Eminescu si Grădina Maicii Domnului
Ascult imensitatea albă, care se odihneste după atâtea râuri de fulgi ce au invadat-o. Paradoxal, azi lumina mă deprimă. Ceva s-a întâmplat în lumea noastră; optimismul românului s-a înecat în spațiul de gheață. Toți ne invadează cu știri de cât de răi sunt românii, iar dacă încercăm să explicăm că negrul nu-i atât de negru, suntem catalogați ca prea legați de trecut. Deși creștinismul are aproape două mii de ani, nimeni nu se supără că sunt pomenite acele vremuri; mai mult, Vechiul Testament relatează de vremuri imemorabile. Nici un credincios nu ar considera nelalocul ei ideea de popor ales, iar la rândul lor evreii își respectă valorile și le evocă prin sărbători specifice.
Mi se pare greu de înțeles de ce unii dintre noi refuză să vadă niste adevăruri spuse de alții. Referirea la poporul român care a fost strălucitor si va fi apare, în diferite forme, de pe vremea lui Herodot (și chiar mult mai înainte) până în 1999 - la Papa Ioan Paul al II-lea.
Poate cea mai veche referire este cea din Geneză în care niște greci au identificat Havila ca anagrama Valahiei. Apar afirmații alegorice deosebite și în Cartea apocrifă a lui Enoh.
Herodot ne transmite un mesaj a cărui consecință este Uniunea Europeană: Cei mai numeroși după inzi sunt tracii și dacă ar fi și uniți ar fi cei mai puternici. Tot în Istorii îi prezintă și pe geți ca fiind cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Acum aproape două mii cinci sute de ani Herodot ne prevedea un viitor deosebit, dacă vom fi uniți. A urmat Iordanes (blamat de unii), susținut (împotriva opziției chiar a unor români) de italianul Carlo Troya - care a explicat cu argumente istorice eroarea grafică care a transformat getul în got.
Nostradamus a scris fără codificare despre poporul român de pe paralela 45. Mesopotamia Europei (în evul mediu toți ne spuneau vlahi) a fost și va fi strălucitoare, preciza el. Pentru cei care consideră că istoria începe în Sumer aceste afirmații par de-a dreptul inacceptabile.
Mihai Eminescu, pe care unii nu-l pot înțelege (și-l dezaprobă) a lăsat în poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie o adevărată revelație și un îndemn pentru realizarea ei. Era cunoscută în antichitate ca Țara Albinelor și avea un puternic sacerdoțiu format din pleistoi, ce consumau doar lapte și miere (acel simbol al Țării Făgăduinței din Geneză) - asa cum relatează si Flavius Josephus. Astfel dulce Românie nu este un compliment gratuit. Cred că atunci când afirma despre trecutul mare, mare viitor Eminescu era conștient de destinul țării. În unele concepte filozofice există ideea unui botez de foc, care purifică sufletul. Prin jertfa de sânge a neamului, se poate arde dușmanul interior. La geto-daci, ca și la popoarele germanice, era credința că eroii ajung la Zalmoxis sau în Walhala. Această purificare, susținută de credință și iubire, ține aprins focul veșnic al țării - foc care atrage entități superioare, precum îngerii iubirii și păcii. Descoperirea din 1961 a tăblițelor de la Tărtăria, prin scrisul de pe ele mai vechi decât primele scrieri sumeriene cu două mii de ani (5.500 îHr.), avea să schimbe viziunea despre trecut și să dea sens expresiilor Mesopotamia Europei și La trecutu-ți mare, mare viitor!.
Cuvintele Papei Ioan Paul al II lea, în 1999, la sfințirea locului pentru Catedrala Întregirii Neamului, au confirmat încă odată ceea ce unii stiu si alții refuză să înțeleagă. El a afirmat că România este Grădina Maicii Domnului si că a venit să contemple chipul lui Iisus în Biserica noastră. Cred că acelasi lucru îl înțelegea și Eminescu atunci când compara țara cu o fecioară, mireasă a îngerului ce va coborâ pentru a gusta din raiul ceresc.
Noi avem marea sansă să contribuim la materializarea înaltelor aspirații sau previziuni ale înaintașilor. Este adevărat că în fiecare din noi există capacitatea de cunoastere a binelui si răului, că atunci când se dezvoltă latura spirituală ea rămâne uneori vremelnic ancorată si în manifestări mai puțin înalte, dar putem să găsim în noi forța ca să înclinăm balanța spre bine. Nu putem irosi aceast dar hărăzit doar pentru că exită si uscături în pădure. Chiar si uscăturile sunt bune pentru focul schimbării si evoluției. Dacă n-ar exista astfel de acțiuni negative n-ar fi fost date cele zece porunci, n-ar fi trebuit să fie nici învățătorii biblici - care sunt dovata realității umane actuale în spațiul culturii crestine; singuri putem alege drumul fie spre lumina iubirii si înțelepciunii, fie spre întunericul nesiguranței si remuscărilor.
|
de Camelia Tripon 5/30/2006 |
Contact: |
|
|
