Memorie si exil / cu Norman Manea
1. Sa o iau cu īnceputul: constituie perioada de deportare īntr-un lagar din Transnistria (pentru evrei) trauma de la care porneste o parte din proza dumneavostra? Cīt ati exorcizat scriind proza (mai ales īn Octombrie, ora opt) din aceasta trauma?
Trauma a existat, desigur, dar nu orice trauma devine literatura. Pentru a deveni literatura, o experienta, fie si extrema, are nevoie si de altceva decīt exorcizare. Nu exorcizare sau terapie am urmarit, īn primul rīnd, ci literatura.
2. Tocmai fiindca ati cunoscut atīt lagarele instituite de extrema dreapta, cīt si, mai tīrziu, totalitarismul comunist, care considerati ca sīnt asemanarile si deosebirile dintre cele doua isme? Si cum radiografiati astazi, cīnd polemicile s-au cordializat partial si nu mai sīnt neaparat vehemente, paralela Gulag/Holocaust?
Asemanarile tin de metode si de acelasi rezultat catastrofal. Deosebirile sīnt multe, totusi. Ideologiile erau, aparent, opuse; cea nazista a centrat accentul unui partid ateu si antiburghez pe nationalismul belicos si rasismul ucigas al Partidului national-socialist; comunismul se prezenta sub flamurile umanismului si ale marilor idealuri ale Revolutiei Franceze: egalitate, fraternitate, libertate, pervertind fiecare dintre termeni. Nazismul a fost, īntr-un fel, mai coerent, poate: si-a anuntat clar intentiile si a facut tot ce putea ca sa le realizeze. Comunismul a evoluat de la sīngeroasa cavalcada a dictaturii proletariatului la o putreda birocratie a suspiciunii si supravegherii, inventīnd mereu alte mascote pentru uzul popular. A fost diferit si felul cum si-au tratat adeptii: nazistii nu si-au masacrat propriii fideli, decīt atunci cīnd era dovedita infidelitatea, comunismul a operat ciclice campanii ucigase contra propriilor aderenti, inventīnd culpe fanteziste si eliminīnd unii dintre cei mai straluciti militanti, ca sa nu mai vorbim de numerosii oameni fara reala relatie cu ideologia. Nazismul nu oferea vreunui evreu posibilitatea de a se salva, chiar daca ar fi vrut sa se converteasca la crucea īncīrligata, comunismul propunea destule masti si capcane ale convertirii dusmanului real sau inventat. Nazismul nu a īncercat si n-a mai avut nici timp sa se reformeze; comunismul a suprimat multe īncercari de reforma si a acceptat, pīna la urma, reformarea, dar era tīrziu, īnainte de deces. Putem gasi alte diferente, as putea continua...
Holocaust si Gulag? Camasa proprie a fost dintodeauna mai aproape decīt cea a vecinului...
Dupa 40 ani de comunism, īn Est s-a simtit urgenta discutarii ultimei orori, nu a celei care a precedat-o, chiar daca nu erau chiar fara legatura. Īn Romānia, ultimul deceniu ceausist fusese infernal, mai rau ca īn Ungaria, Cehia, chiar si URSS. Ceea ce putini au fost dispusi sa dezbata īn Romānia post-comunista a fost cresterea Partidului de la circa o mie de membri dupa razboi (cu o compozitie etnica eteroclita) la circa 4 milioane īn 1989, marea majoritate de pura etnie romāneasca; proportional, probabil, cel mai mare partid comunist īn Estul Europei. Aproape toata aceasta masa de oportunisti a devenit, brusc, peste noapte, furibund anticomunista. Nu-i chiar o surpriza.
Socialismul real a fost īnfaptuit īn secolul XX īn tari īnapoiate economic si cu orīnduiri opresive. Gulagul a fost produsul morbid monstruos al acestei noi realitati. Holocaustul, produs īn conditiile stimulante ale nazismului, victorios īntr-una dintre cele mai avansate tari ale momentului si invadīnd treptat mare parte a continentului, a fost culminarea unor veacuri de antisemitism european activ, infiltrat prin biserica si cultura, īn mentalitatea populara. Holocaust, Gulag?...
Studierea Holocaustului si a implicatiilor sale a īnceput la cam 20 ani dupa finalul razboiului si continua si azi. Studierea Gulagului a īnceput dupa prabusirea comunismului si va continua. Īn Romānia a devenit o reala tema de cercetare, īn care nu putine carti au adus contributii de mare acuitate (inclusiv ale Ruxandrei Cesereanu).
Sugestia stupida ca cineva (dinafara, fireste!) ar fi interesat sa blocheze actiunea si anume cei care vor sa pastreze suprematia Holocaustului este, cum s-o numesc?... Prefer sa las cititorului libertatea de a o numi cum vrea. Pīna unde poate merge orbirea, ne-am putea īntreba? Pīna unde merge si prostia, adica oriunde...
Suferinta are portanta ei intrinseca, individuala, netranzitiva. Nici suferinta colectiva, de asemenea infernale proportii Holocaust, Gulag, genocidul armenesc, masacrele din Cambodgia, si Rwanda, cu specificitate marcata, nu se cere, neaparat comparata si, cu siguranta, nu poate fi vazuta īn termeni de competitie.
Sintagma monopolul evreiesc al suferintei, folosita cinic de unii intelectuali romāni, dupa 1989, mi se pare o atroce enormitate, usor psihanalizabila.
3. Cum va raportati fata de (ori asumati) formula de rezistenta prin cultura prin care a fost definita modalitatea de opozitie a scriitorilor romāni care au īncercat sa pacaleasca cenzura comunista si sa aiba o atitudine de opozitie fata de sistem (īn ce ma priveste, eu prefer formula de supravietuire prin cultura, considerānd termenul rezistenta prin cultura ca fiind inadecvat)?
Cultura este ea īnsasi o forma de rezistenta fata de haosul, marasmul si zadarnicia existentei. Rezistenta politica implica o actiune politica, deschis-politica.
Formula supravietuire mi se pare, da, mai potrivita... Cultura noastra codificata din timpul dictaturii comuniste nu a actionat direct, ne putem īntreba cīt a actionat, de fapt, fie si indirect. Sau, mai exact, ce efect a avut.
Scriitorul nu este neaparat un militant al strazii, chiar daca este constient de raspunderile sale cetatenesti. Nu se poate nega codul complice stabilit treptat īntre cititor si autor īn acele vremuri de handicapare colectiva surdo-muta, nici meritul celor care nu au facut compromisuri, pastrīndu-si, cu riscuri si sacrificii, integritatea.
Supravietuirea este si ea, uneori, o forma de rezistenta. Sensul politic al termenului rezistenta are, īnsa, conotatia combativa a confruntarii.
4. Datorita pataniilor pe care le-ati avut cu romanul Plicul negru (revizuit de trei ori, īn urma indicatiilor date de cenzori), cum considerati ca functiona cenzura comunista ca instrument de spalare a creierelor īn Romānia?
Nu cred ca despre o reala spalare a creierelor era vorba. Mai curīnd, operatie birocratica de rutina, facuta fara vreo reala convingere ideologica. Supunere la canonul oficial.
5. Sīnteti si autorul unui pamflet aparte la adresa regimului ceausist Despre clovni. Dictatorul si artistul. Mi s-a parut interesant īn acest eseu termenul de clovn alb pe care īl preluati de la celebrul regizor italian Federico Fellini (unul dintre regizorii mei preferati), fascinat si el de grotesc. Cum ati asimilat respectivul termen fellinian pentru a portretiza Romānia ceausista? Si de ce considerati ca nu tragicul este categoria de analiza si diagnosticare a comunismului romānesc, ci grotescul? De ce nu absurdul? A fost Romānia ceausista o tara hilara dominata de circarie?
Grotescul contine tragicul, dar distorsionat. Un tragic schimonosit, hibridizat, hilar, sardonic, casant. Mi s-a parut mai potrivit (si nu doar pentru comunismul romānesc) tocmai din cauza unui continuu proces de pervertire si carnavalizare. O lume care nu credea ceea ce scandeaza corul din care facea parte. Grimasa sireata, ipocrita dubla portretul-robot al multimii obediente.
Lipsa unei traditii de stīnga... dar si adaptabilitatea trebuie amintita, o lunga educatie īn supunere si oportunism. Pentru adversarii comunismului dar si pentru adeptii sai sinceri, tragedia a fost traita intens. Nu erau multi, īnsa, la noi, oamenii de ferme convingeri.
Absurdul nu este lipsit de grotesc, cum stim. Nici suprarealismul nu exclude grotescul. O tara sur-realista asa a numit Romānia Gregor von Rezzori, īntr-o convorbire la Bucuresti, daca nu ma īnsel, imediat dupa prabusirea tiraniei. Absurdul, suprarealismul? Poate nu este chiar īntāmplator ca Tzara si Eugen Ionescu erau romāni.
6. Accesul la dosarele procesate de Securitate īn perioada comunista este astazi aproape liber. Stelian Tanase, Bujor Nedelcovici, Paul Goma sīnt trei scriitori care si-au publicat partial aceste dosare. Considerati ca a existat īn mod programatic si special o supraveghere a scriitorilor īn perioada ceausista (si nu numai)? Ar trebui publicate pentru publicul larg cīt mai multe astfel de dosare ale scriitorilor?
Nu doar scriitorii au fost urmariti. Nu cred ca trebuie apasata separarea elitara... Īn filele, prea putine si atent selectate, pe care le-am primit din Dosarul meu, am descoperit ca eram urmarit de pe la 26 ani, cīnd nimeni nu stia ca ma pasioneaza literatura si īncerc sa scriu. Au fost multi oameni simpli ale caror dosare de urmarire sīnt īnca mai aberante decīt ale scriitorilor, nici macar motivate de suspiciunea inevitabila fata de artisti (scriitorul este un suspect, spunea Thomas Mann). Fireste, scriitorul era un justificat suspect, avea limbajul sau, adesea codificat, si avea chiar si o potentiala prezenta publica. Nu īntīmplator, sistemul onora artistii cu privilegii si pedepse speciale. Poate fi utila publicarea dosarelor? Mi-e greu sa-mi dau seama cīt mai intereseaza, azi, la aproape 20 ani de la prabusirea sistemului si dupa atītea masinatii īn arhive.
S-a vorbit, cum stiti, uneori, de industria Holocaustului...
7. Un adevarat mar al discordiei l-a constituit īn postcomunismul (cultural) romānesc privirea incisiva asupra trecutului ideologic patat al unor celebritati precum Mircea Eliade sau Emil Cioran (amāndoi mai mult decāt simpatizanti ai extremei drepte īn perioada interbelica). Ar putea fi irascibilitatea, rigiditatea si autoritarismul niste posibile trasaturi ale scriitorimii romāne care nu accepta contestarea idolilor? Sunt scriitorii marcati de un soi de romānism fundamentalist detectabil īn inconstientul nostru colectiv?
Diferenta īntre cultura si cult ramīne esentiala. Īn recentul meu volum de publicistica Plicuri si Portrete evoc o secventa cu Nichita Stanescu īn care acesta īmi relata ca umbla prin oras strigīnd: Stefan cel Mare este prezervativul istoriei romāne! Am citit, chiar īn aceste zile, un superb interviu īn Suplimentul Cultural al Poliromului īn care poetul Serban Foarta scruteaza zgura festiva de pe chipul-icoana nationala al lui Eminescu si nu ezita sa ridiculizeze cultul provincial (deopotriva mahalagesc si oficial) care ucide, de fapt, ceea ce este viu, adesea contrariant de viu, īn tumultul unui artist, al unui scriitor sau carturar. Al oricui, de fapt.
8. Poate fi fascinant pentru un scriitor jocul cu Puterea?
Orice joc este fascinant pentru artist. Īn cazul Puterii, el nu ar trebui sa uite, īnsa, avertismentul lui Nietzsche: cīnd privesti multa vreme demonul, ai grija sa nu-ti intre īn privire ceva din ceea ce scrutezi.
9. Cum definiti exilul si ce este el pentru un scriitor? De ce nu ati revenit decīt o singura data īn Romānia (īn 1997), dupa caderea comunismului?
Ucenicia burlesca a īnstrainarii - textul pe care mi l-ati cerut īn completarea acestui interviu trateaza poate mai elaborat chestiunea exilului, decīt ar face-o dialogul nostru, inevitabil restrīns.
Revenirea īn tara? Sa lasam īntrebarea fara raspuns.
Cum puteti vedea din textul-anexa am fost, totusi, din nou, pentru cīteva zile, īn 2003, īn Bucovina.
10. Lucian Raicu, Sonia Larian, M. R. Paraschivescu, Mariana Marin, Florin Mugur, Sorin Titel, Marta Petreu, Gabriela Adamesteanu si altii apar cu totii īn volumul Plicuri si Portrete, o carte despre prietenie, cu prieteni. Cīt de importanta este prietenia pentru un scriitor? Este ea o virtute magica, asa cum pare ca propuneti īn Plicuri si Portrete?
Una dintre sansele pe care mi le-a oferit literatura a fost, cred, intermedierea contactului cu virtuali prieteni, majoritatea dintre ei scriitori. Nu pot fi multi, viata īi selecteaza, pīna la urma. Amprenta dialogului afectiv si spiritual īntre prieteni este durabila si benefica, amintirea acestor stranii si puternice personalitati, fie si īn vulnerabilitate, ramīne pretioasa. Pentru mine, prieteniile au fost importante. M-a īndurerat profund moartea unor prieteni si moartea unor prietenii.
11. Octombrie, ora opt si Plicul negru au fost traduse īn principalele limbi de circulatie. Cum ati fost receptat īn strainatate? Au īnteles occidentalii si au acceptat mentalul estic, asa cum transpare acesta īn proza dumneavoastra? Si cum ati perceput receptarea romanului Īntoarcerea huliganului īn Romānia?
Receptia a fost diferita de la tara la tara si de la carte la carte. Reactiile depind de mediul cultural, de tipul sensibilitatii literare, de conjunctura. Nici īn tara nu sīnt toti lectorii pe aceeasi lungime de unda cu mentalul autorului. Nu prea se poate astepta decīt īn cazul unor critici de exceptie o profunda identificare cu textul; cīnd se īntīmpla, scriitorul descopera el īnsusi, uluit, incitante repere noi, stimulante. Confruntarea altui mediu cultural este o proba semnificativa. Cronicile mi s-au parut comprehensive. Nu a fost vorba de un mare succes de vīnzare, cartile scriitorilor din Est au rareori astfel de sanse. A fost un succes de critica, uneori spectaculos.
Cronicile romānesti la Īntoarcerea huliganului s-au datorat mai ales unor lectori tineri. Mi s-au parut, majoritatea dintre ele, inteligente si participative.
12. Cum se vede starea culturii romāne de departe, de la New York, unde locuiti de mai bine de un deceniu?
Depinde cine o vede. Americanul, chiar si consumatorul de cultura, nu prea are cum s-o vada. Eu primesc cīteva publicatii culturale din tara, sīnt cītiva prieteni de la care aflu, din cīnd īn cīnd, stiri culturale. Activitatea editoriala mi se pare dinamica, la fel si publicatiile literare, teatrul. O abundenta de talente se pare, de care Romānia nu a dus, de altfel, niciodata lipsa. Excesiva personalizare a controverselor, rumorile si tīfna provinciala, limbajul adesea frust al polemicilor, grupusculele de interese, gālceava si aglomeratia geniilor lasa, totusi, o impresie trista.
Noua generatie, conectata intens la cultura globala de azi, ar putea schimba, sa speram, atmosfera.
|
interviu de Ruxandra Cesereanu / New York 6/1/2006 |
Contact: |
|
|
