Poeme primavaratice
REPORTAJ LIRIC
-tuturor cititorilor-
De câteva zile s-a topit zăpada Si-a iesit din scenă ca o balerină. Parcă-n greutate mi-a crescut mesada, Deci am arestat-o, iar, la naftalină. Cu-n poem în suflet plec la promenadă. Printre bulevarde lumea curge val. Fetele frumoase flutură pe stradă Prefatând, din vreme, cadrul estival. ...St. Laurent, o bancă, un băiat si-o fată. Briza scrie arii, fără portativ. Câte-o doamnă încă încotosmănată, Tremură la soare, strict retroactiv. Ce mai tura-vura, primăvara vine. Nu-mi încearcă vârsta licăr de regret. Muzele, de-o vreme, se cam tin de mine Bănuind, probabil, cum c-as fi poet. Cu asentimentul de la fiecare, Cred că primăvara-i mărtisor sublim Ce ne toarnă-n suflet limpezimi de soare Si ne-nvată vesnic cum să-ntinerim ! FATA DIN FIORI -Doamnei Tatiana P.- fata mea cea pruncă dintr-o floare, iar te-nfrunti cu zâmbetul spre Soare si arunci sperante spre feciorii primăverii, când se-ntorc cocorii... stai o clipă, nu deschide clipa, domnul Tău ti-a răstignit aripa si acum te zbati ca o nălucă printre flori ce nu se mai usucă. la ce bun sunt bunele-mi cuvinte ? primăvara tu cânti printre sfinte Doamna mea cu zâmbetul spre Soare primăvara Ta ades mă doare... SCRISOARE -Dianei mele- Diana, simt că naste mama. O doare un destin în sfântu-i pântec. Asa e : nu poti trece vama Neplăzmuind o primăvară-n cântec. Diana, trupul mamei Ti se doare; Cu ce e maica încă vinovată ? Ar fi putut, sub umbrele de Soare, Să mă renască ieri - sau niciodată. Diana, schivnicia mamei mele E ca o rugă într-un cimitir; Femeia mea, din pulberea de stele O să culegi cărbuni - si nu mă mir Ănsă mă mira mira de mirare: De ce sunt obligat să mă nasc eu ? Nu era loc prin primăvară, oare, Să vi se nască alter derbedeu ? Diana, iartă-mi astfel indecenta C-am pângărit o clipă de moment Când în senat turba locotenenta C-o să mă nasc - un brav locotenent. Mămuca mea fugea din Zodii Peste, Zvâcnea să mă azvârle ăn Berbec; Nu bănuia că astfel se-mplineste Preapuiul să se-nhame la edec. ...ce zodii priponite-n fără Soare Prin care zimbrii lumii încă pasc. Diana mea, pe tine pun prinsoare Că o oblig pe MAMA - să mă nasc ! SERENADA -prietenului meu Alex. C.- Citesc în aer primăveri de dor Iar florile-mi zâmbesc din depărtare Tăind în aripi timpul călător Si tilele ce fug din calendare. Copilăria-mi strigă îndărăt. Doar seceta-mi se zbate înainte Si tâmpla germinează sub omăt Zvârlindu-si puii-n aerul fierbinte. Mă-npinge viata ca pe-un sclav supus: E cenzorul tăcerilor din zgură Si mă înjură că de ce n-am dus Un manuscris mai vechi - la editură. Cer cheia de la domnul temnicer Si evadez o clipă din destine; Vreau să-mi cârpesc cu petece de cer Cămasa ruginită - de pe mine. Iar de-ntâlnesc o floare, pe poteci, Ascunsă-ntr-o romantă de tristete, Copil bătrân, te rog să nu mai pleci Cum mi s-a dus întâia tinerete... Si nu ghici în taină prin oglinzi; Asul trisează-n ori ce chintă spartă Si dacă vrei destinul să-ti surprinzi Priveste-te din partea străcealaltă. Acolo - în eclipse de cuvânt, Se-ncing la zaruri tartorii puterii Iar îngerii coboară pe pământ Vânzînd la negru drogul primăverii. ...prefer surghiunul meu imaginar. Prea scumpe-s libertătile de-afară. Mai bine-i trubadur într-un cosmar Scriind poeme despre primăvară. Tu, Doamna mea ce esti si nici n-ai fost Să îngenunchi la portile lui Parce Cersind destinul unui mare rost Ce a plecat - si nu se mai întoarce... POEM CARMEN -poetei Carmen C.- pe-afară plouă , plânge Dumnezeu. eram pe Terra numai Tu si... eu. doar niste îngeri din letopisete dîdeau retete despre tinerete. zâmbea o primăvară-n cer Divin. noi alergam spre vesnicul Amin si nu stiam că vremea te privea sub ochiul Tău - ascuns sub feregea si-atunci luai destinul dur de coarne ce încerca destinul să-Ti răstoarne timpul rănit cu pajisti de tăceri; erai mai tristă - Carmen - decât ieri si renăsteai prin fiece cuvânt spre cei ce-au fost si mîone nu mai sunt, cu pasul Tău de aer - prea Divin răstălmăceai stamine de Amin. închide fila asta spre cealaltă: nu mai sădi rapsozi spre-o altă soartă, acolo-s doar himere, pute-a acru si nu există -Carmen - timpul sacru. dacă te plimbi cu sufletul în glas, dacă n-ai timp,Domnită, de pripas, dacă te respiră-n talpa Ta Pământul, dacă Te duci strădincolo, cu gândul să stii că trupul tău o să răsară pâna-n străstrăcealaltă primăvară, când o să râzi prin aer cu copiii: acolo-i Carmen poarta vesnicii. dar lasă, Doamnă - pasul tău de ciută, tu nu-ntelegi că Ego te sărută ? hai...culcăte-n cuibare de tăceri si-ai să-ntelegi că mâine a fost ieri... MENESTREL -Doamnei Aura F.- ghioceii vin cu primăvara si cu znopi de flori peste pământ îmbrăcând cu salbe toată tara si-al iubirii mare legământ. nici-o floare nu se ofileste dacă o stropim cu stropi de dor; numai viata, cine o iubeste, creste-n vârstă flori de viitor. îti culegi o floare prin femeie care se-mplineste prin bărbat; din a tineretilor scânteie înfloreste visu-adevărat. viata toată-i ca o primăvară dacă nu uităm să ne iubim. prin grădin vârste, cât o tară, florile de dor să le sădim. dacă lângă tâmple ni se-asterne câte-un ghiocel de timp albit, nu fiti tristi, grădinile eterne cu nepoti si prunci le-am răsădit. vino dar, iubirea mea de-o viată să ciocnim paharul unei vieti. doar în doi, prin arsită si ceată vom broda pe vârste frumuseti. vârsta noastră, cât o vesnicie, n-o va ninge iarna nicăieri dacă-n doi, cu flori de ominie, vom sădi prin viată primăveri... POEM ALEAN -Alinei de la Cluj- alină-mi Alino aleanul ce-n inimă-si face culcus când primăvara cântă în doruri romante plângând sub arcus. alină-mi Alino aleanul de frate, de sânge, de dor, de lacrimi, de glasul pe care l-as vrea să-ti răsune-n pridvor. alină-mi Alino aleanul ca-n noaptea cu facerea ta când tu ai adus primăvara pe lume -în veci- nu uita... alină-mi Alino aleanul când florile-mi ning peste trup cu tot ce-a urzit primăvara si file-n calende se rup. alină-mi Alino aleanul acum, când departe te stiu că-ti cântă-n priviri primăvara si eu nu am somn...si-i târziu priveste spre steaua sperantei când dorul ne arde, vicleanul si-adu-mi primăvara la poartă: alină-mi Alino aleanul!... CE BRAD - SEVER -marelui actor SEPTIMIU SEVER- era o vreme când plângeau stejarii. era o vreme când ploua cu timp. era o vreme când dădeau barbarii cu târnăcoape-n marele Olimp. Septimiu Sever vine de departe. el dintre primăveri ni s-a născut, ca o legendă într-o sfântă carte ce n-are început - si nici trecut. cântau gorunii singuri, printre stele si Tara mea, cu lacrima-n boccea, se chinuia, prin dalbe menestrele si ca o muică plânsă - ne plângea. veniti cu mine, bunii mei români ! veniti cu mine, haideti să răzbim, veniti, avem vigoare în plămâni, veniti ! - prin primăveri să înflorim. ce limpede poruncă-i e cuvântul, ca primăvara ce-i răsună-n glas. cu el e Tara-nmirezmând pământul în care doar credinta ne-a rămas. din trilurile calde, preaTurdene noi ne-am făcut un imn de libertate cusut cu deste vii de cosânzene care ne-au dat un print, ce ne e frate. nu-s neguri să ne bată prin aiurea. l-avem pe Sever - prea sever cu noi; el ne aduce primăvara, dorul prin care iemigrantii curg suvoi. si plângem cu o clipă, cu cealaltă El ne trezeste - nu faceti popas ! si ne trezeste-n viata ce ne ceartă : copiii mei - umblati cu lupta-n glas ! ...asa se face că prin tânguire noi n-avem somn si rătăciti visăm un imn de-a pururi, despre-o primăvară în care cutezăm să cutezăm. Septimiu Sever curge din cetate ca printul unor mari cugetători si-atunci simtim că-n inimi ni se zbate un zeu carpatic - nins de sărbători. poemul meu e scris cu neodihnă, la lumânarea dintre străstrăbuni ce n-au avut pe brazdă pic de tihnă sub abumbrirea sfintilor goruni. Septimiu Sever, m-ai rămâi pe-afară, mai dă-ne vlagă să ne nu murim când vii cu primăvara peste Tară si prosti - ne iemigrăm în velerim...
|
de George FILIP/Montreal 3/26/2006 |
Contact: |
|
|