120 de ani de la nasterea marelui savant roman HENRI COANDĂ
"Omul trebuie să lupte pentru a merge înainte si pentru a
reusi să fie folositor comunitătii în cât mai multe domenii, în tot mai multe împrejurări."
HENRI COANDĂ
Henri Coandă ( 7 iunie 1886-1972) - personalitate
enciclopedică a stiintei si tehnicii universale,
situat într-un clasament al revistelor franceze de
specialitate între primii douăzeci de savanti ai lumii
din toate timpurile, având la activ peste sapte sute
de brevete în urma a peste două sute cinci zeci de
"daruri pentru omenire" între care avionul cu reactie
"Coandă 1910" si fenomenul fizic "Efectul Coandă" din
1934 care a dat nastere unei noi stiinte, Fluidonica -
si-a întemeiat întreaga viată si activitate pe o
conceptie profund umanistă care îi aureolează
existenta si opera.
Marele savant apartine umanismului prin mediul în
care s-a născut, a trăit, s-a format si a creat, prin
structura complexă a formatiei sale spirituale, prin
modul cum a slujit omenirea, prin raportul pe care l-a
stabilit si cultivat între el si semeni, între om -
natură - cunoastere, prin crezul său despre viată,
muncă si menirea omului de stiintă si, nu în ultimul
rând, prin atitudinea lui civică.
Tatăl său, generalul Constantin Coandă
, - descendent al unei familii cu filoane de obârsie în adâncurile
istoriei ce ajung până la Boierii Craiovesti si
Cezieni de pe meleagurile Olteniei -, îndeplinind
înalte demnităti atât în tară cât si peste hotare, s-a
bucurat de înaltă stimă si prestigiu în cele mai
înalte cercuri ale societătii românesti si ale tărilor
în care a îndeplinit misiuni, si de aceste cercuri nu
au fost străini nici copiii săi. Să mentionăm doar că
a fost prieten cu inginerul Eiffel, constructorul
celebrului turn din Paris, coleg cu Paul Painleve,
viitor savant si prim-ministru al Frantei (ambii
devenind sustinători ai lui Henri), prieten cu
celebrul Louis Pasteur si bacteriologul Pierre Paul
Roux, corespondenta cu primul având o influentă
însemnată pentru orientarea spre stiintă a
adolescentului Henri, a continuat prietenia cu
iluministul Petrache Poenaru, ale cărui principii, ca
si Mihalache Coandă, le-a folosit în educarea
copiilor. De altfel, Petrache Poenaru a avut o atât de
mare înrâurire asupra Familiei Coandă, încât înaltul
demnitar nu l-a putut trimite pe Mico - cum i se
spunea în familie lui Henri - decât la scoala care
purta numele iluministului, convingându-l pe copil cu
cuvintele: ". a fost un om mare, un cărturar ce si-a
iubit tara, pentru care a făcut mult bine, a muncit cu
folos înăuntrul ca si în afara ei."2) Aceste cuvinte,
ascultate cu luare aminte de la tatăl său de pe
fotoliul rezervat de obicei oaspetilor de seamă si
auzite înainte de a fi trecut pragul scolii, l-au
urmărit toată viata, fiindu-i pildă si tintă,
marcându-i personalitatea. Dacă anii copilăriei
petrecuti cu părintii la Bucuresti sau în străinătate
i-au oferit prilejul de a fi intrat în contact cu
cultura si rafinamentul înaltei societăti românesti si
europene, oferindu-i-l ca partener de joacă pe nepotul
constructorului canalelor Suez si Panama, Ferdinand
Leseps, să simtă fiorul înăltimii la cea mai ridicată
cotă a Turnului Eiffel cu prilejul inaugurării
acestuia si să-si pună întrebări despre forta vântului
pe coasta Mării Nordului, la Ostande, unde familia sa
se afla în vilegiatură, alte momente ale copilăriei
petrecute cu bunicii Mihalache si Theodora Coandă la
Craiova sau Calafat si mai ales la Perisor, în judetul
Dolj, i-au oferit lui Henri împrejurări de a fi
cunoscut a doua fatetă a societătii românesti, în
special satul românesc cu farmecul dar si cu amarul
său. Aici îsi împărtăsea bucuriile cu copiii satului,
colindând cu ei câmpul si ulitele, văzând truda
oamenilor si intuind viata plantelor si animalelor.
Avea în obicei să împărtăsească celorlalti copii tot
ce afla el mai interesant cu mijloacele lui. Din
acest contrast al celor două lumi pe care le-a
cunoscut i s-a zămislit, probabil, dorinta de a oferi
daruri ale cunoasterii sale celor care nu dispuneau de
posibilitătile lui, îndată ce revenirea pe aceste
meleaguri, în 1967, a considerat-o, pe lângă regăsirea
cu ai săi, "trăirea genezei"3), iar înainte de a fi
închis ochii pentru totdeauna - 22 noiembrie 1972 -
tot acolo i-a fost gândul, dorind să construiască la
Perisor, din economiile sale, un cămin pentru bătrâni,
o scoală si o bibliotecă destinată nevăzătorilor.4)
După cursul inferior la Sf. Sava, ajuns la Liceul
Militar din Iasi, străduindu-se să se prezinte la
înăltimea îndemnului tatălui său si a exigentelor
ilustrilor săi profesori - între care Xenopol, Ralet,
Teodoreanu, Ibrăileanu, Musicescu -, a absolvit ca sef
al promotiei 1902-1903, numele fiindu-i scris pe placa
de onoare a liceului, pe care se afla si cel al
tatălui în 1874-1875 si unde avea să fie adăugat al
fratelui mai mic, Petre, în 1903-1904.5) Acelasi liceu
îl absolvise si unchiul său Ioan (Iancu) Coandă -
amiral, organizatorul Serviciului Maritim Român si
conducătorul acestuia ca si al Ligii Navale Române6) -
care a influentat pasii lui Mico în viată atât prin
pilda pionieratului său în domeniul marinei, cât si
prin călătoria oferită în Bosfor cu nava "Dobrogea" si
prin călăuzirea lui în demersurile brevetării
inventiilor.
Anii de la Iasi (1899-1903)7) au pus baze temeinice
formatiei sale stiintifice si tehnice. Nu numai că
atunci a avut primele încercări în tehnică, dar în
această perioadă a deslusit tainele stiintelor, a
"pătruns în universul si poezia matematicilor" si i
s-a "decis marea pasiune a vitii".8) După cum
mărturisea spre sfârsitul vietii cu ocazia unei vizite
la Iasi, a păstrat toată viata exemplul dăruirii si
tenacitătii profesorului de matematică, Ion Papană, de
la care a învătat să aprofundeze, să verifice si să se
pronunte numai atunci când are un rezultat sigur.
Acest principiu al rigurozitătii, fără de care în
stiintă nu se poate progresa, se află încorporat în
întreaga lui creatie stiintifică si tehnică, pentru
că, după cum ne asigura marele savant în 1967, "ceea
ce se învată în anii liceului este temelia
cunostintelor de mai târziu, pe care se dezvoltă
specializarea, bineînteles, în climatul evolutiv al
etapelor ce se succed".9)
Etapele care s-au succedat în formarea personalitătii
stiintifice a viitorului savant s-au dovedit intense
si fructuoase. A continuat studiile la Politehnica
Gharlottenburg-Berlin, unde a intrat în posesia altui
principiu călăuzitor în stiintă si viată: "Ce faci să
faci bine, mai bine ca înainte, cel mai bine cu
putintă"10), dorinta de autodepăsire fiindu-i
caracteristică în întreaga sa activitate creatoare; a
urmat apoi, în paralel, cursurile Universitătii din
Liege si ale Institutului de Electrotehnică
Montefiore, iar în 1909 a terminat ca sef al primei
promotii cursurile Şcolii Superioare de Aeronautică si
Constructii Mecanice din Paris. La douăzeci si patru
de ani, Henri Coandă avea studii ingineresti în
mecanică, electrotehnică, aeronautică si frigotehnie.
Într-o vacantă a studiilor de la Berlin (1906-1908),
cuprins de setea de cunoastere si îndemnat de
prieteni, a plecat la Genova si s-a îmbarcat pentru
Haifa, unde se mergea în pelerinaj la Sfântul Mormânt.
Acolo a fost atras de unele aspecte legate de
exploatarea petrolului si aprovizionarea cu apă, pe
care avea să le abordeze si aprofundeze mai târziu.
Apoi, alăturându-se unui grup de zece pelerini condus
de misionarul Pere Olivier, doctor în filozofie,
posesor al unor vaste cunostinte de istorie,
geografie, medicină si cunoscător al mai multor limbi
orientale, împreună cu care, mergând mai mult pe jos
si cu caravane de cămile, a trecut prin Ispahan,
Teheran, a străbătut Tibetul si a ajuns până la
Beijing. Dincolo de tenacitate si temeritate, pe care
si le-a verificat si consolidat, mobilul acestei
peregrinări, mărturisit spre apusul vitii, relevă o
mare sete de cunoastere ce izvorăste dintr-o profundă
conceptie umanistă, devenită imbold lăuntric si
fundament al întregii sale opere: ".cred si acum că
mi-a lipsit spiritul de aventură; tot ce-am
întreprins, tot ce-am realizat nu a fost decât o
chemare a noului, pentru cunoastere, în scopul aflării
a ceea ce mi-ar fi permis să deslusesc o m u l,
conditiile lui de viată, posibilitătile lui de creatie
într-un univers ce se dorea mereu mai larg, mai mare,
mai altfel decât până atunci, mereu mai bine dotat,
mai echilibrat azi, adică atunci, fată de trecut, de
un ieri al acelor timpuri de alaltăieri, în care să-mi
pot aduce contributia nu a unui ambitios, a unui
egocentric, ci a unui devotat ideii de ridicare a
o m u l u i prin acele mijloace pe care le oferă
tehnica în era noastră, interes si obiective care mă
animă si astăzi, care persistă".11)
Urmare a instruirii sale complexe, a cercetărilor
soldate cu cele peste sapte sute de brevete de
inventator într-o multitudine de domenii care conferă
operei sale vastitate si diversitate, personalitatea
lui Henri Coandă capătă caracter enciclopedic, motiv
pentru care savantul român a fost supranumit Leonardo
da Vincii al contemporaneitătii. Dincolo de stiintă si
tehnică, rămase pasiunea vietii, Henri Coandă s-a
apropiat cu plăcere de literatură si filozofie, a avut
realizări de mare finete în artă si a practicat
sportul,12) călăuzit fiind de un alt crez care explică
monumentalitatea operei sale: "Eu vă afirm, ca unul ce
trăiesc pentru tehnică, pentru stiintă, dar nu
neglijez artele, că, bunăoară, muzica, artele
plastice, literatura, teatrul si cinematograful, chiar
sportul sunt mai mult decât mijloace active de
destindere astfel cum sunt socotite de marea
majoritate a oamenilor din anii nostri., ele lărgesc
cunostintele, amplifică continutul lor", iar
"specializarea - continua, în 1967, marele savant
usor intrigat si pe un ton dojenitor - nu poate fi
concepută ignorând valorile umaniste ale unei culturi
care să includă variate preocupări omenesti, adică tot
ce interesează si tot ceea ce trebuie să retină omul
modern, omul zilelor noastre.Cum vreti ca omul să
caute noul, dacă nu stăpâneste trecutul, dacă nu stie
ce să ceară el de la nou?"13)
În conceptia umanistă a savantului Henri Coandă,
munca, sub diferitele ei aspecte, "e însăsi esenta
existentei noastre, fizice sau spirituale.Munca rămâne
factorul determinant, generatorul vietii noastre. Ea
ne poartă înainte spre culmile perfectiunii către care
năzuim continuu, fără să ne putem opri. Nu se cuvine
să ne oprim pentru că năzuim mereu spre alte culmi pe
drumul întrecerii omului cu natura, cu sine însusi,
tocmai prin rezolvările pe care încearcă să le aducă
problemelor vietii prin creatiile sale."14)
Expresie a umanismului său, Henri Coandă a fost un
mare patriot, antifascist convins, nu a cunoscut
egoismul, îngâmfarea, izolarea de semeni si s-a
dovedit dezinteresat de avantajele materiale, oferind
rezultatele muncii sale creatoare ca "daruri pentru
omenire". Satisfactiile sale erau în special de ordin
moral, decurgând din marea generozitate care îl
caracteriza. In întreaga sa viată, a fost animat de
gândul că ".numai atunci poti fii multumit de tine
însuti când stii că cel putin unui om, din stânga ori
din dreapta ta, i-ai împărtăsit din truda izbutirilor
tale. Şi cu cât beneficiarii sunt mai numerosi, pe
atât satisfactiile sporesc".15)
Constatăm cu mândrie că savantul român Henri Coandă ,
prin truda sa, a oferit omenirii enorm de mult, de
înaltă calitate si cu eficientă sporită, pentru a
usura viata oamenilor, pentru a o îmbunătăti, fiind în
permanentă preocupat ca inventiile sale să producă mai
mult, mai repede, mai bine, cu consumuri reduse si
fără poluare. "Domeniile stiintei - mărturisea
savantul în 1968 - sunt atât de vaste si atrăgătoare
că nu m-am putut abtine de a le atinge mai pe toate.
Dacă în aerodinamică am un oarecare renume, asta nu
înseamnă că nu am găsit în alte branse câteva lucruri
interesante . în biologie, electronică,
cristalografie, studiile spatiale, hidrodinamică,
studiul apei în general, optică, termodinamică,
energie nucleară si asa mai departe."16)
Iată de ce putem afirma că Henri Coandă nu apartine
unui domeniu sau altuia. Henri Coandă apartine
stiintei universale, în întregul ei si din toate
timpurile, stiintă aplicată la rându-i în cele mai
diverse domenii ale tehnicii de vârf de pe toate
meridianele globului.
Personalitatea enciclopedică a lui Henri Coandă
reprezintă o încununare a eforturilor perseverente ale
unei vieti octogenare închinate omului, înglobând,
totodată, spiritul creator românesc pe care savantul
l-a impus în universalitate dându-i cea mai vie
strălucire.
Rog confirmati primirea! Prof. Ion R. Popa,
Craiova, România
NOTE:
1 .Vezi pe larg V.Firoiu "Convorbiri cu Henri Coandă",
Ed. Albatros, 1971, p. 33-44;
2. Cf. V. Firoiu, Op. cit., p.50-53;
3. Apud V.Firoiu, Op. cit., p 245;
4. Scrisoare către Paul Vasilescu expediată de către
prof. V. Staicu la 5 ianuarie 1978, în "Documentar
Henri Coandă" aflat la Liceul Teoretic "Henri Coandă"
din Craiova;
5. Aurel Leon, "Umbre", vol. IV, Junimea, Iasi, 1979,
p. 25-30;
6. V. Firoiu, Op. cit, p. 39;
7. Ing. Ion N. Iacovachi, dr.Ion V. T. Cojocaru,
"Henri Coandă", Ed. Stiintifică si Enciclopedică,
Bucuresti, 1983, 228;
8. Apud V. Firiou, Op. cit, p.25-30;
9. Ibidem, p.276;
10. Ibidem, p.188;
11. Ibidem, p. 95-96;
12. Edmond Nicolau, I.M. Ştefan, "Oameni de
stiintă si inventatori români", Ed. Ion Creangă,
Bucuresti, 1987, p.52;
13. V. Firoiu, Op. cit.,p.284;
14. Radu Voinea, "Centenarul nasterii
savantului Henri Coandă", în "Aeromfila '86.
Catalog"(brosură), Craiova, 25-31 oct.1986;
15. V. Firoiu, Op. cit., p. 303; Vezi si Ion R.
Popa, "Henri Coandă - expresie a spiritului creator
românesc pe plan universal", în "Independentul" din 6
iunie 1992;
16.Apud Edmond Nicolau, I.M.Ştefan, Op. cit.,
p. 51.
|
Prof. Ion R. Popa, 6/4/2006 |
Contact: |
|
|
