Transilvania este inima istoricã a natunii române.
În contextul prefacerilor geopolitice proprii acestui început de mileniu, paradoxal, vocile si provocãrile revizioniste se înmulþesc în judeþul Covasna.
Ne lovim tot mai des de formulãri precum „autonomie culturalã”, „personalã”, chiar „teritorialã” si de „drepturi colective” ale minoritãþilor în raport cu majoritatea.
Regãsim în discursul unor „uniuni civice” si „consilii naþionale” maghiare, formulãri s nuanþe ale unui secol apus, în condiþiile în care, asa cum au subliniat participanþii la Congresul Federaþiei Grupurilor Etnice din Europa (2005), România a rezolvat în mod exempalr problema minoritãþilor etnice.
Odatã cu apropierea datei de 4 iunie, aceste abordãri se înteþesc.
Aniversarea semnãrii – la 4 iunie 1920 - a tratatului de Pace de la Trianon – document internaþional de o covârºitoare însemnãtate – trezeste nostalgii nefireºti, pentru construcþii artificiale din punct de vedere politic ºi social, pentru conglomerate neînchegate din punct de vedere geografic ºi etnic, structuri de mult apuse.
Revoluþiile naþionale din toamna anului 1918 au pus capãt acestei stãri de lucruri, aflatã în flagrantã contradicþie cu dreptul istoric.
Naþiuni îndreptãþite ºi-au câºtigat atunci libertatea pentru care luptaserã generaþie dupã generaþie.
Tratatul de Pace de la Trianon nu a nedreptãþit în nici un fel Ungaria, iar frontierele fixate acesteia nu au fost rezultatul unui act arbitrar, de „rãzbunare”, cum susþin astãzi contestatarii Tratatului.
Hotarele Ungariei au fost stabilite de o comisie formatã din 8 experþi (câte doi din partea Franþei, Italiei, Angliei ºi SUA), comisie ce a lucrat pe baza recomandãrilor elaborate anterior de cãtre Comitetul de Studii Francez, Departamentul pentru Informaþii Politice al „Foreign Office”-ului ºi o comisie americanã.
Transilvania este inima istoricã a naþiunii române.
Din Transilvania au pornit primii voievozi descãlecãtori spre Þara Româneascã ºi Moldova.
În Transilvania s-a nãscut mirajul regatului dac.
Ea a fost etapa esenþialã, datoritã complexei încãrcãturi simbolice, spre înfãptuirea unirii sub sceptrul lui Mihai Viteazul.
Mai mult, recuperarea ei a motivat intrarea României în prima conflagraþie mondialã.
As cum prevede articolul 45 di Tratatul de la Trianon (publicat în Monitorul Oficial din 21 septembrie 1920), „Ungaria renunþã în ceea ce o privese, în favoarea României, la toate drepturile ºi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii Austro-Ungare, situate dincolo de fruntaliile Ungariei”.
În consecinþã, România nu a fost o creaþie a Pãcii de la Paris din 1919 – 1920. nu a fost ºi nu este un „efect” al Trianon-ului.
A fost o refacere modernã, etapizatã, a regatului dac, a Daciei Felix, a statului de la 1600, gânditã ºi realizatã de oameni de stat romvni, de fiecare datã cu susþinere naþionalã.
Voinþa popoarelor s-a exprimat în zilele de octombrie s noiembrie 1918, când dubla monarhie s-a prãbuºit.
Evenimentele care s-au desfãsrat de atunci sunt tot atvtea mãrturii despre simþãmintele naþionalitãþilor supuse odinioarã „coroanei Sfântului ªtefan.”
În deplin consens cu realitatea istoricã, cu voinþa popoarelor din zona noastrã geograficã, Tratatul de Pace de la Trianon a fost un act profund realist, rezultat al evoluþiei istorice.
Urmare a Tratatului de Pace de la Trianon si conform articolului 1 din Constituþie, România este stat unitar si idivizibil.
Si totusi, la iniþiativa unor „uniuni civice”, „consilii naþionale” si cu sprijinul unor „tineri ardeleni” binevoitori, în România se încearcã organizarea unor referendum-uri pentru autonomie pe criterii etnice ºi se contestã prevederile unor tratate internaþionale juste ºi valabile.
Aceeasi Constituþie a României garanteazã minoritãþilor etnice dreptul de a-si pãstra si promova identitatea si valorile tradiþionale.
Dar demersurile federaliste, revansarde si reabilitarea criminalilor de rãzboi si transformarea acestora în simboluri ale „luptei” separatiste nu înseamnã nici pãstrare, nici promovare de culturã sau traditii!
|
Greg Gill 6/3/2006 |
Contact: |
|
|
