Lumea pe dos - ZIUA CANADEI
Exista un “mit” printre europeni cum ca aceasta tara, cat un continent, Canada, este o tara tanara, aproape fara istorie. Si ne place sa luam in ras “antichitatile” canadiene ce nu depasesc, sarmanele, 100 de ani. Ca orice “mit” de acest fel, adica bazat pe impresii de moment si judecati pripite, si acesta cu privire la Canada e doar o “superstitie”.
Iata ce spun istoricii despre Canada. Primii locuitori ai Canadei au fost amerindienii, mai ales eschimosii (inuitii). In 1497, John Cabot, un italian in serviciul Angliei, a ajuns in Nova Scotia, dar in 1534 Jacques Cartier “cucereste” Canada pentru Franta. In 1608 a fost intemeiat Quebecul, dar in 1670 Anglia revine cu Hudson’s Bay Company si in 1713, in urma ciocnirilor dintre englezi si francezi, Acadia (Nova Scotia) si Newfoundland sunt preluate de Anglia. Dupa razboiul de 7 ani (1756-1763), Anglia ajunge sa stapaneasca Canada. In vremea aceea populatia era compusa mai ales din francezi, dar colonistii englezi se inmultesc vizibil. In 1849 Canadei i s-a recunoscut dreptul de autoguvernare iar in 1867 a fost creat dominionul Canadei (compus din Upper si Lower Canada, Nova Scotia si New Brunswick) (Lower Canada a fost rebotezata Quebec, iar Upper Canada Ontario). In 1869, Canada a cumparat de la Hudson’s Bay Company teritoriul numit Rupert’s Land, de unde au provenit Manitoba (1870), Alberta (1905) si Saskatchewan (1905). In 1871, British Columbia se alatura dominionului, iar in 1873 a urmat Prince Edward Island.
Intr-adevar, vedem o istorie foarte recenta.
Dar sa aruncam o privire asupra Europei si sa remarcam cat de bulversata a fost harta si istoria ei inainte de 1867. Iar daca ne concentram asupra Romaniei, vom nota ca putem vorbi de Romania doar din 1881. Pana atunci au existat moldoveni (basarabeni mai sunt si acuma), munteni, ardeleni, banateni, olteni etc. Cat despre ideea de unitate nationala ea s-a dezvoltat abia dupa domniile fanariote si mai ales cu pasoptistii, cum de altfel s-a intamplat si in Italia sau Germania.
Natura umana tanjeste insa dupa stabilitate si dupa traditie (in adevaratul sens al cuvantului si nu ca orice obicei de moment) si de aceea fiecare natie incearca sa isi impinga istoria cat mai departe in trecut, sa si-o redescopere si sa stabileasca o continuitate cu stramosii. Romania are un astfel de trecut si radacini puternice in Istorie, astfel incat nimeni nu emite absurditatea de a considera ca istoria noastra a inceput la 1881. Dar imaginati-va ca turcii sa fi cotropit tarile romanesti si sa le fi curatat de romani, iar apoi sa se fi stabilit in locul lor. Ce istorie ar fi putut predinde ca au? Ar fi fost, din contra, niste istorofagi, niste mancatori de istorie.
Din nefericire, asa ceva s-a intamplat in America. Colonistii, conchistadorii cei mandri si lacomi, au fost niste mancatori de istorie. Fiindca istoria Canadei nu incepe la 1867, asa cum cea a Romaniei nu incepe la 1881. Dar istoria veacurilor trecute este istoria unor popoare traditionale care au fost decimate si chiar exterminate, impreuna cu istoria lor. Caci imperiile aztec, toltec, mayas, incas au fost caramizi importante ale Istoriei lumii in vremea in care la noi abia se infiintau tarile romanesti. Ceea ce inseamna ca, daca am vrea sa fim corecti si cinstiti ar trebui sa invatam mai multe despre aceasta istorie uitata si sa admitem ca istoria Canadei nu incepe cu omul alb, fie el Jacques Cartier sau lordul Monck. La testul pentru luarea cetateniei ar trebui sa fie mai multe intrebari despre istoria acestui pamant dinainte de 1867. Vorbim atata despre “politically correct” dar ne este foarte greu sa recunoastem ca Lumea Noua a fost noua doar pentru conchistadori si nu pentru locuitorii acelor tinuturi, asa cum pentru primii romani ajunsi in contact cu dacii, Dacia a fost o “lume noua”, pe cand pentru dacii insisi acel tinut era vechi decand pamantul.
Iata de ce, credem ca, de Ziua Canadei, e bine sa ne amintim de popoarele disparute care ar avea dreptul - macar atata! – sa faca parte din istorie si nu intr-un paragraf sau fraza, ci in jumatate din cartea de istorie.
Numele de “canada” este un cuvant iroquez, insemnand “sat” si se referea la aria din zona lui Quebec City. La 20 iunie, 1868, Guvernatorul General, Lordul Monck a proclamat intemeierea Canadei si ziua de 1 iulie ca Ziua Canadei; aceasta zi a fost stabilita prin statut in 1879 ca Dominion Day. Prima celebrare oficiala si cu varii ceremonii a avut loc abia in 1917, iar urmatoarea in 1927 (marcand jubileul de diamant al confederatiei). La 27 octombrie, 1982, Dominion Day a devenit Canada Day.
Anul acesta vom sarbatorii a 139-a aniversare a Canadei. Canada este o tara buna pentru imigranti. Desigur, unii au avut si experiente negative, caci peste tot in lume trebuie sa lupti cu minciuna, cu prejudecatile, cu injustitia, dar la general vorbind, Canada este o tara foarte buna pentru imigranti.
Este buna si pentru ca ne-a lasat sa ne pastram identitatea si, oricat ar denigra unii pe romanii din strainatate, in mare, noi, cei din Canada, am ramas buni romani, ceea ce le dorim si unora din Romania care cu o tenacitate uluitoare au demontat tara si au transformat-o intr-un talcioc public.
Se pune insa intrebarea, cata vreme vom mai putea sarbatori Ziua Canadei?
Intrebarea pare copilaroasa, dar daca ne gandim cum Imperiul Roman ajuns multinational a disparut, devine legitima.
Un raspuns il gasim tot in Istorie, fiindca, asa cum ziceam, istoria Canadei nu incepe la 1881.
Ceea ce a tot amenintat Canada a fost spectrul separatiei si el are radacini adanci in Istorie. Caci rivalitatea perpetua dintre Anglia si Franta, manifestata vehement prin Razboiul de 100 de ani, a continuat peste veacuri, a trecut oceanul in Lumea Noua si nici astazi macar nu s-a ostoit. E ciudat sa vezi cum astfel de elemente dovedesc ca istoria Canadei nu e chiar asa de recenta.
De altfel, vedem acum la vecinul din sud cum a treia componenta din istoria Americii intra in joc cu putere: Spania. Alaturi de Franta si Anglia, Spania a fost cea care a participat activ la cucerirea Lumii Noi, si istoria ne invata ce rivalitate mare a existat intre Spania si Anglia, dar si intre Spania si Franta (desi amandoua erau tari “prea catolice”). Acest razboi de veacuri continua si astazi in diverse forme, dar nu inseamna neaparat ca vom avea in viitor o Canada de limba spaniola si alta de limba franceza etc.
Se prea poate ca, printr-o intorsatura tipica pentru Istorie, sa avem candva o Canada chineza, dar nu cred ca e necesar sa incepeti sa invatati cantoneza chiar de maine.
Orice s-ar intampla, nu e in mainile noastre. Ceea ce este in mainile noastre e sa avem o comunitate romaneasca puternica si unita care, celebrand Ziua Canadei, sa se simta parte din viitorul Canadei si sa admita ca numai ca si comunitate unita va avea un cuvant de spus. Altfel, iarasi altii ne vor decide viitorul.
|
Mircea Tamas 6/26/2006 |
Contact: |
|
|
