Mihai Eminescu, “Poezii alese -Selected Poems”, traduceri de Adrian George Sahlean,
Adrian George Sahlean s-a născut în 1951 în Bucuresti.Este absolvent al Universitătii din Bucuresti, sectia filologie, si având specializarea UNESCO în traduceri din engleză si spaniolă. Ca specialist în acest domeniu filologic este invitat să participe la conferinte internationale, seminarii si lucrări în stiinte sociale si domenii tehnice, traduceri de film si activitate de consilier lingvistic.
Se stabileste în Statele Unite. Activitatea lui creativă se desfăsoară pe o bogată, neasteptată si uluitoare gamă. Filologul studiază psihanaliza, obtine diploma de Master ( 1995) . Munca lui este apreciată si premiile îi vin din diferite domenii: alergător al Maratonului de la Boston (1992), antrenor de tenis al Asociatiei Profesioniste Americane ( 1986), jucător în campionatul national de baschet (1970-1975) si campionatul municipal de tenis ( 1975-1980), premiul II la Festivalul National de Chitară Clasică (Sinaia, 1982), colaborare actoricească cu teatrul “Bulandra” (1976-1980), membru fondator al grupului vocal “Song” ( 1975-1980) si să nu uităm cartea bilingvă “ The Legend of the Evening Star” ( 1993) a fost premiată cu medalia de aur Mihai Eminescu.
Ca orice român Adrian George Sahlean este fascinat de frumusetea, muzicalitatea si adâncimea spirituală a stihului eminescian, dar spre deosebire de altii, Sahlean nu poate rezista ispitei de a împărtăsi emotia artistică si altor iubitori de poezie care nu pot să-l savureze în original. S-au făcut si se vor mai încerca traduceri din Eminescu, dar prin ce este unică tălmăcirea lui Săhlean? Este ea una dintre tălmăciri, sau este tălmăcirea ? Cândva o să avem surpriza să ne cadă în mână un volum de versuri semnate de acest poet îndrăgostit de lirica eminesciană . Mă astept la ea pentru că Săhlean are un suflet de poet, condeiul putând surprinde în traducere toată încărcătura de nuate a verbului eminescian. Este una să desenezi o floare si este cu totul altceva să o trans-plantezi. Ti se cere acelasi sol de flexiuni lingvistice, acelasi unghi de rază, aceeasi paralelă sufletească si meridian cât de cât aproximativ în perceperea izvorului. Dar cum poate cineva care transplantează să nu scuture polenul, să nu sperie nici baletul de fluture pe o petală, nici să răstoarne potirul albinelor si nici să rupă păienjenisul de aur al lunii? Unii traduc cuvânt cu cuvânt credinciosi zăbalei lexicale, altii traduc liber si aiurea, altii renuntă la povestea izvoarelor murmurată pe sideful adjectival si curcubeicul jucat pe prispa de scoică si asa mai departe. Pentru Săhlean traducerea este un fel de act liturgic de creatie si geneză când “totalul e mai mare decât suma părtilor sale”, o euharistie în care “ ale Tale dintru ale Tale” sunt aduse în numele întregii creatii în jertfa nesângeroasă si de taină a Cuvântului. De aici greutatea si piatra de încercare pentru orice traducător. Dacă missa este cântată la orgă nu o poti cânta cu tambalul si nici arcul gotic nu-l poti înlocui cu unghiul drept de tavernă. Analogia ne duce la o atitudine care nu este chiar de neînteles. De exemplu “majoritatea combinatiilor de rimă, cum cu bună dreptate observă Săhlean, azi tabulate în dictionare, s-au ‘epuizat’ după atâta amar de ani de împerecheri. In plus, în cultura invadatoare de mass media, atât ziaristica precum si reclama comercială au intensificat cliseizarea rimelor, accelerând un process firesc de inflatie.” de unde si falsa perceptie că ritmul si rima sunt niste scule facile si desuete.
Intentia poetului traducător a fost dintru început de a “sugera în engleză specificitatea de stil si sonoritate a lui Eminescu , nu de a-l forta în tiparul asteptărilor.”
Pentru Săhlean, înrudit cu sclipirile neastâmpărate de clestar muzical la Mozart sau cele ale lui Vivaldi, Eminescu se aseamănă cu muzica lor, adică: “combinatiile sunt simple si previzibile, dar efectul cumulative are seninătate si o linistitoare adâncime ce nu se explică prin examinarea separată a componentelor.” Autorul ne invită insistent să-l
ascultăm pe Eminescu: “Cititi-l cu voce tare!”
Cartea “Poezii alese - Selected Poems”, apărută în “Editura Univers”, Bucuresti, 2000. Cuprinde un florilegiu selectat din poezia eminesciană. Ilustratia cărtii apartine talentatului grafician Mircia Dumitrescu.In prefata semnată de Dumitru Radu Popa citim: “Traducerile lui Adrian George Săhlean din poezia lui Eminescu reprezintă, în primul rând, un mare pariu câstigat. E un pariu făcut deopotrivă cu sine însusi, dar si cu acei specialisti si traducători care sustin teza intraductibilitătii poetului nostru national.”
E interesant cum o creatie bine realizată o asociem cu vârsta toamnei si întelepciunea senectutii. Pe Săhlean îl urmăresc demult prin prisăcile lirice ale slovei eminesciene. Mi-l imaginam cu niste ochelari cu dioptrii mărite si eventual o cârjă. Pe“bătrânul” care mă vrăjise prin arta de poetică întelegere a puntii către Logos l-am întâlnit la “Săptămâna Românilor” din Hamilton. Era mai tânăr decât visurile mele. Acest ...“bătrân”, un fel de bibliotecă ambulantă, era de o smerenie rară. In linistea de slavoslovie a “Câmpului Românesc” din Hamilton Săhlean adusese cu el freamătul teiului din Ipotesti si nostalgia irmoaselor eminesciene pe care le îngânam si noi adinioară “ pe lângă plopii fără sot”.
Asa începe Eminescu ,“citit cu voce tare” de Săhlean, în limba lui Shakespeare: “...Now, once upon enchanted time, / As time has never been, /There lived a princess most divine/ Of royal blood and kin.” Este păstrat ritmul, rima, sensul si muzicalitatea. E vorba de o artă de giuvaergiu pe care Săhlean o stăpâneste. Diamantul e scump. Trebuie cioplit cu multă grijă. Mai mult chiar, trebuie să posezi si vrăjitoria de “poveste a vorbei” de a prinde pe fiecare colt diamantin chiotul de horă al luminii. Bunăoară: “La steaua” . Nu e vorba numai de mestesug, ci pur si simplu de harul inspiratiei ca să realizezi o asemenea traducere fidelă originalului din toate punctele de vedere:”It may have long died on its way/ Into the distant blue/ and only now appears its ray / To shine for us as true.” Poate si mai dificilă de tradus a fost strofa următoare gândindu-ne că figura de stil a antinomiei este un joc pe muchea de lamă care în traducere poate deveni... lamentabilă: “We see an icon slowly rise/ And climb the canopy;/ It lived when yet unknown eyes/ We see what ceased to be.”
Alexandrinii sunt usor de tradus, dar ce ne facem cu un cântec de vioară în care arcusul urmează abecedarul de fulger ca în poeziea “Stelele-n cer” . In româneste: “Stelele-n cer / Deasupra mărilor/ Ard depărtărilor,/ Până ce pier.” E scrisă într’o grafie paganinică. Intr’adevăr un pariu greu de câstigat. Si iată cum l-a câstigat Săhlean: “Stars in the sky/ Of lone existence / Burn in the distance , / Until they die.”
In contextul literaturii române al începutului de mileniu Alexandru George Săhlean aduce un suflu nou de suflet curat, angelic asi zice, înalt ca pietrele Ceahlăului ale neamului nostru aducând un omagiu lui Eminescu - acest sfânt al graiului nostru. Nu este un lucru usor. Toti avortonii din mahalaua actuală a literaturii noastre sunt posedati de sindromul copilului prost crescut care pentru a câstiga atentia se pretează la cele mai stupide gesturi. E la modă să scuipi pe Eminescu si pe generatia de creatori dintre cele două războaie mondiale, să-ti faci glorie din batjocorirea voievozilor si sfintilor nostri.
Apa trece, dar pietrele rămân. Si una dintre ele se numeste Adrian George Săhlean.
|
Dumitru Ichim 6/14/2006 |
Contact: |
|
|
