Contributia Familiei Coandă la cucerirea Independentei, la formarea si afirmarea statului national unitar român
"Cum vreti ca omul să caute noul dacă nu
stăpâneste trecutul, dacă nu stie ce să ceară el de la
nou?"
HENRI COANDĂ
Henri Coandă - savantul care a dat peste 250 "daruri
pentru omenire" cu peste 700 brevete în cele mai
diverse domenii ale stiintei si tehnicii mondiale ce
i-au atras aprecierea de a fi fost unul dintre cei mai
activi oameni de stiintă ai secolului al XX-lea - s-a
născut la 7 iunie 1886 în Bucuresti, al doilea între
cei sapte copii ai generalului Coandă, descinzând
dintr-o familie care a străbătut orizonturile istoriei
de la Boierii Craiovesti si Cezieni până în zilele
noastre cu relevante semnificative în multe din
momentele cruciale ale devenirii noastre ca natiune si
ca stat national cu drepturi depline în marea
comunitate a statelor lumii.1
Tatăl savantului,Constantin M. Coandă - general al
armatei române, purtător a 58 de medalii, ordine si
distinctii pentru faptele sale în slujba tării - s-a
născut la Craiova, în 1856, si a participat la
Războiul de Independentă ca sublocotenent de
artilerie. La începutul ostilitătilor româno-turce, a
luat parte la apărarea malului românesc al Dunării, la
Calafat; apoi, bateria sa a fost mutată la Bechet,
unde a fost rănit lângă tunul aflat sub comanda sa.
Refăcut partial în spitalul de campanie,
sublocotenentul Coandă s-a întors la baterie, fiind
decorat cu "Virtutea Militară" de aur.
Trecut la sud de Dunăre, Constantin Coandă a luat
parte la asaltul Grivitei. Când comandantul bateriei
a căzut răpus de inamic, sublocotenentul Coandă a
preluat comanda continuând îndeplinirea misiunii
subunitătii. Mai mult, observând că batalionul de
infanterie comandat de maiorul Al. Candiano Popescu,
coplesit de fortele inamice, a fost nevoit să bată în
retragere, a intervenit cu tunarii săi în bătălia
purtată corp la corp, ajutându-l pe maior să-si
recapete pozitia. Drept multumire, comandantul
batalionului i-a dăruit propriul ceasornic, cu care
Coandă s-a mândrit toată viata ("L-am dobândit la
Grivita, în luptele cu turcii"), chiar si atunci când
se afla în cele mai înalte cercuri europene.2
După nouăzeci si unu de ani, fiul acestuia, Henri
Coandă, a făcut cunoscută o întâmplare mai putin
obisnuită de pe frontul din Balcani.3 În armata română
exista un sergent de trupă care desfăsura, în paralel
cu operatiunile generale, un război pe cont propriu în
care antrena adepti. Chiar dacă incursiunile sale în
dispozitivul otoman s-au soldat cu succese de răsunet
si servicii mari aduse armatei române, acestea puteau
periclita operatiunile de ansamblu si viata
participantilor, constituind acte de indisciplină
militară. Locotenentul C. Coandă a fost desemnat să
ancheteze cazul. După cercetări minutioase, a înaintat
raportul, pe care comandamentul si l-a însusit
întocmai, în care propunea ca sergentul de trupă
Averescu Alexandru pentru actele sale de indisciplină
să fie pedepsit cu zece zile de arest, iar pentru
faptele sale de bravură să fie decorat cu "Virtutea
Militară" si citat pe brigadă. Episodul i-a
împrietenit pe cei doi bravi ostasi si fostul sergent
de trupă a continuat să-l respecte pe Coandă chiar si
atunci când a devenit superiorul acestuia în ierarhia
militară, maresal al armatei române.
Tot pe frontul din Balcani, C. Coandă s-a
împrietenit cu pictorul Nicolae Grigorescu, pe care
l-a ajutat să-si aleagă decorurile si să pătrundă
detaliile si subtilitătile tehnico-tactice ale
scenelor de luptă pe care le admirăm pe pânzele
artistului.
Pentru faptele sale de arme, tânărul Constantin M.
Coandă a fost înaintat, încă pe frontul din Balcani
fiind, la gradul de locotenent de artilerie. Că
independenta, încununare a statului national român,
i-a rămas crez si călăuză, o dovedesc nu numai
actiunile si misiunile pe care le-a îndeplinit până la
apusul vietii (1932), ci si faptul că, înainte de a fi
murit, a donat economiile sale (100.000 lei)
Societătii "Virtutea Militară" pentru ajutorarea
veteranilor nevoiasi ai Războiului Neatârnării4.
După studii strălucite la Şcoala Superioară de
Artilerie de la Fontainbleau, simultan urmând
cursurile Sorbonei, Constantin Coandă si-a pus
pregătirea dobândită în slujba Marelui Stat Major al
armatei si formării unei pleiade de cadre militare si
civile atât de necesare României, ca profesor la
Şcoala de Război si la Şcoala de Poduri si Şosele. A
mai adus servicii tării ca atasat militar, înainte de
1900, la Viena, Paris si Bruxelles, făcând parte si
din delegatia română ce a participat la Conferinta de
la Haga din 1899, apoi ca Presedinte al Consiliului de
Ministri si Ministru de Externe (24 octombrie - 29
noiembrie 1918), exact în perioada când România a
reusit să depăsească prevederile nefaste ale Păcii de
la Buftea-Bucuresti, armata română primind ordinul
pentru a doua trecere a Carpatilor în vederea
eliberării Transilvaniei străbune, apoi Ministru al
Industriei si Presedinte al Senatului în două rânduri
(1920-1921 si 1926-1927)5.
Cum Războiul de Independentă a fost sustinut de
românii de pretutindeni fie sub forma participării
directe la operatiunile militare sub lozinca "Victoria
sau moartea!", fie prin donatii către front sub
sloganul "Să dăm tot ce avem mai bun bravilor nostri
ostasi!", Mihalache Coandă, tatăl lui Constantin si
bunicul lui Henri, care detinea proprietăti funciare
la Perisor-Dolj si alte câteva mosii din zonă în
arendă, a cedat frontului din Balcani întreaga recoltă
de cereale si furaje a anului 18776.
Dintre cei cinci frati ai lui Constantin M. Coandă,
Ion (Iancu) Coandă a ajuns amiral si a fost primul
comandant al bricului-scoală "Mircea", care a pregătit
în serie generatii de comandanti de navă, apoi
organizatorul si întâiul comandant al Serviciului
Maritim Român (1895). Una dintre surori, Aneta, s-a
căsătorit cu Constantin Dobrescu, colaborator al lui
Octavian Goga la Ministerul Artelor si Cultelor, în
timp ce Alina, altă soră, a avut un fiu, Rafael
Feraru, ce a căzut eroic la Turtucaia, în 1916, o
stradă din Bucuresti purtându-i numele, si o fiică,
Laura Dragomirescu, care a tradus "Faust" din limba
germană.7
Şi o parte dintre fratii savantului si-au împletit
viata si activitatea cu firul istoriei noastre
nationale. Maria s-a casătorit cu Andrei Popovici8
care a devenit general de aviatie si a comandat
faimoasa unitate Aero Grupul II pe frontul de la
Mărăsesti, a pus bazele aviatiei de transport public
în România si a Uzinelor IAR Brasov, Jeana a
participat ca infirmieră voluntară în Războiul
Reîntregirii, iar Petre si-a adus contributia la
consolidarea economică a statului national întregit,
ca petrolist pe Valea Prahovei si realizând, împreună
cu Henri si o echipă de savanti francezi adusi de
acesta, prospectiunile din 1925-1926 care au pus în
evidentă noi zone petrolifere.
Henri Coandă a avut o contributie deosebită, mai cu
seamă prin rezultatele sale în domeniul stiintei si
tehnicii, la scrierea istoriei aviatiei. După primul
zbor din lume cu un avion cu reactie, "Coandă 1910",
între anii 1911 si 1914, tânărul Coandă a lucrat la
Uzinele Bristol din Anglia9, unde a creat noi tipuri
de avioane, atât pentru instruirea pilotilor cât si
bombardiere care aveau să fie folosite în timpul
primei conflagratii mondiale.
În 1913, la izbucnirea celui de-al doilea Război
Balcanic, Henri Coandă s-a prezentat la unitatea de
artilerie de care apartinea ca sublocotenent în
rezervă. Totodată, România dispunea de mai multe
aparate de zbor livrate de Bristol, fiind printre
primele tări care au folosit aviatia în operatiuni de
front.10
În 1914, Henri Coandă a demisionat de la Bristol si
a trecut în Franta - patria celor mai multe din
creatiile sale stiintifice si tehnice - asumându-si
misiunea de a construi noi tipuri de avioane necesare
aliatilor. La intrarea României în război, în 1916,
tara noastră a acceptat ca savantul să rămână în
Franta, unde deja avea lucrări în desfăsurare pe care
nu le putea continua nimeni altul si, oricum, de acolo
putea servi mai bine cauza aliatilor. În Franta, pe
timpul războiului11, Coandă a creat patru noi tipuri
de avioane. Dintre acestea, unul era destinat
operatiunilor de recunoastere în folosul artileriei,
altul era un bombardier dotat cu tun fără recul, tot
creatie de ultimă oră a sa, al treilea, superior
primelor două ca dotare, acoperea o distantă de
actiune de 1800 km, fiind considerat o adevărată
unitate de artilerie zburătoare, premieră mondială în
domeniu. În timp ce era Consilier la Ministerul
Aerului al Frantei, constatând necesitatea imperioasă
a cresterii eficacitătii aviatiei în raport cu cea
inamică, a realizat aparate de ochire folosite de
avioanele aflate în zbor pentru lansarea de torpile
aeriene.
În conditiile dezastrului produs de război, ale
dezorganizării economiei, lipsei de materii prime, cât
si ale stringentei cu care se punea problema refacerii
fondului locativ, a resurselor agro-alimentare, a
mijloacelor si căilor de transport, Henri Coandă si-a
dedicat geniul creator, fundamentat pe o solidă
conceptie umanistă12, acestor deziderate acute ale
umanitătii, găsind solutii noi în domeniul
materialelor de constructii, al urbanisticii si
arhitectonicii, al cresterii rapide si ample a
productiei agro-alimentare, în realizarea a noi căi si
mijloace de transport, al sporirii surselor energetice
etc, care aveau să contribuie substantial la avântul
economiei mai multor tări europene din perioada
interbelică, între care si România13.
Convins că omul - oriunde ar trăi si ar muncii - este
purtătorul unor efluvii ale pământului natal, Henri
Coandă a dovedit că a rămas toată viata legat de tara
sa, de strămosii săi. Înainte de a fi trecut în
eternitate (1972), meditând la independenta tării si
la propăsirea natiunii române, savantul octogenar
afirma: "României .îi doresc atâtea succese pentru a
reusi cu bogătiile ei naturale si puterea de creatie
a creierului românesc. să-si asigure independenta,
tihna si libertatea depline, strălucirea prestigiului
pe care-l merită în lume. România are acest drept prin
întelepciunea mostenită din străbuni, prin eroismul
înaintasilor - investitii sacre autentificate în
universalitate - si prin credinta în progresul
generatiilor contemporane ale acestui înzestrat
popor"14.
În concluzie, putem afirma că Familia Coandă a fost o
prezentă activă în istoria românească adăugându-i noi
virtuti prin faptele si creatiile sale în stiintă,
tehnică, economie, artă, literatură, diplomatie si pe
câmpul de luptă.
Ca o chintesentă a înaintasilor săi, Henri Coandă a
întruchipat spiritul creator românesc, pe care l-a
înnobilat cu personalitatea lui enciclopedică, făcând
ca numele de român să capete noi si strălucite
semnificatii în lume.
Note:
1. Vezi pe larg Ion R. Popa, Mari familii oltenesti -
Coandă , în "Ramuri", nr.7, 8/1995;
2. V.Firoiu, Convorbiri cu Henri Coandă, Ed. Albatros,
1971, p.31-34; (Vezi si Ion R. Popa, Henri Coandă -
traditii istorice, în Magazin Istoric nr.7/1993, p.
93);
3. Ibidem, p. 57-62;
4. G.Dimitriu-Serea, Scrisoare către Paul Vasilescu
expediată din Bucuresti la 1 aprilie 1978, aflată în
"Documentar Henri Coandă" la L.T. "Henri Coandă" din
Craiova;
5. Ion N. Iacovachi, Ion V.T. Cojocaru, Henri Coandă,
Ed. Ştiintifică si Enciclopedică, Bucuresti, 1983,
p.14-15;
6. Ion R. Popa, Henri Coandă - descendentul unei vechi
familii oltenesti cu profunde implicatii în istoria
tării, în "Jurnal de Craiova" nr. 16/1993;
7. V. Firoiu, Op. cit.,p. 31-39;
8. V. Tonceanu, Pe frontul de la Mărăsesti, în "Sport
si Tehnică" nr.8/1967, p.6,7;
9. Geoff Green, Bristol Aerospace, în "Science 1910",
p. 18-23;
10. Gh. Negrescu, Din Amintirile unui vechi aviator,
Ed. Militară, Bucuresti, 1977, p.66-73;
11. Matei I. Oroveanu, Începuturile creatiei tehnice
aeronautice românesti 1880-1918, Ed. Militară, 1981,
p. 123-149, 258; Vezi si Gh. Zarioiu, Contributia lui
Henri Coandă la dezvoltarea avioanelor vremii, în
"Contemporanul" nr. 35/1986, p. 5-6 si nr. 37/1986, p
6;
12. Ion R. Popa, Umanismul unui savant- Henri Coandă,
în "Ramuri" nr.10, 11, 12/1993, p.9;
13. Edmond Nicolau, I. M. Ştefan, 100 oameni de
stiintă si inventatori români, Ed. Ion Creangă,
Bucuresti, 1987, p.50-57; Vezi si V.T. Mures, Henri
Coandă, ilustru reprezentant al stiintei contemporane,
în "Sport si Tehnică"nr. 6/1971, p.2;
14. Apud D. St. Andreescu, Omagiu marelui nostru
savant, Henri Coandă, în "Viata Militară" nr. 7/1997.
|
Prof. Ion R. Popa 5/18/2006 |
Contact: |
|
|
