Studii traditionale ; The Da Vinci Code (I)
Studii traditionale
“Una’i una si doua-s mai multe” (Ion Creanga)
Tam-tamul care se face in jurul cartii si respectiv filmului The Da Vinci Code, e, desigur, nemeritat, dar intretine o publicitate producatoare de multi bani. Cu toate ca autorul si partizanii sai se ascund dupa convenabila asertiune ca e vorba de “fiction”, e bine sa o spunem raspicat ca, in realitate, e vorba de o mare excrocherie si o si mai mare minciuna. Cartea nu face altceva decat sa puna sub forma de dialog o mai veche cacialma numita The Holy Blood and the Holy Grail, scrisa de trei (!) indivizi cel putin dubiosi, in 1982, deci acum 24 de ani!
Ideea fundamentala a cartii (si a filmului) a fost ca “secretul” ce il dezvaluia va zdruncina din temelii insasi fundatia Crestinismului. Deci e vorba de un “secret” partial, avand in vedere ca o multime de chinezi, hindusi si musulmani ar fi ramas pe mai departe netulburati de dezvaluire. Mai mult, acest “secret” s-a dovedit ca nu a zdruncinat nimic si pe nimeni, Biserica crestina a ramas neatinsa (si cum se putea altfel!) si continua sa ajute oamenii sa vada lumina. De altfel, Biserica crestina nu are nevoie de Da Vinci Code pentru a se clatina, ea a avut destule necazuri in interiorul ei, care au slabit-o si au tot slabit-o, incat astazi asistam la tot felul de ciudatenii clericale, si Romania ar fi un bun exemplu pentru “circul” care are loc intr-un domeniu ce ar trebui sa fie sfant.
Nu au lipsit vocile care s-au ridicat impotriva Codului Da Vinci, mai ales din partea clerului, desi acestia, in mare parte distorsionati involuntar de mentalitatea profana si moderna, nu au facut decat sa dea apa la moara publicitatii. Clericii care au avut ideea de a da o replica Codului Da Vinci au fost adesea nepregatiti, fiindca au citit aceleasi carti gresite ca si autorul Codului, si, in fond, au dat dovada de o mentalitatea in multe privinte la fel de moderna ca si a adversarilor. Un simplu exemplu este – si insistam aici a nu stiu cata oara – conceptia gresita despre Templieri si Masoni. Pentru noi romanii e bine sa subliniem ca Legenda Mesterului Manole este un superb mit masonic, care ar fi caraghios sa fie considerat legat de ceva ocult sau “Oculta” (nu stiu cine a inventat acest barbarism, dar e folosit in Romania). Catedralele si manastirile ridicate de Masonerie sunt atat de sfinte incat e blasfemiator si primejdios sa vorbesti cu usurinta de constructorii lor. E vorba desigur de ignoranta, intretinuta cu grija de tot felul de carti stupide. E foarte important de a nu se confunda adevarata Masonerie si adevaratul Ordin al Templului cu sectele si asociatiile moderne pseudo-masonice si ocultiste, niste imitatii jalnice cu scopuri cel putin dubioase. Ar fi ca si cum am defini Crestinatatea prin sectele neo-protestante, cand, de fapt, nici nu se poate compara Ortodoxia cu toate acele inventii pseudo-crestine. E curios ca cei care vorbesc de Templieri si Masoni nu isi dau seama de asta.
Revenind la Da Vinci Code, doua minciuni sar in ochi. Prima se refera la asa-zisa fiica a Mariei Magdalena, Sara. Legenda Sarei o cunoastem de aproape 30 de ani, si am si calatorit la Saintes-Maries-de-la-Mer pentru a vedea pe viu riturile ce si astazi sunt inca vii.
Se povesteste ca, dupa rastignirea lui Hristos, unii dintre discipoli, care puteau marturisi direct despre slava si puterea sa, au fost siliti sa paraseasca tara Sfanta. Ei au fost îmbarcati cu sila pe o corabioara fara vele ori vasle si lasati în voia sortii pe mare. Un astfel de gest simbolic nu e nou. El se gaseste în diverse traditii, de obicei în legatura cu nasterea unui avatara. Moise, Perseu, Sargon, Dionysos, eroi din basme etc. sunt pusi cu forta într-o racla si aruncati în ape pentru a pieri. În cazul de fata, cei abandonati în barca au fost: Maria Iacobea, Maria Salomea, Maria Magdalena, Lazar si Marta, Maximinus si Sidonius (orbul din Ierihon). Ambarcatiunea va ajunge pana la gurile Ronului, într-un loc ce astazi se numeste Saintes-Maries-de-la-Mer (în Provence). De acolo, Maria Magdalena si ceilalti vor raspandi Evanghelia în Galia, ramanand în asezarea de pe malul marii doar cele doua Marii, Salomea si Iacobea. Aici se va construi, pe locul unui templu antic, biserica dedicata Fecioarei Maria, numita la început Sancta-Maria-de-Ratis, adica „Sfanta Maria a Barcii”, iar apoi Sancta-Maria-de Mari, „Sfanta Maria a Marii” (Sainte-Marie-de-la-Mer).
Din punct de vedere istoric, nu se stie exact cine au fost cele doua Marii; Maria Iacobea se considera a fi cand Maria, nevasta lui Cleopa si sora Fecioarei (In 19:25), cand mama lui Iacov si Iose (Mt 15:40), cand simplu mama lui Iacov (Lc 24:10), de unde numele de Iacobea. Salomea se presupune ca a fost nevasta lui Zevedei si mama lui Ioan si Iacov (Mt 20:20).
Dar povestea Mariilor mai are un episod important. Se spune ca la plecarea în „exil”, o fecioara neagra, Sara, s-a rugat sa fie luata în barca si, folosind pelerina Salomeii ca punte, ea a umblat, precum Hristos, pe ape, de la tarm la barca; o varianta considera ca Sara a fost servitoarea celor doua Marii, Iacobea si Salomea. Hristos „sezand jos, i-a chemat pe cei doisprezece si le-a spus: Daca vrea cineva sa fie întaiul, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor al tuturor” (Mc 9:35). În acelasi mod, Sara este „roaba” numai din punctul de vedere spiritual, numele ei însemnand de fapt „printesa”; ea este Fecioara neagra
Cultul „Fecioarei negre” este bine cunoscut. Se considera ca „oficializarea” cultului „Fecioarei negre” s-a petrecut prin secolul XI. În general, explicatia cea mai exterioara este a considera „Fecioara neagra” desemnand numai Terra Mater, Magna Mater, sau terra nigra a alchimistilor; nu ca o astfel de interpretare e gresita, dar ea este înselatoare si asadar primejdioasa, caci se apropie de toate acele teorii fanteziste si suspecte privind „zeii htonieni” si „zeii vegetatiei”, pentru care grotele nu sunt decat dovada unui „cult htonian” sau chiar „subpamantean” (deci „cult al mortilor”). René Guénon spune si el ca Fecioara din traditia crestina „este o perfecta imagine a Prakritiei, pe care traditia extrem-orientala o desemneaza ca «Pamant»; aceasta se vede mai ales în figurarea simbolica a «Fecioarelor negre», culoarea neagra simbolizand aici materia prima si indistinctia ei”.
„Sunt neagra, dar frumoasa, o, fete ale Ierusalimului, ca salasele lui Chedar, ca perdelele lui Solomon. Nu va uitati la mine ca sunt neagra, caci soarele m-a ars [m-a privitt” (Cant 1:4-5); acest text biblic reprezinta justificarea crestina pentru cultul „Fecioarei negre”; Sara de la Saintes-Maries-de-la-Mer este o astfel de Fecioara neagra.
Mai mult decat atat. Sara sau, mai bine zis, Sf. Sara, este patroana tiganilor. În fiecare an, tiganii din întreaga lume se aduna la Saintes-Maries-de-la-Mer, în cripta bisericii, unde se afla statuia neagra a Sarei, si o celebreaza. Cum indica Guénon, regina aleasa a tiganilor poarta si ea numele de Sara. Dupa o versiune, Sara, zisa si Kali („cea neagra”), era o tiganca, sefa unui trib de pe malurile Ronului. În acea perioada, în fiecare an avea loc un ritual în care tribul de tigani purta în apele marii statuia zeitei Istar. Într-o zi, Sara a avut o viziune ce o anunta de venirea celor trei Marii. si cand acestea sosira într-adevar, Sara le ajuta sa debarce, iar sfintele o botezara. În memoria acestor evenimente, în mai, în fiecare an, tiganii se aduna la Saintes-Maries-de-la-Mer si poarta statuia neagra a Sf. Sara în mare. Ei de fapt se asociaza, exterior, pelerinajului crestin, în cadrul caruia sunt celebrate si duse la mare statuile celor doua Marii, Salomea si Iacobea.
|
Mircea A. Tamas 6/9/2006 |
Contact: |
|
|
