Instantanee canadiene
Cu Lupa si Binoclul prin Canada
Canada e unul din acele locuri fantastice care poate sa arate grozav si de departe si de aproape. Multi dintre prietenii mei co-imigrantzi, au regrete profunde ca nu s-au nascut in Canada si ca au pierdut ani pretiosi de viata traind si chinuindu-se pe alte meleaguri, mult mai putine prospere, libere si sigure.
Eu am adoptat filozofia ca multumirea si fericirea sint gustate mai bine la modul comparativ decit absolut, si noi cei venitzi din alte tari, avem un avantaj extraordinar de a savura diferenta, neintelasa si necunoscuta de cei nascutzi aici.
In Canadat toti calcam pe iarba. E placut si nu deranjeaza pe nimeni. In ochii mintii imi revin placutzele de avertisment din parcurile copilariei “Nu calcati pe iarba !” Hai sa fim seriosi.
Aici vorbim in soapta numai ca sa nu deranjam pe cineva, nu pentru ca ne e frica.. Vorbim cu straini fara teama, daca ei ne cunosc limba sau noi pe-a lor. Calatorim daca avem bani, nu daca prezentam garantii moral-politice. Folosim valuta forte zilnic, si toate magazinele sint pe valuta forte. Daca am incerca sa platim in lei, ne-ar pofti afara din magazin razind, dar sigur nu ne-ar aresta. Fumatul de tigari lungi e la fel de nepopular si nesanatos ca si de cele scurte. Si nici nu mai ai unde fuma in Canada…M-am dus la o cafenea la Poiana Brasov, iarna, sa ma incalzesc, dar am iesit repede ca fumul era de nepatruns. Frig sau duhoare?
M-am Canadizat prea mult si am ales frigul, desi muzica si limba din cafenea imi erau mai dragi.
Cind ma duc la inot la bazinul din cartier, parcarea e plina, in afara de 4 locuri in care probabil incap 12 masini, dar rareori vad mai mult decit una. Aste e pentru handicapatzi. Ma cuprinde o bucurie dubla, ca tzara mea adoptiva are grija de cei dezavantajatzi fizic si ca parcarea e in general goala.. Mi-e clar ca sint mai multe locuri de parcare pentru handicapatzi decit cei care au nevoie de ea. Sint mindru de asta. M-am suparat pe cineva care a sugerat ca dezavantajatii mintali sint cei care se ocupa de dezavantajatii fizici. Asta sigur nu e adevarat.
Ma duc spre cladirea bazinului, spre o usa larga care se deschide automat. Mi se spune ca asta e pentru handicapatzi, eu s-o folosesc pe cea ingusta. In sfirsit ajung la bazin si spre ororea mea vad pe marginea bazinului o femeie batrina suportata de doi vlajgani care i-au luat cirjele, au pus-o pe un scaun mobil cu cremaliera, i-au pus centura de siguranta, au inceput sa invirta o manivela si s-o coboare pe biata femeie in apa… Inainte ca eu sa pot chema politia, femeia a ajuns in apa, si-a defacut centura si a inceput sa inoate fericita…M-am simtit jenat de ignorantza mea dar stiu ca mama mea nici nu ar fi visat sa mearga la un bazin de inot.
M-am dus intr-o excursie in Algonquin, sa explorez natura Canadiana “salbatica”. M-am inarmat cu hartzi si hirtie igienica. Pe trasee am gasit hartzi gratuite care se pot restitui pentru folosul altor “exploratori” si toalete chimice cu hirtie igienica, mini chiuvete si servetele de sters pe mina. Cind am ajuns in partea cea mai dificila si abrubta a traseului, mi-am legat sireturile strins, sa ma tina bine bocancii, dar spre surprinderea si dezamagirea mea, am gasit o scare solida cu trepte de lemn, cu balustrade pe ambele parti… La anu’ ma duc mai bine-n Retezat…
Am fost la ski aproape peste tot in Canada. Cind vine scaunul de la teleferic, liftierul matura zapada de pe saun in mers, il tine ca sa te asezi si curata linia de asteptare ca sa stai in pozitia corecta. Am fost si la Poiana Brasov, dar si in Italia, si desi liftierii nu erau inruditzi, fumau, stateau la taclale si rideau de schiorii lovitzi de scaune in piciore… “Ba, daca nu stii sa folosesti scaunu’ du-te la sanius”…Am auzit-o cu urechile mele. Poate ca daca ai “scaun la cap” nu-ti mai trebuie si “scaun la fund”
Canadienii sint exagerat de politicosi..
Mama mea are 89 de ani, s-o tina Dumnezeu sanatoasa si e in Canada. In ultimii 10 ani , a folosit de 3 ori un system de alarma- radio din locuintza: cind apesi pe un buton pe o amuleta pe un lantisor pe git, in citeva minute vine salvarea, chiar daca nu poti vorbi. Fara asta, in mod cert, ultimii zece ani s-ar fi terminat la 79.
De citeva ori , m-am plins de chestii minore in restaurantele canadiene, si mincarea respectiva n-a mai aparut pe factura, dar in plus a mai venit o cafea sau un desert gratuit, de curtoazie. Desi poate e un caz izolat, tot la Poiana Brasov, am vazut o chelneritza scuipind in supa mea cind m-am plins ca nu era destul e calda. N-am mai mincat-o si n-am aflat daca asta a incalzit supa sau nu. Important e ca in Canada civilizata niciodata n-am aflat sau vazut ce face un ospatar cind e suparat….
Cind ma duc in magazine, imi place sa aleg individual toate ciresele, capsunii, merele si strugurii si zimbesc pe sub mustaza cu satisfactie, ca “acasa” in tzara niciodata nu mi-ar fi reusit fenta asta obraznica cu “marfa statului”. Greu de explicat aceasta placere celor nascutzi in Canada.
Totusi am cumparat aici multi pepeni scumpi si necoptzi… Asi da orice sa pot vedea un “dop” triunghiular, facut cu cutitul si apoi intins spre mine cu un miez de pepene rosu si zemos… dar asta parca nu era marfa statului, era la piatza, marfa privata nu?
Pastila Torontoniana
A murit “Brigadier”. Un Torontonian iubit si respectat.
Nu-i de mirare ca serviciul funebru a atras peste 800 de participanti din toata Canada. Majoritatea erau politisti ce-i drept, dar si multi reporteri si curiosi, cu dimineatza libera. Un politist indoliat explica unui reporter: “Brigadier ne-a fost un coleg de munca deosebit si un prieten credincios. O sa ne lipseasca enorm”. Seful politiei din Toronto s-a alaturat grupului de interviu, adaugind filozofic: “Maretzia si progresul unei tari este reflectata in felul in care se trateaza animalele”. Animalele???? Da, animalele. Brigadier a fost un cal. Nu un cal obisnuit ci unul politist de la detasamentul “Politia Calare”, un vestigiu Canadian emotional de un secol si jumatate.
Calul a fost lovit pe strada de o masina de 180 Cai Putere. Nici o sansa, nu-i asa?
Acest eveniment a fost urmat de o furtuna de emisiuni cu difuzare de opinii pe telefon de la Canadieni de rind. Majoritatea suporta egalitatea regnului animal cu cel uman, in tratament, respect, emotii, atit in viata cit si la moarte. In regula, nu tocmai un concept nou, ca doar si Caligula si-a facut din Cal Senator. Doar citeva voci timide au mai bilbit ceva despre costul acestei ceremonii din banii platitorilor de impozite, sau daca s-a dat zi libera platita la participanti, sau daca rudele supravietuitoare ale calului decedat vor simti comfort sufletesc in timpul serviciului funebru, si alte chestii irelevante, reduse rapid la tacere.
Dragostea si atasamentul canadienilor pentru animale este proverbial. Programele de TV sint pline cu reclame de hrana nutritiva, formulata stiintific pentru ciini si pisici si ambalata atragator. Magazinele sint pline de aceste produse si noii imigranti in Canada sint primele victime ale cumparatului de mincare la raionul “mai ieftin”, pina se lamuresc si tot ramin cu indoieli.. Nu exista scene fericite de familie la TV sau filme de productie de masa, fara sa abunde in animale fericite in case fericite, cu copii si adulti fericiti.
Animalele sint imbratisate, sarutate aduse in dormitoare si in pat, rasfatate, imbracate la moda. Cine vine in Canada din tara noastra cu ideile invechite despre ce inseamna “viata de ciine”, va suferi un soc. Vizitind niste prieteni Canadieni, ni s-a spus sa nu ne asezam pe sofaua principala, ca acolo era locul cinelui. Era un ciine lup mare, asa ca am inteles gafa pe care tocmai era s-o facem.
O alta cunostiinta de a noastra a cerut si i s- aprobat o zi libera platita de la serviciu pentru inmormintarea ciinelui si inca una in plus pentru doliu.
Medicii veterinari in tara asta sint un grup foarte prosper. Am un prieten care a cheltuit $3,000 pentru o operatie de solduri la cateaua lui lup, iar pe a lui si-o mai amina..
Cea mai importanta este implicatia ca daca animalele sint tratate asa de bine, atunci oamenii sint tratati si mai bine, nu-i asa ?
Hai sa punem binoclul in geanta si a ne amuzam putin cu lupa.
(Va urma)
|
cu George Kun 3/11/2006 |
Contact: |
|
|
