Mi-e dor de primavara romaneasca
Pluteste in aer mireasma primaverii si mi s-a facut un dor nebun de primavara romaneasca! Mi-e dor de primavara din timpul copilariei mele, de acel anotimp cand striga zburdalnicia copilului din noi si ne cheama indarat in tesatura de frumuseti ale primaverilor romanesti. Copil batran ce sunt! De primavara din satul copilariei mele mi-e dor, de Tiganestiul din Teleorman asezat in partea cea mai de sud a tarii unde poposea mai intai primavara si simteam ca soarelele trezea din somnul lung al iernii toate fiintele pamantului perpetuand ritualul renasterii din fiecare primavara. Mi-e dor de curtea casei cu pasaretul foind si cotcodacind, de cocosul tantos dand rotocoale in jurul gainilor, de fluturii zburand in zig-zag, de ramurelele cu muguri gata sa plesneasca, de pisica ce mergea agale prin curte pana o starnea la goana cainele suparat ca i-a trecut chiar pe sub nas, de adierea usoara a unui vanticel strecurat printre crengile incarcate de floare si de zbor de albine, de zborul bondarilor dupa care alergam rupandu-ne picioarele ca sa-i prindem si sa-i facem avioane, ori de gargaritele pe care le descantam surazand cu o retinuta taina ca sa aflam dupa directia de zbor “incotro ne-om marita”. De fiorul cantecului unui cuc ce canta ca nebunul fara oprire in nucul falnic din vecini mi-e dor, de randunelele si berzele satului care imi starneau fascinatia migratiei, ca in povestirea “Bunicul” a lui Delavrancea, de soarele care se inalta vesel si plin de viata peste casa parinteasca, de florile pomilor, ale gradinilor si ale campului si de mirosul imbatator al pamantului reavan, de zburdalniciile mieilor, iezisorilor, ale copiilor de seama mea cu care plecam la joaca si uitam sa mai ne intoarcem, iar strigatele si voia buna erau la ele acasa si de cate alte frumuseti simple, dar cu trairi adanci nu ma poarta adancul dor al primaverilor copilariei.
Si de primavara Bucurestiului tineretii mele mi-e dor. Mi-e dor de Cismigiul incarcat de florile timpurii ale magnoliilor, cu iarba cruda si cu aleile mirosind a pamant jilav, cu porumbeii gangurind, cu luciul lacului rasfrangand umbrele unduitoare ale salciilor inflorite sau apa valurind sub lopetile barcilor in care plutesc ca in vis indragostitii, cu perechile inlantuite plimbandu-se pe alei, cu toporasi si viorele si cu tigancusele vesele imbiindu-te sa cumperi flori.
Mi-e dor de acele limpezimi de soare care ne fac mai tineri si aduc in atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie. Ma trezeam facand poezii, iar inima imi canta imnuri inaltatoare in cadenta iubirii. Primavara o simteam ca pe un miracol de care aveam nevoie caci in el gaseam infinitul si simteam cum se plamadeste viata, acea viata care clocotea si in mine dand peste rascoale.
In visele mele, mai pastrez inca parfumul primaverilor tineretii mele si lumina care se limpezea si se face floare in suflet.
Si de primaverile deplinei mele maturitati mi-e dor. Le pastrez si pe ele in tainitele sufletului. Cum sa uit, cand incepand din luna martie, primavara imi trimetea primul semn - mirosul acestui anotimp, de verde crud, de vant caldicel, de pamant strapuns de firele de iarba. Apoi mi se parea ca aud cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, cum se imprastie generoasa lumina din orice rasarit de soare. Parca auzeam urzeala vietii, iar noaptea parca auzeam muzica stelelor. Incepeam sa simt dorinta de miscare. Totul mi se parea nou asa cum nu am mai vazut parca niciodata. Redescopeream lumea cu bucurie si ma redescopeream pe mine. Aveam impresia ca eu – omul neinsemnat de pana atunci – devin alt om. Simteam ca prind puteri, ca devin mai usoara, transparenta, cu o puternica aspiratie de puritate, de generozitate. Simteam ca vreau sa darui mai mult, numai sa aiba cineva nevoie de acest dar al meu pornit din prea plinul inimii. Ma trezeam rostind cuvinte bune si frumoase si vorbeam cu sufletul in glas. Fetele vesele ale oamenilor erau oglinda sufletului meu. Imi venea sa-mi iau zborul si pasii ma duceau parca pe sus, parca nu mai incapem in mine.
Primavara imi sorbea sufletul cu culorile ei suave si imi placea sa ma scald in lumina si in culorile ei. Ma scaldam si vibram in verdele regenerarii, culoarea vietii, a multumirii, a vindecarii si a concilierii contrariilor, a expansivitatii.
Ma scaldam si traiam intens in culoarea albastra, culoarea cerului senin, a aspiratiilor inalte, a trairilor interioare, a libertatii launtrice, a calmului, a iubirii altruiste, in acest anotimp al iubirii si al indragostitilor. Imi carpeam sufletul cu petice de albastru.
Imi placea sa ma scald in culoarea galbena, culoare vesela, culoarea luciditatii, a optimismului si a dragostei de viata, a cutezantei, a generozitatii, a initiativei si inventivitatii.
Imi placea sa ma purific in culoarea alba a florilor de primavara, adevarat izvor de pace, de liniste si curatenie sufleteasca, un adevarat balsam pentru toate tensiunile emotionale care calmau gandurile si sentimentele, ma alina si ma facea sa simt incarcatura spirituala a lumii ingerilor, a aspiratiilor spre sublim.
Acum in toamna vietii, pentru mine primavara este tot primavara si retraiesc visand pe rand toate etapele primaverilor vietii mele. Acestea s-au confundat cu cele ale taramurilor romanesti pe care acum le privesc doar prin sita vremii din indepartata Canada care imi ofera multe satisfactii, dar nu si o primavara ca cea romaneasca. Aici e o primavara scurta si precipitata, n-ai timp sa gusti pe indelete, n-apuci sa ai acea stare de primavara cu acel farmec special ca in Romania si in special primavara in sat.
Si atunci, cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atata primavara/ Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!
|
Elena Buica 5/9/2006 |
Contact: |
|
|
