Pe teme de psihologie ( V ) - G A N D I R E A
Procesele cognitive inferioare, la care ne-am referit in articolele precedente, nu sunt suficiente pentru ca omul sa cunoasca temeinic realitatea obiectiva. Forma superioara a cunoasterii se realizeaza prin gandire si limbaj. Omul, singura fiinta dotata cu gandire (“homo cogitarius”), reflecta, prin procesul gandirii, insusirile esentiale ale obiectelor si fenomenelor lumii, precum si relatiile dintre ele, sub forma notiunilor, judecatilor si rationamentelor. Aceste produse ale gandirii, forme ale ei totodata, sunt studiate si de logica, in speta de logica formala, din punct de vedere al corectitudinii, adica al adevarului exprimat de acestea, fiindca pot exista si judecati false, ca si rationamente incorecte. Psihologia studiaza modul in care functioneaza gandirea ca proces psihic, modul in care acumulam si folosim cunostintele, cum invatam, cum rezolvam problemele din orice domeniu, problemele de viata. Prin gandire, transformam informatia cu privire la ceea ce se intampla in mediul inconjurator, transformam reprezentarile mentale care pot fi sub forma de cuvinte, sunete, imagini vizuale, scheme de actiune ; de asemenea, combinam in fel si chip datele informatiei si reprezentarile. La nivelul scoartei cerebrale, se formeaza conexiuni temporare, sisteme de conexiuni temporare, carora le corespunde intreaga miscare a conceptelor si ideilor. Asadar, gandirea nu opereaza direct asupra realitatii, ci asupra materialului oferit de perceptii si reprezentari, asupra informatiilor primite pe aceasta cale, avand astfel caracter mijlocit.
Am vazut ca perceptiile se produc in prezenta obiectelor si fenomenelor pe care le reflecta, iar reprezentarile apar in absenta obiectelor si fenomenelor. Realitatea obiectiva inseamna, insa, entitatea (obiectele si fenomenele ca atare), dar si relatiile legate de aceasta, relatii care pot fi interne (intre obiectul intreg si o insusire a lui) sau externe (intre obiecte diferite). Entitatea si relatia constituie, de fapt, diversitatea in unitate a lumii, a realitatii obiective. Reprezentarile, care au ca rezultat imagini intuitive (un produs psihic intuitiv), se leaga preponderent de entitate, in timp ce relatiile implica preponderent idei. Ideile au rolul de explicitare a unor raporturi implicite, dar nemanifeste, aflate in stare latenta. Dezvaluirea, prin explicitare, a unui asemenea raport implicit conduce la concept (notiune), conduce la sensul cuvantului prin care se denumeste conceptul. Deci, notiunea se exprima si se fixeaza printr-un cuvant sau o sintagma. Orice notiune are continut si sfera. Continutul consta in totalitatea notelor generale si esentiale ale obiectelor care sunt denumite prin acelasi cuvant, iar sfera cuprinde toate obiectele care au insusirile (notele) din continutul notiunii respective. Descrierea succinta (dezvaluirea) continutului se face prin definitia notiunii, iar descrierea sferei se face prin diviziune care presupune enumerarea obiectelor cuprinse in acea sfera. Definitia si diviziunea sunt principalele operatii cu notiunea. {ntre continutul notiunii si sfera notiunii exista un raport invers ; cu cat continutul este mai bogat (cu mai multe note, cu mai multe detalii), cu atat sfera este mai restransa si cu cat continutul este mai sarac (cateva note generale), sfera este mai larga. De exemplu, continutul notiunii de mamifer este mai bogat decat cel al notiunii de vertebrat. {n schimb, sfera notiunii de vertebrat este mai larga decat cea a notiunii de mamifer. Relatarea unui raport intre notiuni (“se afirma sau se neaga ceva despre ceva”) constituie in logica o judecata ce se exprima printr-o propozitie, implicand si o stare afectiva a celui care o formuleaza, iar ideile complexe, presupunand siruri de judecati, corespund rationamentului, demersului logic, iar in lingvistica frazei si textului dezvoltat, expunerii unor teorii. Rationamentul poate fi deductiv, “curgand” de la general la particular, cu forma sa bine cunoscuta – silogismul – format din doua judecati numite premise, din care se deduce o a treia judecata numita concluzie. Exemplu de silogism : “Toti copacii cu frunze cazatoare isi scutura frunzele toamna (premisa majora). Artarul are frunze cazatoare (premisa minora). Artarul isi scutura frunzele toamna (concluzia) “. Rationamentul poate fi, insa, si inductiv, pornind de la o serie de judecati particulare pentru a ajunge la o concluzie generala. Dar sa nu intram in prea multe amanunte privind formele gandirii logice, lasand disciplinei de specialitate acest demers.
Pentru a ajunge sa definim cat mai complet procesul psihic de care ne ocupam, credem ca este util sa ne referim mai intai la operatiile gandirii. Sa spunem ca aceste operatii, ca, de altfel, si intregul proces al gandirii, nu sunt innascute, ci se formeaza de la actiuni cu obiecte, externe, la actiuni mentale, interne, in timpul dezvoltarii limbajului copilului. Calea este de la actiunea practica (actiunea cu obiecte) – la actiunea verbala, apoi la actiunea mentala (limbajul interior – la care ne vom referi la locul potrivit). Are loc o interiorizare, asa cum am vazut si mai sus, in trecerea de la perceptii si reprezentari la gandire. Ca o prima operatie, mentionam analiza, adica desfacerea mentala a obiectului in partile componente. Desigur, ne folosim de cuvinte ce denumesc obiectele si elementele lor componente. Sinteza este operatia inversa, constand in reunirea pe plan mental a partilor in intregul din care fac parte. Comparatia este operatia prin care se stabilesc asemanarile si deosebirile intre obiecte, facilitand gruparea acestora in categorii. Prin generalizare, sunt desprinse insusirile comune ale obiectelor, insusiri pe baza carora se pot constitui clase (categorii) de obiecte. Abstractizarea retine insusirile comune, care sunt si esentiale, lasand la o parte (“facandu-se abstractie”de) celelalte insusiri, detalii. De retinut ca insusiri (note) esentiale sunt cele care nu pot lipsi ; daca ar lipsi, s-ar modifica natura obiectului. {n fine, concretizarea este opereatia prin care se reconstituie mental concretul logic. Un anumit concret se obtine si prin sinteza, anume un concret bogat in detalii. Concretul logic este sarac in detalii si bogat in insusiri generale. {n sinteza, obiectul apare ca entitate singulara, in timp ce in concretizare el este tipic si, cel mai adesea, categorial ( avand insusirile comune, generale si esentiale ale unei clase de obiecte). Sub forma concretului logic exista, de fapt, conceptul.
Gandirea, putem spune acum, asadar, este procesul psihic cognitiv superior prin care se realizeaza reflectarea mijlocita, generalizata si abstracta a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare si a relatiilor dintre ele, cu ajutorul limbajului.
{ntelegerea lucrurilor, ideilor are o importanta deosebita in gandire, {ntelegerea surprinde legaturile dintre partile componente ale unui obiect, dintre insusirile obiectului si obiectul luat ca intreg si dintre obiect si alte obiecte. {ntelegerea surprinde, de asemenea, legaturile cauza-efect, diferite semnificatii, mobiluri din conduitele umane etc. {ntelegerea este modalitatea gandirii cu necesitate constienta, este modul de a fi al gandirii constiente. Putem spune ca este o functie a constiintei. Conditiile intelegerii sunt verbalizarea si conceptualizarea, instruirea si experienta fiecarui om avand un rol bine determinat in aceasta privinta. {ntelegerea incepe din procesul perceptiei si se dezvolta in rezolvarea problemelor. Gandirea amplifica intelegerea din perceptie si reprezentare cu imagini (scheme) psihice. “Fenomenul intelegerii, dupa P.Popescu-Neveanu, este o permanenta a gandirii in actiune”.
Un prim nivel in rezolvarea problemelor il constituie desprinderea particularului din intreg si global. Este, de exemplu, cazul demonstratiilor geometrice sau al experientelor de fizica si chimie. Orice problema are o stare initiala si o stare finala, intre cele doua stari intervenind actiuni sau operatii care conduc la rezolvare. {ntelegerea, asupra careia ne-am oprit mai sus, se manifesta in punerea datelor realitatii in problema, precum si in gasirea solutiei. Problemele apar nu numai in stiintele pozitive, ci si in viata, in orice domeniu, in management, in luarea unei decizii etc.O situatie in care nu avem un raspuns dinainte pregatit este o situatie problematica. Gandirea se exerseaza, se dezvolta si chiar deriva din situatii problematice – in care exista ceva implicit, dar nu explicit, nu cunoscut, nu dat la iveala, ci doar sugerat, asa cum aratam mai sus referindu-ne la ideile care conduc la concept. Asadar, o problema apare atunci cand ne propunem un scop sau trebuie sa actionam intr-o situatie. Dificultatea rezolvarii unei probleme depinde si de gradul de definire, de formulare, existand probleme bine definite si probleme slab definite. Dupa felul de solutionare, deosebim probleme de rearanjare a elementelor – dintre care numai unul indeplineste criteriul cerut, probleme de structurare (identificarea relatiilor dintre elemente intr-o noua structura) si probleme de transformare presupunand modificari succesive pana la starea finala, cea solicitata. Rezolvarea se poate face pe cale euristica ( din mai multe cai, se alege cea mai potrivita) sau pe cale algoritmica (parcurgerea de pasi mici, dar siguri, pana la rezolvare).
Ne-am mai putea opri asupra inteligentei, considerata ca aptitudine generala a personalitatii si, totodata, ca veriga si lant in drumul complex al cunoasterii – precum si asupra gandirii creatoare, chestiuni de real interes pentru psihologi si nu numai, dar vom avea prilejul sa o facem, cu extensia cuvenita, intr-un alt context.
Am vazut deja ca procesul gandirii este inseparabil de limbaj, asa incat articolul urmator il vom consacra acestui subiect.
|
Prof. Silvestru MORARU 2/12/2006 |
Contact: |
|
|
