Preferinte
“Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit”
Mihai Eminescu
Am stat la îndoială dacă să aduc sau nu în atentia d-voastră un subiect a cărui dezbateri par a nu mai conteni de o bună bucată de timp: poetul national.
Este vorba evident despre Mihai Eminescu. Nu-mi propun, pentru că nu e nevoie si chiar de ar fi n-as fi în stare să devin apărătorul ideii de poet national. Ceea ce fac e doar să vă înstiintez, dacă nu cumva stiati deja, că demersurile prost disimulate de erodare a poetului si operei sale continuă pe diferite tonalităti.
Ultimul a fost găzduit de TVR si împrumutat si TVR-ului International - post prins si de noi in America de Nord - , care l-a difuzat acum cîteva zile. Gazda, un tînăr din zilele noastre, avea ca invitati pe istoricul Neagu Djuvara si pe o doamnă profesoară de la Universitatea Bucuresti, căreia din păcate sau din fericire nu i-am retinut numele.
Cum nu am prea des fericirea de a-l vedea si asculta pe ilustrul istoric, m-am abtinut de la gestul de a închide televizorul cînd am realizat cum se punea problema: a fost, mai este ideea de poet national utilă? este ea în fond o idee bună? Părerea d-lui Djuvara, cumpătată si retinută fată de fierbinteala colegilor, era că Eminescu, desi depăsit în preferintele dînsului din ultima vreme de Arghezi, este piscul literaturii noastre care va dăinui cît vom dăinui noi ca natiune. Nefericirea, nesansa, ne e dată de imposibilitatea obiectivă de a traduce poezia, poezia lui Eminescu, poezia română, franceză sau oricare alta, spunea d-l Djuvara.
Doamna profesoară, în schimb, a deschis tirul artileriei grele chiar de la începutul ostilitătilor: ideea de poet national este contraproductivă, iscată din motive subiective, dintr-o gresită întelegere sau apreciere a valorilor literaturii. Eu l-am citit, îl citesc si îl pretuiesc pe Eminescu, spunea dînsa, dar nu sunt de acord cu clasamentele pe acest tărîm. Clasamentele, clasificările nedreptătesc, obstructionează, etc. Sunt constientă pe de altă parte, a tinut să mentioneze dînsa, că multi telespectatori vor fi nemultumiti de vorbele mele, chiar dacă opinia mea este împărtăsită si de alti specialisti sau cunoscători ai subiectului.
In final, gazda emisiunii i-a rugat pe cei doi invitati să-si numească poetul preferat. D-l Djuvara a reafirmat că după o dragoste de o viată pentru Eminescu, îl găseste acum fermecător pe Arghezi, din ale cărui versuri ne-a si recitat ceva. D-nei profesoare i s-a părut că o astfel de întrebare e fără rost, dar neavînd încotro a acceptat pînă la urmă să numească cel putin trei dintre poetii dînsei preferati: Gelu Naom, al cărui nume l-am recunoscut si retinut, si încă două nume pe care nemaiauzindu-le pînă atunci, n-am avut ce face decît să le uit.
Nu mai insist asupra celor discutate pentru că după cum se vede nici nu sînt prea tare la memorie si nici spatiul nu mi-ar mai ajunge. Pe de altă parte dau năvală în mintea mea cel putin o duzină de întrebări si răspunsuri care mai de care mai nimerite să se fi îndreptat spre mintea doamnei profesoare. Ca să le fac totusi fată, am să încerc să le asez pe fiecare la locul ei ca să concorde poate cu motivul care le-a iscat. Prima: crede sincer d-na profesoară că Eminescu nu e geniul poeziei noastre si că nu e nimic nefiresc ca dînsa, un profesionist, să-l prefere pe Gelu Naom, pe Costică Lepădatu sau pe Grigore Geambasu, să zicem?
In cazul ăsta întrebarea adiacentă este dacă un secol de istorie literară care a cinstit opera lui Eminescu si i-a recunoscut geniul s-a păcălit de-a binelea si se simte astăzi rusinat în fata părerii d-nei profesoare? Sau: să se fi întîmplat să apară asemenea mutatii genetice care să-i facă pe unii din ziua de azi să o tină sus si tare că floarea cozii soricelului miroase mai frumos decît trandafirul?
A doua: d-na profesoară si prietenii dînsei sunt nonconformisti. Dînsa si dînsii nu acceptă regula, sunt iritati de implacabilul opiniei celorlalti, vor altceva. Chiar si dacă în discutie este Eminescu. Il vrem mai bine pe Costică. Ce e asta, mă abtin să spun.
A treia: există un interes sau mai multe care cer ca statura lui Eminescu să fie împutinată, zgîltîită, dacă nu chiar demolată. Apar întrebări insolente, amănunte socante, comentarii obraznice, argumentări ofuscate si un întreg roi de diversiuni. Devalorizînd autorul, devalorizăm si opera sau le facem concomitent, îsi spun cei cărora nu Seara pe Deal nu le place, ci publicistica lui Eminescu. Nu le place discursul lui îndreptat împotriva hulpavilor care năvăleau în tara lui, în satele ei, să prostească norodul si să-l lase cu buzele umflate, nu le place of-ul românului de la Nistru pîn’ la Tisa, nu le place nationalismul lui Eminescu. Le place globalizarea, le plac apele libere în care rechinii pot înota unde vor, chiar pînă în chiuveta de la bucătărie. Eminescu? Eminescu ca spirit al românilor le încurcă socotelile. Fără poetul national, fără Eminescu, fără Doina lui, fără valori, cu Costică, suntem cam ce se vrea: un grup mai mare de bezmetici.
A patra sau a saptea: în preajma valorii, non-valorile se simt iritate, n-au astîmpăr, nu pot accepta realitatea, încearcă s-o întoarcă cu sus-ul în jos.
Cam astea ar fi. Vreau să mai adaug doar că si mie mi se întîmplă de foarte multe ori să spun lucruri care nu sunt tocmai bine alese. Sansa mea este însă că nu m-am văzut si nu mă văd chemat să vorbesc la un post national de televiziune si mai ales să mă adresez de la înăltimea unei catedre universitare tinerilor care vor să învete ceva de la cel din fata lor.
|
Viorel Neacsu 2/11/2006 |
Contact: |
|
|
