Nicapetre; vorbire despre arta si artisti - vanturile, valurile...(1)
Cu ocazia intalnirilor cu prieteni si cunostinte, la vreo aniversare sau asaaaa in weekend la o saramura de peste cu mamaliga ca la Braila vorbim, vorbim desigur ca ce mai este prin tara, ce mai invarte Basescu, ce mai drege Bush, cum e cu pretul la gaz, ce mai este cu Elizabeta; tot pa tron, tot pa tron?, cine mai a fost internat in spital, ca ce palarii purta cuconetu’ la nunta lu’ Charl cu Camilla, si pentruca Nicapetre este de fata mai o dam asa “an pasant” si prin domeniul artei, ca ‘telectuali suntem ce ..., si un pic de culoare face intalnirea mai rotunda si astfel ne intoarcem pe la casele noastre relaxati si mai bogati spiritual... Pa dracu, tranca fleanca mere acre!
“Verba volant, scripta manent!” zice o vorba mostenita de la daci, asa ca eu si Puiu Popescu, am ajuns la hotararea de a scrie cate ceva “a la prima” despre arta si artisti, la “Observatorul roman canadian “ din Toronto unde ne aflam. Nu ne propunem sa ne dam mari autoritati in ale criticii de arta, ii lasam pe alde Plesu/ Teodorescu, (ma refer la ce au spus ei la faimoasa dezvelire a statuii Eminescu la Montreal), sa ne explice ei fenomenul, noi in paginile Observatorului scriem, vorbim, “cine are urechi de auzit sa auda”, cine are timp de citit sa citeasca, apoi ziarul merge la reciclare si noi asteptam o alta ocazie cu saramura si mamaliga sa ne revedem, sa pampalim din nou verzi si uscate, ca la Dadica Melea pa prispa. Ceva-ceva ramane.
Ce va urma in paginile Observatorului este parerea unui artist despre arta si artisti, raspunsuri la intrebarile unor oameni preocupati si de fenomenul artistic.
De multe ori am incercat sa raspund la intrebarea pusa de “comeseanul” John Nic; ce-i frumosul maestre? Nu numai eu recunosc faptul ca ras-punsul la o asemenea intrebare nu-i lesne de dat, iar pentru cel ce asculta nu-i lesne sa priceapa, pentruca lumea vrea sa inteleaga si mai putin sa simta. Artele frumoase vorbesc prin ima-gini nu prin vorbe, vorbele, daca-ti trebuiesc, le cauti si le gasesti privind.
{ntrebare: Ce este Bienala de Arte de la Venetia?
In lumea plasticienilor se zice pe scurt: “Bienala de la Venetia”, o manifestare ampla in special pentru artele vizuale, organizata la Venetia de catre conducerea orasului, de mare prestigiu, era de mare prestigiu, acum este un fel de ghiveci calugaresc unde se amesteca tot felul de chemati si nechemati mai ales, care scornesc tot felul de nazbatii sa-ti ia mau, sa socheze, si unde un rol foarte important, sa poti participa, este banul.
Cu aceasta ocazie se dau premii grase si se face mare reclama pe toate caile si se preconizeaza ca cei ce au expus vreodata la Bienala de la Venetia sunt oameni facuti si de acum inainte vor fi celebritati permanente. Pa dracu, e ca si cu premiul Nobel in literatura: te rog eu acum sa-mi reamintesti cinci nume de laureati dealungul anilor, ei? vezi cat de celebri au fost si cat de celebri au ramas? ...vanturile, valurile!...
Mai sunt inca si alte manifestari “importante” prin lumea aceasta. Bienala de la Sao Paolo, in Japonia, in Argentina, in Germania in Elvetia...
Bienala de la Venetia se petrece pe un teren generos ca intindere, in afara orasului, la malul canalului, pe malul opus este Murano, unde multe tari, nu numai din Europa au pavilioane personale, adica niste constructii simple, spatii de expunere, unde fiecare tara participanta expune ce doreste... nu fara avizul comitetului de organizare care de fiecare data este altul. “...tradare sa fie dar sa stim si noi!” Eu am fost parte din aceasta manifestare de arta o singura data, la gramada, printre cei selectati de ministerul culturii pe vremea ilustrului conducator cu o lucrare in piatra, am fost si gata, ca o ironie a soartei piatra mea se chema:”A fost aici odata...”, la ora actuala lucrarea se afla, cam deteriorata, in curtea Centrului Cultural Nicapetre la Braila. Dar sa vorbim mai departe de Bienala; am vizitat de asemenea o singura Bienala in ‘93. {n sustinerea intrebarii ca “ce-i frumosul maestre?!” ma leg de trei exponate venite din trei tari diferite: Germania, Japonia si Israel. Nu tin minte numele artistilor, vorbesc aici despre opera expusa ca si cand ar fi anonima, motivatia si fenomenul ne intereseaza.
Pavilionul Germaniei? Cladirea, este sobra, extrem de functionala, ca o cazemata, construita in ‘36 de Hitler, din beton ca tot betonul, fara decoratii de infrumusetare, fara brizbrizuri si alte farafastacuri de infrumusetare. Dai sa intri si te izbesti de un zid, scapi de stransoarea lui si ajungi intr-o incapere de forma patrata, absolut goala. Pe peretele din fata ta un portret oficial, de propaganda, al Furerului. Ei bine, il privesti, te impresioneaza, il iubesti sau il blestemi si iti cade sub privire planseul incaperii, esti tentat sa-l parcurgi cu pasul, tot ai venit pana aici, macar sa faci o plimbare prin pavilionul gol, dupa cativa pasi ceva incepe sa te irite: este scrasnetul dalelor de piatra care sunt tocate cu ciocanul in puzderie de cioburi miscatoare, ajungi in capatul opus al salii, ti-e deajuns cat ai vazut, trebuie sa ajungi spre iesire, na-i cum altfel decat sa faci calea intoarsa, o parcurgi cat poti de repede pentru ca vrei sa scapi cumva de aceasta inchisoare, de acest scrasnet obsedant, de acest spatiu care te dezumanizeaza. Dar este o opera de arta, transmite, te prinde, te cucereste, te pune pe ganduri. “E frumos domnule?”
Pavilionul Japonez: o copie, o reconstructie, a bu-duarului Doamnei de Pompadour, dimensiuni, mobila, obiecte ce au fost utilizate de personajul istoric bine stiut insa totul este acoperit cu un fel de pufulet, un soi de danteluta, un fel de pene si fulgi de pasare colorate in roz bombon, albastru palid, violet sofisticat, culorile lenjeriei intime a cuconetului de pe vremea aceea in Franta, gustul amantei regelui. Pe parcurs descoperi ca tot acest acoperamant dantelat al peretilor si al obiectelor sunt niste miniaturi a sexului uman masculin. Am cotat toata aceasta opera de arta, pe cat de reusita pe atat de artistica. Transmitea personajul cu preocuparile sale in limbajul artistic modern. {ti place, nu-ti place, esti de acord cu artistul expozant, cu juriul, cu faptul ca ceeace vezi este considerat opera de arta este problema ta care tine de ce ai vrut sa vezi la Bienala, daca gustul si intelegerea ta se potriveste cu preocuparile artistilor contemporani, daca sufletul si constiinta ta poate numi asa ceva arta, frumos, daca nu pleci frumusel din apartamentele Doamnei de Pompadour jignit, scarbit poate si te opresti in Piata San Marco si admiri zborul porumbeilor, ce frumos, nu????
Pavilionul Israelului: nici o statuie, nici un tablou, nici o cat de palida opera de arta vizuala in intelegerea clasica a cuvantului, ce vezi este un fel de gradina, zic un fel de gradina pentruca plantele nu au radacini infipte in sol, nu te bagi cu sapaliga printre ele sa le eliberezi de balarii sa poata creste in voie legumele pe care le-ai plantat si dela care astepti roadele. Plantele atirna nu stii cum deasupra capului tau, te poti plimba pe sub ele sa le vezi deci dintr-o perspectiva speciala, poti sa le culegi cu usurita doar intinzand mana. Totul pluteste intr-un fel de ploita marunta, racoroasa care nu prea stii de unde vine. Castravetii, fasolea si capsunele, de exemplu, isi gasesc hrana in aer, in aer traiesc in aer se dezvolta si produc ce trebuie sa produca, solul de sub ele poate fi folosit la altceva, gandindu-ne ca si tara-i mica si pamantul este la mare pret. Frumoasa idee, frumoasa gradina nu?
Pe drept cuvant poate fi numita opera de arta, o frumoasa opera de arta ce merita expusa chiar la Bienala de Arte de la Venetia.
|
Nicapetre 7/7/2006 |
Contact: |
|
|
