Pe teme de psihologie ( VI ) Limbajul
Asadar, am vazut ca procesul gandirii este inseparabil de limbaj. Tot asa, limbajul, ca proces “eminamente”psihic, este inseparabil de limba. Limbajul este, in primul rand, procesul de comunicare intre oameni, este o activitate specific umana ce se realizeaza cu ajutorul limbii – mijloc de comunicare.
Unele dintre mijloacele de comunicare folosite de oameni sunt neverbale – actiuni concrete cu obiectele, gesturile si mimica, iar altele sunt verbale – sonore sau grafice. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicare constituie limba, fenomen caracteristic – si el – numai societatii umane, iar limbajul, in acceptia sa stricta, se refera la comunicarea verbala, adica la comunicarea realizata cu ajutorul limbii. Omul nu poate gandi fara folosirea limbii. La persoanele cu handicap auditiv (surdomutii), nivelul de gandire este, cel putin initial, ceva mai rudimentar fata de subiectii normali si chiar fata de deficientii vizuali. Asa se explica faptul ca, in multe tari, scolile speciale pentru nevazatori cuprind de mult timp si trepte de invatamant de nivel mai inaintat (liceu, high school), in timp ce pentru tinerii afectati de surzenie, numai cu 15 – 20 de ani in urma, dupa cercetari si experimente sustinute, s-au infiintat astfel de scoli. Explicatia este clara : si vederea conteaza pentru buna functionare a gandirii si limbajului, dar si mai mult conteaza simtul auzului. Desi limbajul nu poate fi conceput fara limba, insusirile si functiile lor nu se identifica. Limbajul este procesul prin care se realizeaza comunicarea verbala si gandirea notionala, iar limba este instrumentul limbajului, alcatuit din fonetica, vocabular si gramatica, este mijlocul de comunicare si furnizorul de semne, de simboluri pentru comunicare si gandire. Limba este un fenomen social, diferit de la un popor la altul – si un fenomen istoric, diferit de la o epoca istorica la alta. Limba, ca instrument social, a aparut si s-a dezvoltat in procesul muncii, urmand constituirea si dezvoltarea societatii umane. Se poate spune ca limba a generat aparitia constiintei sociale. Limbajul este un proces individual, ca orice proces psihic care apare si se dezvolta in ontogeneza (evolutia fiecarui individ dupa nastere), potrivit legilor psiho-fiziologice. O invatare corecta si eficienta a limbajului presupune integritatea analizatorului auditiv, a celui vizual, a aparatului fono-articulator si a centrilor nervosi care asigura functionarea acestui complex proces psihic. Desi proces individual, nu se poate neglija faptul ca, totusi, limbajul are si o tenta sociala prin aceea ca, in timp ce copilul invata sa vorbeasca, el cunoaste cate ceva din realitatea inconjuratoare, inregistreaza semnale din societate care mai tarziu se amplifica si favorizeaza totodata dezvoltarea gandirii notionale.
Deosebim la limba – si, respectiv, la limbaj – doua functii importante : functia comunicativa si functia cognitiva. Schematic, comunicarea presupune existenta unui expeditor (emitator), a unui destinatar (receptor), a unui canal de transmitere, precum si a mesajului de transmis. Trebuie sa existe, deci, cel putin doua persoane care sa comunice, orice partener la comunicare putand fi, in acelasi timp, atat expeditor cat si destinatar. Centrul vorbirii este localizat in creier in cea de a treia circumvolutiune frontala stanga. Circuitul pleaca din creierul unuia dintre partenerii la comunicare, printr-un fenomen psihic (un concept care declanseaza o imagine acustica). Urmeaza un proces fiziologic (creierul transmite organelor fonatiei un impuls corespunzator acelei imagini acustice), apoi un proces fizic – canalul, undele sonore – care se propaga de la gura expeditorului catre urechea destinatarului. Circuitul continua, rezumativ, astfel : fonatie de la expeditor – transmitere externa – auditie la destinatar – transmisie fiziologica in creierul acestuia – asocierea imaginii acustice cu conceptul corespunzator. Daca destinatarul (fostul expeditor) raspunde, circuitul continua prin : fonatie – transmitere externa - auditie la fostul expeditor devenit acum destinatar.. Este locul sa amintim si posibilitatea producerii conexiunii inverse prin care expeditorul primeste informatii cu privire la receptarea mesajului de catre destinatar. Prin comunicare, oamenii pot coopera, isi pot uni eforturile in vederea ocrotirii naturii, a vietii, a dezvoltarii societatii in toate domeniile, pot prelua si transmite experienta din generatie in generatie.
Asa cum am vazut, oamenii cunosc realitatea inconjuratoare si se cunosc pe ei insisi, prelucreaza, prin operatiile gandirii, datele realitatii, compara, generalizeaza, analizeaza, realizeaza sinteze, abstractizeaza, concretizeaza, gasesc elemente noi prin cercetare, emit teorii si stabilesc ierarhizari. Toate acestea se exprima prin cuvinte si tin de functia cognitiva a limbii si limbajului. Se mai pot deosebi si alte functii ale limbajului. De pilda, functia reglatorie are in vedere rolul limbajului – de orientare a altor fenomene si procese psihice, cum sunt atentia si vointa, ori finalitatea activitatilor psihice, iar functia pragmatica vizeaza alte influente ale limbajului asupra psihicului.
Precizand ceea ce este caracteristic pentru limba, sa spunem ca ea este un element bine precizat intre faptele de limbaj, este cea care imprima limbajului tenta sociala, pe langa esenta sa individuala, este exterioara individului. Limba se foloseste de catre subiectii ce apartin uneia si aceleiasi comunitati, un sistem fonetic, lexical si gramatical comun comunitatii respective. Daca limbajul este eterogen, limba este omogena, constand dintr-un sistem de semne a carui esenta este unirea intre sens si imaginea acustica. De asemenea, limba se deosebeste de vorbire (fonatie) care presupune o multime de miscari musculare, in timp ce in limba exista doar imaginea acustica, aceasta putand trece prin scris intr-o imagine vizuala constanta.
{n ceea ce priveste felurile limbajului, acestea sunt stabilite potrivit mai multor criterii. Dupa criteriul participarii fonatiei (vorbirii articulate), deosebim limbajul pasiv si limbajul activ. In limbajul pasiv sunt prezente receptia auditiva si intelegerea, dar lipseste fonatia. Limbajul pasiv se manifesta atunci cand oamenii inregistreaza mesajele transmise, le inteleg, dar nu exprima nimic sau exprima mult mai putin decat inteleg. De asemenea, apare in cazul citirii “in gand”, receptarea si intelegerea celor citite facandu-se integral. Copilul de un an, care inca nu vorbeste, receptioneaza si intelege unele mesaje simple, scurte si reactioneaza prin diferite miscari, de exemplu aratand cu degetul. Folosind limbajul activ, oamenii se exprima prin cuvinte, propozitii si fraze, schimba replici, participa la convorbiri intre mai multe persoane etc. Dupa forma de exprimare, limbajul poate fi oral si scris. Toti oamenii normali din punct de vedere senzorial si psihic
folosesc limbajul oral in vorbirea obisnuita, descriind ceva, afirmand sau negand ceva, emitand si accentuand idei, dand vorbirii o anumita intonatie, exprimand stari afective etc. Deci, limbajul oral poate fi colorat, expresiv. {n cadrul convorbirilor, permite reveniri, precizari, rectificari, adaugiri, sublinieri. Daca limbajul oral se invata spontan, in primele etape ale varstei copilului si se perfectioneaza in gradinita si scoala, limbajul scris se invata organizat, sub indrumasrea teacherului (invatator sau profesor), odata cu intrarea copilului in scoala elementara – ca regula generala, dar aici, in Canada, prescolarii de 4 – 5 ani fac cunostinta cu semnele grafice – literele, cifrele si incep deja sa scrie, dupa un program adecvat varstei. Este necesar ca redactarea unor texte scrise, compuneri, scrisori, mai tarziu memorii, expuneri de motive, eseuri, alte lucrari literare si de specialitate sa fie atent pregatite, revazute inainte de transmiterea materialului scris, deoarece nu se mai poate reveni dupa aceea (Scripta manent !) Dupa exprimarea orala si in scris a fiecarei persoane, ne dam seama de calitatea intelectuala a acesteia, de gradul de instruire, de temperamentul si caracterul respectiv. Dupa numarul participantilor, limbajul poate fi monologat si dialogat. Limbajul monologat, mai pretentios decat cel dialogat, poate aparea sub forma conferintelor, cuvantarilor ocazionale, dizertatiilor, dezbaterilor parlamentare sau la alte niveluri etc., punand in evidenta arta oratoriei, elocventa, – sau sub forma monologului actoricesc, recitarii ample, subliniind aptitudinile artistice, talentul. Oratorii, ca si actorii, isi potrivesc tonul vorbirii in functie de subiectul respectiv, de momentul in care vorbesc sau recita, folosind, dupa caz, exprimarea solemna, invocatia sau interogatia retorica, rostirea in tirade electrizante, ori, dimpotriva, tonul obisnuit, expunerea presarata cu elementele unui umor fin etc. Limbajul dialogat permite ca, atunci cand interlocutorii vorbesc direct (fiindca, mai nou, dialogul poate fi si scris , gratie internetului), sa se poata interveni in timpul desfasurarii, participantii sa se completeze reciproc, asa cum am vazut mai sus prezentand limbajul oral. {n fine, limbajul mai poate fi extern si intern, dupa rolul pe care-l are pentru oameni. Atunci cand limbajul apare ca proces propriu-zis de comunicare intre oameni, deci fiecare om primeste din si transmite in afara lui mesaje, este vorba de limbajul extern, iar cand limbajul are rolul de instrument al gandirii, avem de a face cu limbajul intern. Intr-adevar, omul gandeste in cuvinte, propozitii, fraze, uneori detaliat, alteori numai in franturi de cuvinte ca niste scintilatii care dau spontan idei, imagini psihice. Important este ca limbajul acesta intern, care se formeaza in timpul prescolaritatii copilului, coordoneaza celelalte forme ale limbajului. Cu acest limbaj incepe travaliul pregatirii unui monolog, unei expuneri, travaliul pregatirii participarii la o dezbatere, la o convorbire, al pregatirii unui text scris – si tot cu acest limbaj meditam si ne luminam adesea in sinea noastra in problemele care ne preocupa.
Sa amintim, foarte succint, si tulburarile de limbaj, acestea formand de fapt obiectul activitatii defectologilor logopezi, activitate ce se soldeaza, de multe ori, cu efecte dintre cele mai bune. Este vorba despre afazii – tulburari ale limbajului ca urmare a unor leziuni ale emisferei cerebrale dominante ; despre alalii – tulburari ale vorbirii articulate ; agrafii – tulburari ale scrierii ; alexii – tulburari ale citirii. De fapt, alaliile, agrafiile si alexiile merg pana la imposibilitatea subiectilor respectivi de a vorbi, respectiv de a scrie sau a citi. La acestea se poate adauga balbaiala care inseamna vorbire cu ritm intrerupt, eforturi de incepere a pronuntarii unor cuvinte si repetari de silabe.
|
Prof. Silvestru MORARU 3/12/2006 |
Contact: |
|
|
