Lumea pe dos - Cenaclu
Pentru Observatorul, anul 2006 a inceput cu un... Cenaclu.
Cuvantul “cenaclu” provine din latinescul cenaculum ce inseamna sufragerie, camera unde se cineaza. In romaneste, cuvantul “cenaclu” a migrat din franceza, in franceza veche cenaclul fiind odaia unde a avut loc Cina cea de taina.
Cenaclul din ianuarie al Observatorului nu a fost o “cina”, ci o “dupa-masa”, nu a avut taine, dar a avut surprize. Si nu putem spune ca nu a fost sustinut de o osatura sacra, avand in vedere gazduirea si participarea bisericeasca, asa cum se si cuvine cand e vorba de diaspora.
Surpriza cea mare a fost participarea lui Gheorghe Zamfir la Cenaclu. Eu, care nu cred in vorbele aruncate in vant, am privit la Zamfir ca la un mare artist roman, si daca el insusi nu s-ar fi destainuit tuturor, descarcandu-si amaraciunile, nu as fi stiut cate vorbe in vant s-au fulgerat in Romania cu privire la viata personala a acestuia. Nici acum nu cred ca intereseaza prea mult aceasta fateta, asa cum e ridicol interesul pentru dedesupturile vietii lui Eminescu. Eminescu a fost si va ramane un geniu al romanilor, indiferent de polemicile total aiurite de astazi, polemici desigur efemere si marunte, folosite fie in scopuri politice, fie pentru a potoli diverse frustrari, nationaliste sau nu.
In domeniul sau, Gheorghe Zamfir va ramane un geniu al naiului, indiferent de activitatile sale extra-muzicale. Dupa cenaclu, discutam la un oficiu public cu doamna de la ghiseu si ii povesteam ca seara voi merge la Roy Thomson Hall sa vad un artist roman si, sovaielnic, am rostit “Zamfir”. Respectiva, canadianca get-betget, a stiut imediat de cine vorbesc. Acesta este adevaratul Zamfir. Si, legat de asta, ma gandesc ca Romania ar putea sa ofere maestrului naiului oportunitatea de a invata pe altii. Cati elevi nu ar fi vrut sa studieze cu Paganini, de pilda! Sunt convins ca ar fi mai mult decat benefic daca Gheorghe Zamfir ar reveni in Romania ca maestru-dascal pentru generatia tanara, sigur, dascal in tainele muzicii, si nu ale politicii, care a devenit astazi un mar al discordiei (cam putred).
O alta surpriza a fost revenirea lui Ioan Sabin Muresan in societatea romaneasca a Observatorului. Imbracat la costum si cravata, din dorinta clara de a da cinstea ce se cuvine celor care au fost alaturi de el in vremurile de restriste, Sabin a recitat fara gres, din memorie, o poezie de Minulescu, poet pe care Cenaclul tocmai il aniversa. Nu stiu cati au realizat minunatia momentului, dar dupa cele patimite, a vedea acest tanar recitand din memorie, cu un zambet copilaros, o poezie lunga, a insemnat un nou miracol.
In fine, o a treia surpriza mi-a fost rezervata mie. Cu o saptamana in urma am primit un email care ma soma “Tu esti colegul meu de clasa primara?” Juli, cea care imi scria din Germania, ma descoperise cu ajutorul Observatorului on-line, dupa zeci de ani. Dar mai mult decat atata, imi spunea ca un alt coleg de clasa primara, George Kun, o asigurase ca ii va trimite o poza a noastra cat de curand.
Am fost extrem de mirat, caci habar nu aveam unde poate fi George Kun, pe care nu il mai vazusem de zeci si zeci de ani. Mare, foarte mare mi-a fost surpriza cand, la Cenaclu, George Kun a pasit in intampinarea mea, mi s-a parut ca insasi copilaria mea vine spre mine. Am aflat cu uimire ca locuim nu departe unul de altul de ani de zile, fara sa stim. Noroc cu Observatorul! Aceasta intamplare a inspirat-o pe Juli sa ne transmita o povestire cu doi frati care s-au despartit si au locuit aproape unul de altul, fara sa stie. George Kun a devenit si el, nu de mult, colaborator al revistei noastre.
Dupa cum vedeti, Observatorul a pasit in anul 2006 cu dreptul, aducand bucurii si mangaiere, romantism si nostalgii. Dar nu putem incheia fara sa-l “periem” pe prietenul nostru Puiu Popescu, care a organizat Cenaclul din ianuarie impecabil. Cineva a spus la Cenaclu ca el e “parintele” nostru, ceea ce imi convine de minune, fiindca de atunci nu ma mai adresez lui decat cu “sarut-mana parinte” si astept, ca orice fiu, sa ma finanteze sa imi iau si eu un televizor “plasmic” sa vad lumea pe dos mai lata.
Vom incheia cu o poveste transmisa de o colaboratoare din Spania, Anca Lovaszi, poveste care defineste foarte bine Cenaclul Observatorul la care vin oameni din toate partile, din Canada, SUA sau din Romania, fiindca omul cinsteste locul.
Ne povesteste Anca:
“A fost odată un batrân care îsi petrecea zilele asezat langă o fântana de la intrarea într-o localitate. Într-o buna zi, un tânar calator s-a apropiat ca sa-si astâmpere setea. Vazându-l pe batrân, i s-a adresat: - Eu niciodata nu am fost prin locurile astea… cum sunt oamenii din aceasta localitate?
Batrânul l-a privit o clipa si i-a raspuns cu alta intrebare: - Cum erau oamenii din localitatea din care vii? Tânarul i-a răspuns: - În locul de unde vin, oamenii sunt foarte rai si egoisti. De aceea sunt foarte multumit ca am plecat si am scapat de acolo... – Asa sunt si locuitorii de aici, i-a spus foarte linistit batrânul. Tânarul s-a întristat, si-a luat lucrurile si-a plecat mai departe, pentru a cauta un loc mai bun. Trecând putin timp, un alt tânar calator s-a apropiat de fântâna si, vazându-l pe batrân, i-a pus aceeasi întrebare: - Tocmai am ajuns prin locurile acestea... cum sunt oamenii de pe aici?
Batrânul l-a privit o clipa, si i-a raspuns cu aceeasi întrebare: - Dar cum erau oamenii prin locurile de unde vii? Două lacrimi au rasarit în ochii tânarului, care a început să vorbească repede: - Acolo de unde vin eu, oamenii sunt foarte buni, generosi, ospitalieri, onesti si harnici. Mi-am facut atâţia prieteni, încat mi-a fost foarte greu când a trebuit sa ma despart de ei. - Exact asa sunt si oamenii de aici, i-a replicat batranul imediat. Foarte bucuros, tânarul i-a multumit, si-a adunat lucrurile si a intrat hotarât în localitate. Un pastor, care era de un bun timp la fântâna pentru a-si adapa animalele, si care a auzit fara sa vrea discutiile batranului cu cei doi, a asteptat ca sa se îndeparteze tânarul si apoi i s-a adresat batrânului: - Cum poti sa dai doua raspunsuri complet diferite la doi oameni care ti-au pus aceeasi întrebare?
Batrânul a zâmbit si i-a raspuns linistit: - Fiecare are universul în inima lui. Cine nu a gasit nimic bun în trecutul sau, nu va gasi nici aici. În schimb, cel care avea prieteni în locul de unde vine, va gasi si aici prieteni buni si fideli. Tot ceea ce e bun si frumos în viata, de care ai nevoie si cauti, ai înauntrul tau. Trebuie numai sa lasi sa iasa la iveala si sa împarti cu ceilalti”. Bravo Ancuta!
Cenaclul Observatorul nu face altceva: permite tuturor sa imparta ce au mai bun in suflet, asa cum au facut dintotdeauna, fie ca erau in Romania, fie ca sunt acum in Canada.
Nota:
Dl Dorian Trasca a atins punctul culminant.
Va mai amintiti de patania cu pasaportul de care va povesteam intr-un articol mai vechi.
Cu nedisimulat orgoliu ne-a telefonat zilele trecute si ne-a explicat cum, in 4 ianuarie, a primit cardul de citizenship cu Sorinel la loc de cinste ca middle name; a doua zi, dl Trasca a luat cu asalt oficiile guvernamentale si intr-un timp record (o ora!) a reusit sa-si schimbe health cardul, driver’s licenseul, ownershipul masinii si SIN numberul! narmat cu ele, urmatoarea zi a atacat serviciul de pasapoarte si cu o ora inainte de a ne suna i-a fost adus acasa noul pasaport cu numele complet: Dorian Sorinel Trasca!
Ca sa vezi domnule! Cine ar fi crezut?
|
Mircea Tamas 2/2/2006 |
Contact: |
|
|
