Luceafarul poeziei noastre la Windsor /Canada
O zi de neuitat, o sarbatoare pe care noi, romanii din Windsor, si cei din imprejurimi, nu o vom uita niciodata pentru ca in aceasta zi binecuvintata, Luceafarul poeziei noastre a coborit si la noi.
La 10 iunie 2006, in fata Catedralei Ortodoxe Sf. Gheorghe din Windsor, Ontario - Canada, la orele 1 (13 in limba noastra), personalitati de seama venite de la mari departari, au luat parte impreuna cu noi la dezvelirea bustului turnat in bronz al marelui nostru poet Mihai Eminescu. Un cadou extraordinar daruit noua de catre doamna si domnul VICTOROV si firma sa Tehnofar.
Slujba de sfintire a bustului a fost oficiata de Inalt Preasfintia sa Arhiepiscop NICOLAE care a venit special de la Chicago pentru acest eveniment, impreuna cu preotul bisericii noastre, parintele GHEORGHE SANDULESCU
Alti invitati speciali care au facut sute de kilometrii pentru a participa la sarbatoarea noastra au fost ADRIAN G. SAHLEAN din Boston, presedinte al organizatiei Globalarts (al carui email este culmea coincidentei eminescu@luceafarul.com), ALEXANDRU CITIZEN, presedinte al organizatiei Panoramic Radiology Montreal si poetul GEORGE FILIP, autor a multe volume de poezie , colaborator al publicatiei Observatorul din Toronto..
Am asteptat cu nerabdare, teama si emotii, dezvelirea bustului; cu teama zic pentru ca au ajuns la urechile noastre zvonuri cum ca fantezia unora, in dorinta de a fi originali, a creat chipuri noi ale poetului care seamana cu oricine, numai cu Eminescu, nu. Asa se zice ca ar fi cel de la Montreal si mai ales cel de la Paris care arata ca un cersetor imaginat de autor probabil cum ar fi aratat el la apusul vietii lipsit de frumusete si de glorie.
Spre marea noastra bucurie, Luceafarul poeziei romanesti care a coborit la noi in fata Catedralei Sf. Gheorghe este cel adevarat si l-am putea recunoaste din sute si mii de chipuri; este asa cum il stim noi din copilarie, din cartile de scoala, din cartile de poezii, din fotografii si statui. Gustul fin al donatorilor a stiut ce sa aleaga.
Linistiti si fericiti au luat cu totii parte la slujba de sfintire, o slujba frumoasa, solemna, de multumire catre Dumnezeu ca ne-a invrednicit pe noi sa avem parte de asa o bucurie. Cuvintul de deschidere a fost rostit cu multa competenta si caldura de catre doamna Mihaela Ignat.
A urmat un program prezentat de catre cei mai mici dintre noi, in frumoase costume nationale; cu notite ba chiar si fara au recitat cu multa daruire versuri din poeziile marelui nostru poet. Toti au fost extraordinari. I-am vazut pe multi participanti stergindu-si pe furis cite o lacrima scapata de sub control; dar domnul Victorov nici nu a incercat sa le ascunda. Punctul forte a fost un baietel cu un grai curat, romanesc care a recitat:
“De la Nistru pin’ la Tisa
Tot romanul plinsu-mi-sa”.
S-a simtit parca un cutremur care a atins iminile multora, caci multi sunt aceia care poarta de o viata aceasta durere in suflet, durere care este si a mea. Si cum ar putea fi altfel daca sunt nascuta in Boian, acel Boian despre care scria poetul in versul
“Din Boian la Vatra Dornei”.
Un bobocel de fetita a recitat cu multa gingasie Somnoroase pasarele, ea insasi fiind putin mai rasarita ca o pasarica. Acest frumos program s-a desfasurat sub indrumarea doamnei preotese Alexandra Sandulescu si a fost o reusita, o garantie ca acesti copii, impreuna cu ceilalti vor duce traditia mai departe si o vor preda urmasilor.
S-a dat apoi cuvintul musafirilor veniti de departe. Toti au povestit mici amintiri in legatura cu subiectul, cu tara, au recitat poezii, ne-au multumit pentru primire, desi noi suntem aceia care trebuie sa le multumim pentru osteneala lor si pentru bucuria de a-i avea in mijlocul nostru si de a-i asculta.
In incheiere a luat cuvintul domnul Victorov care a vorbit putin, dar a spus mult. Dragostea pentru poet dateaza dintotdeauna si nu se va sfirsi niciodata. Toti au fost impresionati de sensibilitatea si caldura cu care a vorbit vrind parca sa-si motiveze generozitatea .
Apoi am coborit in auditoriul catedralei, invitati la un coctail oferit de donatori, unde s-au incins discutii, s-au legat prietenii de suflet; si cum altfel, cind toata sala plutea in duioasale cintari Pe linga plopii fara sot, Mai am un singur dor si Balada lui Ciprian Porumbescu care este o picatura divina coborita direct din cer. Era trecut de ora patru si jumatate si aproape nimeni nu se grabea sa plece; si n-as putea spune cind s-a termiant ca eu a trebuit sa plec.
Doamne! Fa tu ca toleranta, prietenia, dragostea si dorul de tara si de neamul nostru sa ne lege impreuna pentru totdeauna.
Nota Redactiei;
doua poezii recitate de poetul Geirge Filip la aceasta manifestrae;
VINE DOMNUL MIHAI...
de George Filip
Pâna la noi, vine Mihai, de departe.
Sufletul lui toti il citim ca pe-o carte.
Carte de dor scrisă cu lacrimi de rouă,
Floare din cer ninsă românilor - nouă.
Hăt...pe la noi, pe un dulce colt de
pământ,
La Ipotesti, Domnul ne-a dat omul cel
sfânt,
Printul Mihai cu doinele tării in vers,
Cel ce a spart cu pana veacul ververs.
Sfinte Mihai, suntem departe de Tară.
N-am mai putut suporta viata amară
Si pribegi, printre geruri, arsiţi si ploi,
Fratele nostru, te purtăm în inimi, cu
noi.
Toti am dori să te-avem ca pe-o stea,
în pridvor.
Te-am poleit în statuie eternă - de dor.
Glasul tău ne-ncălzeste pâna în
tainele firii
Si joci cu noi în sfânta hor-a iubirii.
Floare din cer ninsă românilor - nouă,
Carte de dor scrisă cu lacrimi de rouă;
Sufletul lui toti îl citim ca pe-o carte.
Domnul Mihai vine la noi de departe...
BUN VENIT, DOMNULE MIHAI!
de George Filip
Aici, la Windsor, nu avem Carpatii
Si n-avem Voronet si nici Ceahlău
Si te-am zidit, neviu, într-o statuie:
Sfintească-se în veci numele tau!...
Da Domnule Mihai: esti alinare.
Ne-ai alinat, prin timp, copilăria
Si ne-ai mai spus că dorul, doina, mama
Sunt năzuinta noastră: ROMÂNIA.
Mihai, rege prin ceruri, porunceste
Si-n legile acestor strâmte spatii
Să stăm cuminti în tara dintre râuri,
Să nu mai evadăm în emigratii.
Noi stim că tie, Doamne-ti stă-n putere
Sa-i pui în două taberi pe smintiti
Si pe miseii care ne alungă
Să ducem cruci de crez - neprihăniti.
Aici, la Windsor, nu avem palate.
Biserica ni-i leagăn si ni-i stea,
De-aceea trupul tău ce cântă-n bronzuri
Sfinte Mihai, ti-l punem lângă ea.
Vrem să ne vezi cu lumânări în mână
Când clopotele râd spre sărbători,
Cum nastem, ne nuntim, botezăm pruncii
Si chiar când ne murim - adese ori.
Mihai, noi ne-am zidit un colt de tara
Pe plaiu-acesta-ntins si prea mănos
Si-aici suntem crestini, cu demnitate,
Supusi de-a pururi bunului Hristos
...Precum în cer si pre pământ - salutul
E mult înăltător - e crestinesc.
Pe uliti ne vorbim în limba noastră
Si ne nuntim în ritul românesc
Iar când tristetea trece pe la poartă
Ne închinăm la candeli - fără glas
Si Dumnezeu ne vede din credintă
Că doar credinta-n inimi ne-a rămas.
Departe ne e Tara cu Carpatii
Si n-avem Voronet şi nici Ceahlău.
Mihai, adu-ne Nistrul, Marea Neagră;
Sfintească-se în veci numele tău!
|
Maria Mihalceanu 6/19/2006 |
Contact: |
|
|
