Mahnire la citirea unui articol despre diaspora
De la izgonirea din Rai nu s-a mai auzit ca ar putea exista in lungul si latul acestui pamant un loc in care sa nu se impleteasca implinirile cu neimplinirile, bucuria cu tristetea, momentele de fericire cu cele de durere sau de deznadejde.
In articolul “Romanul in strainatate” aparut in “Dilema veche” unghiul de vedere al domnului Andei Plesu este doar cel al unor neimpliniri al diasporei, lasand impresia ca nu intamplator a uitat sa vada si partea cealalta, a unor realizari compensatoare.
Nu exista dilema, daca cei plecati au facut bine sau rau, si nici mai mult, nici mai putin, da cu ei de pamant. Ne-a dezamagit si ne-a mahnit ca un om de marca domnului Andrei Plesu ne-a demonstrat arta de a rastalmaci adevarul, surprinzatoare in acest articol.
S-a grabit sa faca generalizari fara sa cunoasca aspecte din mai multe tari, cel putin cele din Canada. N-a mai gasit ca in alte dati calea directa la adevarurile vietii A disparut atitudinea respectuoasa si lucida fata de o larga categorie de oameni – multi oameni de marca. Scanteia luciditatii parca a palit. Lasa impresia ca articolul a fost scris sub imperiul umbrelor venite din strafunduri intunecate. Nu mai are “staiful” cu care ne obisnuise. Ba mai mult, seamana cu fructele interzise. Prea putine puncte de vedere din cele exprimante au interferenta cu realitatea. Nu trebuie sa fii prea adanc ganditor ca sa iti pui nistre intrebari elementare si de bun simt. Daca balanta ar atarna asa de greu in partea neimplinirilor, de ce ar mai pleca atata multime de oameni din tara? Si daca au plecat in necunostinta de cauza, desi asta se intampla cu totul rar, intreg puhoiul de oameni plecati, vazand atat de “negru” inaintea ochilor, ce-i mai tine sa nu vina inapoi in tara? Raspunsul este evident si fara dubiu. Cei plecati, simtindu-se apti ca sa treaca prin probe dificile, au reusit ceea ce au ratat cei ramasi in tara - traiul in normalitate. Pe multi romani, nu banii i-au manat sa plece, ci zgura morala despre care domnul Andrei Plesu ne vorbea intr-un alt articol anterior, intitulat “Despre frumsetea uitata a vietii”.
Vechile pareri despre cei plecati din tara de pe vremea lui Ceausecu par a avea resurse de supravietuire in mentalitatea domnului Andrei Plesu. Concluzia care se trage dupa lectura acestui articol parca rasuna ca o trambita de pe vremea primului razboi mondial: ”Romani, numai in tara voastra va puteti realiza plenar, aici e locul cel mai bun de pe pamant, in alte tari este trai injositor si va paste blestemul nerodirii”, pareri care sunt diametral opuse in scanteietorul eseu ”Despre frumusetea uitata a vietii”in care autorul rabufnea dureros din rarunchi.
E foarte adevarat ca traim viata impartiti in doua lumi, dar are si partea ei buna, caci din daua parti aduni mai multe decat dintr-una si aceea cu atatea neajunsuri. Nostalgia are si ea partea ei de frumusete si de poezie “dureros de dulce”. Dar oriunde ai fi, de ea nu scapi, caci aluneci usor catre alte timpuri, alte locuri, alti oameni. Un gest, o vorba, o simpla raza de soare care se strecoara printre frunze in acelasi unghi de altadata te zvarle cu ani si ani in urma oriunde ai trai.
Spre cinstea Romaniei multi oameni pastreaza valorile morale mostenite din veacuri si multi sunt si aceea care fac eforturi sa tina treaz intelesul cuvantului “omenie”dar ce folos, ca spre marea necinste, sunt altii care intorc pe dos toate valorile. Daca multi romani au parasit tara si multi o fac si acum, este pentru ca Romania a devenit o tara atat de originala incat este o tara corupta fara corupti, cu hotii fara hoti, cu extremisme fara extremisti, cu comunism fara comunisti. Este mare distanta intre libertatea de spirit in care traim in diaspora, chiar asa cu unele limite, fata de apasarea pe care o traiesc romanii in propria tara. Romanul are marea arta de a rastalmaci adevarul si domnul Andrei Plesu aici s-a dovedit a fi foarte roman. Si daca ar fi numai atatea, dar sirul lung al motivelor care au facut ca atatia romani sa plece este din pacate lung si greu. Multe aspecte din Romania sunt dezarmante, haotice, imorale expunand individul unei vieti in care este agresat, desconsiderat si minimalizat. Uneori iti lasa un gust amar si o impresie de mare nauceala cand auzi de traficul de carne vie, de fenomene de sclavagism, banditism, cu rasturnari de valori, cu marlanie devastatoare, cu coruptie generalizata, avand ponderea cea mai mare la “alesii poporului”. Iti baga pe gat o poveste cu “matusa Tamara” de ajungi de rasul lumii. Cu cat sunt mai sus, cu atat mai mare e jaful facut tarii. O tara in care multi romani nu sunt mandri de tara lor, in care se maimutareste democratia, cu o lume de mare zapaceala care trimite in Europa atatia hoti incat sa puna emblema pe toti romanii, o tara cu multi oameni mandri de smecheriile lor, facand pe “intelectualii” zglobii, cu ore insir de discutii la TV din care nu intelegi nimic, o adevarata mlastina a vorbirii, cu idei imbrobodite sau aruncate la intamplare si fiecare tinand-o “langa” pe-a lui fara sa asculte preopinentul, stapaniti de mania grandorii, cu trivializare in spatiul public, cu oameni care duhnesc a securisti de la distanta, cu balci politic, cu batrani si copii carora sa le plangi de mila… Si …Domane, cat de mandri sunt unii romani pentru toate aceste “virtuti” si inca multe altele si cum se mai bat cu pumnii in piept strigand”ca noi nu mai e nimeni, noi suntem buricul pamantului, toti ceilati e prosti” ! O mandrie bazata pe nimic ii face sa zdrangane mereu “trecutul istoric” drept acoperire, ca si cand ar fi avut vreun merit personal. Ridicolul impaunarii ii opreste sa vada ca Romania n-a castigat un contur onorabil in lume si ca se afla la coada civilizatiei europene. Imprejurarile istorice nefavorabile ne-au impins aici si nu cu inima usoara vorbesc despre aceste imense dificultati prin care trebuie sa treaca tara noastra care are de recuperat in timp rapid atatea valori zdrobite intr-o jumatate de secol de comunism. Stiu si cam ce-mi pot spune “bascaliosii” - ca mi-e usor sa ma stramb dupa gard la o lume stramba si calamba, sau poate asa cum zice domnul Andrei Plesuu, ca romanii din diaspora veniti in tara privesc lucrurile de sus. Am spus toate acestea ca sa amintesc motivele plecarii din tara de care nu ne-am despartit si cu sufletul si ca imaginea inchipuita de domnul Andrei Plesu despre viata noastre in diaspora se alfla la mare distanta de toate aceste profunde racile. Nu avem doua vieti ca una sa fie irosita oricum si s-o traim apoi pe cealalta in frumusetea ce i se cuvine. O singura viata avem si atat si incercam sa o facem cat mai accesibila, zica cine ce-a zice. Dupa ce ma intorc in Canada dintr-o vizita facuta in Romania, simt ca intru intr-un spatiu de verdeata si racoare dupa ce ma ratacisem prin ruinele si fantomele unei lumi disparute. Ca simplu cetatean, sa mergi pe strazile Bucurestiului si sa te trezesti incoltit de haite de caini, sa te doboare iarna frigul si vara zapuselile, sa nu ai medicamente, sa nu poti realiza nimic fara spaga, sa induri isteriile unor necunoscti care te agreseaza pe drum, sa traiesti cu spaima ca esti omorat, jefuit, mintit, pacalit, sa te treaca mii de naduseli pana obtii semnatura unui act, sa te vezi imbrancit si sictirit pe nepusa masa de vreo faptura nevrozata si cu gura spurcata, toate acestea si inca multe altele, sunt mai convenabile decat impedimentele pe care le intalnim in tara de adoptie?
Cunoaste cineva un loc pe pamant fara impedimente?
In finalul eseului anterior”Despre frumusetea uitata a vietii” se pare ca domnul Andrei Plesu era de partea noastra.
“Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila?
Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi”
Noi am avut taria sa alegem si sa luptam pentru aceste “alte prioritati si alte orizonturi” ale altor taramuri pamantesti si ale altor stari de spirit.
|
Elena Buica- Pickering 6/10/2006 |
Contact: |
|
|
