Cald ...
Motto:
….. “-Atunci sa-I spui c-am venit eu
-Cum va cheama pe dv.?
-Ce-ti pasa?
-Ca sa-i apui.
-Ce sa-i spui? De unde stii ce sa-i spui
daca nu ti-am spus ce sa-i spui?……..”
I.L.Caragiale-“Caldura mare”
Cred si eu ca e cald!
35 de grade-si…… umiditate cat cuprinde “adieri” tropicale trimise cu
generozitate din sudul Americii cu sau fara ploi cu sau fara
thunderstorms, long weekend-uri, inchirieri de cottage-uri sau curtari ( e romaneste? ) de proprietari ai altora, flight-uri in Europa, Romania cu precadere, “retrageri” in zonele muntoase, fie ele si in Rockies,
evadari in Spania (atentie la deraiarile de trenuri, metrouri etc.) si,
in ultima instanta, blagoslovind lumina solara ne “asezam” gospodareste
in vara cu barbecue-ul activ “over time” si cu speranta ca vara vine si
mai ales nu trece!
Idilica imagine, nu? Un fel de “Viata la tara” reeditata, nu? Chiar
slefuita de pricopselile noului mileniu e cam tot aia: imbratisarea
verii….la cald.
Simplu!
Si daca si strecor in tabloul acesta ideatic estival cateva detalii,
pasiv rafistolate de inclinatiile artistice care ne sunt caracteristice,
ma trezesc a fi realizat o capodopera: Cottage-ul, cottage-urile, de
fapt, stau cam intr-o rana, sita s-a decolorat de atata soare sau atata
ploaie, cum va e mai la-ndemana, Rockies au cam pierdut din inaltime,
padurile s-au cam restrans, pasunile iau locul crestelor inzapezite,
ceva oite pe tapsan, fluier nostalgic, miros de iasomie inflorita si,
bineinteles, carul cu boi fie el si o copie prapadita a capodoperei lui
Grigorescu!
De unde se vede clar ca e CALD!
Ce zic? Caldura mare!
Da, da’ nici macar in asta nu sunt originala, sigur mi-ar fi placut sa
“bat campii” de una singura, macar asa de ….. sa zicem….singularizare,
asa un fel de protapire solitara in interpretarea verii, a caniculei,
care, evident, incinge creerele trimitandu-le in ceata confuziei, a
bajbaielii incapabile sa puna punctual pe I, a balabanirii ordinare,
care poate sa insemne “commune” sau poate sa insemne “ degradante”.
Si iata-ma intorcandu-ma la “oile mele” observatia imediatului vis-ŕ-vis
de vara si de CALD, caldura, mai correct, ma trimite in spatial viciat
de informatii dintre care cele mai putin nocive sunt cele meteorologice.
Creere incinse sunt pe dearandul: “Over Seas” ploua cu bombe care mai de
care mai “noi”- vremea buna favorizeaza improspatarea arsenalului si
dilata urile accumulate, se pare, din vremuri incomensurabile, “ Pe
Aproape”, chiar in ograda proprie, descoperim dusmanii nebanuite si mai
ales surprinzatoare pentru pamantul acesta pe care ne-am refugiat de
pacatoseniile noastre, vechi si ele dar acute, “In spatial spiritual”
eroziunile ideologice impiedica spiritualizarea-subliniez, nu repet-
gandirii, se aluneca iremediabil, parca, in afara interpretarii
superioare a vietii, cararile artei, labirintice, exud confuzie,
descoperirile dau fuga numai la ceea ce e profitabil, imediat sau in
perspectiva, iar pasii facuti catre Dumnezeire devin din ce in ce mai
firavi, mai nesiguri, indifferent de aparente.
O impleticire universala configureaza dezastruos ?
Probabil!
Ei si? Ce-mi pasa mie ca aia de la Los Angeles vor sa dea jos crucea
ridicata cam acum 100 de ani in memoria eroilor tarii, semnificatia ei
trecand dincolo de simpla afirmare a crestinismului pe pamantul
Americii? Ce-mi pasa mie ca soldatii au devenit calul de bataie al
vizitiilor politici si se pierd in nisipurile Asiei fara a mai intelege,
de fapt, incotro si de ce merg? Ce-mi pasa mie ca, pe ici pe colo, cate
un dobitoc arunca o piatra in balta si o mie de destepti sar sa o scoata
cand ar putea s-o lase, dracului, acolo?
Caragiale n-are egal! Ridicolul situatiilor atinge la el sublimul! Ca in
viata! Ce Ionesco, ce Beckett? La el nimic nu e paradoxal, totul e clar,
punctat direct, confuziile de iterpretare devin imposibile, cred ca in
asta consta genialitatea lui: absurdul normalului si clarul absurditatii
generate de ordinarul situatiilor si firescul conversatiei, nimic
fortat, nimic contrafacut, viata intrand in deriva fara constientizarea ei.
Este exact ce mi se intampla mie acum. E cald, e vara, plec in vacanta,
incerc sa pun lumea la cale, ma relaxes, ma infurii, visez “cai verzi pe
pereti”, tatonez intelegerea, dansez confuz in jurul problemelor majore,
ma resemnez in fata intrebarilor fara raspuns si in ultima instanta
constat ca e cald si presupun, numai presupun, nu accept ca stau ca tot
omul in ceata anotimpului pus pe surprise.
Vedem noi ce-o mai fi!
|
Maria Cecilia Nicu 7/5/2006 |
Contact: |
|
|
