Canada mea, Romania mea
S-au scris multe pagini despre gandurile Românilor ajunsi în Canada.
S-au enumerat si in presa româneasca si în cartile publicate de cei mânati de pe tarâmurile natale motivele pentu care Canada e o tara minunata de adoptie. Nu o sa repet nimic din cele ce au fost scrise.
Cum însa în jurul zilei de 1 Iulie ma gândesc în fiecare an la generozitatea si maretia Canadei, voi incerca sa redau cât mai fidel o povestire reala, menita sa-i bucure pe toti Românii ajunsi pe aceste meleaguri.
Ma aflam cu cateva saptamâni în urma în masina, ascultând emisiunea “Take Five” pe postul de radio “CBC Radio Music Two”, pe lungimea de unda FM 94.1, unde în general se transmite muzica clasica. De obicei nu agreez comentariile, parerea mea fiind ca muzica trebuie lasata sa ne “vorbeasca” prin ea însasi, nu prin intermediul comentatorului. De data aceasta însa atentia mi-a fost atrasa de subiectul pe care prezentatoarea l-a tratat si am ascultat cu atâta concentrare textul încât l-am retinut cuvânt cu cuvât.
Ce-i drept, o buna parte din poveste o cunosteam, dar mi-a facut placere sa aud cuvintele acelea spuse pe un post canadian. Pentru ca au fost câteva nume proprii pe care nu le-am retinut, ajunsa acasa am trimis imediat un email la postul de radio respectiv si întregul text ascultat mi s-a trimis cu multa amabilitate. Iata-l mai jos, în versiune româneasca:
“Românul George Enescu a fost unul dintre cei mai talentati muzicieni ai secolului douazeci. El a fost un mare violonist si compozitor, un dirijor de exceptie, un pianist de mâna întâia, un capabil violoncelist (cred ca au vrut sa spuna violonist) si un foarte cunoscut profesor de vioara. Printre elevii lui se numara Christian Ferras, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin, care sustinea ca profesorul sau a fost cel mai mare muzician pe care l-a cunoscut vreodata.
Memoria lui muzicala era fenomenala, fapt care a contribuit la pierderea unor lucrari pe care le-a compus si pastrat în cap fara sa le scrie niciodata. Enescu putea sa cânte la pian ciclul wagnerian “Inelul Nibelungilor” în întregime pe de rost.
Aproape întreaga opera muzicala a lui Beeethoven era înmagazinata în memoria sa ca într-o enciclopedie. Odata a fost chiar întrebat daca e adevarat ca daca s-ar pierde toata opera lui Beethoven, el ar putea sa o refaca din memorie. La care Enescu a raspuns:”Oh, nu! Numai simfoniile, quartetele, triourile, Missa Solemnis si Fidelio”. (La care prezentatoarea a adaugat râzând ceva care nu figureaza în textul prezentarii:”Numai sonatele pentru pian lipsesc, altfel e întreaga opera a lui Beethoven. Câta modestie!”).
Compozitiile publicate de Enescu nu sunt numeroase, dar contin câteva lucrari substantiale, cum ar fi capodopera “Oedip”. A scris peste 200 de lucrari, dar a publicat numai 33. Despre existenta unui trio cu pian se stia, dar se credea ca a fost pierdut. Din fericire, el a fost gasit printre hârtiile lui Enescu dupa moartea lui în 1955. Interpretarea pe care o veti auzi astazi constitue prima prezentare în afara granitelor României a lucrarii care dureaza 20 de minute
Enescu a scris acest trio numai în câteva zile în 1916, dar înainte de a-l “scoate” din sertar l-a pastrat pentru ca sa mai adauge indicatii de tempo, frazari si nuante. Enescu însa nu le-a mai completat niciodata, ele fiind adaugate de alti muzicieni mai târziu. Cea mai recenta este “transcriptia” compozitorului român Pascal Bentoiu. Partitura pe care trioul canadian“Gryphon” a folosit-o pentru înregistrarea de astazi este lucrarea finisata de Bentoiu în 1997.
Bentoiu a prezentat partitura unui muzician profesor care a vizitat România în 1999. Acest profesor era Harry Halbreich din Bruxelles, Belgia. Halbreich a întâlnit trio-ul “Gryphon” la un festival de vara în Finlanda în 2001 si a apreciat enorm muzicalitatea acestui trio. Cu aceasta ocazie a simtit ca ei ar fi grupul cel mai potrivit pentru a prezenta premiera Nord-Americana a lucrarii lui Enescu. Halbreich a încredintat deci partitura acum doi ani acestui trio si formatia, pregatindu-se pentru concertul aniversar a zece ani, s-a hotarât sa includa în program trio-ul cu pian de Enescu.
Halbreich a participat la concertul aniversar al trio-ului “Gryphon”, (tinut in mai 2003 la Ottawa), dorind sa fie prezent la sarbatoarea includerii acestei piese în repertoriul universal al muzicii de camera.
Iata-i deci pe pianistul Jamie Parker, violonista Annalee Patipatanakoon si violoncelistul Roman Borys, -Trio “Gryphon”- interpretând trio-ul cu pian în la minor de George Enescu”.
Asa s-a încheiat prezentarea d-nei Barbara MacKenzie Mahler, pe care, cum spuneam, am retinut-o cuvânt cu cuvânt (cu exceptia numelor proprii) si a urmat muzica, pe care am ascultat-o cu o infinita recunostiinta adresata Canadei.
George Enescu s-a nascut la Liveni Varnav (azi George Enescu), jud. Botosani la 19 august 1881 si a murit la Paris pe data de 5 mai 1955.
Gândul meu initial fusese sa redau toate acestea în luna August, când se comemoreaza ziua nasterii marelui muzician. Dar am scris articolul acuma, când sarbatorim ziua Canadei, ca un omagiu tarii care mi-a prilejuit un asemenea moment de satisfactie artistica.
Am fost mândru ca România mea a fost cântata pentru prima oara în afara granitelor ei în Canada mea.
La Multi Ani, Canada!
|
Veronica Lerner 6/8/2006 |
Contact: |
|
|
