Pe teme de psihologie - Memoria
Memoria este procesul psihic cognitiv superior care asigura continuitate vietii si prin care se intipareste, se pastreaza si se reactualizeaza experienta noastra. Este, deci, un proces psihic fundamental. Prin memorie, se codifica, se inmagazineaza si se refolosesc, ori de cate ori este nevoie, informatiile acumulate in cursul vietii oamenilor – sub forma de imagini ale obiectelor si fenomenelor, ale unor fapte, evenimente si situatii, ca si sub forma de scheme, operatii, cunostinte, idei, norme, impresii din diferite domenii de activitate, ori sub forma de trairi afective. Alte acceptii ale termenului “memorie” sunt, asa cum se poate citi in dictionare, cele de “reprezentare mintala”, “pastrare in amintire”, “minte”– prin extrapolare, “amintire despre oameni celebri si despre evenimente marcante din trecut, pastrata de posteritate”, sau “parte componenta a unui ansamblu electronic de calcul”. Ceea ce ne intereseaza in demersul nostru este, insa, procesul psihic al memoriei.
Desi apare ca o banca de date cand e vorba de trecutul nostru, de bagajul nostru de cunostinte, de propria noastra identitate si formatie profesional-culturala, nu trebuie sa ne inchipuim memoria ca un depozit de dosare in care este stocata intreaga noastra experienta. Cand facem apel la datele memoriei, ne intoarcem imaginar la situatia initiala de inregistrare a materialului de memorat, iar creierul nostru reproduce ceea ce s-a fixat atunci – exact sau cat mai aproape de exact. Conexiunile temporare care se compun si se recompun, fiziologic vorbind, sunt foarte complexe. Se stie ca, la nivelul cortexului, unele celule au rolul de condensatori de energie, fiindu-le propriu fenomenul de remanenta in legatura cu ceea ce s-a inregistrat anterior. Cercetari mai recente ale psihologilor din Princeton, S.U.A., coordonate de Kenneth Norman, folosind o tehnica performanta de scanare a activitatii cerebrale (functional magnetic resonance imaging), au detectat portiunile cele mai oxigenate din creier, stabilind ca in acestea se desfasoara si activitatea cerebrala cea mai intensiva, dar ca aceasta activitate nu este localizata doar intr-o anumita zona din creier, ci, asa cum am vazut, este vorba de o combinatie complexa de reactii din toate zonele corticale unde sunt portiuni din cele mai oxigenate. S-a mai retinut corelatia stransa dintre activitatea cerebrala initiala (de intiparire) si cea de reactualizare, precum si existenta de diferente in activitatea cerebrala, in functie de obiectul memoriei – fizionomii omenesti, locatii renumite si obiecte obisnuite (in cercetarile la care ne referim, experimentul a cuprins aceste trei clase de imagini). Un fapt cu totul deosebit, relevat de cercetarile de la Princeton, il constituie aparitia in creierul subiectului participant a unei activitati cerebrale specifice pentru clasa in care se gasea imaginea pe care acesta urma sa si-o aminteasca peste cateva secunde. Aceasta denota ca, facand apel la memorie, ajungem mai intai la cazul general de referinta, apoi, printr-un proces de particularizare, la elementul cautat.
Pentru ca am staruit asupra “bazei fiziologice” a memoriei, sa spunem ca activitatea nervoasa superioara presupune doua procese nervoase, implicate, de fapt, in intreaga activitate psihica a omului : excitatia – starea de activitate si inhibitia – situatia de franare urmata de o intrerupere temporara a activitatii. Am mai intalnit termenul “excitatie” in legatura cu analizatorii, cu senzatiile – in acceptia de “actiune a unui stimul”, numita si “stimulare”.
Asa cum rezulta si din definitia memoriei, momentele (etapele) sau procesele memoriei sunt memorarea (intiparirea – obiectiv al invatarii), pastrarea (stocarea infrormatiilor) si reactualizarea – cand informatiile sunt scoase din memorie si folosite. Reactualizarea se realizeaza prin recunoastere si/sau prin reproducere, recunoasterea fiind, desigur, mai usor de realizat decat reproducerea care presupune mai multa rigoare si minutiozitate.
Principalele forme de manifestare a memoriei sunt cunostintele, amintirile si asociatiile. Cantitatea de informatii care vizeaza cunostintele este mare, cu deosebire la persoanele instruite, la savanti putand fi imensa, memoria raspunzand la nivel optim, in asemenea cazuri, cu privire la toate insusirile ei, deci si la calitatea si varietatea cunostintelor. Amintirile sunt manifestari ale memoriei insotite de constiinta timpului, a faptului ca se face apel la trecut. De aceea, reperele temporare (…la data de…,…in anul…,… din perioada…,…din timpul cand am fost…etc.) nu lipsesc. Asociatiile, legaturi reciproce intre obiecte si fenomene care se reflecta in campul constiintei, se manifesta atunci cand reactualizarea unei imagini, unei notiuni, unei informatii sau unei stari oarecare “cheama”, aduce in actualitate alt element – prin asemanare, prin contrast sau prin alaturare (a unor elemente care au fost percepute si intiparite impreuna).
Referindu-ne la felurile memoriei, deosebim mai intai, dupa prezenta sau absenta gandirii, memoria (de fapt memorarea) logica si memoria (memorarea) mecanica – aceasta din urma folosita de copiii mai mici si de unii elevi numiti “tocilari”. Memoria mecanica admite invatarea “pe de rost”, fara intelegerea sensului celor memorate, in timp ce memoria logica presupune sistematizare, impartirea materialului de memorat pe secvente, pe probleme, introducerea de reguli in efectuarea repetitiilor, patrunderea sensului, a legaturilor cauzale din acel material. Elemente de memorare mecanica devin necesare, in unele situatii, si in practica adultilor instruiti, dar imbinate cu elemente de memorare logica (de pilda pentru retinerea numerelor de telefon, a unor nume proprii, denumiri de institutii, sigle etc.), in astfel de situatii intervenind si asociatiile ca forme de manifestare a memoriei. Mai deosebim, dupa criteriul participarii intentiei noastre in realizarea memorarii, memoria (memorarea) voluntara – cu scop, constientizata, cu organizarea de repetitii – si memoria involuntara – cazul impresiilor deosebite, socante, al amintirilor. Memoria mai poate fi, dupa durata de timp propusa pentru intiparirea si retinerea materialului, memorie de scurta durata (in anumite experimente) si memorie de lunga durata (cazul conducerii automobilului, al folosirii computerului si al exercitarii oricaror profesii). Anticipam ca, in cazul memoriei de lunga durata, apar si componentele automatizate ale activitatii omului – priceperi, deprinderi, obisnuinte – care constituie un capitol aparte al psihologiei generale. Participarea unor senzatii in procesul memoriei determina, in sfarsit, existenta memoriei senzoriale (de exemplu, deosebirea sunetelor emise de diferite aparate ca semnale cu semnificatii deosebite, aici putand sa facem legatura cu inhibitia de diferentiere, o forma de inhibitie potrivit studiului activitatii nervoase superioare).
Nu putem elucida problematica de baza a memoriei fara a aborda, fie si pe scurt, caracteristicile procesului psihic de care ne ocupam. Unele au aparut deja mai sus – de pilda existenta constiintei timpului (in amintiri), asigurarea continuitatii vietii, a actiunilor noastre (asa cum s-a subliniat chiar in definirea procesului), explicarea functionarii memoriei, ca si a intregii activitati psihice a omului, pe baza fiziologiei sistemului nervos somatic (cazul memoriei senzoriale si nu numai, importanta conexiunilor nervoase temporare complexe etc.), ori legatura cu gandirea – indeosebi la memoria logica. Dar memoria se leaga si de alte fenomene psihice – perceptia, reprezentarea, atentia, vointa etc. Selectivitatea este o alta caracteristica a memoriei care depinde de scopul urmarit de persoana in cauza, de starea organismului si de dispozitia afectiva a acestei persoane.
Cu mai multa precizie sunt delimitate si prezentate in literatura de specialitate insusirile memoriei. Astfel, deosebim volumul memoriei care este dat de cantitatea de informatii care s-au memorat si s-au pastrat. Elasticitatea inseamna, in cazul memoriei, capacitatea de a se reorganiza, de a se adapta pentru primirea si intiparirea unor noi informatii. Trainicia memoriei este data de durata pastrarii, iar atunci cand reactualizarea se apropie cat mai mult de memorare din punct de vedere al exactitatii materialului, este vorba despre fidelitatea memoriei (memorie credincioasa, cum se mai spune). Cand reactualizarea informatiei se face repede, cu viteza sporita, avem de a face cu promptitudinea memoriei.
Un lucru care se cere precizat este acela ca memoria nu este ceva static, ci ea evolueaza odata cu varsta omului. La copilul care intra in invatamantul primar, are loc, treptat, ordonarea memoriei Ea se sprijina tot mai mult pe intelegere, pe logica, pe ratiune, castiga in plasticitate, in elasticitate, fidelitate, devine tot mai mult voluntara. De fapt, inca din invatamantul prescolar se insista asupra pregatirii elementare a memoriei copiilor pentru invatarea scolara. Memoria logica se dezvolta mult in perioada preadolescentei, iar in adolescenta tinerii se obisnuiesc cu studiul temeinic, organizat, cu argumentarea si sustinerea unor teme si opinii, memoria avand acum un rol deosebit. Intreaga activitate psihica, in care se cuprinde, bineinteles memoria, gandirea, inteligenta umana, functioneaza “la intreaga capacitate” intre 24 – 35 de ani, iar uitarea, pierderea din materialul memorat are, la orice varsta si un rol pozitiv – se uita balastul, elementele memorate neimportante, neplacute pentru noi sau care si-au pierdut utilitatea, uitarea asigurand uneori si protectia creierelor noastre in situatii de supraincarcare, de astenie, de stress. Dupa varsta deplinei maturitati, oamenii incep, treptat, sa uite, insa, si unele elemente utile din materialul memorat. Uitarea ar merita, dupa parerea mea, tratarea mai in detaliu, separata. Pana atunci , sa spunem ca nu mai mira pe nimeni faptul ca persoanele in varsta retin foarte bine fapte, intamplari, date memorate in tinerete si nu-si mai aduc aminte de fapte recente, unele petrecute cu o zi inainte. Elementele intiparite recent, “se fixeaza la varstnici pe o memorie imbatranita, cu neuroni mai putini, fiindca unii au murit, cu trecerea anilor, iar ceilalti au imbatranit”, spune prof.dr. Radu Rogozea, membru al Academiei de }tiinte Medicale a Romaniei.
De aici, concluzia ca memoria trebuie exersata. Oamenii in varsta trebuie sa lupte impotriva sclerozarii. {n numele educatiei permanente, trebuie sa citim, sa ne informam la zi, prin toate mijloacele moderne, cu problemele specialitatii pe care o exercitam sau am exercitat-o, cu materiale din domeniul disciplinelor socio-umane, sa ne facem o placere si o bucurie din a descoperi lucruri noi pe care nu le-am stiut. Si – de ce nu ? – sa impartasim si celor din jurul nostru ceea ce ne bucura pe noi si ne face sa privim viata cu mai mult optimism.
Prof. Silvestru MORARU
|
Prof. Silvestru MORARU 7/12/2006 |
Contact: |
|
|
