Contrapunct in cotidian - Lumina lunii Mai
Poate cineva spune ca luna mai nu este este una din cele mai asteptate luni ale anului? Suntem bombardati de frumos: auzul ne este gâdilat de ciripitul pasarilor, vazul ne este inundat de culorile liliacului si lalelelor, miresmele de tei ne încânta mirosul. E ca si când tot corpul ar respira în luna mai altfel decât în tot restul anului. Oare datorita acestei unicitati se sarbatoreste, în a doua duminica din mai ziua mamei?
Societatea recunoaste personalitati artistice si stiintifice. Existĺ premiile Nobel si multe alte premii destinate acestor personalitati, dar, în afara acestei zile din luna mai, nu existĺ nici o altĺ recunoastere socialĺ a meritului mamelor, desi acestea au un rol esential în formarea viitoarelor personalitati.
Termenul “Ziua mamei” mi se pare cam general, caci pentru fiecare om “mama lui” e unica pe lume. Dar când eram mica, eu credeam ca mamele copiilor din jurul meu arata exact ca mama mea. Desi eram constienta ca mama mea avea o anumita fizionomie si ca mama prietenei mele Marica avea o alta, eu credeam ca toti copiii o vad pe mama lor exact asa cum o vedeam eu pe mama mea. Mama Maricai era tânara si frumoasa, iar eu o întrebam pe mama de ce nu era la fel de tânara si de frumoasa ca mama Maricai.
In afara de “standardului” figurii de mama, mai credeam ca numai copiii aveau mama, dar ca oamenii mari, chiar daca strigau pe cineva “mama”, mi se parea ca aceasta era o apelatiune care nu avea nici o legatura sau asemanare cu ceea ce era “mama” pentru mine. Ideile acestea oarecum bizare mi-erau clare si de nezdruncinat. Poate ca faceam o asociatie între “mama frumoasa” si “prajiturele de casa”, având în vedere ca mama Maricai facea niste prajiturele nemaipomenite. Mama îmi repeta mereu: “Unele mame stiu sa faca mâncare, altele sa scrie carti”. Treaba cu cartile, sa fiu sincera, nu ma entuziasma, nici nu prea vedeam utilitatea mai mare a cartilor decât a prajiturelelor si ma miram cum importanta unor prajituri (evaluata de mine ca fiind uriasa) putea fi comparata cu cea a unei carti (evaluata de mine la a fi aproape nula), dar nu insistam.
In ziua de astazi rolurile de mama-tata s-au mai schimbat, dar pe vremea când eram eu copil sarcinile fiecaruia erau definite si destul de inflexibile: tatii lucrau si mamele erau casnice chiar daca aveau studii. Mama mea era o exceptie, era singura dintre prietenele ei care exercita o profesie. Nu avea timp de mine, lucru cu care nu ma puteam obisnui. Când îi cerseam atentia, îmi dadea voie sa o pieptan cu conditia sa tac din gura ca sa poata citi. Eu ma conformam si obtineam, ca rasplata, lectura cu voce tare a unei povesti dintr-o carte cu poze. Lacrimam de emotie si stateam nemiscata pentru ca nu cumva mama sa întrerupa lectura si vraja sa se termine. Doream ca timpul acela sa se prelungeasca la infinit.
Abea la maturitate am patruns în tainele unora din dilemele ce mi-au framântat tineretea. Am inteles cât de multa dreptate avea vulpea când îi spunea Micului Print al lui Saint-Exupery cât de important era timpul petrecut de el ca sa-si îngrijeasca unicul trandafir. Si am mai inteles ca iubirea de mama poate exista nu numai fata de copilul pe care l-ai nascut, ci fata de orice copil caruia i-ai daruit cu trup si suflet din timpul tau. Nu putine profesoare traiesc cu senzatia ca fosti elevi au fost de fapt copiii lor. Multe familii care adopta copii dezvolta relatii de puternica iubire între copii si parinti. De aceea, cred, cuvantul “mama” este un cuvant generic care le cuprinde nu numai pe mamele noastre, ci pe toate femeile care s-au dedicat într-o forma oarecare copiilor altora. Pe toate acestea le sarbatorim în luna mai.
Când am fost la randul meu mama, am încercat sa le fac pe toate, si sa-mi exercit profesia, si sa gatesc si sa petrec timp cu fiul. Daca ast~zi l-as întreba cum apreciaza efortul meu de a-i fi facut prajiturele când a fost mic, mi-ar raspunde cu un ton mirat ca era normal sa-i fi facut prajituri, de ce-l mai întreb? Hm….Normal!
Anul trecut am lichidat apartamentul mamei donând facultatii de Arta Plastica vreo doua sute de volume indicate de ea. Selectia m-a tulburat, caci am dat peste fotografii si carti pe care mi le aminteam din copilarie. Dar cel mai emotionant moment s-a petrecut când, alegând cu o prietena a mamei cartile, aceasta mi-a spus:
“Stiati ca d-na Pavel vorbea în ultima vreme foarte mult despre dv?”
“Nu, nu stiam” am raspuns.
“Da, parca niciodata nu a vorbit atât de mult de dv ca in ultima perioada si ultimul ei gând înainte de a se stinge a fost îndreptat spre dv.
Incercasem în disperare sa dau telefon în România în acele zile dinainte de Craciun, dar nu reusisem sa prind legatura. A plecat brusc fara sa ne fi putut lua ramas bun. M-a parasit ea, mama mea, care nu mi-a facut prajiturele când eram mica, dar care m-a lasat sa stau (cuminte) printre cartile ei!
Exista o zi în luna mai în care fiecare îsi îndreapta gândurile catre lumina iubirii mamei sale, lumina ce va arde plapând dar vesnic, ca o lumânare pe care nimeni si niciodata nu o va putea stinge.
|
Veronica Pavel Lerner 5/21/2006 |
Contact: |
|
|
