Un nou poet - Ionut Caragea din Montreal
Patricianul OVIDIUS - poetul iubirilor, a asteptat precum vesnicia ca la Pontus-Euxin să se mai împlinească vreo minune. De fapt înteleptul tânjeste etern la nasterea unor noi discipoli. Si iată, Marea mea cea Neagră a născut un nou poet.
Tânărul pe care îl interoghez se numeste IONUT CARAGEA si s-a născut în Zodia Berbecului, mai exact la 12 aprilie 1975. Are deci 31 de ani.
Sirenele Mării l-au legănat, l-au înfăsat cu cântec si cu dulf marin - si când puiului de Om i-au mijit aripile l-au gonit spre tărmul vietii dure si adevărată, oamenilor cărora va avea să le desire poemele de care se va face vinovat.
Ionut Caragea, nume predestinat, nu stia că eu îi citisem deja un maldăr de poeme si că-i anticipasem pe nume stigmatul de poet. Nici-o urmă de timiditate. Mi-a intrat în bîrlogul laborator înalt, suplu, tuns zero si mi-a inventariat rapid interiorul cu niste priviri de sepia, chipul lui devenind uneori, realmente, invizibil. Interogatroriul continua.
Poetul Ionut Caragea citea din poemele lui cu usoare reverberatii în glas. Eu îmi pusesem falsa mască de duritate si-i conturam în minte portretul psihic-fizic-moral, pe paginsa virgină a mintii si a sufletului. Poetul dobrogean este neconformist si mereu imprevizibil. Prin poezie el discută cu auditoriul la maxima intensitate a trăirilor lui emotionale.
Adesera poezia lui poartă amprenta unor stări conflictuale duse la extremis. Poetul se luptă cu demonii personali si cu legile standard care-l hăituiesc prin cotidian. Alteori poemele lui emană melancolie, prin versuri simple, cursive, amintindu-ne de clasicii literaturii române.
In anul 2002, în tară, debutează timid pe siteul www.poezie.ro
Prin tiparul lui de proprie viziune asupra poeziei n-are ca reper decât viata.
Nu uit să vă spun că poetul în discutie este din pruncie un sportiv sadea - rugbyst. A fost campion naţional la juniori, apoi jucător în echipele de divizie natională Callatis.Mangalia,C.F.R. si Farul- Constanta. Are în valiza cu doruri o diplomă de la Facultatea de educatie fizică si sport - Universitatea OVIDIUS- Constanta.
As preciza ca în poezia româneasca a existat doar un singur rugbyst poet: Tudor George, cunoscut ca Ahoe.
In anul 2003 lasă tristă Marea Neagră si emigrează în Canada, la Montreal, în mrejele hipnoticului fluviu St. Laurent. Aici functionează ca instructor antrenor si joacă rugby în exchipa Club de Rugby du Parc Olympique, formatie cu care a cîstigat trei titluri consecutive de campioni ai provinciei Quebec. Personal, din patriotism dobrogean,si eu prigonit de pe malul Mării mele cea Neagră, mă bucur că des-
tinul mi l-a adus în pragul sufletului pe poetul-sportiv-poet - Ionut Caragea.
Sunt mândru să-i fiu nas literar si să-l dăruiesc pentru vesnicie muzelor, vietii,
cititorilor.
Bine-ai venit în arena poeziei poete IONUT CARAGEA !
Mens sana in corpore sano...
Ultimul cuvant
Am scris in piatra numele de-o schioapa
Si versuri rupte file din poveste
Tot ce-a ramas din viata este-o groapa
Si crucea care-mi da de veste
Frunze se-astern covor pe iarba ofilita
Anii adorm pe ale tamplei creste
Inima se zbate-n piept mototolita
Plang ceara lumanarile neveste
Ceasul ramane stana pe perete
Cu limba prinsa intr-un cui
Privindu-ma ca o pecete
Iscalitura nimanui
Patul ma-mbraca in vesminte
Croite lungi pin` la pamant
Albe ca neaua pe morminte
Si reci ca ultimul cuvant
Adio
----
pe furis si tam-nesam
uite-l cum viata si-o duce
spre mormant atarna-n cruce
vorba calda, vorba rece
una vine, alta trece
omul e razboi si pace
una spune, alta face
fuge cat ai zice peste
la necaz, Doamne-fereste
si se jura ca nu stie
cine e la ananghie
primul e la parastas
sa te scoata din impas
ce-i din urma-s cei dintai
gloata stau la capatai
si te roaga vehement
de un loc in testament
omul este foc si para
cand nu are-o para chioara
si te prinde si loveste
dar in ochi nu te priveste
omul cade la tocmeala
priceput la socoteala
la placinte inainte
la razboi e presedinte
uite-l ca muri sarman
au sperat lacomii-n van
a donat totul la hram
pe furis si tam-nisam
Oglinda
De ce vorbesti oglinda
mereu cu alta fata ?
Tu esti a mea osanda
in orice dimineata.
Privesc cum trece timpul,
grabit, lasandu-mi urme,
schimonosindu-mi chipul
venit dintr-alta lume,
storcandu-mi apa vietii
prin ridurile-adanci,
smulgandu-i tineretii
anii atat de dulci,
inconvoindu-mi trunchiul,
tragandu-ma de tample,
tarandu-ma-n pamantul
ce somnul o sa-l umple.
De ce ma minti oglinda
ca viata este un dar
cand anii ma colinda
cu plansete si-amar ?
De ce soptesti cuvinte
ce moartea mi le-aude ?
De ce-mi aduci aminte
ca-s iarba ce se tunde ?
Vigor Mortis
Si pietre aud pietre crapand de jale seaca
Si linistea asterne la tample promoroaca
Si bantuie-o stihie prin colturile noptii
Si mortii sunt cu viii si viii sunt cu mortii
Si cainii-si musca limba si limba li se-nnoada
Sunt javre hamesite ce suiera din coada
Si corbii se aduna, mananca dintr-o mana
Cadavre aburinde, cazute intr-o rana
Si sangele e negru si sangele incheaga
Si moartea-i viguroasa si viata este bleaga
Si viermii se indoapa din lesuri putrezite
Si porti spre izbavire ce strasnic sunt pazite
Rigor mortis
Cand cerul sucomba cu urlete sinistre
intins pe macadamuri in pantecul tenebrei
stafii intemnitate in sange de canistre
transmuta-n piromani cuprinsi de foamea febrei
starnesc din catacombe cadavrele rigide
ranjind si clantanind la mucul lumanarii
damnatii ahtiati de suflete fetide
pornesc la vanatoare in noaptea condamnarii
cand focul isi vesteste pe limba de fitil
renasterea urgiei in mijlocul naturii
pamantul isi gaseste mormantul inutil
si zambetul ingheata umil la coltul gurii
Jack Spintecatorul
Indragostit stapane de ranjetul malefic
Ucid la intamplare in visul constient
Cu jungherul transform dusmanul in hieratic
Colectionez cadavre ucise violent
Alearga muribunzii, efortul e sisific
Ordon sa se opreasca, asculta, evident
Dementa unui gand, ce sentiment magnific
Sa-i torturezi cu grija in ultimul moment
Hipnotizati, stapane, credinta le-o rectific
Rostita rugaciune cu glasul virulent
Obedient ti-aclama chipul si patetic
Esti demonul serafic din noul testament
Halloween
pe strada mea au inaltat statui
pe strada ta au daramat sicriul
in frunte mortul si-a infipt un cui
netemator a folosit burghiul
au ridicat un munte de cadavre
cu damf cocleala se scurgea din nari
rodeau din membre putrezite, javre
corbii lihniti le adresau mustrari
pe strada mea babe reinviate
croiau cu-andrele mate in ilice
pe strada ta vintre tumefiate
pocneau ca pop cornul flori din burice
pe strada mea incendiate case
pe strada ta schelete fumegande
in noaptea asta toti se tin de farse
mortii alearga suflete plapande
Umbra vietii
ai pus mainile belciug
peste trupul lanced
duhnesti suflet in cosciug
sloi, cadavrul ranced
jelesc vocile-n solfegiu
totu-i chin si vaier
had in mijloc de cortegiu
ranjetul giuvaier
canta-n cor un recviem
preotii-n altare
umbra vietii o-nviem
moarte, salutare !
Reguli nescrise
Ma supun regulii nescrise
Ce-mi canta doina uitarii,
Clipele mele-s proscrise
tacerii.
Dorintele toate sunt chinuri,
suava-i iubirea ce plange,
sperantele visuri
natange.
Povara mi-i trupul strigand,
cersind obsteasca-ndurare,
zadarnice lacrimi curgand
amare.
Destin, suferinta adanca,
ma legeni pe brate parinte,
adorm in suflet de stanca
cuvinte.
---
Tacerii natange,
amare cuvinte,
parinti de stanca,
morminte.
Amar
Ganduri amare, vorbe amare,
lungile clipe istovitoare
ce se revarsa, ce se aduna,
si buna ziua si noapte buna.
Ganduri rostite, tipete surde,
dragostea mea le intrepatrunde,
simt doar mania cum clocoteste
si o privesc si nu ma priveste.
Intamplator sau poate destinul,
Amar sau dulce il sorb ca vinul,
zilele sumbre, tulburatoare
si oare de ce…si de ce oare.
Ganduri amare, vorbe amare,
Numai dorinte chinuitoare,
Nu gusti amarul nu stii ce-aduce
Si mor ca sa ma satur de dulce.
Cu-acest poem voi stapani redute
Cu-acest poem voi stapani redute
versuri formand un nou triumvirat
Puse la loc de cinste si virtute
In templul sufletului preacurat
Cu-acest poem voi dezlega pacate
Un ultim sfant va fi eliberat
Si ranile raman pe veci uscate
Un loc in paradis rascumparat
Cu-acest poem imi fac singur dreptate
In asta lume de necercetat
Si sper ca rugii mele-n libertate
Sa ii raspunda domnul ocupat
Cu-acest poem se-nchide in cetate
Un ultim gand ce-a fost necugetat
Si corul canta un canon si poate
In cer va fi de ingeri ascultat
Cu-acest poem voi savarsi o carte
Voi fi pe doispe-a patra recitat
Si voi ciuli urechea de departe
Macar de ziua mea nu m-au uitat
Dulceata de gutui
Spune-mi cu ce cuvinte sa te hranesc la micul dejun
Intins pe painea arsa de dragoste magiun
Sorbindu-ma fierbinte romanita
Gurita cu gurita
Sau poate doresti cafea iubire ciocolatie amaruie
Topindu-ma intre buzele tale dulceata de gutuie
In fiecare dimineata pe sani o picatura ramasa
Fata-mi lipindu-se fata de masa
Spune-mi cu ce cuvinte sa te hranesc la pranz
Intre pulpele tale prins lapte de manz
Mamaliguta cu branza si carnacior
Cu ardei iute ma gusti iute usor
Sau poate doresti ardei gras umplut cu limba de porc
Cu un pic de suc de rosii din poala ti-l storc
Doua lingurite de smantana sa alunece bine
Plus garnitura de ciuperci marar si masline
Spune-mi cu ce cuvinte sa te hranesc la cina
Viu mort plec vin de butuc prind radacina
Serbet de trandafir te inrosesti domnita
Gropita cu gropita
Sau poate doresti vin alb sec izvorul nepieritor
cu piept de pui ma perpelesc in al tau cuptor
spune-mi cu ce cuvinte sa te satur cu ce cuvinte
sa-mi ramana macar un dram de viata si de minte
spune-mi cu ce cuvinte sa te satur de cuvinte
Efemer
aceleasi trepte le cobor
urcand aceleasi trepte iara
le numar incercand sa zbor
in lumea ta imaginara
pasesc pe un covor rulant
la scara planetara
timpul cadavru ambulant
cerseste o tigara
…………
inima groapa de gunoi
si scrumiera
viata inainte inapoi
doar efemera
Ielele ganduri
Pamantul mama cu o mie de sani
picta pe naframa neagra cu fum,
in grote taroase pline de scrum
urzeau destinul gnomii batrani.
Pe pajisti tesute cu umbre de noapte
copilele ganduri pictau feeria,
pitici somnambuli valsau reveria
placutelor viersuri de soapte.
Curioasa regina dalbelor zane
miji pe poteca fina de stele,
din neguri chema surorile iele
ursind nanilor fee nebune.
Infern
Picaturi de smoala, neagra,
Rauri aurii, de foc,
Bradul cu a lui beteaga,
Rai sau iad...ce-o fi...noroc !
Imi traiesc cumplita viata
Intr-un strop de fericire.
Dupa noapte, dimineata !
Dupa moarte, nemurire ?
Inca-o zi pe caldaramul
Ce morminte il presara,
Au trait, acum sunt fumul,
Dragostea de-odinioara.
Tot ce-n jurul nostru naste,
Tot ce-a fost intaia oara,
Lumanarea de la Paste,
Sufli, o stingi, ramane ceara.
Fost-ai om, acum pamantul,
Lutul galben te-nconjoara,
Nu-s nici glasuri, nu e vantul,
Sa fii frunza care zboara.
Imi traiesc zambind blestemul,
Un destin ce-n cale-astern.
Oare unde duce drumul ?
se topeste sfanta ceara
Lujerul-floare
Orice-ar veni de azi inainte,
Nu va mai fi ca prima betie.
Tu nu mai esti o fata cuminte,
Eu nu mai am acea barbatie.
Anii-au trecut grabiti, cu stupoare.
Cine-si va mai aduce aminte ?
Eu am fost lujerul, tu ai fost floare.
Te-am hranit cu atatea cuvinte.
Peste-amintiri se lasa tacere
Si iubirea pe limba ei piere.
Ce-a ramas intre noi...sunt mistere.
Acum imi voi lua “la revedere”.
Macabru
Las viermii sa-mi asculte
in sunet descompus
refrenul carnii moarte
umplute de humus,
las dintii sa-ncolteasca
prin buze germinate
si limba sa-mi rodeasca
in cheaguri dantelate,
las ochii sa isi scurga
urdoarea printre gene
si nasul sa-si prelinga
mucoasele perene,
las burta-nsarcinata
sa nasca mate fierte
duhoarea emanata
sa treaca prin perete,
las corbii sa lesine
pe cripta-ngalbenita
si lupii sa suspine
de foamea rascolita,
las mortii sa se-ntoarca
cu totii in mormant
pe veci sa putrezeasca
cu narile-n pamant.
Mesterul cancan
intreaga lume unelteste pe la spate
imi innoada mainile intr-un nod gordian
nu mai conteaza daca am sau nu dreptate
iubiti-ma calare ca pe un cal troian
in viata important este sa ai de toate
sa se adune multe in fiecare an
sa faci colectie de jucarii stricate
si tot in moarte s-aluneci pe un tobogan
traiesti singur inconjurat de libertate
iubesti nespus jungla omului contemporan
ce te mai miri ca multe lucruri sunt ciudate
ai construit o lume ca mesterul cancan
si fiecare unelteste pe la spate
isi sapa groapa in care pica bolovan
si se tarasc si curge sange pe la coate
sunt tocmai gata de pus la fiert intr-un cazan
Oda tie
Trambite suna oda luminii,
pasari le-ngana, frunze soptesc
dulcea suava doina a iubirii,
freamatul ierbii, intineresc.
Valuri poarta scoici pe talazuri,
scad catre maluri, se domolesc,
cantecul marii lin clipoceste,
perle prin paru-ti eu impletesc.
Razele mangiie cerul albastru,
norii se-astern, campii umbresc,
muntii semeti se-ndreapta spre soare,
fruntea-si inalta, tie-ti zambesc.
Patimi ascunse astern pe hartie,
sa ti le spun nu indraznesc,
Vise, sperante, melancolie,
supremul sincer : eu te iubesc!
Opreste-ma
Opreste-ma sa mor batrane
macar putin sa-ncetinesc
sa strang in palme o minune
a opta : corpul femeiesc
nu tu mi-ai spus ca idealul
e-n fata mea ? Nu il zaresc !
inconjurat sunt de banalul
ce-mi poarta pasii spre firesc
opreste-ma sa mor batrane
as vrea putin sa mai doresc
sa-mi scurg iubirea dintre vine
sa fiu din nou nepamantesc
nu tu mi-ai spus ca-n asta lume
se merita ca sa iubesc ?
atunci de ce ma strigi pe nume
la tine sa ma vrednicesc ?
opreste-ma sa mor batrane
opreste-ma sa mai traiesc
ma poarta pasii spre genune
opreste-ma sa ma opresc
Poetul sufletelor triste
Sunt poetul sufletelor triste,
jertfa mi-e versul sangerand,
pe altarul vietilor pierdute
un lucru as vrea sa pot,
sa plang.
Sunt un izvor secat de neputinta,
al contemplarii vesnic autor,
prin panoplia viselor zadarnicite
ca un Icar as vrea
sa zbor.
Sunt un sihastru al zilelor ramase,
destin mi-i moartea asteptand,
pe un taram de glasuri, zambete umbrite
doar amintiri desarte pot
sa strang.
Sunt garbovit de timpul fara mila,
incet imi tarai pasii spre sicriu,
prin cimitir de cruci adanc zidite
o cruce far` de nume as vrea
sa fiu.
Renuntare
Opreste-ti clepsidra, timp, orbit de uitare,
nisip mi-este inima pierduta-n soapte hoinare.
Plang. Se-astern amintirile potecandu-mi durerea,
in pantecul linistii se naste iubirea
ce moare.
Ma lepad de umbra ce-mi tine sufletul viu,
de urmele pasilor rataciti in pustiu.
Ma frang. Gheata mi-i templul de vise si ganduri,
naluca pribeaga-n desertice vanturi
sa fiu.
Te-am dorit
Te-am dorit dintotdeauna,
Te-am dorit la pieptul meu,
Tu sa fii a mea iubita,
Eu sa fiu al tau, mereu.
Esti cu mine pretutindeni,
Chiar si-n visul cel adanc.
Te doresc asa cum nimeni
Te doreste pe pamant.
Fii cu mine nimfa blonda,
Sa-ti vad chipul surazand,
Sa-mi plimb palma mea prin paru-ti
Si de mana sa te strang,
Sa te-alerg pe malul marii,
Sa-ti spun soapte dulci de-amor,
Si in clipa sarutarii
Sa sfidam natura-n zbor....
Te-am pierdut
mergeam amandoi spre lacul de clestar,
salciile impodobeau maluri,
te iubeam fara sa existe "dar",
te-am pierdut, printre ani, printre valuri.
ne-odihneam regasiti sub teiul batran,
din flori iti impleteam o cununa,
stelele nemuritoare raman,
te-am pierdut, eu, luceafar, tu, luna.
te fugaream, te ascundeai in amurg,
recitam poezii in nestire,
acum, rime sacadate se scurg,
te-am pierdut, tu, a mea fericire.
ai ramas in suflet etern recital
de tandrete, dorinta, simtire,
de pe al vietii etern piedestal
te-am pierdut, simpla mea amintire
lacrimi aluneca suvoi pe obraz,
poarta cu ele intaiul sarut,
inima-mi freamata de-atata necaz,
te-am pierdut, te-am pierdut, te-am pierdut
Ultimul poet
cand noaptea se lasa
manjind calimara,
ranjind colti de luna
la masa tocita,
penite de stele
sclipesc pe covorul
albit de-asteptarea
dorintelor mele.
din palma crapata
osanda a vremii,
armate tacute
luptand pe papirus,
jertfindu-si eroii
in versuri de lacrimi,
brodate firav
cu panze de rime,
ascunse-n unghere
de suflet uitate,
sipet ferecat
de trista-amintire,
aluneca palid
lasand deznadejdea
sa creasca navalnic
in strofe maligne.
un tremur cuprinde
intreaga suflare,
viteji schiopatand
se pierd in morminte,
de neagra tacere,
de vise batrane,
nevolnice ganduri
in prag de nefiinta,
cu ochii mijiti
privesc lumanarea,
un ultim poet
ce flacara-si stinge.
Un oarecare
Suferind o viata intreaga,
trup pe-un caldaram de oase
si gustand amaraciunea
unei vieti prea plicticoase,
am decis s-alerg spre tine,
tu, speranta vietii mele,
dar nu stiu de-i rau sau bine,
ma ghidez privind la stele.
Prea incremenit de timpul
ce s-a scurs fara-ncetare,
oare voi avea curajul
sa alerg spre tine, oare ?
Intrebari fara raspunsuri,
sunt doar vorbe trecatoare
si vor trece anotimpuri
sa raman un oarecare.
Viata, icoana de argint
din zamisliri divine
purtata-n trup de lut
ai izvorat copila
cu-ntaiul gangurit,
cu tarais de sarpe
pe drumuri sangerande
udat-ai crude maluri
cu dragoste si plans,
purtata in spinare
de valurile vremii
pe sloiuri in deriva
sau vase de razboi,
ai cotropit pamantul
cu radacini bolnave
si ai sadit pacate
in inimi de noroi,
ai strans toata simtirea
in pantece hulpave
uitat-ai de icoane
de zambete sau flori,
te-ai departat urata
curgand in voia sortii
nu-ti mai pasa ca vantul
te lepada de noi,
te-ai cufundat in marea
umpluta de sicrie
de false pietre lucii
pierdute in abis,
nu te-ai `naltat la ceruri
zburand cu pescarusii
purtand pe aripi viata
ce iar o sa o-nchini.
Zeii sunt de lut
isi intinde pasul si masoara pamantul
intre lenese zari cu ferestre amare
isi trimite gandul si-nconjoara pamantul
zavorand dupa usi ravasite hotare
calatorul asculta cum timpul tresare
cantec al cerului, sub un brat plin de ploaie
inima bate cate-un raspuns si-o-ntrebare
focul rapus, calea continua greoaie
din pantece de cer, un fulger crud trasneste
cu limba taioasa tacerea o sugruma
tu cerule cernut, oare-mi aduci de veste
ca zeii sunt de lut si toti se-aduna-n turma ?
Sambete
Sambete blajine
Mai lasa curcubeul sa fulguiasca paine,
sa cuibareasca-n palma promisiuni de maine,
mai lasa porumbeii sa ploua-n dimineti,
sa ciuguleasca firimituri de linii-vieti.
Mai lasa frunze-aripi sa susoteasca pe alei,
nu vezi cum se ridica-n veuri, vrei nu vrei,
mai lasa iarba turmentata sa se intinda-n roua,
sfarsitul lunii pline, planset de luna noua.
Mai lasa-mi sufletul sa guste din coliva,
de ce m-arunci sub cruce, iubire costeliva?
Mai lasa-ma cu ceara sa sorb o-nghititura
din sambete blajine, din lacrimarea sura.
Sambete maligne
Mai lasa din crepuscul sa ploua cu rugina,
sa cuibareasca-n palma crucea vietii,
mai lasa heruvimii sa zboare-n plastelina,
sa cada in caverne, unde-au murit ascetii.
Mai lasa sabii-aripi sa spintece lumina,
nechezul galben-vanat, apocaliptic cantec,
mai lasa iarba rea sa plamadeasca-n pantec,
scancetul lunii sterpe, urlet de luna plina.
Mai lasa-a patra parte de foamete sangvina,
masura: grau si aur, la poarta o jivina,
mai lasa pe jertfelnic un miel abominabil,
sapte peceti pe suflet, blestem inevitabil.
mai lasa-mi ziua 7
|
George Filip 4/6/2006 |
Contact: |
|
|
