Remember: Tiganca 22 iunie 1941
Daca ar fi sa se intocmeasca o harta a localitatilor unde romanii au dat batalii mari, decisive, dintre toponimele glorioase care ar compune-o, intrate in memoria nationala, ca Posada si Rovine, Podul Inalt si Calugareni, Plevna si Grivita, Marasti, Marasesti si Oituz, n-ar putea sa lipseasca unul, cu o rezonanta, inca, inabusita: Tiganca. Pe harta mea de suflet, eu l-am asezat dintru inceput printre locurile mitice care o alcatuiesc. Acele locuri si oamenii care le-au nemurit, despre care le-a vorbit Mihail Kogalniceanu, studentilor sai de la Academia Mihaileana din Iasi, cu ocazia inaugurarii, in anul 1843, a Catedrei de Istorie Nationala, ce ii fusese atunci incredintata, lui, tanarului profesor de 26 de ani: “Inima mi se bate cand aud rostindu-se numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul. Da, domnii mei! Si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru Romania, sunt mai mult decat Alexandru cel Mare, decat Hanibal, decat Cezar. Acestia sunt eroii lumii, pe cand cei dintai sunt eroii Patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile si izbanzile de la Racova si Calugareni imi apar mai stralucitoare decat acelea de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de Romani.”
In plus, in planul afectivitatii si al mandriei mele patriotice “locale”, Tiganca vine sa intregeasca triunghiul scalen, avand in celelalte doua colturi Albota mea natala si Cahulul, capitala judetului nostru comun, de pe malul stang al Prutului, care delimiteaza un perimetru sacru pentru mine.
Tiganca, localitate asezata fata in fata cu Falciul, batranul targ cantemiresc, de pe malul drept al Prutului, oprit din splendida-i inflorire de ruperea in doua a Moldovei, la 1812, reprezinta un varf de tensiune al istoriei noastre si a iesit din anonimatul de asezare marunta in zilele ce au urmat ordinului istoric, dat de comandantul suprem al Armatei Romane, generalul Ion Antonescu, in zorii zilei de 22 iunie 1941: “Ostasi, va ordon: treceti Prutul!”.
A iesit impreuna cu un termen militar: cap de pod. Acel cap de pod, presarat cu movilitele alungite ale mormintelor, in care au ramas sa doarma eroii contopiti pe totdeauna cu pamantul pe care l-au dezrobit, a fost totodata arcul de triumf pe sub care a trecut ostirea romana, ca sa elibereze teritoriile rapite de URSS in vara cumplita a anului 1940 (“partile deslipite ale Moldovei” – numea Kogalniceanu Bucovina si Basarabia). Vara aceea, in care se canta, cu puterea iradianta de sustinere morala si de mobilizare a cantecelor ce ne-au insotit istoria: “Nu uitam ciuntirile din glie/ Mai avem si noi ceva de spus”.
Si am spus! Am inceput sa spunem la Tiganca!
Ar fi putut sa inceapa, atunci, o noua cronologie. Ca in versurile pe care Aron Cotrus i le-a inchinat lui Horea: “Te-ai ridicat darz, pietros, viforos / si-ai despicat in doua istoria”. Secolul al douazecilea, in care au incaput si Marastii, si Marasestii, si Oituzul, si Tiganca, si Epurenii, si Cania, si atatea alte toponime eroice, ar fi putut, ar fi trebuit sa insemne pentru noi, romanii, o noua, dreapta Facere a Lumii. O meritam! Dar, incaputa pe mana sovietica, balanta justitiei istorice n-a putut sa se incline spre adevar, spre dreptate. Aura satucului de pe Prut si a luptelor epopeice, purtate acolo, n-a apucat sa straluceasca, portile Panteonului Natiunii i-au fost inchise, numele i-a fost impins in uitare fortata si chiar schimbat de ocupant. Istoria imediata, care incepea la 22 iunie 1941, cu capul de pod Tiganca, n-a mai putut fi captata, dupa anul 1944, nici in planul didactic, nici in planul – de multe ori salvator – al literaturii. Lumea aceea de vitejie si de sacrificiu a ramas necartografiata.
La 65 de ani de cand a rasunat acea comanda militara: “Ostasi, va ordon: treceti Prutul!” care a ramas in istoria si in sufletul poporului roman, sa ne gandim la ce ar fi putut sa fie si n-a fost, sa evocam acel capitol major din cartea Patriei noastre, sa-l intelegem in intreaga-i complexitate si sa desprindem adevarul, atat de distorsionat in anii de calvar al Romaniei, despre eliberarea Basarabiei, a nordului Bucovinei, a Hertei, adevarul acelui Razboi de Reintregire a Tarii, pornit in zorii zilei de 22 iunie 1941. Si sa inchinam un gand pios de neuitare si de recunostinta tuturor acelora care, veniti din toate provinciile romanesti, si-au dat viata ca sa refaca rotunjimea de mar domnesc, cum atat de frumos a spus poetul, a Patriei lor.
Lacrima noastra, in limpedea-i densitate, in puritatea ei fragila, le va veghea somnul mereu – de la capul de pod Tiganca incolo, spre rasarit si peste tot de pe unde nu s-au mai intors.
|
Iulia Scutaru 6/2/2006 |
Contact: |
|
|
