in continuarea exilului
ne ascundem dupa cuvinte nerostite
si ne mintim
ca e primavara
in viata noastra obosita
chinuita in dorul dezradacinarii
am depasit
cu pleoapele ridicate
si mina tremurinda
clipa
care ne-a dezmortit
toate sentimentele
necunoscute
necercetate
ascunse dupa visul strainatatii…
nu avem curajul sa plingem
cind e vorba de tara
identitate
noi suntem orizonturile risipite
ale parintilor nostri
suntem
pietrele duse de ape
roase de vinturi
trecute prin furtuni
noi suntem ecoul sentimentelor noastre
suntem secundele
limitei de asteptare
…
noi suntem ziua
care mai are decenta
sa fie umbra acelui maine
care a uitat sa mai vina
suntem truda si mila
suntem visul si teama
gustata de semenii nostri…
noi suntem limita
unde
se termina soarele
si incepe luna…
existenta
in fiecare zi
imi imbrac haina de gala
ca soarele sa ma recunoasca
astept sa ard
in lupta
din lumina ochilor
sa ma confund
cu cenusa privirilor
sa regasesc
de fiecare data
caldura,
mai aproape…
in fiecare zi
imi dezbrac haina de gala
si o improspatez cu miresme
de levantica si alge
ca o masca a timpului;
incerc sa pastrez noua
batrina mea haina
pe care o port in fiecare zi
si o transform cu fiecare miscare
intr-o amprenta eterna
|
Laura Homa/ Toronto 7/5/2006 |
Contact: |
|
|
