Semne de intrebare- Sindromul inutilitatii
Conform unei populare practici canadiene, voi incepe acest articol cu o definitie. “Inutilitate” = “insusirea de a fi inutil; zadarnicie, gratuitate”; “inutil” = “de prisos, zadarnic, netrebuincios, care nu este de folos” (Dictionarul explicativ al limbii romane).
De ce vreau sa vorbesc despre inutilitate? Ca raspuns la o intrebare, cateodata retorica, pe care am auzit-o adeseori de cand ma aflu in Canada: “la ce ti-a (sau mi-a, i-a, ne-a) folosit?”
De exemplu:
La ce mi-au folosit cursurile universitare din Romania (de vreme ce aici am inceput o alta meserie)? La ce mi-a folosit sa invat matematici superioare (de vreme ce nu le aplic)? La ce mi-a folosit sa imi insusesc limbi straine (altele decat engleza si franceza, de vreme ce nu le vorbesc in mod curent)? La ce mi-a folosit sa ii citesc pe cronicari, sa memorez poemul “Luceafarul”, sa invat un an limba latina (la nivelul clasei a opta) sau sa scriu cursiv?
Dupa aceasta avalansa de dubii, exprimata de diversi cunoscuti, mi-am simtit intreaga existenta pusa sub semnul intrebarii…. si am incercat sa imi imaginez viata mea fara aceste lucruri “nefolositoare”…
Lucruri “nefolositoare” cum ar fi poezia, istoria, cunoasterea in general… Mi-am imaginat-o… si rezultatul nu mi-a placut, pentru ca avea un gust amarui, tocmai gustul… inutilitatii.
Am reflectat si am ajuns la concluzia ca, fara lucrurile pe care le-am invatat de-a lungul anilor de scoala, chiar daca astazi le aplic sau nu in mod direct la viata de zi cu zi, nu as fi eu insami. }i ca nimic din ceea ce am invatat nu a fost intamplator, ca, mai devreme sau mai tarziu, si-a dovedit utilitatea, chiar daca asta nu a insemnat, conform idealurilor societatii pragmatice de pe continentul nord-american, neaparat un castig material.
Este trist insa sa te gandesti ca astazi setea de cunoastere este uneori dispretuita, pe cand, in istoria omenirii, au existat timpuri cand cei ce voiau sa studieze locuiau in mansarde friguroase, mancand pe sponci si citind la lumina lunii pentru a economisi bani ca sa-si cumpare o carte… Cand te gandesti ca setea de cunoastere era uneori atat de mare incat un Pico della Mirandola al Renasterii spunea ca doreste sa stie “totul despre toate”. Cand te gandesti ca si noi, acum doar cateva decenii, citeam fascinati “Ciresarii” dorind poate sa ii egalam nu numai in aventurile lor fermecate, ci si in cunostintele lor de istorie sau de latina…
Dar se pare ca noi - bieti epigoni -, desi avem la indemana toate facilitatile pentru a cunoaste, ne lepadam de cunoastere ca de un adaos nefolositor al existentei noastre.
Sa ne intrebam cum ar fi o existenta bazata pe o educatie exclusiv pragmatica… dezbracata de toate aceste lucruri “inutile” care se numesc, la urma urmei, cultura generala… Ce ne-ar ramane? Cred ca o viata pustie, plina de insatisfactii, un schelet de existenta mai bine zis, asemanator unui trunchi de copac golas in iarna… un labirint cenusiu si stramt, in care am fi prinsi iremediabil, fara cale de iesire, caci n-am lasat sa patrunda inauntru razele nici unui Luceafar care sa ne calauzeasca.
Imaginea m-a infiorat… si m-am scuturat de aceste ganduri, ca si de intrebarile… inutile. M-am regasit, bucuroasa ca nu le-am pierdut, intre amintirile si cunostintele dragi din scoala, langa imaginea dascalilor, a cronicarilor, a personajelor din nuvelele studiate si a celor din istorie, langa continente si dictoane, langa liniute si bastonase…
La ce mi-ati folosit, prieteni dragi? La insasi viata.
|
Eliza Ghinea 2/7/2006 |
Contact: |
|
|
