Din presa vremii ( X X IX ) - A mintiri despre Caragiale ( din revista Flacara nr 36 anul 1912 )
Marele poet Cosbuc povesteste cum Caragiale voia sa scrie o piesa patriotica in jurul mortii Didonei. In vara cealalta, cea din urma a intalnirii noastre, faceam amandoi planul, prin colonadele din Carlsbad, sa ne intalnim in Dresda in vara asta, - care a fost sa fie cea din urma a vietii lui, ca sa suparam pe un prieten al nostru din capitala Saxoniei cu primirea in gazda pe vr'o doua, trei zile. Era prin Mai si el venise prin orasul apelor fierbinti nu de dragul acestor ape, pe care nu voia nici macar sa le guste, ci numai ca sa se plimbe. Pentru ca sosise in Carlsbad mai devreme ca de altadata medicul nostru roman, dr. Vaida-Voevod, deputatul Ardelenilor in parlamentul din Budapesta, si lui Caragiale foarte mult ii placea, in anii din urma, sa se ocupe cu treburile politice ale Romanilor din Ungaria si, mai ales, sa pue la cale cu doctorul Vaida, mai in gluma mai cu dinadinsul, soarta tronului habsburgic. Dar venise si pentru c'a fost auzit, nu stiu de unde, ca sunt si eu prin Carlsbad. Asa am inteles in cele dintai ceasuri ale revederii, ca ar fi venit anume ca sa-mi arate un manuscris si sa-i dau o informatiune, o foarte curioasa informatiune : anume daca pot sa-i spun care poet latin, afara de Virgiliu, a mai scris ceva despre relatiunile lui Eneas cu Dido si despre moartea tragica a acestei regine semite. Mi s-a parut tot lucrul o gluma de-ale lui, dar, spre destula mea uimire, mi-a scos din geanta un manuscris, de vr'o optsprezece pagini - si, cat am putut frunzari prin el, prin amurgul serii, intr-o odae a otelului Kroh, unde-si stabili si nenea Iancu resedinta, am vazut ca, intr-adevar, avea ceva de lucru cu Dido. Patru pagini erau scrise fara nici o corectura ; celelalte erau toate o neispravita de-a valma de corecturi ingramadite in cate doua si trei caturi. Manuscrisul era in versuri si versurile de diferite lungimi. Avea, pe semne, sa fie o feerie, sau o melodrama scurta, sau stiu si eu ce. Atata stiu ca actiunea se concentra intreaga pe langa arderea pe rug a reginei. Ce voia sa faca, la urma urmei, cu moartea Didonei, nu stiu ; poate vreunul dintre directorii teatrelor noastre sa stie ceva, sau sa stie cei ce conduc Societatea pentru crearea unui fond de teatru roman in Ungaria. Mie nu mi-a spus altceva decat atata ca la nedumerirea mea, ce-ar putea el scoate dintr-un fapt atat de divers de nevoile noastre romanesti, mi-a raspuns apasat : -Vreau s-o fac patriotica, Ghita, vreau s-o fac patriotica ! Si, vazandu-mi sporita mirarea cum ar putea face patriotism romanesc imprejurul mortii unei regine din Cartago, a adaogat : - Dar Virgil cum a ingramadit atata patriotism pe langa moartea Didonei ? }i-a repetat de vr'o cateva ori, cu mare respect, versul lui Virgil din cartea a patra : "Exoriare aliquis nostris ex ossibus ultor". }i mi s-a parut ca ar fi avut de gand sa faca, intr-adevar, ceva patriotic, judecand dupa versurile din Virgil, pe care le-a scos din portmoneu si le-a intins pe masa, in trei exemplare pe trei foi, rupte din carti - pe una textul original al lui Virgil, pe alta tradus frantuzeste si pe-a treia foae versurile asa cum le-am tradus eu. Acele cumplite versuri (584 - 630) pline de-o nepotolita furie si de-o clocotitoare ura, si din inceput pana in sfarsit numai durere si blestem. Fireste, e vorba intr-aceste versuri de "roiurile Asiei" si, daca avea de gand Caragiale sa publice ceea ce voia sa scrie, dupa cum imi spunea, in "Romanul" din Arad, e de crezut ca lucrarea aceasta o facea anumit pentru Romanii de peste Carpati, pentru ca repeta mereu acele versuri. Dar poate sa fi fost si altceva. Pentru ca dintai banuisem, si nu mi-am pierdut nici la urma banuiala, ca versurile au un caracter cu totul subiectiv, pe care cauta sa-l invalueasca cu o manta straina. Dar eu am putin contact cu lumea si nu stiu multe fete ale ei. Acum, manuscrisul i se va gasi si se va vedea ce intentiuni a avut. Poate ca as fi stiut si eu de-atunci, dar vorba de-acel manuscris ne-a fost foarte scurta, nici trei minute in odaia otelului, caci am iesit din otel vorbind despre altele, si-apoi, trei zile cat a stat prin Carlsbad, nu ne-am mai gasit vremea si ocaziunea sa mai vorbim de Dido, din cauza intalnirii cu alti si cu alti oameni si din cauza soartii tronului habsburgic pe care il puneam la cale amandoi cu foarte mult de el iubitul dr.Vaida. Am fi putut vorbi in pace despre acel manuscris in vara asta, cand aveam sa ne intalnim in Dresda. Sa ne intalnim ! Doamne, si pe vremea aceea, eu, din cauze neprevazute, eram pe marea Tyrhenica si bietul Caragiale era mort.
N.Obs. Materialele din aceasta rubrica sunt pregatite de Adrian Butoi
|
George Cosbuc 2/5/2006 |
Contact: |
|
|