MAMA, TEMELIA FAMILIEI CRESTINE
Omul, creat de Dumnezeu, de la început a trait în familie care a fost cel dintâi nucleu social cea dintâi forma a vietii de obste, temelia vietii sociale.
Conform învătăturii Sfintei noastre Biserici, familia este un asezământ dumnezeiesc, rânduit odată cu crearea omului (Fac. 1, 27-28), singura forma de convietuire normală dintre sexe. Prima familie a fost întemeiată de Dumnezeu în rai. Legatura dintre barbat si femeie este mai puternică decât orice alta legătura de sânge "Pentru aceea va lasa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de sotia sa si vor fi amândoi un trup" (Fac. 2, 24).
În Noul Testament, căsătoria nu numai că a fost binecuvântată de Dumnezeu, dar a fost ridicată la rang de Sfântă Taină, legatura dintre soti întruchipând legătura dintre Hristos si Biserică. Familia crestină primeste binecuvântarea Domnului în fata Sfâtului Altar, sotii făgăduindu-si reciproc dragoste, respect, într'ajutorare "Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea si femeia bărbatului" (I Cor. 7, 3).
Avantajele pe care le ofera viata de familie, cu atmosfera ei senină, cu centralizarea preocupărilor, cu linistea si siguranta zilei de mâine nu pot fi pretuite pe deplin decât de cei care sunt beneficiarii acestora.
Rostul familiei este nasterea si cresterea copiilor, iar a familiei crestine si cresterea acestora în dragoste către Dumnezeu si sfânta Sa Biserică. Mai mult, familia crestină are importanta ei si din punct de vedere moral si social, ea oferind numeroase prilejuri si mijloace de desăvârsire socială. Alături de scoală si de Biserică, familia este unul din stâlpii societătii. Potrivit moralei ortodoxe, familia este vatra bunei cresteri a copiilor si altarul virtutilor vietii casnice. Viata de familie s'a bucurat dintotdeauna de o cinstire deosebită la noi, românii, iar când a fost trăită conform principiilor evanghelice ea a devenit izvor de evlavie si de sfintenie.
Porunca a V-a a Decalogului lui Moise glăsuieste "Cinsteste pe tatăl ăau si pe mama ta ca să-ti fie bine si să trăiesti mult pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ti-l dă tie" (Iesire 20, 12), porunca reactualizată de Mântuitorul în Noul Testament. (Mt. 19, 19). Din ea decurge îndatorirea cea mai de seamă a copiilor fată de părinti, cinstirea si ajutorarea lor la nevoie, pentru că le datorăm viata, cresterea si educatia.
Două cuvinte au, credem, cea mai mare circulatie în lume : mama si tata. Nimic nu poate egala rostirea lor. Le găsim pe buzele tuturor, de la prunci în al căror gângurit mama si tata sunt primele închegări de silabe, până la cei mai vârstnici. Mama si tata sunt cuvinte de circulatie universală, întelese făra interpret în multe din limbile pământului.
Si, într'adevăr, nu sunt cuvinte suficiente pentru a reda simtământul răspunderii în fata lui Dumnezeu si a semenilor, grija tatălui pentru a asigura în mod cinstit cele necesare familiei, pentru a imprima copiilor dragostea de muncă, de adevăr si omenie, sau continutul arzător al inimii de mamă, puterea ei de dăruire, sufletul ei vibrant la bunul mers al casei. În mintea multora dintre noi stăruie chipul drag al mamei, zbuciumul, alergăturile fără preget, privegherile ei în clipele cele mai grele din viata noastră.
Părintii nostri sunt primii învătători si îndrumători în cele bune, primii călăuzitori pe căile omeniei, ale bunei cuviinte, ale cinstei si hărniciei, ale dragostei fată de pământul unde ne-am născut si fată de Biserica în care am fost botezati, educati religios si cununati.
Datorăm, asadar, parintilor nostri trupesti o dragoste adâncă, o recunostintă vie si permanentă, o cinstire continuă si fără hotar deoarece conform învătăturii Bisericii noastre cinstirea părintilor si ajutorarea lor sunt obligatii morale de prim ordin.
Dintre toate menirile lumii acesteea, cea mai înaltătoare, cea mai frumoasă si cea mai sfântă este aceea de Mama, temelia familiei crestine. Ce poate fi mai sublim decât să dai nastere unui prunc, cu inima că un potir de trandafir, să-l cresti, să-l ocrotesti, să-l educi si să-l îndrumi continuu pentru a deveni un om adevărat ! Cu ce pot fi plătite orele de veghe si de zbucium ale unei mame la căpătâiul unui copil bolnav, dăruirea ei totală si dezinteresată pentru ca mica odraslă să devină ceva în această viată !
Cum să nu admiri credinta deplină a unei mame cu copilul grav bolnav în puterea rugăciunii către Sfânta Fecioară Maria, cea mai sfântă dintre toate mamele lumii, descrisă atât de plastic de Alexandru Vlahută în poezia "La icoană" :
"Nu se poate Făcătoarea de minuni să nu mi-l scape.
Îsi zicea mereu în gându-i.
Inima de piatră fie si'ncă s'ar zdrobi de milă
Toată jalea mea cumplită mi-oi preface-o'n rugăciune
La picioarele Prea Sfintei
Si'n cucernica'nchinare si plângând sta-voi-nainte-i
Pân'ce l-oi vedea din somnu-i ochii mari blând deschizându-i
Zâmbitor cătând spre mine si mânutele tinându-si.
Cum să nu'nteleagă, Sfânta, glasul sfintei mele plângeri".
În învătătura crestină, Prea Sfânta Fecioară Maria merită cea mai de seamă cinstire dintre toti sfintii deoarece trupul său a dat trup omenesc Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, în icoanele noastre ortodoxe, Sfânta Fecioară este întotdeauna reprezentată împreuna cu Pruncul Iisus, în postura de mamă, cea mai sfântă si desăvârsită mamă.
Putea-vom oare să uităm suvoaiele de lacrimi care scaldă noapte de noapte obrazul mamelor noastre - cei care le mai avem în viată - ramase acolo departe, peste apa cea mare, îngenunchiate în fata icoanei Preacuratei si rugându-se pentru sănătatea si ajutorul nostru, a celor ce trăiti aici, departe de locurile natale, în lumea dura a Exilului ?
Oare cum pot exista copii care nu vor să stie nimic de mamele lor, sau le batjocoresc sau chiar le maltratează ! Oare ei nu gândesc ca părintii sunt fiintele care merită cel mai mult dragostea si recunostinta. Si, din nefericire, mai există si astfel de copii care au uitat de poruncile Bisericii si de legile omeniei.
Dar astăzi este ziua Mamei. Cu adevarat, scumpe mame, sfântă vă este chemarea si exemplul. Ani de zile ne-ati veghiat, ne-ati educat, ne-ati dus la biserică si v-ati rugat continuu pentru noi. Iar când soarele vietii voastre pământesti a apus, de acolo de sus, din preajma tronului ceresc - unde cred că este locul tuturor mamelor din lume - voi continuati să trăiti în împărătia de lumină a Celui Preaînalt, iar aici, pe pământ, în amintirea copiilor vostri.
Icoana sfântă a mamei a fost evocată de marii nostri poeti. De exemplu, Mihai Eminescu murmura în poezia "Mama" :
"O, Mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze, la tine tu ma chemi
Deasupra criptei negre a negrului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt
Si bat încet în ramuri, îngână glasul tău. . .,
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu".
George Cosbuc, plecat departe de satul natal, vede imaginea mamei :
"Pe malul apei se-npletesc cărări ce duc la moară
Acolo mamă te zăresc, pe tine'ntr'o căscioară"
Iar Octavian Goga glăsuieste nostalgic :
"As vrea să fiu acuma în sat, la noi acasă
S'ascult cântarea blânda cum picură domoală
Si capul greu de gânduri să-l culc la mama-n poală"
Si acelasi Vlahută scrie sagalnic :
"Figura ta cuminte, duioasă si senină
Răsare, scumpă Mamă, din vremile acele
Ca o Madonă sfântă, scăldată în lumină".
Cât de fericite sunt sufletele unora dintre mame care continuă să trăiască peste veacuri, precum mama Macabeilor "foarte minunată si vrednică de bună pomenire" (2Macabei, 7, 20) pentru încurajarea fiilor săi de a păzi Legea Domnului, sau a mamelor crestine, ca Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, ca Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, ca Nona, mama Sfântului Grigorie de Nazianz sau Monica, mama Fericitului Augustin, care trăiesc în constiinta noastră de atâtea veacuri prin vrednicia fiilor lor ajunsi sfinti, asa cum mama lui Stefan cel Mare trăieste prin vitejia si pilduitoarea dragoste de tară, de dreptate si de adevăr a fiului său, sau asa cum Anastasia trăieste prin fiul său, marele mitropolit Andrei Saguna care o elogia în cuvinte ca acestea : "Mamei mele îi datorez dragostea de Dumnezeu si credinta ortodoxă, drumul meu în viată si duhul de jertfă care m'a călăuzit în toată opera mea".
Fiecare dintre noi am avut sau avem o mamă. Astăzi, de Ziua Mamei, dacă a trecut din această viată să-i aprindem o lumânare de ceară curată si să ne rugăm pentru vesnica odihnă a sufletului ei, iar dacă trăieste să-i ducem un cel mai frumos buchet de flori care există, să-i sărutăm cu respect mâna si să-i spunem "La multi ani, scumpă mamă !"
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toate mamele românce !
M A M A de Octavian Goga
E plin în jur de noi muzeul,
Si pare-un templu minunat,
În care mii de robi ai vietii
Vin să se spele de păcat.
Sunt călători din largul lumii,
Ce-au pribegit pe ocean,
Să-si scalde ochii în lumină
Din pânzele lui Tizian.
Stau toti cu mintea-ngenuncheată
Si-i mut cucernicul popor,
Eternitatea prinsă-n cadre
Îsi poartă sfântul ei fior.
Învins de taina mare-a clipei,
Se-nchină sufletul supus
În fata vesnicei icoane
Cu răstignirea lui Iisus.
Ce blând se uită chinuitul
De sub cununa lui de spini,
Lumina resemnării mute
E scrisă-n ochii lui senini.
Nu-l dor picioarele din carne,
Zâmbeste pasnic, iertător,
El stie că de veci învie
Acei ce pentru altii mor.
La poala crucii e Maria,
Si-n chipul ei, nespus de trist,
A zugrăvit un chin sălbatic
Penelul mester de artist.
Ea-si frânge mâinile si geme,
În gândul ei a-ncremenit :
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.
O văd si mă întreb, pe gânduri,
De rostul nepătrunsei firi :
De ce si chinul unei mame
E-n pretul unei mântuiri ?
O văd si simt în suflet patimi
Din traiul nostru măsurat,
Toti răstignitii mici ai sortii
Pe rând, în minte, mi s-abat ...
Si stau pierdut . . . În jur de mine
Se schimb-al oamenilor val ...
Ce-o fi făcând acum o mama
Acolo-n satul din Ardeal ? ...
|
Preot Dr. Cezar Vasiliu /Montreal 5/16/2006 |
Contact: |
|
|
