detinator a mai multor premii holiwoodiene ), a facut din prezentarea ultimului cant
al trilogiei un eveniment cultural artistic de neuitat.
Indemnat de revelatiile generoase ale cantului, prin care sentinta lui Dante din "Infernul":
"Lasati orice speranta, voi ce intrati aici !" se retopeste intr-o noua intelepciune religioasa: raiul ceresc al lui Dumnezeu isi deschide portile in fata tuturor, prin pocainta
si sete de mantuire. Dincolo de revelatiile religioase, cantul mai surprinde prin dimensiunea intuitiei poetice rezultate: cu sapte secole inainte, Dante anticipeaza
uimitoarele descoperiri ale zilelor noastre, atat in cerul creatiei lui Dumnezeu, cat
si in samburele acesteia atomic-nuclear.
DANTE : PARADISUL - Cantul 33
Mama fecioara, fiica fiului tau,
Prea umila, prea-nnalta fiinta nascatoare,
Tu ai inradacinat in noi sfanta cugetare.
Tu, prin tine, cuvioasa fiica si mama,
Absolvit-ai de pacat creatura umana,
Luminat-ai fructul si samanta nasterii sale.
In pantecul tau se aprinse iubirea curata,
Ce-ncalzeste-aici eterna pace,
Floarea preafericitilor, din ea germinata.
Din slava ei crescut-a-n noi flacara milei,
Plansul muritorilor de tamaduire,
Sete si fantana vie spre iertarea divina.
O, izbavita si izbavitoare Celesta Regina,
Cine-ar cuteza sa te intreaca-n stralucire ?
Zbor fara aripi, fara vant, fara pornire !
Tu, din tot innaltul, reversi atata bunatate,
Harul tau se-apleaca salvator, de graba,
Peste ruga noastra abia inganata.
Maica-Dumnezee, obstea ta aleasa,
Spirite, ingeri, sfinti, ingroasa vrednicia
In de-bine, in prea frumoasa armonie.
Dor pios spre tine, dor de mantuire, Maica,
De din jos, din a iadului penitenta,
Pana sus, in senin gorgan de ispasire !
Toti, prin cainta, ridica-vor ochii,
Toti, prin izbavire, fi-vor mai aproape
De-ndurarea Ta, de dulcea-ti fericire !
Dara eu, setea omului spre acest izvor,
Pentru mine, pentru toti, rogu-te Curata,
Sa-mi deschizi inchisul spre Intaiul Tata !
Cum pieri-va ceara-n facla lumanarii,
Sub fierbintea-mi ruga piara pacla carnii,
Mintea sa-mi scanteie pan' la El, sa-L stiu !
Preacurata, asculta rugaciunea mea,
las-o sa patrunda-n voia Ta sfanta
Si-n cupola Lui ascunsa, nevazuta !
Veghea Ta, ce cerne bobul de neghina,
Patima maloasa de virtutea alba,
Duca pan' la Domnul ochiul omenesc !
Pura Beatrice, ei, preafericitii,
Iti aseaza-n sita dorinta-mi arzanda
De a-L sti cu mintea, de-a-L vedea, o clipa.
O, cum numai Tu, soata Lui celesta,
I-ai cuprins eterna lumina divina,
Salta-mi cutezanta spre a sa marire !
Iara tu, cucernic sfant-Bernardo,
Ce-ai purtat presus, in placul Domnului,
Infocatele litanii, drepte si duioase,
Fa-L sa afle cat tanjeste, insetata
Sa-L cunoasca, fiinta noastra omeneasca!
Fa-L sa afle, sa primeasca, sa se arate !!
Cand preasfantu'-ntinse semnul si indemnul
Spre innaltul cer, desfacut departe,
Parca in fiorul vrerii lui, alunecai de-odata ...
... Tot mai sus, pe-o raza lunga, larga,
Ochiul adancului meu, limpezit, s-a oglindit
In oglinda Domnului, clara, stravezie.
Absorbita de magnifica-i tarie,
Mintea, ne mai putand cuprinde, a amutit,
Ochiul, dincolo de limite deschis, a orbit.
Ce-am vazut in El, doar urma fara glas,
De nespus si-n aminte, si-n tacuta limba,
Vis uitat de vorba, doar in suflet aninat;
O zapada fulguita de soare inghitita,
Nepatrunsa-ascunsa magie-a Sibillei,
Scrijelita-n frunza, pierduta pe-a vantului buza.
Tata, mai presus de huma si arderi,
Dincolo de simturi, ne-ncaput in ganduri,
Reaprinde lumina mirajului de-o clipa !
Da adancuri si suisuri limbii mele mute,
Fie o farama, o dalba scanteie din gloria Ta
Sa uimeasca lumea de azi si de maine !
Fa sa susure din nou izvorul amintirii !
De n-ajunge gandul, poema mea sa cante
Omnipotenta Ta, victoriile Tale sfinte !
Fa sa simt din nou raza Ta Vie,
Raza care mi-a largit zarea privirii
In cuprinsul Tau fara marginire !
O. Parinte-al temerarei, vesnice plamade,
Cum ai innodat soarele de viata,
Fa sa se desnoade taina Ta-nteleapta !
Oo, prea faramata celesta-alcatuire,
Un aluat parea, dospit de iubire,
O avida daruire de-ntuneric si lumina !
Si in totul, in toate, in cuprinsul far' de capat,
In intreaga vartoasa-ncleiata natura,
Vesnic renaste si pulseaza Voia divina.
Semnul Ei dintai indeamna-ntruparea.
Pe neptunicele valuri, arca lui Argos
Tremurat-a, ca o umbra, de cand lumea innainte.
In afara si-nnauntru Luminii divine,
Curgerea eterna o sorbeam, ma sorbea,
Dinspre punctul de-nceput, de dinnapoi,...
Peste sirul de lumi petrecute-adumbrite,
Si aici, pe pieptul albastru al boltilor noastre,
Si mai sus, in fata, peste valtori zvarcolite-n ceata...
Prea mirabila priveliste, atat de diversa,
Revarsa in cicluri, neschimbata, aceesi esenta,
Simpla si egala in tot ce-a fost, mai este si va fi :
In adanc, dumnezeiasca putere
Trei vartejuri de culori tainuieste,
Trei spire-ngemanate intr-o singura tarie.
Mult aprinse, ochi in ochi, una-i spot, alta-i reflex,
Irizand-o pe a treia, intr-o limpede dogoare.
Innauntru - principiu, afara - flacari orbitoare.
O, Lumina divina, inflorita din sine,
Ghemul tau de crez si-ntelepciune
Curga-n setea uscata a celui ce Te cata !
Cutezanta, prin ruga, din pojghita-n adanc,
Ne adape credinta in miracolul sfant !
De la Tata, prin Fiu, in duhul Marii Treimii !!
In Lumina Domnului ne-am muiat fiinta;
Matca si principiul Ei ne scalda cunostinta,
Vesniceste umana natura in creatia divina.
O, Parinte bun, cat se cazni puterea mintii
Sa-ti stravada taina, suprema-alcatuire,
Cat mirifica-ti Tarie din strafund a izvorit,
Crez pios intoarce si sporeste sub gand:
Voia si Puterea Domnului in noi si in toate,
Dragostea Lui eterna ne aprinde viata si dorul,
Cum aprinde soarele si cerul !
Traducerea de fata respecata spiritul gandirii lui Dante din cant, modifica,
strange, modernizeaza stilul si limbajul cu masura, spre o mai usoara intelegere.
|
