Romania de dincolo de vorbe - “COMISARUL TT”
1. E oltean prin nastere si bucurestean prin adoptie.
2. Copilarit printre “sutii” Grant-ului a ales totusi, la nici 20 de ani, sa se faca militian.
3. La Hunedoara, orasul in care a prins primul infractor, i s-a spus pentru prima oara “TT”. Unii au crezut ca porecla i se trage de la marca pistolului din dotare – un “TT” sovietic, cal. 9 mm. Adevarul este insa mai prozaic, ofiterul se numeste TRAIAN TANDIN.
4. Intors la Bucuresti dupa patru ani, prinde gustul enigmelor politiste reale si ajunge in scurt timp ofiter operativ la Serviciul OMORURI al Inspectoratul General al Militiei.
5. Timp de noua ani rezolva alaturi de reputatul criminalist general de brigada (p.m.) Dumitru CEACANICA, mentorul si prietenul sau cel mai apropiat, sute de cazuri de omor comise pe raza Capitalei sau pe cele mai greu batute coclauri din tara. Celebrul judiciarist CEACANICA a fost intr-un fel “nasul” lui Traian TANDIN. El i-a spus primul tanarului ofiter “COMISARE”, acordandu-i in semn de respect si apreciere acest titlu redevenit astazi grad profesional in Politie . In timp, apelativul s-a transformat in renume si astazi toata lumea il striga pe colonelul Traian Tandin, “COMISARUL TT”.
6. In anii ’80 “se imbolnaveste” de scris si, pentru ca “si-a permis” sa-l sfideze (refuzandu-l) pe generalul Nuta care voia pur si simplu sa-i fure paternitatea cartii “Cum sa ne ferim de infractori”, este exilat la o sectie de Militie din cartierul Militari.
7. Inspaimantati de escaladarea furturilor de si din auto, mai marii Militiei il numesc in scurt timp pe “Comisarul TT”, seful Brigazii Furturi auto-moto a Capitalei, nutrind speranta ca ofiterul – scriitor “isi va frange gatul” si nici nu va mai avea timp sa publice.
8. Omul era insa “recidivist literar”, iar generalul Nuta afland ca aparuse la Cluj-Napoca (pe langa alte trei volume) cartea “Bolidul verde”, tradusa si publicata pana si in strainatate l-a pedepsit pe “infractor” surghiunindu-l la Sectia 3 Militie din Bucuresti. Ba mai mult, seful de atunci al Militiei Capitalei, tot la sugestia generalului, l-a obligat pe ofiter sa “abjure” in scris de la meseria de scriitor, definitiv si irevocabil, sub amenintarea concedierii din Militie.
9. Si-a scris sentinta nedreapta cu lacrimi in ochi, neintelegand de ce tocmai mai marii Militiei nu pricep ca prin cartile sale “Comisarul TT” pregatea populatia impotriva infractorilor, aplicand principiul: “cel mai bun politist este cetateanul insusi”… . A lucrat “in exil” la Sectia 3, pana la Revolutie, umplandu-si in acelasi timp sertarele cu manuscrisele unor carti care astazi incanta si educa opinia publica romaneasca.
10. Dupa Revolutie, ca o recunoastere a meritelor sale literare si jurnalistice a condus, in calitate de redactor-sef, revista “Politia Romana”, publicand totodata peste 50 de volume dedicate enigmisticii judiciare, criminalisticii, prevenirii infractionalitatii, istoriei fenomenului infractional romanesc si international. A scris scenarii de film si de televiziune. Este “tatal” capitanului Roman, personaj in care cititorul il poate recunoaste lesne pe autor. Multi il compara cu Sherlock Holmes, Maigret ori Raymond Chandler, Yan Fleming sau Friedrich Forsyte. Este cate putin din toti si, cu siguranta nimic din fiecare. El este pur si simplu “COMISARUL TT”.
Acesta este, intr-un fel, decalogul cu ajutorul caruia poate fi conturat, evident succint, portretul unui mare criminalist “inoculat” cu microbul scrisului.
Cand am poposit la o cafea in camera de lucru a politistului-criminalist-scriitor Traian TANDIN, supranumit “Comisarul TT”, citisem cateva dintre cartile sale si m-am bucurat sa descopar pe rafturile intesate ale bibliotecii, dosarele cu taieturi din ziare, fisele documentare si casetele video, instrumente de lucru indispensabile oricui trateaza cu seriozitate si competenta subiectele abordate. De pe un alt perete imi zambea sugubat portretul sarjat al Comisarului, incadrat de o multime de diplome. Am tresarit placut surprins de invitatia: “ia loc “Comisare” si hai sa vorbim”.
R - Sunteti oltean de Bucuresti?
TT – Sunt oltean prin nastere, craiovean, dar copilaria si adolescenta mi le-am petrecut pe maidanele Grant-ului. Acolo am invatat sa joc fotbal, dar si sa ma port cu “sutii”. Copilaria petrecuta printre ei m-a ajutat mai tarziu in munca de politie, pentru ca le cunosteam deja argoul si modurile de operare.
Peste ani, dorind sa-i invat pe concetatenii mei cum sa se apere de infractori am scris o carte: “Ne putem apara cunoscand limbajul infractorilor”. A avut mare succes si nu o data cei care au citit-o au recunoscut ca, dupa lectura ei parca li-s-a deschis larg o fereastra catre lumea tenebroasa a criminalitatii.
R – Toti cei ce va cunosc spun ca puneti un fel de “nerabdare” in tot ceea ce faceti si ca, in plus, aveti un spirit de fronda care v-a cam “costat” in cariera.
TT – Sunt, recunosc, un nerabdator si un curios. Asa am fost de mic. Ma bagam peste tot nechemat si neintrebat, replicam celor mari si, uneori o mai si incasam. Pe vremea aceea, in Grant era riscant. Mai tarziu, elev la Scoala de Militie, in loc sa astept sa absolv si apoi sa prind infractori, m-am “grabit” un pic si am depistat un coleg care furase altuia bursa. Faptasul si-a incheiat astfel cariera in Militie, inainte chiar de a o incepe.
Stagiul la Hunedoara a fost prima mea “calificare la locul de munca”. Atunci m-am gandit prima oara ca n-ar fi rau sa povestesc in scris cazurile mai deosebite rezolvate de mine. Am facut-o insa, mult mai tarziu. Apropos de statutul meu de politist “atipic”, imi amintesc cum am fost sanctionat pentru ca “indraznisem sa beau, cot la cot cu un infractor banuit de crima si nu oriunde, ci chiar in sediul sectiei de Politie”. In fapt lucrurile erau reale, desi usor altfel. Retinusem, dupa zile intregi de anchete, urmariri, confruntari de probe si martori, pe autorul unui omor deosebit de grav. Stiam ca el este autorul, aveam si probe suficiente dar ne lipsea marturisirea. Dupa cum stiti, in munca de Judiciar, recunoasterea faptei de catre autor este un fel de corolar. Imi amintesc, parca s-a intamplat ieri. Ucigasul fiind in arest, a cerut sa vorbeasca cu mine pentru ca eu il retinusem si-l interogasem. L-am adus in birou, unde i-am dat tigari si am inceput sa discutam. La un moment dat infractorul mi-a spus ca stie ca am probe solide care il incrimineaza si daca ii dau ocazia sa bea un ultim pahar de coniac, va marturisi cu lux de amanunte cum s-a petrecut omorul. Am baut impreuna cate un pahar de coniac ieftin si prost, timp in care criminalul mi-a povestit tot sirul faptelor sale. Evenimentul s-a aflat, iar eu am fost sanctionat, desi rezolvasem in felul acesta “original” un caz extrem de grav de omor.
R – V-ati intors greu in Bucuresti? Stiu ca pe atunci era aproape imposibil, fiind nevoie de judiciaristi buni si in provincie.
TT – Nu pot spune. Rezolvasem niste cazuri deosebit de complexe pe teritoriul judetului Hunedoara si mi se cam dusese buhul. Am venit in Capitala si, dupa un stagiu scurt la Sectia 15 din Berceni unde am mai rezolvat, intre altele, doua cazuri foarte grele, m-am trezit promovat la Serviciul Omoruri de la Inspectoratul General al Militiei. Aici am dat lovitura, cum se spune, pentru ca am intrat pe mana celebrului criminalist, general de brigada (p.m.) Dumitru Ceacanica. Alaturi de acest geniu al Politiei Judiciare am colindat tara in lung si-n lat, rezolvand cele mai spinoase crime si enigme criminalistice care altfel ar fi ramas cu autori necunoscuti. Pentru finetea psihologica cu care ii prindeam pe criminali, Ceacanica m-a botezat “Comisarul”. Prietenia cu acest geniu al criminalisticii romanesti m-a onorat intotdeauna si nici nu realizati cat ii datorez pentru dialogurile purtate impreuna pe marginea unor cazuri care, astfel si-au divulgat faptuitorii. Nu de putine ori eu insumi, elevul si discipolul sau , cel care ii cunostea cel mai bine mecanismul analizei logice ma recunosteam invins de rationamentele subtile si pertinente ale marelui criminalist.
R- Se adunasera deci, cateva sute de cazuri rezolvate la inceput in colaborare cu Dumitru Ceacanica, apoi singur…
TT – Vedeti, in munca de investigatie politieneasca este foarte greu sa spui ca ai rezolvat un caz singur. Este o munca de echipa depusa pentru strangerea, prelucrarea si interpretarea probelor. Sigur, la un moment dat apare specialistul care deceleaza toate informatiile, le interpreteaza si ofera solutiile cele mai potrivite pentru depistarea si retinerea criminalului.
Aici simt nevoia sa-l citez pe marele meu magistru, generalul Ceacanica: “Arestarea unui nevinovat - fie si pentru 24 de ore – sau eliberarea celui vinovat constituie grave erori judiciare”.
Oricum, in 36 de ani de Politie s-au adunat peste 3000 de cazuri judiciare rezolvate… In anul 1975 am simtit ca pot sa impartasesc cititorilor de literatura politista o parte din experienta si succesele mele. Am inventat un personaj (capitanul Roman) si l-am pus la treaba. Toti colegii m-au recunoscut in tanarul si dibaciul politist care rezolva enigme in revista “Pentru Patrie”.
Apoi au aparut cele 51 de volume printre care “Enigmele capitanului Roman”, “Cazul Ramaru”, “Adio Ringo”, “Din jurnalul unui politist”, “Galeria marilor criminali”, “Evadari celebre”, “Erori judiciare in lume” si “Erori judiciare in Romania”, “100 cei mai odiosi criminali romani”, “Paranormalul in Judiciar”.
Nu au fost “nasteri grele”. Cei ce apartin Zodiei Pestilor au o usurinta deosebita in exprimare, mai ales in scris. Apoi, sa nu uitam, majoritatea cazurilor prezentate mi-au trecut prin mana,cum se spune, eu nefacand altceva decat sa le impartasesc cititorilor mei. Am fost, sa nu radeti, primul scriitor cu fan-cluburi in Romania; imi amintesc ca se numeau “Enigma”.
R - Ati creat personaje de roman politist (capitanul Roman si cainele Ringo) ati scris 42 de scenarii de film, dintre care 24 pentru televiziune, ati conceput 18 scenarii pentru filme didactice, ati scris si scrieti si acum sute si sute de articole in reviste, periodice si cotidiane. Cand ati avut timp, stiut fiind ca munca in Politia Judiciara presupune multe deplasari in teren, zile in sir?
TT – Scriu noaptea. Atunci este liniste, mi se cristalizeaza gandurile si retraiesc intocmai, ca intr-un cine-verite evenimentele pe care apoi le consemnez. A doua zi dimineata, sotia mea Aurora, gaseste manuscrisul pe masa si il citeste. Este cel mai dur critic al meu. Datorita si cu ajutorul ei am scris toate cartile mele.
R – Este politista?
TT – Nu, dar intr-un fel, totusi, este. De fapt ne-am cunoscut, in urma cu multi ani, rezolvand “impreuna” un caz de omor. Mai concret, in anul 1980, pe raza comunei Ghidiceni, Judetul Galati, intr-o sambata, doi baieti minori, de 11 si 12 ani, au disparut de pe malul raului Barlad, unde se aflau la pescuit. Ancheta urma sa stabileasca ce persoane au fost la pescuit in acea zi, pe cele doua maluri, tinandu-se cont de faptul ca toti pescarii aveau locuri de pescuit bine stabilite, iar in preajma acestora isi ascundeau si uneltele. Banuitul principal a devenit astfel Dumitru Pohrib, de 36 de ani, din comuna vecina, betiv notoriu, cel care pescuise in locul cel mai apropiat de cel al micilor pescari. Pe anchetatori ii incurca faptul ca Pohrib nu cunostea familiile celor doi copii si nici pe ei, deci nu putea fi facuta vreo conexiune care sa explice gestul criminalului, mobilul omorului. Au fost prelevate urme, s-au adunat probe, au fost facute masuratori, au avut loc interogatorii. Trebuia fixata in teren pozitia fiecarui pescar. Au fost facute fotografii aeriene si, bineinteles, un plan topografic amanuntit. Procuroarea ezita sa elibereze mandat de arestare pe 5 zile dar a convins-o planul topografic, excelent ralizat de Aurora Carligeanu, o desenatoare cu mana de aur. Ajuns in arest, banuitul s-a confesat unui vecin de celula care a povestit apoi totul politistilor. Pus in fata propriei marturisiri, ucigasul a recunoscut totul, cu atat mai mult cu cat aparusera si alte probe zdrobitoare.
M-am imprietenit atunci cu tanara care imi salvase in buna masura ancheta si, nu dupa multa vreme, ne-am casatorit. Astfel, in timp, “Mama nasa” (cum ii spun colegii si prietenii) a devenit consultantul meu literar.
R – Pentru virtuti inegalabile de investigator-criminalist si rata incredibil de mare a succeselor repurtate in anchete, colonelul (comisar-sef) de Politie Traian TANDIN a fost decretat “cel mai mare expert in rezolvarea cazurilor de omor din Romania” si citat de zeci de ori prin Ordine de Zi ale Politiei Romane.
L-am intrebat pe “Comisarul TT”, inainte de a sorbi ultima picatura de cafea impreuna, ce ar face daca ar putea da timpul inapoi. A ridicat din umeri, semn ca nu prea si-ar schimba tabieturile, apoi mi-a soptit, ca sa nu-l auda “Mama nasa”: “ Comisare, as scrie si ziua, nu numai noaptea. Mai am atatea de povestit…”
|
Marian TUDOR 3/19/2006 |
Contact: |
|
|
